Noi încă ne agăţăm de vară, dar în nordul Italiei a venit iarna. Un strat gros de zăpadă a acoperit casele şi străzile din localităţile din Alpii italieni, în apropierea graniţei cu Elveţia.
Autorităţile locale au intervenit cu utilaje pentru a curăţa drumurile. Iar oamenii şi-au scos hainele groase şi au ieşit la prima plimbare prin zăpadă. În unele locuri, stratul de zăpadă a atins zece centimetri, însă meteorologii nu au veşti prea bune.
După ninsoarea ca în poveşti se anunţă o încălzire uşoară a vremii şi ploi, care ar putea duce la probleme în oraşele montane.
Este ceva ciudat daca ninge la munte?! (de exemplu in Alpi) Eu stiu ca pe culmile Carpatilor, la cotele 2.000 – 2.500, uneori ninge si in august!!
Sigur ca o ninsoare pe 13 septembrie, la prima vedere pare ceva SENZATIONAL! Dar, daca ne gandim putin… (plus ca PROTV e renumit pentru fake news si stiri manipulate)
in elvetia ninge in multe locuri inca dinainte de venirea „oficială” a iernii, dar asta e normal, tot la fel din cauza apropierii de munte sau chiar unele localități fiind pe munte
așa este, nu e nimic anormal
Încălzire globală? Evident că NU!
Milioane de avorturi! Ne mirăm?
Aveti perfecta dreptate. Din cauza pacatelor noastre vremea nu mai este cea normala. Vremea este dupa cum sunt oamenii. Ar fi bine sa invatam ceva din aceste semne, adica trebuie sa nu mai pacatuim. Doamne ajuta !
dar mi-a povestit tata , prin anii 70-80 a prins la bârlad o temperatură de sub -20 de grade ziua in noiembrie, dar ceva de genul în prima parte a lunii
și după aceea iarna a fost blândă și în martie a urmat căldură și cutremurul din 77