Latest Bănci News
Cum să nu fie loiali SISTEMULUI? Parlamentarii români, „prieteni“ buni ai băncilor. Cine sunt aleşii cu datorii de sute de mii de euro
Din ultimele declaraţii de avere depuse de senatori şi deputaţi rezultă o…
Declansarea CRIZEI financiare, PROGRAMATA pentru sfarsitul anului?,,Vine CEA mai MARE CRIZA economică. Vor fi TARI în FALIMENT, bănci, spitale, universităţi INCHISE”, avertizeaza miliardarul Jim Rogers
La sfârşitul acestui an sau la începutul anului viitor va debuta o…
Semnele: ACELEASI, scenariul: REPETABIL.Radiografia celui mai mare DEZASTRU economic din istoria României. Zeci de mii de SOMERI, săraci daţi pe mâna CAMATARILOR şi guvernanţi IMPERTINENTI
Cea mai cumplită criză economică care a lovit vreodată România a fost…
FRAUDA bancară de proporții: BNR a PAGUBIT statul român si implicit POPULATIA cu miliarde pentru BANCI! Politica monetară și de credit a GENERAT, DECLANSAT și AGRAVAT criza din România
Băncile din România au fraudat sau au ajutat la fraudarea populației…
”PREGATITI-VA să se dezlănţuie IADUL. În SCURT timp va fi un MASACRU pe pieţele FINANCIARE”, avertizeaza investitorul Paul Singer, care CONTROLEAZA pe piaţa românească FONDUL PROPRIETATEA
Miliardarul Paul Singer are o serie de estimări sumbre pentru Wall Street…
CRIZA FINACIARA tot mai APROAPE? Moody’s A RETROGRADAT China
Agentia de evaluare financiara Moody’s a retrogradat China in aceasta saptamana, pentru…
MOARE DOLARUL? Rusia si alte tari BRICS PARASESC sistemul bancar global pentru unul BAZAT pe AUR
Președintele rus Vladimir Putin si-a anunțat planurile de a scoate Rusia din…
In trei ani, inteligenţa artificială va deveni principalul mijloc de comunicare între bănci şi clienţi
Inteligenţa artificială va deveni în următorii trei ani principalul mijloc de comunicare…
Scandal cu bani ruseşti şi bănci britanice. 500 de oameni implicaţi în spălarea a 20 de miliarde de dolari
Situaţie extrem de delicată pentru mai multe bănci din Marea Britanie, care…
Stiti cine a creat FEDERAL RESERVE?
Pentru a intelege mai bine cele de mai jos si cum se…