Cuviosul Serafim Rose: DE CE SĂ STUDIEM SEMNELE VREMURILOR?

Foto: http://orthochristian.com/115462.html

1. DE CE SĂ STUDIEM SEMNELE VREMURILOR?

Subiectul acestei conferinţe este privegherea pentru semnele vremurilor. În primul rând, trebuie sǎ aflǎm ce se înţelege prin sintagma „semnele vremurilor.” Expresia vine direct din Evanghelie, din cuvintele Mântuitorului de la Matei 16: 3. Hristos le spune fariseilor şi saducheilor care au venit la El urmǎtoarele: Faţa cerului ştiţi s-o judecaţi, adicǎ cum va fi vremea, dar semnele vremilor nu puteţi? Cu alte cuvinte, El le spune cǎ aceasta nu are nimic de-a face cu ştiinţa, sau cu cunoaşterea locului nostru în aceastǎ lume sau altceva de acest gen. Este o întrebare de tip religios/religioasǎ. Studiem semnele vremurilor pentru a reuşi/fi în stare sǎ-L recunoaştem pe Hristos.

În vremea lui Hristos, fariseii şi saducheii nu studiau semnele vremurilor pentru a afla dacǎ Hristos venise, dacǎ Fiul lui Dumnezeu era cumva deja pe pǎmânt. Dar deja erau semne pe care ei trebuie sǎ le fi recunoscut. De pildǎ, în Vechiul Testament, în Cartea lui Daniel, avem o profeţie despre cele şaptezeci de sǎptǎmâni de ani, conform cǎrora Mesia urma sǎ vinǎ cam dupǎ 490 de ani din vremea lui Daniel înainte. Acei evrei care îşi citeau cǎrţile cu atenţie, ştiau cu exactitate ce însemna acest lucru, şi cam pe la vremea venirii lui Hristos, ei ştiau cǎ venise vremea lui Mesia.

Dar acesta este un semn exterior. Mai important era ca fariseii şi cǎrturarii sǎ fi prevǎzut semnele interioare. Dacǎ inimile lor erau drepte în faţa lui/faţǎ de Dumnezeu, şi dacǎ n-ar fi încercat doar sǎ împlineascǎ o poruncǎ exterioarǎ a legii, inimile lor ar fi fost receptive/s-ar fi sensibilizat şi L-ar fi recunoscut pe Dumnezeu în trup atunci când El a venit. Dar nu puţini evrei au fost aceia care L-au recunoscut – Apostoli, Ucenici şi mulţi alţii.

Acelaşi pasaj din cap. 16 de la Matei, ne vorbeşte în continuare despre semne. Domnul le spune evreilor: Neam viclean şi desfrânat cere semn şi semn nu se va da lui, decât numai semnul lui Iona. (v. 4) Evenimentele vechi-testamentare conţin tipuri/prefigurǎri ale evenimentelor din Noul Testament. Când Iona a stat trei zile în pântecele chitului, aceasta a fost o prefigurare a şederii de trei zile a Domnului în mormânt. Iar acest semn – semnul lui Iona – li s-a dat oamenilor din vremea lui Hristos.

Domnul le spunea fariseilor şi saducheilor cǎ un neam viclean şi desfrânat cautǎ evenimente spectaculoase: foc din cer, izgonirea romanilor, manifestarea îngerilor care alungǎ stǎpânirea strǎinǎ a romanilor şi alte lucruri de acest fel[2]. Hristos le spune cǎ acest fel de semne nu se vor da. Un neam viclean şi desfrânat cautǎ astfel de semne…, dar cei curaţi cu inima cautǎ ceva mai duhovnicesc. Singurul semn care li se va da este semnul lui Iona. Desigur cǎ nu este lucru mic ca un om, care era şi Dumnezeu, sǎ stea trei zile în mormânt.

Astfel, din cuvintele Mântuitorului, aflǎm cǎ nu trebuie sǎ umblǎm dupǎ semne spectaculoase, ci mai degrabǎ sǎ cǎutǎm semne duhovniceşti, înlǎuntrul nostru. De asemenea, trebuie sǎ priveghem fiind atenţi la acele lucruri, care, dupǎ Scripturǎ, sunt trecǎtoare.

[1] Cuvânt ţinut în vara anului 1980, în Redding, California, la conferinţa femeilor creştin-ortodoxe sub patronajul Sf. Gherman.

[2] Aşteptau un Mesia politic, rǎzbunǎtor, mai puţin unul în chip de smerenie.

 

2. SEMNELE PE CARE NI LE-A DAT HRISTOS

Noi, creştinii ortodocşi, deja am recunoscut şi acceptat semnele Primei Veniri a lui Hristos. Însuşi faptul cǎ suntem creştini ortodocşi înseamnǎ cǎ am fǎcut aceasta. Ştim înţelesul acestor semne, ca de pildǎ: semnul lui Iona, cei 490 de ani ai lui Daniel, şi multe altele pe care Domnul le-a împlinit. Dumnezeieştile slujbe ortodoxe sunt pline de proorocii ale Vechiului Testament care au fost împlinite în venirea lui Hristos. Le vedem cu toţii şi le recunoaştem – toate sunt limpezi. Dar acum trebuie sǎ ne uitǎm dupǎ alte feluri de semne, adicǎ semnele Celei de-a Doua Veniri a lui Hristos. Întreaga învǎţǎturǎ despre A Doua Venire a lui Hristos şi semnele ce o vor preceda sunt vestite/arǎtate în mai multe locuri din Evanghelii, cu deosebire în capitolul 24 al Evangheliei dupǎ Matei. Sf. Marcu şi Sf. Luca au şi ei unele capitole dedicate acestora.

Capitolul de la Matei ne aratǎ cum Domnul S-a depǎrtat de la Templu, şi cum ucenicii au venit la El pentru a-I arǎta zidurile Templului. Ştim bine cǎ în acele zile Templul era centrul cultului. Fiecare evreu trebuia sǎ vinǎ la Templu cel puţin de sǎrbǎtoarea Paştilor, cǎci numai în el putea fi slujit Dumnezeu în chip drept/cum se cuvine. Domnul nostru a privit spre Templu şi le-a spus ucenicilor: Le vedeţi pe toate acestea? Adevǎr vǎ grǎiesc: Nu va rǎmâne aici piatrǎ pe piatrǎ, care sǎ nu se risipeascǎ [Mt. 24: 2]. A spune unui evreu credincios din acea vreme cǎ tot Templu va fi dǎrâmat, cǎ nu va mai rǎmâne nimic din el, este ca şi cum i-ai spune cǎ este sfârşitul lumii, deoarece Templul este tocmai locul unde Domnul trebuie slujit. Cum vǎ veţi închina Domnului dacǎ nu este nici un templu? Astfel cǎ aceste cuvinte ale Mântuitorului i-a fǎcut pe ucenici sǎ înceapǎ sǎ se gândeascǎ la sfârşitul lumii. Au spus imediat: Spune nouǎ când vor fi acestea şi care este semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului? [v. 3]. Cu alte cuvinte, ei deja ştiau cǎ El va veni din nou şi cǎ aceastǎ venire e legatǎ de sfârşitul lumii.

Deci Domnul ne dǎ o întreagǎ serie de semne care urmeazǎ sǎ treacǎ pânǎ ce El va veni din nou. Înainte de toate, El spune: Vedeţi sǎ nu vǎ amǎgeascǎ cineva. Cǎci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos, şi pe mulţi îi vor amǎgi [vv. 4, 5]. Adicǎ vor veni mulţi Hristoşi amǎgitori. Acest fenomen a fost remarcat şi în istoria Bisericii: cazul celor s-au ridicat împotriva lui Hristos, care au pretins a fi Dumnezeu sau Hristos.

Apoi, în versetul urmǎtor, El spune: şi veţi auzi de rǎzboaie şi de zvonuri de rǎzboaie; luaţi seama sǎ nu vǎ speriaţi, cǎci trebuie sǎ fie toate, dar încǎ nu este sfârşitul [v. 6]. Ştim bine cǎ au fost rǎzboaie şi zvonuri de rǎzboaie încǎ de la începutul erei creştine, dar de timpul nostru ce sǎ mai zicem? …se va ridica neam peste neam şi împǎrǎţie peste împǎrǎţie şi va fi foamete şi ciumǎ şi cutremure pe alocuri [v. 7]. Din nou rǎzboaie, foamete, cutremure… şi zice: Dar toate acestea sunt începutul durerilor [v.8].

Apoi vine urmǎtorul semn, acela al prigonirilor: Atunci vǎ vor da pe voi spre asuprire şi vǎ vor ucide şi veţi fi urâţi de toate neamurile pentru numele Meu [v. 9]. Deci întâi avem pe Hristoşii amǎgitori, apoi rǎzboaie, zvonuri de rǎzboaie, foamete, prigoniri… iar apoi un semn foarte important pentru vremurile în care trǎim – rǎcirea crescândǎ a dragostei: Iar din pricina înmulţirii fǎrǎdelegii, iubirea multora se va rǎci [v. 12]. Acesta este cel mai mortal/periculos/înverşunat/ dintre semne, întrucât semnul creştinilor, dupǎ cum ne spune Sf. Ioan Teologul, este dragostea pe care o au unii pentru alţii. Când aceastǎ dragoste se rǎceşte, înseamnǎ cǎ chiar şi creştinii încep sǎ-şi piardǎ Creştinismul.

Avem apoi un alt semn, în urmǎtorul verset din cap. 24: şi se va propovǎdui aceastǎ Evanghelie a împǎrǎţiei în toatǎ lumea spre mǎrturie la toate neamurile; şi atunci va veni sfârşitul [v. 14]. Despre acest semn al Evangheliei care este propovǎduitǎ la toate neamurile voi vorbi acum. Vedem cǎ Evanghelia este tradusǎ în sute de limbi, la aproape toate neamurile pǎmântului, iar Creştinismul ortodox este propovǎduit în aproape fiecare parte a lumii. În Africa existǎ misiuni impresionante: în Uganda, Kenya, Tanzania, Congo, de acolo rǎspândindu-se mai departe.

Apoi dǎm de un loc mai dificil: Domnul vorbeşte de urâciunea pustiiri ce s-a zis prin proorocul Daniel: Deci, când veţi vedea urâciunea pustiirii ce s-a zis prin Daniel proorocul, stând în locul cel sfânt – cine citeşte sǎ înţeleagǎ [v. 15]. Dar nu vom înţelege acest semn decât referindu-ne la alt loc. Este vorba de alt semn. Se leagǎ, desigur, de Templul din Ierusalim şi de un fel de profanare a lui.

Dupǎ care, în v. 21 avem un semn al unei mari strâmtorǎri: Cǎci va fi atunci strâmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii pânǎ acum şi nici nu va mai fi. Adicǎ va fi momentul cel mai rǎu şi cel mai dificil de suferinţǎ din toatǎ istoria lumii.

Citiţi cǎrţile de istorie şi veţi vedea ca au fost multe momente din istorie când a existat multǎ suferinţǎ. Dacǎ citiţi despre ceea ce s-a întâmplat cu evreii atunci când Ierusalimul a fost distrus dupǎ moartea lui Hristos[1], veţi descoperi cǎ o astfel de suferinţǎ precum cea de atunci nu are egal în istorie. În alte locuri a fost aproape tot atât de multǎ suferinţǎ. Şi totuşi, marea strâmtorare de la sfârşit va fi mult mai rea/teribilǎ. Bineînţeles cǎ va avea loc la scarǎ mondialǎ şi va implica pe toatǎ lumea, nu numai un popor, fiind ceva cu caracter impresionant. Se va numi: „o astfel de strâmtorare cum n-a fost de la începutul lumii pânǎ acum şi nici nu va mai fi”.

Imediat dupǎ aceasta, va începe ceva şi mai înfricoşǎtor. În v. 29 citim: Iar îndatǎ dupǎ strâmtorarea acelor zile, soarele se va întuneca şi luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cǎdea din cer şi puterile cerurilor se vor zgudui. Desigur cǎ un eveniment ca acesta nu a mai fost niciodatǎ, şi este evident cǎ se referǎ la vremea sfârşitului lumii, când întreaga creaţie va nimicitǎ pentru a fi remodelatǎ. În sfârşit, urmǎtorul verset: Atunci se va arǎta pe cer semnul Fiului Omului [v. 30], adicǎ va apǎrea semnul Crucii pe cer. Şi atunci vor plânge toate neamurile pǎmântului şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere şi cu slavǎ multǎ. Adicǎ însǎşi venirea lui Hristos va fi în/din ceruri alǎturi de semnul Crucii – şi atunci va fi sfârşitul a toate.

Dupǎ ce ne-a spus toate despre semnele sfârşitului, Domnul ne dǎ o poruncǎ finalǎ, spunând: Privegheaţi deci, cǎ nu ştiţi în care zi vine Domnul vostru …fiţi gata, cǎ în ceasul în care nu gândiţi Fiul Omului va veni [vv. 42, 44].

Toate acestea se aflǎ în capitolul 24 al Evangheliei dupǎ Sf. Matei. Dar pentru cineva cǎruia Scriptura şi Sfinţii Pǎrinţi nu-i sunt aşa de familiari, tot ce s-a spus nu rezolvǎ atâtea probleme cât ridicǎ/mai mult ridicǎ probleme decât rezolvǎ. Trebuie sǎ înţelegem care este înţelesul tuturor acestor proorocii. Cum putem şti cǎ ele se împlinesc sau cǎ s-au împlinit la un moment dat? Şi cum putem evita falsele interpretǎri? – mai ales cǎ existǎ atât de mulţi Hristoşi amǎgitori, prooroci falşi, proorocii false, interpretǎri false.

Cum putem şti care este adevǎrata interpretare şi care sunt adevǎratele semne ale vremurilor? Dacǎ vǎ uitaţi în jurul vostru sau dacǎ vǎ duceţi la oricare librǎrie religioasǎ, veţi vedea rafturi ce conţin multe cǎrţi şi comentarii ale Apocalipsei, cǎrţi ce conţin intepretǎri ale venirii sfârşitului lumii. Fapt e cǎ mulţi creştini, care nu sunt ortodocşi, au o siguranţǎ, o presimţire/au un simţǎmânt categoric cǎ vremurile în care trǎim sunt vremurile de pe urmǎ, dar ei îşi bazeazǎ interpretǎrile pe propriile pǎreri.

[1] La anul 70.