Importanța bătăliei de la Valea Uzului din octombrie 1916, fără de care nu am fi avut victoriile de la Mărășești, Mărășești și Oituz!

Istoriografia românească s-a axat foarte puţin pe victoriile militare româneşti din toamna lui 1916 de pe trecătorile Carpaţilor Orientali, care au ţinut în loc ofensiva Puterilor Centrale şi Moldova nu a căzut sub ocupaţia străină, rămânând „triunghiul de foc” al României libere, care a pregătit victoriile strălucite din vara lui 1917 de la Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz şi realizarea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.  Dacă eroii români nu ar fi câştigat bătălia de la Valea Uzului din octombrie 1916, inamicul cădea în spatele armatelor române de pe aliniamentul Focşani – Nămoloasa – Mărăşeşti. În acest context aprig şi dramatic bătălia victorioasă de la Valea Uzului este mai importantă decât învingerile celebrate de la Valea Jiului, Topolog sau Valea Oltului din toamna lui 1916. Operațiunea de apărare a trecătorilor din Munții Carpați a fost a treia operațiune strategică desfășurată de Armata Română. Această operațiune a avut loc în primele luni de campanie militară de la intrarea României în Primul Război Mondial.

Ofensiva armatei române a avut un pronunţat caracter manevrier, prin acţiuni de întoarcere şi învăluire, dar şi frontale. Grupurile din acoperire au trecut la ofensivă prin ruperea apărării inamicului în fâşii cu o dezvoltare frontală cuprinsă între 16 şi 30 km, astfel: Grupul „Bistriţa” – 30km, grupul „Bistricioara” – 20km, Grupul „Bicaz” – 16km, Grupul „Ghimeş” – 30km, Grupul „Uz” – 20km şi Grupul „Oituz” – 20km. Planul de operații român prevedea trecerea la apărarea strategică pe întreg frontul de nord și menținerea de către cele trei armate (1, 2 și de Nord) a aliniamentului Carpaților până la sosirea iernii „când zăpezile mari ce vor cădea peste munți vor opri operațiile”.

Arhiducele austriac Carol turbat de furie a insistat ca planul de ofensivă al Puterilor Centrale împotriva României să prevadă și participarea trupelor austro-ungare dornice de revanşă faţă de umilitoarele înfrângeri din Ardeal, unde honvezii s-au făcut de râs în faţa baionetei valahe. Carol dorea să învingă Armata 1 română și să pătrundă în Moldova. În același timp, Armata 9 germană a lui Falkenhayn trebuia să atace România prin trecătorile Carpaților Meridionali, într-o direcție divergentă de cea austro-ungară. Ofensiva austro-ungară din nordul frontului român, în munții Sucevei și Neamțului, a eșuat, fiind respinsă cu artileria și cu tirul infanteriștilor curajoşi. Un detașament austro-ungar a fost decimat de români la pichetul Bolovăniș, fiind capturați doi ofițeri și 65 de soldați. Brigada 74 honvezi s-a mulțumit cu păstrarea pozițiilor de la Bilbor și Corbu, părăsite de români în timpul retragerii. Feldmareșalul Bandiani, comandantul Diviziei 72 austro-ungară, a primit ordin să forțeze trecătoarea Bicaz.

În Valea Uzului, generalul Molnar a utilizat la atac întreaga Divizie 39 austro-ungară, reușind ocuparea Poienei Uzului. Trupele române s-au retras strategic spre Sălătruc. Cu ajutoarele primite, românii au contraatacat violent şi cu un curaj nebunesc, ajungând până la fortificația de la vestul satului, transversal peste valea Uzului. Cu ajutorul Regimentului 4 vânători al colonelului Gherculescu, fortificația a fost cucerită, iar garnizoana austro-ungară capturată. A fost o umilinţă pentru austro-ungari. Înfrângerea Diviziei 39 austro-ungare a încheiat ofensiva Corpului 6. Forțarea Trotușului prin văile laterale a eșuat. Epuizați, austro-ungarii s-au mulțumit cu atacuri minore, respinse de artileria română, care a făcut prăpăd. Ofensiva Armatei 1 austro-ungare întărită cu trei divizii germane având ca scop forțarea Carpaților Orientali, s-a desfășurat între 19 și 27 octombrie 1916. Toate încercările de forțare a trecătorilor (Tulgheș, Bicaz, Trotuș, Oituz, etc.) au fost respinse de Armata de Nord. Înfrângerea în bătălia decisivă de la Oituz și respingerea trupelor sale peste graniță, a dus la decizia comandamentului central de a stopa operația și a trece la defensivă pe frontul din Carpații Orientali.

„La 27 octombrie generalul von Arz sfârșise bătălia din munții Moldovei cu o decisivă și completă înfrângere. Generalul Prezan și viteaza Armată de Nord se arătaseră tot atât de vrednici în defensivă cum se arătaseră și în ofensivă. Porțile Moldovei erau bine păzite” – Constantin Kirițescu, Istoria războiului pentru întregirea României.

Sute de soldaţi români căzuţi pe Valea Uzului au fost înmormântaţi la faţa locului, iar mai mulţi ofiţeri şi soldaţi au fost decoraţi post-mortem de către Regele Ferdinand I.

În contra armatei a IV-a române, așezate în Carpații dintre Moldova și Ardeal, s-au dat lupte grele din nou în munți și trecători. Pe muntele Țipcheș, românii atacară în chiote furioase și numai cu baioneta. Nu mai aveau timp de încărcat. Dușmanii, care scapă, fug buimăciți. Tot așa a fost respinsă divizia austro­-ungară care a încercat să răzbească pe valea Trotușului. Pe Valea Uzului, soldaţii români fac atacul cântând „La arme” și bat altă divizie austro-ungară. În cadrul luptelor duse pentru controlul culmii munților Ciucului situată la nord de localitatea Valea Uzului, la 8 martie 1917 trupele Puterilor Centrale, comandate de către generalul Josef Breit, au atacat și ocupat după lupte intense sistemul de poziții lung de aproximativ patru kilometri situat pe aliniamentul vârfurilor Soverjes – Moghioroș – Lapoș, apărat de trupele româno-ruse.

În timpul Primului Război Mondial, cele mai aspre bătălii din împrejurimile Văii Uzului (647 m) s-au purtat pentru obţinerea unui sistem de poziţii lung de aproximativ patru kilometri, situate pe lanţul munţilor compus din Vârful Soverjes (1.385 m), Vârful fără nume (1.367 m), Vârful Moghioroş (1.340 m), Vârful Lapoş (1.188 m). Trupele puterilor centrale, conduse de generalul Josef Breit au ocupat fortificaţiile printr-un atac declanşat pe 8 martie 1917, soldat cu decesul a 45 de combatanţi şi rănirea a altor 215. De partea trupelor ruseşti inamice, şi-au pierdut viaţa 408 persoane, iar 13 ofiţeri şi 991 de soldaţi au fost luaţi prizonieri. Capela militară a fost ridicată în 1917, de către ostaşii Regimentului 11 de Infanterie Pionieri din Munkacs (austro-ungar) care au participat în lupte, în memoria camarazilor căzuţi la datorie. Planurile au fost elaborate de caporalul de infanterie pionieri Janos Varga.

Fără victoria românească de la Valea Uzului, care a blocat intrarea inamicului austo-ungar în spatele aliniamentului românesc de la graniţa cu Muntenia, nu am fi avut victoriile de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz din vara anului 1917.

Victoria ostaşilor români de la Valea Uzului din octombrie 1916 şi din primăvara anului 1917 trebuie reconsiderată de istoriografia românească, ca o bătălie majoră în păstrarea suveranităţii şi indepenedenţei României în primul război mondial.

Celebrarea ostaşilor români căzuţi eroic la Valea Uzului este o datorie morală şi un act de recunoştinţă faţă de cei care au rezistat pentru ca statul român să nu dispară şi să se înfăptuiască Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.

• Donație lunară
• Doar acum

€5 €10 €20 Altă sumă

€

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!