Bruxelles-ul face presiuni asupra țărilor care poluează să-și reducă mai repede emisiile de carbon. UE s-a angajat pentru o scădere a emisiilor cu 55% până în 2030 și să ajungă la zero în 2050, dar potrivit unui document consultat de Financial Times, aceste obiective ar putea fi accelerate.
Cotidianul economic invocă diplomați UE care au declarat că poartă „discuții dificile” cu Polonia și România, pe lângă alte state UE care se opun îmbunătățirii obiectivelor. Totuși chiar dacă sunt țări care doresc accelerarea măsurilor pentru climă, parlamentarii europeni sunt îngrijorați că reacția adversă la tranziția verde ar putea lua amploare, în condițiile în care industria din UE e presată de competiția americană care beneficiază de costuri energetice reduse și subvenții de stat, în vreme ce China domină lanțurile de aprovizionare pentru tehnologiile verzi, remarcă Financial Times.
Pe de altă parte, Comisia Europeană cere României, Ungariei și Croației să dea raportul pe tema energiei verzi, și anume să predea rapoarte cuprinzătoare cu privire la progresele realizate în privința țintelor lor de eficiență energetică pentru 2020, care ar fi trebuit să fie predate cel mai târziu până la 30 aprilie 2022, scrie Euractiv. Site-ul european de știri amintește că ”România s-a angajat prin Planul Integrat al Energiei și Climei (INECP) din aprilie 2020 să atingă până în 2030 o țintă de 30,7% de energie regenerabilă din consumul ei total de energie. Conform Planului pe care și l-a întocmit, România urmărește să-și decarbonizeze industria, să-și amelioreze eficiența energetică în ce privește infrastructura și echipamentele, să-și înființeze capacități de stocare și transport, să îmbunătățească eficiența procedurilor și digitalizarea și să califice resurse umane astfel încât să poată fi satisfăcute cerințele specifice ale sectorului energiei regenerabile” mai scrie Euractiv.
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Bruxelles-ul habar nu are că esența vieții este carbonul, tot ce e viu are nevoie de carbon pentru diversele circuite existente în natură. Dar poate că știe și tocmai de aceea , în neliniștea sa de a nu rata anul- ținta 2030 , și fidel celor ce l-au creat în scopuri bine definite cum ar fi controlul absolut asupra omului, plantelor, faunei , peștilor , resurselor naturale miniere , petroliere sau gazoase , aerului, spațiului , terenurilor fertile sau deșertice .
Nu am auzit însă pe nicăieri cum că aparatura militară poluanta atmosferic și marin care efectuează manevre pe teritoriul țării noastre ar fi primit vreun ultimatum în acest sens. Sau poate mă înșel ?
În plus, România nu s-a angajat la nimic, România e un nume propriu ce desemnează un teritoriu. Nu imi aduc aminte ca oamenii ce populează acest teritoriu să se fi angajat la așa ceva in 2020. Dimpotrivă, s-au angajat cei ale căror semnături se află pe acele documente, răspunderea îndeplinirii acelor obiective le aparține integral.