La articolul Vreau mesaj ANTI CIP la Sinaxa de la Botoșani, din 1 mai 2019. Mai vrea cineva? aminteam faptul ca în 2013 preotul Theodoros Zisis gresea grav afirmand ca Sfântul Paisie Aghioritul a fost influentat de neoprotestanti in privinta semnelor vremurilor. Și rugam ca la Sinaxa să fie întrebat dacă mai are aceeași parere.
Răspunsul parintelui Vasile Iovita a venit prompt și naucitor:
„nu mai spuneti niciun cuvant impotriva Parintelui Theodoros Zisis, caruia nu-I ajungeti la genunchi ca statura morala. Cat despre nivelul intelectual ce sa mai vorbim. Va descalificati, atacandu-l cu acuze puerile, credeti-ma. Sfintia sa a condus niste doctorate cand era la catedra ca sa ne ingaduim sa-l improscam cu noroi.”
Și mai adauga faptul ca Sinaxa de la Botosani nu va avea un mesaj anticip iar cei ce vor un astfel de mesaj n-au decât sa organizeze o „Sinaxa proprie”. Alte grozavii spuse de părintele Vasile Iovita puteți citi la rubrica de comentarii a articolului mai sus amintit.
Așadar, părintele Vasile Iovita ne comunica faptul ca preotul Theodoros Zisis nu va fi deranjat cu astfel de întrebări pe motiv de doctorate. Ca atare, cu nivelul intelectual ce-l am de la bunul Dumnezeu, voi analiza aici cele ce le spunea dansul în 2013, cu ocazia Conferintei de la Mânăstirea Adamclisi.
Un rezumat al acelei conferințe puteți citi pe blogul preotului Matei Vulcanescu, unde la final putem citi cum ca:
„Fobia Apocalipsei, tipica pentru ereticii neoprotestanti si improprie ortodocsior. Concluzia sinaxei clericilor si monahilor ortodocsi din Grecia- cipul (actele electronice) nu contin(e) simbolul lui antihrist.”
Reamintesc faptul ca preotul Matei Vulcanescu este un activist procip:
Iată și inregistrarea conferintei de la Manastirea Adamclisi (jud. Constanta), 30 mai 2013, partea 2 din 3:
La minutul 1:00:36 preotul Matei Vulcanescu citește întrebarea:
„Cat de grava este problema cipurilor? Care este semnificatia lor, pe înțelesul tuturor (buletin, pasaport)? Ce atitudine sa avem?”
Răspunsul preotului Theodoros Zisis:
„Am fost ocupați cu aceasta tema în Grecia. Vreau sa va spun ca am făcut foarte multe intruniri cu toți monahii athoniti și cu toți marii părinți ai Bisericii Greciei pe aceasta tema. Și tema a fost pecetea lui Antihrist. Este cu adevărat cipul acesta, care se va baga în pasapoarte și buletine, semnul lui Antihrist? Dacă citim Apocalipsa, care este inspirata de Duhul Sfant, acolo spune clar ca acest semn va fi incizat pe piele și va avea, semnul lui Antihrist, 666, de a te lepada de Hristos. Ceea ce înseamnă ca deocamdată nu avem acest pe trupul nostru și nici nu exista numărul 666. Așa cum Sinodul Bisericii Greciei după multă cercetare a adeverit. De la șeful poliției din Grecia, către care a făcut cerere scrisa Biserica Greciei, după ce mai mulți au făcut aceasta cercetare foarte amanuntita asupra acestui subiect împreuna cu șeful poliției grecești și au dat ca spovedanie cum ca nu exista cifra 666 nici în cipuri și nici în buletine. Noi am chemat toți acești cercetători crestini ortodocsi în Sinaxa noastră și ne-au pus la zi legat de aceasta tema și credinciosilor care ne dau telefoane îngrijorați ii linistim spunandu-le ca noi suntem foarte atenți, ochiul nostru este treaz la aceasta problema și dacă se întâmpla acestea doua, adică dacă pecete pe trupul nostru și dacă apare pe acesta numărul fiarei sau lepadarea de Hristos, atunci niciodată, pentru nimic în lume nu vom accepta sa fim pecetluiti.”
Întrebare spectator la microfon:
„Dar dacă este 745, acceptam pecetea?”
Preotul Matei Vulcanescu:
„Sa acceptam de acum numai întrebările care au venit scrise.”
Preotul Theodoros Zisis:
„Nu putem în seara asta sa rezolvam toate problemele.”
Preotul Matei Vulcanescu citește o întrebare scrisa:
„Este autentica scrisoarea Cuviosului Paisie Aghioritul referitoare la cip?”
Preotul Theodoros Zisis:
„Stiu aceasta scrisoare care a scris-o, am discutat și scrisoare parintelui Paisie. Niciodată nu am vrut sa spunem ca părintele Paisie nu are dreptate dar sa știți ca mulți dintre apropiatii lui spun ca părintele Paisie a fost influențat de neoprotestanti. Ucenici ai lui au spus ca acestia au adus lui aceste frici. Bineințeles, părintele Paisie este un Sfant, dar sa nu uitam ca și Sfintii fac greșeli. Sa va dau exemple de Sfinti care au făcut greșeli. Sa știți ca dragostea pentru oameni l-a făcut să se nelinisteasca foarte mult cu aceasta problema și așa cum se spune ca trebuie sa avem nelinistea cea buna, dar eu vrea sa va spun ca Sinaxa clericilor și a monahilor am rezolvat și aceasta problema în mod sinodal, în Sinaxa. Am spus în aceasta Sinaxa ca este important sa stăm în așteptare, sa așteptam să se întâmple toate acestea, ca sa fim cu siguranța în baza invataturii Sfintilor Părinți.”
Întrebarea ce a urmat s-a referit la eumenism, iar părintele Theodoros Zisis a raspuns foarte bine ca acesta este o lucrare a masoneriei și a sionismului iar Patriarhii se aleg prin influența acestor forte. De ce nu vedea însă ca și în chestiunea cipurilor treaba sta fix la fel, nu-mi dau seama.
Pe cititorii mai noi, care nu cunosc încă cele ce ne învața Sfântul Paisie Aghioritul, ii rog sa citească:
Eu, cu intelectul asta al meu și fără doctorate, consider ca preotul Theodoros Zisis greșește iar Sfântul Paisie Aghioritul nu greșește. Cum n-a greșit nici părintele Justin Parvu și nici ceilalți mari duhovnici.
Fraților, eu am primit de la părintele Justin Parvu binecuvantarea pentru blogul saccsiv. Și am primit-o pentru a lupta împotriva cipurilor, a ecumenismului, a vaccinarii, a Noii Ordini Mondiale, etc. Iar pe părintele Justin Parvu îl consider Sfant, iar acest Sfant a făcut multe minuni cu mine și cu familia mea. Despre unele cititorii mai vechi deja știu. Poate ca le voi grupa în viitor într-un singur articol. Așa ca, nu pot și nu vreau sa abdic de la lupta anticip, indiferent cine ma părăsește și chiar ma dusmaneste, indiferent dacă voi ajunge sa strig singur în pustiu. M-a durut când părintele Vasile Iovita a scris într-unul dintre comentarii ca n-avem dreptul (eu sau cititorii mei) sa vrem mesaj anticip la Sinaxa de la Botosani. Poate totuși vreunul dintre părinții ce vor fi acolo va fi de alta parere și-l va întreba pe preotul Theodoros Zisis dacă își menține părerea din 2013. Și poate totuși, pana la urma, Sinaxa din 1 mai 2019 va avea și un mesaj anticip…
Zisis nu a parut de incredere niciodata, nici Vulcanescu nici Iovița. Baza actelor cu microcip este cnp-ul, despre el trebuie sa se vorbeasca detaliat, caci tot cnp-ul are sa fie baza microcipului implantat in mana sau a unui eventual tatuaj cu laser pe frunte.
Hristos a Înviat!!!…..În Apocalipsa spune Sf Apostol si Evangheliști Ioan , ca in vremurile de pe urmă vor fi multi antihristi si multi martori mincinoși….etc….iar parerea mea este ca , a nu recunoaște după atâtea dovezi clare chiar de Pr Iustin pârvu, cât și de Sf Paisie ,din care m-am hrănit ani la rand, căci pecetea este 666 atât pe carduri cât și pe cip…..căci asta mai urmează, deja am vazut live cum un tip si-a implantat in mana dreapta un cip, chipurile doar pentru casa si masina este valabil…….uitati-va parinte Theodoros ca fara cardul de sănătate nu ne primesc in spitale, nu poti avea un medic de familie, dar dacă dumneata ca si preot , ca trimis al lui Dumnezeu impleticesti oamenii cu îndoieli dreapta socoteala nu o aveti….căci si Dreptul de pomenire IPS Bartolomeu era intru totul de acord cu Sf Paisie cât și cu Pr Iustin. Cu regret va spun ca in privinta aceasta sunte-ti înșelat si va mințiți singur, ……nu spun ca nu aveti urechile ciulite cand va fi pentru cioara, dar pana atunci nu mințiți lumea drag parinte…….căci trebuie oastea pregătită pana la jertfa supremă………nu bajbaind in neant…….Iertati-ma dacă am spus ceva gresit si Dumnezeu sa ma ierte
Boicot total pentru asa zisa „votare” care legitimeaza babilonia comunista satanica iudeomasonica ue !
Babilonia care dezbina popoarele si le transforma in populatii indobitocite manipulate spalate pe creier controlate prin card si cip si paine si circ….
Boicot total pentru „justitia independenta” patronata de ambasadele occidentale, beneficiarii „alegerii” alogenului parvenit cocotat de alogenii lui in fruntea poporului asuprit si umilit de straini prin minciuna si viclenie !
LUPI IN BLANA DE OAIE! ANTIHRISTI CARE SUBMINEAZA SI PERVERTESC ADEVARUL ! IATA DOVADA ! IATA CE INSEAMNA BABILONIA COMUNISTA ANTIHRISTICA IUDEOMASONICA UE !
Acesti antihristi nelegiuiti nu se dau in laturi nici de la a submina mesajele sfinte crestine de Pasti pentru a asigura prezenta la mascarada lor de „alegeri” care le da lor legitimitate ! Prezenta la „vot” conteaza cel mai mult pentru nelegiuiti !
Cat de diabolic sa fii sa subminezi mesajul crestin de Pasti ? https://www.cotidianul.ro/parlamentul-european-fie-ca-toti-romanii-sa-mearga-la-vot-pe-26-mai/
„dedataastavotez” – zice mesajul perfid al nelegiuitilor cu referire la singurul vot important cel care apara normalitatea bunacuviinta…adica acum e bine sa „votam” pentru anormalitate pentru antihrist pentru sodomisti invazia mahomedanilor…dar pentru referendumul pentru familie nu a fost bine…iata subminarea diabolica !
UN ROMÂN ADEVARAT PATRIOT NU „VOTEAZA” PENTRU MASCARADA NUMITA UE ! CINE O FACE, PARTICIPA LA CONSTRUCTIA ANTIHRISTICA DE TRANSFORMARE A POPOARELOR IN POPULATII PENTRU INSTAURAREA CELEI MAI DIABOLICE DICTATURI DIN ISTORIA UMANITATII !!!
NICI EU NU SUNT DE ACORD CU UE ,SI NICI NU VOI VOTA UE-CASA FAFĂRĂDELEGI !
Hristos a inviat! Problema cu cipurile la pr Zissis si cu incapacitatea de a intelege pericolul pleaca de fapt de la asa zis-a iconomie pe care o practica si de la comununea pe care o are cu ecumenistii. Acelasi lucru e valabil si pentru pr Vulcanescu si pentru teologul Chirila.
Evelina
Fratele Mihai-Silviu Chirila e de multi ani pe frontul anticip si a fost un real activist anticip. Sper sa impuna un mesaj anticip la Sinaxa de la Botosani.
Sa dea Dumnezeu sa fie asa cum spuneti! Insa nu poti marturisi pe jumatate in cazul ereziei si pe de-a intregul in cazul cipurilor. Haideti fratilor sa lasam faima si sa marturisim cu toate madularele Adevarul. Sa se departeze de Vulcanescu si in general de greci, caci nici unu lucru bun nu vine de la ei.
Hristos in mijlocul nostru!
Subscriu in totalitate cele spuse de fratele Sorin si as mai adauga ca parintele Theodoros e inselat sau platit ca sa duca in derizoriu lupta anticip,cat despre preotul Vasile Iovita se descalifica el insusi prin faptul ca nu apreciaza dreapta socotinta ci apreciaza adevarul dupa doctorate si alte standarde lumesti.Nu reusesc sa pricep cum il poti ignora pe Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan, (probabil ca nu avea doctorate) cand o spune clar,echivoc,cu subiect si predicat si alti atatia Sfinti parinti si ei fara doctorate, e naucitor,in conceptia dumnealui esti credibil numai daca esti posesor de doctorat,interesanta chestie. Iertare fratilor dar ma revolta acest aspect si il sustin pe fratele Vasile si sunt intrutotul de acord cu el.
Cred ca fratele Sorin …este preot.
Eu nu cred ca pr Theodor e platit, i se trage de la comuniunea cu ecumenistii, sf sa a intrerupt si tarziu pomenirea, a facut si ascultare si n-a mai slujit o perioada. E razbunarea diavolului pentru toata lucrarea pe care a facut-o ani de zile impotriva ecumenismului
Evelina
Declaratiile preotului Theodoros Zisis au fost in 2013, deci inainte de Sinodul din Creta.
Și faima asta de teolog te așează pe un piedestal alunecos. Daca ne uitam la părinții ruși ei au fost tranșanți in problema cipurilor, vezi relatările din Sarea Pământului și filmările cu pr Novikov. În același timp ei au vorbit direct și despre ecumenism, având o poziție fermă spre deosebire de greci care au obiceiul de a se învârti in jurul cozii.
Cat a,durat pana când părintele Vasile Iovita s-a vădit singur?
Am mai spus. Nu exista masinatiuni de culise.
Totul e pe față. Toți se vădesc singuri.
Trebuie doar sa urmarim.
Ca sa nu mai fie nicio dilema….dintre parintii prezenti la Sinaxa, care au inteles ca cipul te desparte de Dumnezeu, ar trebui sa puna aceasta intrebare….in felul asta se sterge orice urma de indoiala pe care o avem….si se va face lumina.
Asta de dragul pacii….si al dreptatii.
„Am spus în aceasta Sinaxa ca este important sa stăm în așteptare, sa așteptam să se întâmple toate acestea, ca sa fim cu siguranța în baza invataturii Sfintilor Părinți.”
Toată lumea e cu așteptarea. Preoții din România așteaptă nu știu ce ca să întrerupă pomenirea. Aproape toți clericii din România, dar văd că și unii din Grecia, așteaptă să se vină cu implantarea cipului pe mână și pe frunte ca să spună sau să facă ceva. Fiecare așteaptă pe bucățele, unii cu pecetluirea, alții cu ecumenismul, sau alții nu mai așteaptă nimic, și stau așa în așteptare fără să informeze poporul – care a devenit între timp, așa cum s-a spus, populație – despre ceea ce se întâmplă, despre care este de fapt realitatea în care trăim. Cei care au dreptul și obligația să învețe poporul în biserică, așteaptă, și între timp nu fac nimic, în timp ce semnele că apocalipsa este foarte aproape sunt tot mai multe și mai evidente. Semnele vin peste noi cu toptanul, ne sufocă, iar cei care ar trebui să tragă semnale de alarmă, să explice, să învețe, să povățuiască, să îndrume, pentru ca asta este datoria lor, așteaptă, ca și cum nu ar exista încă niciun pericol iminent. Pr. Serafim Rose spunea încă acum 50 de ani și mai bine că este deja prea târziu.
Știți cu cum e cu așteptarea asta? Calmul dinaintea furtunii.
Bate la ușă o cruntă recesiune economică, al treilea război mondial, foametea, haosul etc., și noi stăm în așteptare ca să vedem ce se mai întâmplă. Oare ce credeți că se poate întâmpla?
Subscriu lui R;adaug faptul că acei preoți ce încă nu au întrerupt pomenirea la aproximativ trei ani (3 ani!!!) de la ,,marele”Sinod nu pot fi decât ,,preoți” masoni ori atei sau alte variante ce nu le cunosc
Evelina, ADEVARAT A ÎNVIAT! HRISTOS ,A FOST ESTE SI VA FII IN VECII VECILOR,FIUL LUI DUMNEZEU, A DOUA PERSOANA DIN PREASFANTA TREIME, DUMNESEUL-INTRUPAT,IMPARATUL ÎMPĂRAȚILOR AL CELOR VAZUTE SI NEVĂZUTE, MIELUL LUI DUMNEZEU , CUVANTUL LUI DUMNEZEU TATAL,MIELUL LUI DUMNEZEU, CARE A RIDICAT păcatele noastre,a intregii lumi ASUPRA LUI SI ne .A RASCUMPARAT pe noi,păcătoși și nevrednicii PRIN SFANT TRUPUL SI SÂNGELE LUI, MANTUITORUL sufletelor noastre ,CARE VA SA VIE ,SA JIDECECE VII SI MORȚII, A CARUI ÎMPĂRĂȚIE NU VA AVEA SFÂRȘIT!
SA ma iertați,dar nu e prea bună tastatura asta,de aia am mai greșit la litere.
Hristos a Înviat !
Poate gresesc, însă Pr. Iovita nu-i dintre cei care cred ca A.B.este sfânt ?
…..
Adrian
Ba da.
Ce e de făcut în contextul în care printre nepomenitori abundă bocolatrii, iubitorii de Nil Dorobanțu, visarioniștii, membri ai Oastei Domnului, și alții care au tot felul de superstiții și rătăciri? De ce s-or fi adunat tocmai aceștia în grupul nepomenitorilor? Visarioniștii și Oastea Domnului se socoteau mai buni credincioși decât restul ortodocșilor, și din această mândrie au deviat unii dintre ei către secte, iar cei care nu s-au dus le secte au făcut din aceste grupări tot niște fenomene sectare pe lângă biserică. Așa că după Creta ei n-au făcut efortul de a se delimita de ierarhia BOR, pentru că erau oricum delimitați de BOR mai demult, dar nu pe baze doctrinare. Până la urmă unde sunt adevărații nepomenitori din BOR? Există așa ceva? Eu cred că nu prea. De aia stă toată lumea liniștită.
Și care ar fi problema?
Fiecare crede cum simte!
Așa cum AICI este terfelit Pr.Paisie Aghioritul, așa sunt terfeliți mulți!
Bob zăbavă…nu mai e mult până la Judecată și-atunci vom vedea fiecăruia locul potrivit așezării sale sufletești, iar până atunci…doar basme, povestiri vânătorești, zice-se ”duhovnicești”!
„Pentru o alunecare a omului de la nume la număr, au să dea seama toţi înzestraţii lui Dumnezeu, cei cu daruri, cu răspunderi, cu măriri, cu puteri şi cu tot felul de haruri.”
Sfantul Paisie Aghioritul este, din punctul meu de vedere, cel mai mare sfant din sec. XX. Theodoros Zisis e un simplu carturar, in veac nu se poate compara unul care citeste carti (Zisis) cu unul care se intalneste cu sfintii zilnic, a atins nepatimirea, primeste raspunsuri direct de la Duhul Sfant, a luptat cu diavolul fata catre fata zeci de ani, a practicat asceza zeci de ani, a fost indrumat direct de Maica Domnului in anumite privinte, a izgonit demoni, a tamaduit mii de persoane de boli, a fost staret si indrumator pt multi, a prezis viitorul multor oameni, a strigat pe nume sute de vizitatori la prima intalnire, etc.
Deci, Paisie Aghioritul=sfant de talia Sfintilor Parinti bubuind de harisme si Zisis=profesor fara harisme, nepatimire. Mai pe romaneste: cine spune ca Paisie Aghiotiul se inseala intr-o astefel de problema (el a dat si in scris aceste lucruri legate de cip) este departe de Dumnezeu sau. cum spunea mare Paisie Aghioritul, „are alt canonarh”.
@ Adrian
Ne-ar mira?
Bine grăiești domnule Alin Răzvan;așa că dumnealui(Ioviță Vasile)să și vadă de lungul nasului,să nu se raporteze la nivelul oamenilor cu doctorate,cu atestate fiindcă nu astea sunt importante;pentru a transmite ceva sincer cuiva trebuie să fi trăit,să fii insuflat de Duhul Sfânt;după comentariile postate de dumnealui am tras concluzia că nu este de ajuns doar a întrerupe pomenirea trădătorilor (masonilor și ateilor).
Știind că după moartea sa vor fi unii care vor spune că afirmațiile respective n-au fost făcute de el, având în vedere subiectul, Sf. Paisie Aghioritul a scris această scrisoare cu mâna lui (olografă). Și iată că acum nu se pune la îndoială autenticitatea acestei scrisori, ci conținutul ei.
Hristos a inviat! „…ci indrazniti, eu am biruit lumea” (Ioan 16,33, Biblia 1914). Sa ne rugam pentru a primi in dar discernamantul. Timpul s-a scurtat. Inselarile sunt din ce in ce mai fine si cu atat mai periculoase. Lupta (pentru mantuire) este pe toate fronturile; altcumva este parelnica lupta, bravada, inselare, erezie, etc. Raspunsul la orice fel de agresiune trebuie sa fie prompt; modele sunt sfintii din sinaxare care nu au tergiversat a lua atitudine in incercarea de a starpi orice diavolism (precum Sf. Nicolae cu Arie). Sa devenim efectiv lucratori in via lui Hristos. Biruinta va fi a Celui care a biruit moartea. Si sa nu uitam ca nu va intra in Imparatia Cerurilor „tot ce este spurcat, si face spurcaciune, si minciuna”(Apocalipsa 21,27, Biblia 1914). Marturisirea partiala, pana la un punct, selectiva, comoda este spurcaciune in fata lui Dumnezeu. Cu dragoste pentru Adevar (Adevarul intrupat este Mantuitorul nostru Iisus Hristos), ing. geolog Gabriel Barbir
Despre aceste „trepte” (documente) ale lepădării și despre pecete(cip + laser) vorbesc următorii:
Protoiereul Nicolae Ragozin (înainte-văzător):
https://www.youtube.com/watch?v=OHprja-Jf0c
Schiarhimandritul Hristofor din Tula (înainte-văzător):
https://www.youtube.com/watch?v=7aCLN4riuLA
https://www.youtube.com/watch?v=9XjmUsGgWsQ
Părintele Nikolai Gurianov (înainte-văzător):
https://www.youtube.com/watch?v=weHuEZGZWzw
Arhimandritul Tavrion (înainte-văzător):
https://www.youtube.com/watch?v=a-p4AsOFPwc
https://www.youtube.com/watch?v=REFozODc8aI
Egumenul Gurie Chezlov (înainte-văzător):
https://www.youtube.com/watch?v=djIkzpZZjho
https://www.youtube.com/watch?v=SIAiqpxaxiE
Otroc Veaceslav (copilul înainte-văzător, ultimul profet al viitorului țar rus):
https://www.youtube.com/watch?v=K4brBd_D7ks
https://www.youtube.com/watch?v=NueA4xqmZCo
https://www.youtube.com/watch?v=62ZNsceQY0U
https://www.youtube.com/watch?v=ODMGybv6JT4
https://www.youtube.com/watch?v=sHbqapiQTXs
https://www.youtube.com/watch?v=yME8Q2Lh-uA
https://www.youtube.com/watch?v=meTDS7GbWaA
https://www.youtube.com/watch?v=q2x6Kx3mNgo
Cuvioasa Pelaghia din Reazani (rămasă fără vedere, înainte-văzătoare):
https://www.youtube.com/watch?v=T7i8WxcLvGg
Preotul Vasile Novikov (diavolul i-a spus că-l urăște atunci când predica împotriva documentelor):
https://www.youtube.com/watch?v=lSNNYzDaJWo
Urmărind toate aceste documentare și profeții, precum și alte celorlalți părinți (Paisie, Lavrentie, Macaria etc) reiese că documentul biometric conține numărul fiarei. Totuși nu este pecetea ci înaintemergătoarea acesteia. Ordinea pecetluirii ar fi următoarea:
– vouchere (legat mai mult de Rusia acum ceva timp pentru împărțirea bunurilor țarului)
– documente cu CNP (certificat de naștere, buletin)
– documente de uz (carduri bancare, de fidelitate etc., carnet de șofer, certificat de căsătorie, asigurări medicale, carte de muncă, adeverințe etc.)
– pașaport biometric (cu scanarea retinei și/sau amprentelor)
– buletin biometric (cu scanarea retinei și/sau amprentelor, discutat să se introducă în viitorul apropiat și în România precum și în toate țările membre)
– document biometric care înglobează toate actele menționate anterior (înainte-mergătoarea peceții, practic pecetea pe o cartelă/card de plastic)
– cipul implantat sub piele (urmat de o pecetluire cu laser a numărului fiarei pe frunte sau pe mâna dreaptă)
Fiecare treaptă ne scufundă spre iad, iar când pășim pe ultima este ca și cum am fi îndrăciți fără nicio șansă de exorcizare, făcându-ne slugile Antihristului. Deja cu documentele biometrice, toate datele personale se vor centraliza în super computer-ul de la Bruxelles construit deja:
https://steemitimages.com/640×0/https://steemitimages.com/DQmTJwV3bX9ukrwZzvy2bGwoc3zh2AfZEuGKfZKkpQKZQU5/maxresdefault.jpg
Să ne curățăm deci de patimi și să ne rugăm pentru întărire, să învățăm să postim negru și să ne debarasăm de toate plăcerile și beneficiile și conforturile acestei lumi, pentru că după cum merg lucrurile foarte curând va trebui să alegem calea pustietății, a munților și a pădurilor. Dacă vom înghiți fiecare gălușcă pe care ne-o aruncă sistemul, deja suntem a lui Antihrist. De aceea trebuie avut cât mai puțin contact cu băncile, cu banii electronici, chiar și cu medicii, magazinele și toate locurile unde ni se mai dă un act, card sau document.
Să nu ne înșelăm că îl vom recunoaște pe Antihrist și doar atunci ne vom împotrivi lui. Iuda și Petru l-au avut pe însuși Hristos lângă ei, au știut că este Fiul lui Dumnezeu, și amândoi s-au lepădat când a venit prigoana. Petru s-a căit, Iuda s-a osândit. Dacă vom lua cipul, nu vom mai avea șansa lui Petru, ci mai rău decât Iuda vom sfârși. Doar curățirea de patimi și spovedania și împărtășania deasă precum și citirea din Sfânta Scriptură, Sfinților Părinți și a profețiilor plus rugăciunea inimii ne vor întări și ne vor deschide inimile. Altfel, degeaba știm că e în fața noastră Antihristul, căci robiți de patimi nu vom avea tăria de a ne lepăda de sistem, ci pentru o bucată de pâine otrăvită, vom îmbrățișa iadul slobozit pe Pământ.
Și Sfântul Paisie Aghiorâtul sigur a avut dreptate, iar acest Theodoros poate să-și dea demisia cu toate doctoratele lui. Întradevăr și Sfinții mai pot greși, dar Paisie sigur nu a greșit. Când mulți alți părinți au zis exact același lucru, nu se mai pune problema că Paisie a fost înșelat.
Observ cu tristețe că mulți mireni, clerici, episcopi trăiesc cumva ortodoxia la trecut în urmă cu acum 20, 30 sau 50 de ani când mai era o ortodoxie relativ autentică. Ei cred că lucrurile sunt tot așa, nu este cazul să ne alarmăm, deoarece toate profețiile sunt departe de ei și de noi. Nu, ci din 1992 am început anul 7500 de la facerea lumii, a doua jumătate a veacului al optulea, plâns de Domnul și de toți Sfinții prooroci. Astăzi, ecumenismul și mirenismul pătrund în sânul Bisericii:
– călugări cu Facebook, mașini, telefoane mobile, aparate foto, documente, carduri cu salariu, concedii
– clerici care participă la întâlniri cu catolicii, sectarii și musulmanii la tot felul de rugăciuni și conferințe eretice
Despre mireni nu vreau să vorbesc, deoarece cu neamul nostru se împlinește profeția din Pateric: „La sfârşitul veacului călugării vor fi ca mirenii, iar mirenii vor fi ca dracii”.
Chiar și eu care mă străduiesc să mă duc la Biserică și să citesc Părinții și Scriptura sunt ca diavolul câteodată, stăpânit fiind de patimi multe. Dar să dăm Domnului voință, iar el ne va da putere și chiar dacă ne rugăm cu jumătate de gură, de vom avea inimă bună, sunt sigur că El ne va primi ca și pe cei desăvârșiți.
Rugăciune cu sânge, adică cu durere față de apostazia și anarhia ce a cuprins lumea asta. Doar asta ne salvează astăzi. Nu lăsați Biserica acum, în ultimele ei zile. Spovediți-vă, împărtășiți-vă, postiți, rugați-vă căci demonii de astăzi doar cu acestea ies. Nu cu faceri de minuni să minunăm pe Domnul, ci cu inimi dârze, stând ca un tanc împotriva lumii acesteia și poate mâine chiar împotriva diavolului însuși.
Vă las cu o sintagmă din Serafim Rose: „Omul modern nu se poate întoarce cu adevărat la Hristos până nu devine mai întâi conştient de lepădarea de Dumnezeu a veacului său.”
Hristos a inviat! Semnele apocaliptice sint peste tot. Toate s-au umplut de antihrist :semnul/semnele diarei este omniprezent :toate sint marcate cu 666 pe tot pamintul.Ce sa mai asteptam?! Apostazie, ecumenism, calcarea in picioare a valorilor familiei, natiunilor,adevaratei educatii sau culturi benefice, constructive.Nu exista domsniu al existentei actuale nemarcat de inrautatire,anormalitate. In nici un caz Parintii Paisie si Iustin nu pot fi pusi la nici o indoiala!Slava Domnului ca ni i-a dat!Sa avem sfintele lor rugaciuni.Multumim si tie, frate Vasile pentru toata aceasta lucrare.Eu te citesc de la inceputul lui 2009.
Iertare pentru greselile de scriere: semnul/semnele fiarei este/sint peste tot.
” pomul se cunoaste dupa roade si omul dupa fapte..” …daca un preot sau ierarh nu combate simultan ecumenismul si cipurile, atunci degeaba mai pretinde ca este preot…este doar un popa care trudeste pe tarlaua lui antihrist…indiferent cate studii are…indiferent din ce tara vine si cat de traditionalist este…este doar un mic impostor intr-o mare de impostura
Hristos a inviat!
Sfintii rusi (ca pr. Nicolae Ragozin, arhim. Hristofor de Tula, pr. Vasile Novikov) au fost si mai vehementi impotriva actelor de orice fel si Sfantului Paisie i s-a aratat Sf. Eufrosinia care i-a descoperit ca orice act de identitate modern e de la cel rau. Si insusi Sf. Paisie s-a opus documentelor introduse in vremea sa de statul grec, care din cate stiu n-aveau inca CIP.
E imposibil sa greseasca atatia traitori ortodocsi cu viata sfanta, mai ales ca Apocalipsa o vedem ca se implineste treptat sub ochii nostri. Sf. Ioan Teologul n-a stiut in vremea sa de calculatoare si totusi ne-a avertizat in Apocalipsa de „numarul numelui” adica de codificarea electronica a numelui de catre sistemul lui antihrist.
Iar Biblia de la 1688 e mai precisa, nu zice ca vom fi siliti de cineva sa primim insemnarea ci termenul folosit este „va face”. Din pacate bibliile moderniste editate de patriarhie au inlocuit mult textul revelat al Bibliei (in lb. romana Biblia de la 1688 a Sf. Constantin Brancoveanu e cea mai buna, are si „girul” a doi sfinti, unul martir care a contribuit material la traducerea Bibliei si altul ierarh), astfel incat unii, luandu-se dupa traducerile moderne „va sili” asteapta o bagare fortata pe gat a insemnarii.
Fericita Matroana a zis clar ca slugile antihristului vor pune inaintea noastra crucea si painea sa alegem dar asta nu-nseamna ca vor veni la noi in casa sa ne forteze vreo alegere ci noi insine trebuie sa refuzam painea data de sistemul lui antihrist si sa alegem crucea. Si Sf. Paisie zicea despre ultimii persecutori ca ei vor fi „civilizati”, „europeni”, nu-ti vor impune nimic cu forta cum multi se asteapta, dar fara insemnare te vor lasa lipsit de orice ajutor al sistemului lor anticrestin (ganditi-va ca fara CNP nu mai poti sa lucrezi legal, nu mai poti cumpara sau vinde proprietati si bunuri de valoare, nici macar in relatie cu institutiile statului nu mai poti face nimic, nici macar pensia n-o poti lua, nici taxe sa platesti, nici la spital sa primesti ingrijire, esti practic la mila lui Dumnezeu).
Trebuie ca mesajul antiecumenist sa fie insotit si de marturisirea impotriva primirii numarului numelui (codificarea numerica a identitatii noastre) care reprezinta faptic lepadare de numele de botez. Buletinele romanesti dealtfel il au deja pe 666 sub poza mica din dreapta, unde scrie in latina cu litere sex sexe sex (sex inseamna 6 in latina). Si cu lanterna cu ultraviolet puteti vedea deja pe buletinele plastifiate destule semne masonice – ochiul vulturului pe capul pozei din buletin, pe spate vedeti o roata cu 12 zimti (cele 12 semintii ale lui Israel ce conduc lumea).
Practic la noi caderea s-a produs odata cu acceptarea in 1978 la presiunile FMI a CNP. Marii nostri duhovnici n-au avut acte cu CNP, n-au primit inovatiile astea, despre CIP-uri si biometrie nici nu mai poate fi vorba ca alea-s caderi si mai mari ce te duc la imposibilitatea de a te mai opune insemnarii finale.
Noi nu trebuie sa cadem in ispita de a ne justifica slabiciunile si lepadarile, sa traim o ortodoxie mincinoasa, caldicica, ci sa fim constienti de Adevar, ca traim vremi de mucenicie, si sa nu ne bazam pe fortele noastre slabe.
Nimic ce vine de la francmasoni nu e bun, si statul nostru la fel ca cel rus dupa asasinarea ultimului tar e condus de aceeasi posedati ce lupta cu sarg impotriva lui Dumnezeu si care au spurcat tot ce au atins.
La drept vorbind, daca am avea o traire ortodoxa plina de dragoste autentica am fi putut inchega pana acum comunitati destule de credinta pe modelul Amish din SUA si sa traim in afara sistemului, fara CNP, salariu si pensii etc. Din pacate, dragostea multora s-a racit, mai e si neincrederea si duhul lui antihrist care bantuie acum prin lume si ne face total netrebnici in implinirea binelui propus (de multe ori ne propunem sa facem un efort mantuitor pt. aproapele si apar in calea noastra numai piedici si scarbe incat nu realizam nici jumate din binele dorit altora etc).
Bunul Dumnezeu si Maica Domnului, cu toti Sfintii si toate Puterile ceresti sa ne miluiasca si sa ne dea puterea de a trai si muri crestin-ortodocsi, fara nici un fel de compromis, pana la sfarsitul vietii noastre si in vesnicie.
Sfarsitul e aproape, si antihrist la fel, dar sa nu ne fie frica nici sa deznadajduim, ca mila lui Dumnezeu ramane in veac si daca noi Il rugam, ne va da El har sa rabdam si sa trecem cu bine peste toate.
Fie voia lui Dumnezeu la Sinaxa de la Botosani! Sunt destui preoti constienti de pericolul acceptarii CNP – Dumnezeu sa-i intareasca sa marturiseasca! Nu va fie frica, cel rau nu va poate face nimic, numai noi insine prin pacat ne facem rau. Preotii prigoniti de slugile necuratului mare plata de la Dumnezeu au atat aici cat si in ceruri.
Problemele ce tin de mantuire (acte de identitate cu numar personal, ecumenism) trebuiesc tratate clar, ca omul sa cunoasca, altfel, ierarhii si preotii care tainuiesc acestea vor da socoteala pt. caderile pastoritilor lor.
Noi trebuie sa fim si constienti ce vremuri traim, si cat de mult ii lupta dracii pe preoti si arhierei, pe duhovnici. Daca eu cad, dracul nu castiga mult, ca-s gunoi si neinsemnat, dar daca il biruieste pe un preot, ii surpa pe multi din cei pastoriti de el.
Ma iertati de indraznire! Dumnezeu sa ne miluiasca pe toti si sa ne trimita harul Sau ca sa ne ridicam din caderi, sa nu ne mai lepadam in veci de El! Mult mi-a mai trebuit sa pricep ca in afara de Dumnezeu, nimic nu are sens, ca chiar nu ai la ce sa te-ntorci de la Cel ce este Calea, Adevarul si Viata, si sa vrei. Nu ne ramane decat un singur drum in viata: implinirea voii lui Dumnezeu si eliminarea oricaror obstacole din calea dragostei lui Hristos (CNP, ecumenism, traire caldicica etc).
https://doxologia.ro/viata-bisericii/marturii/sfanta-eufimia-vizita-la-cuviosul-paisie-aghioritul
M-am gandit la ceva:sa ne mobilizam mai multi(500000sau 1milion)de crestini si sa predam inapoi actele statului antihristic.In felul acesta i-am obliga sa ne dea acte fara cnp(de acolo a inceput totul).Dar pentru asta ar trebui o mobilizare extraordinara si,…fara tradatori!Ce parere aveti?
Da? Ce vină am eu dacă părinții mei, după ce m-au născut, li s-a înmânat un certificat de naștere în care era inclus CNP-ul?
Chiar dacă-l dau înapoi, tot cu CNP din13 cifre, o să ți-l înapoieze: știu că vechilor CNP-uri, 2 din față era pentru fete, 1 pentru băieți, urma prescurtat anul (ultimele 2 cifre), luna, ziua, codul sectorului din București sau codul orașului, județului, plus alte 4 cifre care nu știu nici până azi ce reprezintă!
Știu doar, am aflat că, pentru geniali, spre exemplu: 1580321430002 după 1(băiat), 58 (an), 03 (luna nașterii), 12 (ziua), 43 (sectorul 3) dacă apar de la 2 la 3 zerouri, tipul/a este genial și deci….urmărit, monitorizat!
De câțiva ani, s-a schimbat din 1 și 2, în 6 (pentru fete) și 7 (pentru băieți).
Una peste alta, periculos mi se pare CNP-ul din cartea de identitate în partea de jos care are cuprins o chinezărie malefică, de neînțeles…
De luat noile tipuri, nici poveste….cu sau fără cip! Eliminat de sub poza din dreapta, cei trei de 6 în latină, cum spunea Pr.Ioviță.
După mine, e prea târziu! Vor avansa, dar nu vor face un pas în lateral sau în spate!
De ce? Pentru că lumea DOARME un somn adânc din care va fi trezită doar de Antihrist, când va începe prigoana…
Magda
Dan spunea despre sex sexe sex.
Ar ramane in istorie treaba asta!
Sa vb toti credinciosi si vedem ce iese..
o minunata utopie….nu vor fi nici 5000 de oameni in tabara aceea….ai vazut cati ortodocsi mai are tara asta la referendum? …ei bine daca vei incerca sa faci aceasta actiune vei vedea ca nu vor fi mai multi de cateva mii…..care se vor alia ideii tale…si presa nu va sufla nici un cuvant despre actiunea asta….ca nu cumva sa le vina idei si altora…dar ca si actiune de marturisire ( pe care ingerul personal o va nota) ideea e buna…dar doar ca sa marturisesti…nu cumva sa te astepti ca vei obtine ceva de la sistem
Eu as fi de acord; dar si unul singur de ar vrea maine sa mergem sa ne predam CI, carduri, as face-o! Iar de nu voi intalni pe nimeni care e in acelasi cuget cu mine, eu de dracoveniile astea tot o sa scap. Adica Dumnezeu si Mantuitorul nostru Iisus Hristos, m-a rascumparat prin Sfant sangele Lui si eu singura sa ma dau in ghearele necuratului?!
Hristos a Inviat fratilor pe parintele Iovita Vasile lam cunoscut pe acest portal dupa comentarele postate eram convins ca parintele se cunoaste bine cu redactorul si cu credinciosii din acest anturaj sincer sun socat de aceasta turbulenta am un respect aparte pentru redactor (cu toate ca nul cunosc) p/u munca depusa,multe am cunoscut sii sunt recunoscator.Sper si trag nadejdea cai o neintelegere la mijloc si bunul Dumnezeu o sa ne lumineze mintile iertare Doamne ajuta.
Cine vrea să mărturisească nişte adevăruri incomode are aici un text (fluturaş) pe care-l poate, eventual, adapta ori completa. Încape pe o coală de hârtie A4, faţă-verso. E alcătuit de un grup de mireni. Se poate introduce în cutii poştale, se poate distribui în mod direct, se poate publica. Până acum a fost publicat, în această formă, ca articol, pe un site. Implicarea mirenilor este obligatorie. Părintele Vasile Ioviţă are o sănătate şubredă şi nu e bine să i-o agravăm prin comentarii prea dure. Să ne rugăm să ne ferească Dumnezeu de ispite în această perioadă. Despătimire, rugăciune şi mărturisire!
PĂSTRAŢI ORTODOXIA CURATĂ!
În caz că eşti ortodox, citeşte, cunoaşte Ortodoxia şi apăr-o, căci trece prin momente grele! Sinodul de la Creta, din 2016, a hotărât, în numele ortodocşilor, în articolul 22 al documentului „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine” următoarele: ,,Biserica Ortodoxă condamnă orice tentativă de dezbinare a unităţii Bisericii, din partea unor persoane individuale sau a unor grupuri, sub pretextul păstrării sau a unei presupuse apărări a Ortodoxiei autentice. După cum mărturiseşte întreaga viaţă a Bisericii Ortodoxe, păstrarea credinţei ortodoxe autentice este asigurată numai prin sistemul sinodal, care constituie dintotdeauna, în sânul Bisericii, cea mai înaltă autoritate în aspecte de credinţă şi reguli canonice (canonul 6 al Sinodului II Ecumenic)”.
Acest articol este, însă, străin de Ortodoxie, deoarece promovează înlocuirea ascultării ortodoxe pe baze canonice cu supunerea de tip catolic şi anulează sinodalitatea Bisericii. (1)
Vizita Papei Francisc în România, din 31 mai-2 iunie 2019, este supradimensionată de mass-media, chiar dacă sfidează majoritatea ortodoxă, la adăpostul hotărârilor luate la Sinodul din Creta! Iaşul, se pregătește de un pelerinaj la care vor participa peste 120.000 de catolici, de parcă am fi o ţară catolică! Invitarea ortodocşilor la acest eveniment vădeşte intenţiile ecumeniste şi prozelitismul acestei vizite. Canoanele ortodoxe interzic rugăciunile în comun ale ortodocşilor cu cu cei de alte confesiuni. Cei care doresc pot afla deosebirile între Ortodoxie şi ,,religia” fabricată pentru a supune, nu pentru a mântui, care îşi spune impropriu ,, catolică”.( 2) Nici Bucureştiul nu se lasă mai prejos. Clopotele Catedralei Mântuirii Neamului vor fi trase pentru prima dată cu ocazia venirii Papei Francisc! (3) În faţa acestei situaţii, mulţi creştini au luat atitudine, aducând argumente din scrierile patristice. (4) Primirea Papei cu onorurile cuvenite unui ierarh ortodox este o blasfemie. Se răsucesc în mormânt Ştefan cel Mare, Mircea cel Bătrân şi Mihai Viteazul şi alţi ortodocşi patrioţi care au apărat Ortodoxia românească!
Papa ,, va fi primit ca episcop al Bisericii lui Hristos în catedrala construită pentru a simboliza Ortodoxia românească, în condițiile în care tronul episcopal al Romei se află în afara Bisericii de un mileniu”. (5) Aşadar, în urma schismei din 1054, papismul şi toate confesiunile care s-au îndepărtat de dreapta credinţă se află în afara Bisericii! Ca să intre în Biserica lui Hristos, trebuie să accepte Botezul ortodox! La Sinodul din Creta, în loc să se ia atitudine împotriva ereziilor, acestea au fost considerate ,,biserici”. Toate rugăciunile comune ale ortodocşilor cu celelalte confesiuni sunt interzise de către Sfinţii Părinţi din motive pedagogice şi din dragoste pentru mântuirea tuturor oamenilor. La acest sinod, a avut loc o politizare a credinţei, bifându-se un punct important de pe agenda ecumenistă care are drept scop final unirea tuturor religiilorşi închinarea la Antihrist! Dacă ne rugăm cu cei care se află sub anateme din cauza unor abateri canonice grave, ne facem părtaşi la păcatul lor( infailibilitatea papei, necistirea Maicii Domnului şi a sfintelor icoane etc. Află diferenţele dintre Ortodoxie şi alte confesiuni citind ,,Călăuză în credinţa Ortodoxă” de Ilie Cleopa (6). Avem datoria să ne informăm, să fim ortodocşi practicanţi care să dorească mântuirea cu orice preţ şi să luăm atitudine prin puterea exemplului, prin informarea aproapelui şi prin lupta cu erezia şi cu păcatul!
,,Scopul vieţuirii creştine este dobândirea Duhului Sfânt.” – spunea Sfântul Serafim de Sarov. Însă atitudinea permisivă faţă de păcat, faţă de erezii şi faţă de agenda LGBT nu este compatibilă cu dobândirea Duhului Sfânt: ,,Nu vă amăgiţi: Nici desfrînaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu” (I Cor.6,9) Papiştii l-au idolatrizat pe papa, considerându-l infailibil, iar acum vor să-l vedem şi noi aşa, deşi poruncile evanghelice, după care vom fi judecaţi, ne spun altceva:
,,Şi apropiindu-se unul din cărturari, care îi auzise vorbind între ei şi, văzând că bine le-a răspuns, L-a întrebat: Care poruncă este întâia dintre toate? Iisus i-a răspuns că întâia este: „Ascultă Israele, Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn”. Şi: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta”. Aceasta este cea dintâi poruncă. Iar a doua e aceasta: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. Mai mare decât acestea nu este altă poruncă. Şi I-a zis cărturarul: Bine, Învăţătorule. Adevărat ai zis că unul este Dumnezeu şi nu este altul afară de El. Şi a-L iubi pe El din toată inima, din tot sufletul, din tot cugetul şi din toată puterea şi a iubi pe aproapele tău ca pe tine însuţi este mai mult decât toate arderile de tot şi decât toate jertfele. Iar Iisus, văzându-l că a răspuns cu înţelepciune, i-a zis: Nu eşti departe de împărăţia lui Dumnezeu.” (Marcu 12, 28-37) Aici este vorba despre iubire în Adevăr, nu despre părtăşia la minciună şi despre toleranţă în numele corectitudinii politice! Bolile sufletului, ca şi cele ale trupului, au nevoie de tratamentele potrivite!
Trăim vremuri de mărturisire a credinţei, vremuri în care ni se cere să avem o credinţă puternică. Să ne unim glasurile împotriva ecumenismului, care constituie un adevărat genocid spiritual, şi să cerem ierarhilor noştri:
-ieşirea din Bisericii Ortodoxe Române din Consiliul Mondial al Bisericilor, deoarece acesta are obiective care nu corespund canoanelor ortodoxe! Ortodoxia este Biserica. Nu există mai multe biserici. Credem ,,în una una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică”, nu în în ereziile numite ,,biserici” la Sinodul din Creta!
-nerecunoaşterea autocefaliei ,,bisericii” Ucrainei, întrucât crearea acesteia nu s-a desfăşurat în mod canonic, ci pe baze schismatice şi reprezintă un precedent pentru alte abuzuri cum ar fi: 1)subminarea Ortodoxiei prin intenţia acestei ,,biserici”de colaborare cu greco-catolicii, care atrage Ortodoxia spre supunerea faţă de Papa! 2) reacţia critică a acestei ,,biserici” faţă de oponenţii agendei comunităţii LGBT. Împotriva păcatului, Biserica Ortodoxă are pocăinţa, Spovedania şi alte Sfinte Taine!
-iniţierea de către BOR a unor demersuri în vederea convocării unui sinod panortodox care să garanteze păstrarea Ortodoxiei autentice. Toate inovaţiile antiortodoxe se află sub anateme, de aceea nu trebuie susţinute: ,,Fiecărei inovaţii şi acţiuni potrivnice Predaniei Bisericii, şi învăţăturii lăsate de către sfinţii şi cinstiţii Părinţi, sau orice înnoiri ce se vor face mai apoi: Anatema!” (7)
– repunerea crucilor ortodoxe pe toate bisericile ortodoxe din România. Pe unele biserici tronează crucea lui Baphomet, cea cu trei braţe paralele. În Bucureşti, există deja statuia lui Baphomet! Noi ne închinăm Crucii lui Hristos, nu lui Antihrist!
– asigurarea în continuare a specificului ortodox al icoanelor. Au aparut ,,icoane” cu semne oculte pe ele!
-evitarea participării la rugăciunile comune ale Papei cu Preafericitul Patriarh Daniel.
-evitarea rugăciunilor comune în aşa-numita,,săptămână de rugăciune”.Nouă, ortodocşilor, trebuie să ne pese mai întâi de Hristos, nu să facem rugăciuni în care nici măcar numele Lui, al Maicii Domnului sau a unor sfinţi să nu-L pomenim!
-ridicarea sancţiunii de caterisire a preoţilor care au întrerupt pomenirea în semn de protest faţă de hotărârile Sinodului din Creta. Este un drept al preoţilor să protesteze în acest fel atunci când constată abateri dogmatice ale ierarhilor, care au datoria de a păstra Ortodoxia. Există ţări în care acest drept al preoţilor este respectat.
– informarea corectă a creştinilor despre: a)indiciile clare ale pecetluirii apropiate cu semnul fiarei prin tehnologia bazată pe 666: ,,Şi ea (fiara) îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase” (Biblia,Apocalipsa, 13:16-17); b)consecinţele pecetluirii cu semnul fiarei 666: ,,Cine se închină fiarei şi chipului ei şi primeşte semnul ei pe fruntea lui, sau pe mana lui, va bea din vinul aprinderii lui Dumnezeu, turnat neamestecat, în potirul mâniei sale, şi se va chinui în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului. Şi fumul chinului lor se suie în vecii vecilor. Şi nu au odihna nici ziua nici noaptea cei ce se închină fiarei şi chipului ei şi oricine primeşte semnul numelui ei.” Biblia; Apocalipsa, cap. 14, versetele 9-11. În China, deja există aparate care inscripţionează cu raze laser cetăţenii, cu codurile de bare care conţin 666 într-o formă ascunsă, şi nu ar fi de mirare ca, odată cu schimbarea cărţilor de identitate, să se introducă şi la noi aşa ceva! Microcipul implantat şi cel de pe cărţile de identitate operează cu număr în locul numelui de Botez, iar identificarea se face tot cu ajutorul tehnologiei bazate pe 666!
– interzicerea promovării ideologiei de gen în România! Toţi cei care caută mântuirea trebuie să facă voia lui Dumnezeu, nu voia lor! Iar voia Sa, Dumnezeu Şi-a exprimat-o atunci când a făcut bărbat şi femeie. Promovarea ideologiei de gen reprezintă un alt tip de atentat la mântuirea oamenilor. Sfântul Apostol Iuda Tadeu pune pe acelaşi plan erezia cu homosexualitatea! Iar în zilele noastre se manifestă toleranţă faţă de ambele! Însă ,,vai omului aceluia prin care vine sminteala.”( Matei, cap.18, v. 7)
Sfinţii Părinţi ne sfătuiesc să deprindem rugăciunea inimii, pentru a ne feri de reeducarea minţii prin diverse procedee: (,,Doamne, Iisuse Hristoase, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu, iartă-mă şi mă miluieşte pe mine, păcătosul/păcătoasa”! ori Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-mă pe mine, păcătosul/ păcătoasa! De mare folos este Psaltirea Maicii Domnului.) Implică-te în campania de informare ortodoxă, multiplicând şi distribuind acest material! Doamne ajută!
(1) https://www.marturisireaortodoxa.ro/sfantul-si-marele-sinod-al-bisericii-ortodoxe-anuleaza-sinodalitatea-bisericii/
(2) https://www.marturisireaortodoxa.ro/deosebirile-fundamentale-intre-ortodoxie-si-papism-ips-ierotheos-vlahos/
(3]) https://www.click.ro/news/national/clopotele-catedralei-mantuirea-neamului-vor-fi-trase-pentru-prima-oara-la-sosirea.
(4)https://www.marturisireaortodoxa.ro/petitie-impotriva-venirii-papei-in-romania/
(5)https://www.marturisireaortodoxa.ro/scrisoare-deschisa-adresata-mitropolitului-moldovei-cu-privire-la-venirea-papei-in-orasul-ortodox-iasi/
(6) https://www.academia.edu/21658857/Cleopa_Ilie_Calauza_in_Credinta_Ortodoxa
(7)https://manastirea.petru-voda.ro/2015/02/28/sinodiconul-ortodoxiei/
Referitor la ceea ce s-a spus despre Pr.Paisie Aghioritul…NU CRED NIMIC!
SUNT DESTUI SMINTIȚI ȘI DINTRE AI LOR….CARE TUNĂ ȘI FULGERĂ ÎMPOTRIVA MULTOR SFINȚI, EVENTUAL SPUNÂNDU-NE NU NUMAI DESPRE ”GREȘELILE” LOR, CI ERIJÂNDU-SE ÎN LOCUL LUI HRISTOS, AVÂND NUMAI CERTITUDINI, NU (ȘI) DILEME….UNII SUNT SIGUR LA IAD, ALȚII – LA RAI!
///Vasîlas și eu puteam să jur că domnul redactor(Sacsiv)este mare frate cu domnul Ioviță Vasile;din păcate m am înșelat;în astfel de situații se văd frățiile!!!
P.M.
Fratilor, eu i-am promovat in ultimii aproape trei ani pe toti preotii nepomenitori, dar cunoscut personal doar pe unul, pe care cu adevarat il consider fratele meu si nu este parintele Vasile Iovita.
Viziunea a 2-a a staretului Antonie, Sf Paisie, Parintele Justin, Parintele Elpidie, Parintele Novikov…, pai numai daca citesti ca spun acesti Sfinti si Parinti e f clar.
Iar actele cu cip presupun si amprentare. Adica e rau si cipul si biometria. Argumentul meu Biblic impotriva amprentarii, biometriei este:
Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel
Cap. 6
19. Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri?
20. Căci aţi fost cumpăraţi cu preţ! Slăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.
Iar cezarul vrea cele ce sunt ale lui Dumnezeu: amprente, retina, adn.
Sf Ioan Gura de Aur:
„Cînd i-a întrebat: „Al cui este chipul de pe ea?” şi ei I-au răspuns: ”Al cezarului!“, Domnul le-a spus: „Daţi cezarului cele ce sînt ale cezarului“.
Nu e vorba deci de un simplu dat, ci de o restituire. Lucrul acesta îl arată şi chipul şi scrierea de pe ban. Apoi, ca să nu spună fariseii: „Ne porunceşte să ne supunem oamenilor”, Hristos a adăugat: „Şi lui Dumnezeu, cele ale lui Dumnezeu“. ”
Cezarul nu are nici un drept asupra trupului si sufletului omului. Nu le-a facut el, nu el e proprietarul. Nu poate fi vorba de restituire aici. Creatorul e proprietar. Nici macar omul insusi nu e proprietar, ca doar nu s-a facut el. Esti proprietar doar pe cele facute de tine, si doar asupra a ceea ce faci tu ai drept.
In rest, eu cand aud de doctorate in teologie, pai e clar. Ma gandesc doar la cate clase au avut unii Sfinti, ca sa nu zic majoritatea sfintilor. Iar Sfantul Paisie spunea ca diplomele lumesti sant cea mai mare desertaciune pt cel ce vrea sa apuce pe drumul monahismului, adica pe drumul cel mai inalt al ortodoxiei.
Doctoratul – ceva pur lumesc si ortodoxia sant cam ca apa si uleiul. Nu au nici o treaba unul cu celalalt.
Oricum, se stie ca cel mai doctor teolog e cel negru si cu coarne.
Hristos a înviat !
Dacă lupta asta s-ar fi chemat „antipecete”, poate că ar fi fost mai eficientă.
O problema cu denumirea „anticip” stă în faptul că „cipul” de felul lui este inofensiv. Orice circuit integrat are un cip şi lumea e plină de integrate. Doar că nu toate au posibilitatea de a fi malefice. Un integrat cu porţi logice nu are nimic malefic în el, deşi conţine un cip. Dar datele problemei se schimbă când cipul are şi o memorie care poate stoca diverse date. Abia atunci devine periculos, când stochează date personale şi maleficul 666. Se prea poate ca pr Zisis să fi avut dreptate şi în 2013 chiar să fi fost adevărat că nu se stocau în cipuri lucruri malefice. Dar asta nu e o garanţie a faptului că pe viitor nu se vor stoca. Deci nu ne putem culca pe o ureche.
O altă problemă a denumirii „anticip” e faptul că luptăm cu un potenţial pericol (cipul) şi se prea poate ca necuratul (vădit fiind de sfinţi asupra planurilor sale) să pregătească acum terenul pentru un alt tip de pecete (tatuaj cu laser?). Poate spun prostii, dar cred că ar trebui să fim atenţi la orice capcană, nu doar la cip.
cata
S-a scris enorm de mult despre intregul angrenaj denumit pe scurt „cip”.
Tu nu stiu de cand citesti, dar multe n-ai inteles daca spui „Se prea poate ca pr Zisis să fi avut dreptate şi în 2013 chiar să fi fost adevărat că nu se stocau în cipuri lucruri malefice.”
Da, poate fi si tatuaj electronic.
Ştiu că se ascund multe sub „umbrela” cuvântului „cip”, dar se mai trezesc unii să spună că, dacă ai telefon, ai cip, deci nu eşti cu adevărat anticip, iar alţii, cum e pr Zisis, să spună cele de mai sus. Cred că, dacă s-ar fi mers cu denumirea „antipecete”, n-ar mai fi găsit nimeni pretexte, nici de o parte, nici de alta. Da, nu citeam din 2013 şi nici măcar de multă vreme, dar ştiu ce poate face „angrenajul”.
Cipuirea… Sa fii ca un caine pe lant. Supravegherea totala, otravirea si distrugerea viului planetei pentru ca aceasta sa devina planeta rezidentiala cum zicea sionistul CEO de la AMAZON, masurile sionistilor israeliti si sionistilor evanghelisti americani stabilite la AIPAC, demolarea locaselor de cult si reconstruirea lor conform noii religii universale CRISLAM cu Notre Dame cu minaret, discursul rabinului din Israel care sustine ca dusmanii de moarte sunt crestinii, ca Notre Dame merita sa arda pentru ca acolo a fost ars Talmudul etc Acestea sunt fapte care lasa semnele satanei pe omenire ca cifra 666 e prezentata ca bau bau e de discutat substituirea VIVIVI cu cifrele actuale arabe caci nu trebuie sa ne lasam adormiti de soaptele lui CIRCE si substituirile ei inclusiv „Substitutio Cristi” Semnul fiarei il vedem pe umanitate, pe planeta dar cipuirea e inceputul controlului mintii si transformarea omului intr-o masa vegetala, purtatoare de organe de schimb, coordonata ce sa faca precum vacile: cat lapte sa dea, cand sa ramana gestanta, cand sa mugeasca. Asupra acestui aspect trebuie luata atitudine SEMNUL SI URMA SATANEI cifra e dublata si e praf de adormit atentia
Saftoiu Ilie
Adica tu zici ca cipul nu are legatura cu semnul fiarei, ci e doar o treaba de control?
Pentru Magda,sa stii sora draga ca cele 4 cifre din coada C.N.P.,reprezinta codul bancar prin care statul gireaza imprumuturile externe,pe care e calculat P.I.B.ul,adica ei se imprumuta extern si noi le achitam imprumuturile prin taxe si impozite,deci noi suntem o garantie adica sclavi cu acte in regula,statul gireaza cu bunul cel mai de pret,oamenii,adica sclavii.Cele 4 cifre sunt precum codul iban sau codul de pe card format tot din 4 cifre.
Pe bune? Nu cred! Sunt născută înainte de 90!
Hristos a înviat!
CNP-ul a fost introdus de către Ceauşescu şi există o opinie conform căreia acest lucru a fost făcut la presiunea entităților financiare de la care dorea să se împrumute.
După părerea mea, mustrarea ar trebui făcută mai întâi cu tact, cu diplomaţie, şi, pentru început, în particular.
Apoi, treaba cu cipurile îşi are rădăcina în dependenţa omului faţă de bani, în faptul că dintr-un mijloc ocazional de schimb, dintr-o unealtă sau instrument, banul a devenit scop în sine şi stăpân asupra omului. Pentru bani unii îşi calcă pe conştiinţă, alţii preferă să renunţe mai degrabă la familie decât la „locul de muncă”, iar pe alţii pierderea locului de muncă îi împinge la sinucidere. De ce? Pentru că omul nu îşi pune nădejdea în Ziditorul său. Aici e rădăcina răului.
Şi poate că răul nu ar fi atât de mare dacă acest sistem s-ar închide la nivelul unei ţări. Sistemul a devenit însă global, incontrolabil de către o ţară anume.
Poate că ar fi bine să începem să facem lucruri şi pe cont propriu. Chiar şi pe balcon, la bloc, se pot creşte pomişori de dimensiuni mici sau lămâi. De exemplu, eu am pus boabe de fasole în ghivece de dimensiunea unei caserole de ciorbă, pentru a îngrăşa pământul în mod natural şi am avut surpriza să şi rodească. Sigur, pentru o ciorbă e nevoie de ghivece mai mari, cu pământ nepoluat şi cu un drenaj bun.
Revenind, practic e vorba de dependenţa omului de bani. Banii îşi schimbă forma (de metal, de hârtie, virtuali), dar dependenţa rămâne, şi această dependenţă croieşte drumul către o eventuală cipuire. Strămoşii noştri erau foarte puţin dependenţi de bani, îşi produceau hrana, îmbrăcămintea şi căldura singuri. Nu nu suntem în stare nici măcar să trecem strada fără bani. Dar chiar şi aşa, important e să conştientizăm faptul că Dumnezeu nu ne părăseşte la nevoie:
„Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca?
Că după toate acestea se străduiesc neamurile; ştie doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele.
Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă.
Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei.”
HRISTOS a ÎNVIAT!
REDACȚIA, ATENȚIE!
Din pacate chiar azi s-a publicat pe marturisireaortodoxa.ro articolul acesta cu parerea lui Matei Vulcanescu privitoare la actele cu cip:
https://www.marturisireaortodoxa.ro/sunt-actele-cu-cip-semnul-fiarei/
Asta cred in urma unei interventii din partea cuiva apropo de pomenirea acestei probleme la Sinaxa de la Botosani.
Se vede, asadar, o pozitionare a celor care administreaza situ-l marturisireaortodoxa.ro, adica si a lui Mihai Silviu Chirila…. In plus, ar fi bine să raspunda la salutul pascal…
Adevărat a înviat!
Iată cum se dau pe fata toate. De la un preot ortodox hotărât nu ai sa auzi niciodată ceea ce ne spune pr Vulcănescu împreună cu episcopul Serafim. Așa cum spuneam și în alt comentariu, li se trage de la comuniunea cu ecumeniștii. Sa spui că Sf Paisie a fost influențat de protestanți înseamnă că se pun deasupra Sfântului, exact că cei ce marturisesc pe jumătate împotriva ecumenismului aducand că argument dragostea. Pai avem noi dragoste mai mare decât sfinții lui Dumnezeu care i-au dat anatema pe eretici! Sa ne ferească Dumnezeu să ne lăsăm călăuziți de preoți ca Vulcănescu sau episcopi ca Serafim de Pireu
Erata: avem noi dragoste mai mare decât sfinții lui Dumnezeu care i-au dat anatema pe eretici?
Da,Magda pe bune,nu glumesc si ca dovada priveste cu ce litere e scris numele tau in cartea de identitate,cu majuscule ceea ce inseamna ca esti ca marea majoritate(capitus deminutio maxima)sclav care si-a pierdut toate drepturile,cauta si te informeaza si eu sunt nascut inainte de anii90,cunosc prea bine ce zic si ca exemplu te rog sa te uiti cum sunt scrise numele decedatilor pe cruci in cimitir,iti spun tot eu,cu majuscule.Cauta in dreptul roman definitia capitus maxima,medium si minimum si vei pricepe.Stii ca civil inseamna cel fara drepturi?…iti voi da in particular mai multe detalii,Doamne ajuta si mantuire tuturor fratilor si surorilor!
Aceste afirmatii reprezinta un non-sens. Capitus deminutio maxima si celelalte nu au nici o legatura cu felul in care e scris numele. Oare si imparatii romani erau considerati sclavi de vreme ce pe monezi aveau numele scrise cu majuscule? Iar cuvantul „civil” vine de la „civitas” (cetate) sau „civis” (cetatean).
Interesant!
Dumnezeu ne-a făcut liberi, ca să ne înrobească ăștia!
Mi-aduci aminte de Roma, de Papă!
Roma, Vaticanul, Vechea Romă nu se dezminte…trădătoare și ordinară prin ceea ce face cel mai mic stat din lume cu așa încornorat pe scaun, ce se crede înlocuitorul Fiului lui Dumnezeu pe pământ….el, înainte-mergătorul Antihristului, cu reprezentanții celor 10 bănci, vor scoate banii din circulație, înnebunind lumea prin anarhie!
Și când i-auzi pe toți: ”toate drumurile duc la Roma”, să vezi Capela Sixtină, etc…am fost, și?! Nu m-a impresionat nimic, sincer! Numai în Biserica Ortodoxă SIMȚI ceva!
Catolicii au avut „meciuri” mai mari si mai vechi cu masonii, de exemplu. Apusenii care se straduiesc sa duca o viata morala sunt realmente sub asediu din partea fortelor sataniste. Am studiat istoria recenta a Irlandei si felul in care a fost inoculata si ridicata la rang de lege (prin referendumuri succesive) depravarea incepand cu anii ’90 in aceasta tara traditionalista. Propaganda a fost sustinuta cu milioane (poate chiar un miliard) de dolari si referendumurile probabil fraudate. Am vazut manipularea la referendumul lor (pentru legalizarea avortului) si la referendumul nostru (pentru apararea casatoriei) si am constatat existenta unor indivizi extrem de persuasivi, diabolic de persuasivi, capabili sa descumpaneasca cele mai hotarate persoane.
Văzând acest articol despre actele cu cip pe site-ul marturisireaortodoxa.ro, administrat de Mihai Silviu chirila si Pr. Claudiu Buza, publicat chiar astăzi (https://www.marturisireaortodoxa.ro/sunt-actele-cu-cip-semnul-fiarei/), în ajunul Sinaxei de la Botoșani, mă simt dator să dau un răspuns cu Voia și cu ajutorul Lui Dumnezeu.
În primul rând, să ne aducem aminte de VICLENIA ȘARPELUI dintru început:
„Şarpele însă era cel mai şiret dintre toate fiarele de pe pământ, pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. Şi a zis şarpele către femeie: „Dumnezeu a zis El, oare, să nu mâncaţi roade din orice pom din rai?”
Iar femeia a zis către şarpe: „Roade din pomii raiului putem să mâncăm;
Numai din rodul pomului celui din mijlocul raiului ne-a zis Dumnezeu: „Să nu mâncaţi din el, nici să vă atingeţi de el, ca să nu muriţi!”
Atunci şarpele a zis către femeie: „Nu, nu veţi muri!
Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul”. (Facerea 3, 1-5)
Tradus la problema noastră cu cipurile și cu actele biometrice, trebuie să ne așteptăm la același tip de acțiune a satanei, antihristului și a slujitorilor lor; cu alte cuvinte, Sf. Părinți ne spun că se vor strădui să înșele, dacă vor putea, chiar și pe cei ALEȘI de DUMNEZEU!!!
Așadar, SĂ NU NE AMĂGIM SINGURI și să nu ne așteptăm la o LUPTĂ DREAPTĂ, PE FAȚĂ, din partea diavolului, care este tatăl minciunii, a antihristului și a slujitorilor lor.
Este foarte clar că vor încerca sub orice formă să aducă deja pe om în starea de a se lepăda „CONȘTIENT” și că aceasta va fi, dacă putem spune așa, ULTIMA ETAPĂ, PREGĂTITĂ CU MULTĂ VICLENIE de etapele „ZOMBIFICĂRII” oamenilor prin vaccinuri purtătoare de nanotehnologie, alimentație pervertită ce provoacă tulburări hormonale, tehnologia telefoniei mobile, internet, Wireless și 5G și altele asemenea. O imagine sugestivă pentru cum luptă sataniștii antihristici este finalul filmului GLADIATORUL. Înainte să intre pe „scenă” pentru o luptă „dreaptă” cu generalul armatei, împăratul îl înjunghie pe general în spate. Cam așa și cu antihrist și slujitorii lui.
Le-a cerut diavolul lui Adam și femeii lui în mod DIRECT să se lepede de DUMNZEU și de porunca Lui?? NU!!! Din contră, le-a adus argumente că NU VOR PĂȚI NIMIC DACĂ VOR CĂLCA PORUNCA DATĂ DE DUMNEZEU!!!
În problematica documentelor cu cip și a actelor biometrice, sunt destui Sf. Părinți care au luat o atitudine fermă împotriva acceptării lor și ce vedem?? Au apărut apoi o serie de „teologi” care, în loc să se adâncească în rugăciune și să VADĂ MOTIVUL pentru care Sf. PĂRINȚI au TRAS SEMNALUL de ALARMĂ, ajung să ne aducă argumente că nu vom păți nimic dacă CĂLCĂM PORUNCA DATĂ DE DUMNEZEU prin ACEȘTI Sf. PĂRINȚI INSPIRAȚI DE DUHUL SFÂNT.
Privită din această perspectivă, afirmația
Atâta timp cât cineva primește un buletin cu cip sau card, etc și nu i se cere să se lepede de Hristos atunci nu îl afectează în viața lui cu Dumnezeu.
SE VEDE A FI PUERILĂ, pentru că nu se ține cont în această judecată exact de VICLENIA DIAVOLULUI și a SLUJITORILOR lui.
Mergând pe raționamentul din afirmația de mai sus, unde chiar se folosește sintagma „cip, card, etc”, se poate merge cu gândul și la implantarea cipului pe mână sau la inscripția cu LASER pe frunte. Dacă acestea se fac fără a se cere respectivului lepădarea de HRISTOS, ar însemna, conform afirmației de mai sus, că n-au nicio valoare spirituală negativă și că nu e lepădare de HRISTOS!!!! Aici se vădește VICLENIA DRACULUI și a SLUJITORILOR lui.
Vă întreb: George Buhnici, care și-a implantat în direct un cip în mână la o emisiune televizată, a fost cumva solicitat de cineva să se lepede cumva mai înainte de HRISTOS??? Suedezii și alții care se cipează în străinătate sunt cumva solicitați să se lepede de HRISTOS înainte de implantarea cipului sau de tatuarea cu LASER???
VEDEȚI, acum, VICLENIA DRACULUI și a SLUJITORILOR lui??? Nu cer DIRECT LEPĂDAREA de HRISTOS, ci îți SPUN CĂ NU E NICIUN RĂU și NICIUN PERICOL să folosești tehnologia de identificare despre care Sf. PĂRINȚI INSPIRAȚI DE DUHUL SFÂNT au AVERTIZAT SĂ NU SE FOLOSEASCĂ. Mai mult, exact ca în ispitirea lui Adam și a femeii lui, îți spun câte „beneficii” ai folosind această tehnologie drăcească.
Mai este adus un „argument” în acest articol, argument pus în gura Sf. Porfirie Kpsocalivitul:
Iar Sfântul Porfirie Kapsokalivitul spune că dacă noi am trimite portocale cu semnul crucii în ele la turci, turcii nu devin în mod magic ortodocși, nu se sfințesc, pentru că nu devin credincioși în mod conștient.
Așa este, turcii nu devin automat și nici în mod magic ortodocși; dar dacă sataniștii tembelizează cu unde pe anumite frecvențe un om care a făcut COMPROMISUL ACCEPTĂRII ACTELOR BIOMETRICE, astfel încât acest om să nu mai fie în stare să se ADUNE în FAȚA Lui DUMNEZEU și SĂ SE ÎNCHINE, ci să fie cu mintea vraiște și împrăștiată și acaparată de lumea materială, atunci acel om este pierdut! Chiar dacă unii ar putea spune că nu e pecetea finală a lui antihrist, probabilitatea ca acel om să fie pierdut pe vecie e foarte mare, pentru că s-a antrenat în cele nebune ale lumii acesteia și nu în cele BUNE ale Lui DUMNEZEU. Diavolul nu poate provoca CONȘTIENȚĂ, dar poate provoca INCONȘTIENȚĂ, UITARE DE SINE, AMĂGIRE.
Așadar, în ce-l privește pe Matei Vulcănescu și alții cu păreri asemenea lui privitoare la actele cu cip și cu date biometrice, gen Calistrat Chifan, atrageți-le atenția și, dacă persistă în părerea lor, lăsați-i să meargă pe calea pe care și-au ales-o, dar să nu ducă în rătăcire pe alții.
Nu mai stați la vorbă și dezbateri cu satana și slujitorii lui (conștienți sau nu de ce fac) și MERGEȚI pe calea Sf. IUSTIN PÂRVU și a Sf. PAISIE AGHIORITUL și a celorlalți Sf. Părinți care au spus clar să refuzăm documentele cu cip și actele biometrice!
Fratilor si surorilor revin dupa putin timp de gandire si adaug ca sunt profund indurerat,aproape fizic,ma doare inima la propiu vazand ca cei care trebuiau sa fie in prima linie,pastorii nostri,preotii si episcopii, despre episcopi m-am lamurit dupa sinodul cretan insa preotii care sunt mai aproape de turma nadajduiam sa ne sprijine macar verbal daca faptic nu indrazneau.De nenumarate ori am sarit in apararea lor in fata unor mireni nemultumiti de prestatia lor de multe ori, nemultumiri indreptatite si am cautat sa-i acopar cu slabele mele capacitati verbale cautand sa le gasesc circumstante atenuante tocmai ca sa nu fie judecati de mireni.Acum stau si ma gandesc daca am procedat bine nu stiu ce sa mai fac,am postat mai sus ca parintele Zisis e inselat sau platit,revin si ma autocorectez,poate ca nu e platit dar cred ca se inseala,oricum sunt tare suparat de evolutia luptei anticip si antiecumenism.Preotul Vasile Iovita care-l apara indarjit pe parintele Zisis pe motiv de eruditie si doctorate a scris recent pe Ortodoxia in catacombe o scrisoare catre neprieteni(banuiesc ca sunt vizati toti care l-au contestat si au scris impotriva sfintiei sale)in care ne aminteste de amararea unui preot si de legatura nedezlegata ce ii paste pe aceia, cu alte cuvinte parintele ii ameninta cu legaturi nedezlegate pe cei care au o alta viziune decat dansul.Sincer nu ma asteptam de la sfintia sa la asa ceva,in vietile sfintilor citim de Sfinti Parinti care in momente de martiriu sau prigoana binecuvantau si blagosloveau pe calaii lor, dar parintele Iovita desi nu e martirizat sau chinuit de nimeni e foarte grabnic catre legaturi nedezlegate.Cred ca nimeni nu s-a luat de viata lui personala sau de pacatele propii si nici eu nu intentionez sa-l judec vreodata pe dansul pentru ca eu sunt de multe ori mai pacatos ca dumnealui desi nu-i cunosc viata dar am vazut in ultimul timp tot mai multi preoti apeland la sinistra solutie de a da legaturi nedezlegate.E ceva de bezna mintii,in loc sa tinem mai aproape unii de altii in asemenea conjucturi social politice cand se impune strangerea randurilor si lasarea deoparte a orgoliilor personale constat ca se procedeaza taman invers.Sunt tare mahnit,dupa tradarea episcopilor vedem acum si preoti care ne ameninta cu legaturi nedezlegate,Doamne Iisuse Hristoase te rugam fierbinte sa ai mila de sufletele noastre si sa ne mantuiesti de vrasmasii vazuti si nevazuti.
9
###Pasalaru,când spuneți legături nedezlegate vă referiți la blesteme?
Da frate P.M.,exact despre asta e vorba,atunci cind te besteama un preot numai acel preot te poate dezlega,nici epescopul nici patriarhul,nimeni afara de cel care a facut acea legatura.Exista o inregistrare cu staretul Hariton parca, de la manastirea Petru Voda care l-a afurisit pe un mirean care i-a adresat niste intrebari incomode.
AM postat un comentariu mai lung ieri pe care nu-l văd.
Acest comentariu a apărut imediat.
Vreau să editez comentariul supus moderării. Nu-l publicați.
Hristos a înviat !
Toți sfinții Bisericii ne bat la cap că lucrul cel mai important astăzi este să ne întărim duhovnicește.
Cum facem aceasta? Prin căința de păcate, spovedanie, rugăciune, Sfânta Împărtășanie deasă, faptele bune și împlinirea poruncilor.
Este bine să ne cercetăm viața de la naștere și să facem spovedanie generală. Cu fiecare păcat mărturisit tăiem din drepturile vrăjmașului pe care le-a câștigat asupra noastră atunci când am păcătuit. Dacă, așa cum și trebuie, mărturisim toate păcatele pe care le-am săvârșit tăiem toate drepturile vrăjmașului asupra noastră, iar în continuare ne străduim să nu mai cădem. Bineînțeles că vom mai cădea, căci suntem păcătoși, dar important este să ne străduim, să luptăm cu păcatul. Există multe îndreptare la spovedanie ( al lui Nicodim Măndița, al lui Valeriu Gafencu și altele ). Opritoare de la Sf. Împărtășanie sunt doar păcatele de moarte. Spune pr. Arsenie Papacioc că nevrednic de Sf. Împărtășanie este cel care se spovedește, dar își propune să păcătuiască în continuare. Pe când cel care se spovedește cu intenția sinceră de a nu mai păcătui, chiar dacă mai cade se poate împărtăși în continuare dacă nu este vorba de un păcat de moarte, care trebuie spovedit din nou. La spovedanie nu sunt necesare detalii, decât dacă vrem noi să zicem. Putem spune: ”am păcătuit prin: ucidere, desfrânare, mândrie, mânie, mărturisire strâmbă,………”. Să spunem numai ce-am făcut noi, fără să vorbim sau să învinovățim pe nimeni altcineva. Dacă vrem să discutăm o situație cu preotul, să facem asta separat de spovedanie. În cazul păcatelor precum mândria, mânia, Dumnezeu ni le iartă, dar nu înseamnă că scăpăm desăvârșit de ele după ce le-am mărturisit. Numai foarte puțini oameni, sfintii, reușesc să scape desăvârșit de aceste păcate. Spovedania nu este necesară înainte de fiecare Sfântă Împărtășanie, decât dacă este vorba de păcate de moarte sau avem ceva pe conștiință. Dacă vrem să mărturisim din nou și păcatele ce nu sunt de moarte pe care le-am mai făcut, să facem aceasta, dar nu este obligatoriu pentru a ne putea împărtăși. Atunci când facem spovedanie generală și nu numai să ne notăm pe hârtie păcatele pentru a nu le uita. Am observat ca după mai multe spovedanii nu mai sunt necesare hârtiile. Este necesar să dobândim mult har al Duhului Sfânt, pentru a ne lumina Dumnezeu ce să facem, pe fiecare în parte, în situația în care ne găsim. Dacă ne căim de păcate, ne spovedim, ne rugăm, ne împărtășim des, atunci cu siguranță Dumnezeu ne trimite harul Duhului Sfânt. Sf. Serafim de Sarov ne învață că dacă înțelegem cum se agonisesc banii, tot în acest fel să agonisim și să sporim și în harul Duhului Sfânt. El citea zilnic din Sfintele Cărți, în fiecare zi câte o Evanghelie. Și dacă am citi câteva rânduri ne-ar ajuta în agonisirea Duhului Sfânt. Mai multe detalii: https://oasteadomnului.ro/sfaturile-sfintilor-parinti-despre-agonisirea-sfantului-duh/
În cazul buletinelor obișnuite acele cuvinte de sub poza pot fi interpretate în latină ca numărul antihristului, dar defapt ele spun genul în 3 limbi. Mai jos apare M sau F, masculin sau feminin.
CNP-ul este un pas către pecete întrucât este un număr unic atribuit omului, dar nu conține numărul antihristului.
Prin Sfântul Paisie a vorbit Duhul Sfânt, actele electronice conțin în cip numărul antihristului. Sfântul ne-a avertizat ca măcar buletinul și pașaportul electronic să nu le primim întrucât, dacă le vom primi, ne va fi aproape imposibil să refuzăm pecetea vrăjmașului.
Biserica Georgiei a ieșit din cmb prin întreruperea pomenirii:https://ortodoxiamarturisitoare.wordpress.com/2017/06/12/un-exemplu-care-trebuie-urmat-lupta-cea-buna-cum-s-a-petrecut-iesirea-bisericii-georgiei-din-consiliul-mondial-al-bisericilor-in-1997/
Cu nădejde în Dumnezeu !