Luni, 31 octombrie, se împlinesc 50 de ani de la moartea lui Onisifor Ghibu, profesor, academician și politician, participant important la realizarea Marii Uniri din 1918 și mărturisitor în temnițe.
Onisifor Ghibu s-a născut în ziua de 31 mai 1883 în Săliștea Sibiului, unde urmează școala primară.
Liceul îl începe la Sibiu, primele șase clase, apoi îl termină la Brașov (1902). Studiile universitare le face la Institutul teologic din Sibiu și le desăvârșește la Universitatea din București, la Budapesta, Strasbourg și Jena, în acest din urmă oraș universitar trecându-și și doctoratul în filosofie, pedagogie și în istorie universală (1909).
Este numit inspector școlar primar ortodox pentru școlile din Transilvania (1910-1914), fiind totodată și profesor de pedagogie la Institutul teologic din Sibiu (1910-1912). În perioada 1912-1914 a fost numit secretar al Secției școlare a Asociațiunii „ASTRA”, potrivit Wikipedia.ro.
Refugiat în București între anii 1914 și 1916, colaborează cu Octavian Goga, Vasile Lucaciu și cu alți refugiați ardeleni la o campanie intensă pentru intrarea României în război alături de Antantă împotriva Austro-Ungariei.
Pentru activitatea intensă pe această linie, Onisifor Ghibu a fost condamnat în 1915, în contumacie, de Curtea Militară Maghiară din Cluj, la moarte.
După ocuparea Bucureștiului în toamna anului 1916, Onisifor Ghibu se refugiază la Iași cu soția și cei trei copii (cel mai mare de 4 ani), iar din martie 1917 la Chișinău, unde devine motorul acțiunii revoluționare basarabene din 1917-1918. Împreună cu câțiva fruntași basarabeni întemeiază și organizează Partidul Național Moldovenesc.
Onisifor Ghibu a instalat, în Basarabia, prima tipografie cu litere ale alfabetului latin.
Onisifor Ghibu conduce efectiv vasta acțiune de organizare a învățământului în limba română, inexistent în 1917 și reușește deschiderea de școli românești în toată Basarabia, începând cu toamna anului 1917. Tipărește apoi ”Ardealul” (de la 1 octombrie 1917), prima ”foaie” cu tipar latin din întreg Imperiul Rus, transformat mai apoi în cotidianul ”România Nouă” (de la 24 ianuarie 1918) – ”organ de luptă pentru unirea politică a tuturor românilor”.
În primul număr publică marea ”Declarație” – întocmită și cu prima semnătură a lui Onisifor Ghibu – ”de unire cu România a tuturor românilor aflători în teritorii ocupate vremelnic de puteri străine”. Onisifor Ghibu se află în fruntea luptei care duce la Unirea Basarabiei în 1918.
În anul 1918 este numit secretar general al resortului de instrucție din Consiliul Dirigent, fiind ales și deputat în Marele Sfat al Transilvaniei. Cu acest prilej, realizează preluarea Universității din Cluj, propunând și înfăptuind organizarea ei pe baze românești (1919). Pentru ridicarea prestigiului noii instituții de învățământ superior, intervine și reușește să-l aducă în țară pe marele savant Emil Racoviță, ajutându-l să înființeze la Cluj primul institut de speologie din lume. În 1919, Onisifor Ghibu este numit ca profesor la noua universitate, fiind ales totodată membru corespondent al Academiei Române.
Pentru activitatea sa naționalistă, neșovaitor patriotică, antirevizionistă și antisovietică, a avut de suferit tot restul vieții, după instaurarea forțată a regimului comunist în România, notează cerșipământromânesc.ro.
Imediat după 1944, comuniștii şi ocupanţii sovietici s-au răzbunat crunt pe academicianul patriot Onisifor Ghibu, care a fost primul profesor ”epurat” și pensionat forțat din Universitatea clujeană, al cărei principal ctitor fusese în 1919.
Într-o celebra scrisoare adresată conducătorilor sovietici, N. S. Hrusciov şi N. I. Bulganin, in data de 31 Octombrie 1956, Onisifor Ghibu le solicita acestora revizuirea situaţiei Basarabiei, repararea crimei efectuate de Stalin, precum şi retragerea trupelor sovietice din România.
Această îndrăzneala l-a „costat” o condamnare de 5 ani, pronunţată de către tribunalul Militar din Sibiu.
Onisifor Ghibu a trecut la Domnul la aproape 90 de ani, la 31 octombrie 1972.
Fragment din scrisoarea lui Onisifor Ghibu către Petru Groza (1945):
„Niciodată neamul românesc n-a fost pus în mod mai implacabil ca acum, în faţa ameninţării de a fi şters de pe faţa pământului prin asfixiere, asasinare sau sinucidere.
În urmă acestei catastrofe, nici unui patriot român, în care a rămas vreo urmă oricât de mică de dragoste, de respect şi de durere pentru destinul neamului său, nu-i este îngăduit să se retragă în carapacea egoismului său strâmt fără a-şi pune întrebarea întrebărilor:
Neam românesc al strămoşilor mei şi al meu, încotro mergi? Vrei să mai trăiesti şi să mai reprezinţi ceva în această lume sau te-ai împăcat cu perspectiva sinistră de a te lăsa scos din viaţă prin viclenie, prin violenţă ori prin sinucidere?
Cel dintâi, care trebuie să-şi pună această teribilă întrebare, eşti tu, Primul-Ministru al ţării, care ai luat asupra ta cea mai înfricoşătoare răspundere istorică, din câte şi-a luat vreodată vreun român.
Ţie nu ţi-e îngăduit să te ascunzi nici în faţă conştiintei tale proprii, nici în faţa contemporanilor tăi, îndreptăţiţi să-ţi ceară cea mai amănunţită socoteală despre felul în care ai dispus şi dispui de viaţă lor şi a urmaşilor lor, nici în faţă tribunalului necruţător al istoriei.
Rezerva cu care ai declarat, în cartea ta Reconstrucţia României că: “noi suntem oameni mici şi trecători, – noi nu facem istorie, – noi nu suntem dictatori, care cred că sunt deasupra vremurilor” (pag. 101 şi 132) – această rezervă a fost complet depăşită de vremea ce s-a scurs de la rostirea ei pâna azi.
Dimpotrivă! Tu ai făcut şi faci istorie, cum nu a mai făcut altul înaintea ta şi patronezi şi exercitezi – cu sau fără ştirea şi voinţa ta -, cea mai straşnică şi cea mai lungă dictatură din câte cunoaşte istoria noastră naţională.
De aceea, pâna ce te vei judeca tu însuți şi te vei spovedi în faţă lumii, până ce se va mai găsi un contemporan obiectiv care să te judece şi până ce te va judecă istoria, mă socotesc în drept să te chem eu înaintea judecăţii, în numele contemporanilor mei, în numele neamului întreg şi chiar în numele umanităţii”.
Carți scrise de Onisifor Ghibu:
- Cuvinte cãtre tineretul intelectual basarabean
- La o răscruce a vieţii mele. Un bilanţ şi o mărturisire
- Dictatură şi anarhie. Priviri critice asupra evoluţiei şi directivelor învăţământului şi educaţiei româneşti sub regimul Antonescu 1940-1944
- Amintiri despre oameni pe care i-am cunoscut
- Onisifor Ghibu educator şi memorialist
- Nu din partea aceea. Studii şi articole 1904-1914
- Oameni între oameni. Amintiri
- Ziar de lagăr. Caracal 1945
- Chemare la judecata istoriei, Vol. I
- Pe baricadele vieţii în Basarabia revoluţionară (1917-1918). Amintiri
- Chemare la judecata istoriei, Vol. II
- În vâltoarea revoluţiei ruseşti: Însemnările zilnice ale unui ardelean, martor ocular şi mai mult decât atât
- Pagini de jurnal (1935-1963), Vol. I
- Pagini de jurnal (1965-1967), Vol. II
- Pagini de jurnal (1968-1972), Vol. III
Bibliografie:
Reclame
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!
Pentru trăirea lui dreaptă, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-l și-l așează cu drepții și cu Sfinții întru Împărătia Ta!