X

Elevii cer demisia ministrului Educației și renunțarea la „România educată”

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Ștefan Alexoaie, un elev din clasa a XII-a la  Colegiul Economic „Octav Onicescu” din Botoșani, îndeamnă, printr-o scrisoare-manifest, la susținerea profesorilor aflați în grevă generală. 

Nu întorc spatele dascălilor mei

Ștefan Alexoaie susține că greva profesorilor nu trebuie stopată în niciun caz pentru că altfel s-ar produce o disfuncționalitate a democrației, despre care tânărul nu știe cum funcționează de fapt.

„Profesorii trebuie să știe că suntem alături de ei. Sunt elev în clasa a 12-a și susțin greva profesorilor. Într-adevăr, este un moment stresant pentru noi, însă nu m-am gândit nicio secundă să le întorc spatele dascălilor mei care m-au educat timp de 12 ani, care m-au învățat ce este eleganța și mi-au stârnit pofta pentru educație. Nu pot trăi cu ideea că oamenii cu care am petrecut câte 6 ore pe zi la școală nu reușesc să trăiască o viață satisfăcătoare din cauza unei salarizări neconforme cu realitatea, cu orele de muncă suplimentare și sacrificiile pe care aceștia le fac pentru o Românie educată în adevăratul sens al cuvântului.

Faptul că s-a ajuns în această situație este vina noastră, a tuturor. Noi ne alegem conducătorii și consider că toată țara ar trebui să fie în aceste momente solidară cu cadrele didactice. Am ales să se întâmple asta când ne-am vândut voturile pentru o sticlă de ulei și o pungă de zahăr.

Salariile profesorilor ar trebui mărite semnificativ, pentru că învățământul este punctul de plecare al unei societăți sănătoase. Suntem de acord că există și profesori care poate nu reușesc să atingă rezultate remarcabile, însă consider acest fapt irelevant pentru că în orice alt domeniu există și angajați care nu își fac treaba într-un mod magistral, nu putem aduce în discuție așa ceva când ceea ce se întâmplă zi de zi în Parlament este un fiasco.

Ceea ce ar trebui să conștientizeze toată lumea este că trebuie găsită o soluție urgent, astfel încât să reparăm sistemul educațional falimentar care a produs 42% de analfabeți funcțional. Am merge pe o pantă ascendentă (pe limbajul unora dintre politicieni), în cazul în care salariile profesorilor vor fi mărite, pentru că din acel moment și competiția de la catedră va fi una mult mai mare, treptat dispărând cadrele didactice care „nu își fac treaba”.

Greva nu trebuie stopată în niciun caz, asta nu ar provoca decât o disfuncționalitate democrației. O democrație care și așa nu am înțeles cum funcționează. Cum vom mai putea ține tinerii în țară dacă vor vedea că după o manifestare de o asemenea amploare nu se găsesc soluții? Ce motivație ar mai avea elevii de astăzi să urmeze o viitoare carieră în învățământ? Sau poate pentru a mai economisi niște bani pe care să-i putem adăuga la pensiile speciale, vom deveni autodidacți. Victoria profesorilor ar aduce un rezultat pozitiv pentru ceea ce înseamnă democrația din România.

Ceea ce s-a întâmplat în ultimele zile nu sunt decât niște jigniri aduse unor oameni care pentru a ajunge profesori au un cuprins mai mare de studiat pentru examenul de titularizare decât au citit unii parlamentari în toată viața lor.

Dacă nu ești un pescar bun, încerci să devii unul mai bun pe zi ce trece, nu schimbi balta la care pescuiești. Însă dacă proprietarii îți otrăvesc toate bălțile, ai tot dreptul de a pleca spre alta.”, a scris Ștefan Alexoaie pe Facebook.

Examenul de titularizare pe care-l dau profesorii are un cuprins mult mai mare decât au citit unii politicieni în viața lor

Într-o intervenție la B1TV, Ștefan a afirrmat că legile sunt folosite împotriva cetățenilor, așa cum se întâmplă acum cu profesorii umiliți de clasa politică aflată la guvernare. De asemenea, a cerut în mod public demisia ministrului Educației, Ligia Deca.

„În primul rând am observat, și cred că acesta ar trebui să fie un semnal de alarmă către toți cetățenii, nu doar pentru profesori, pentru elevi sau pentru părinți, că legile au început să fie folosite ca o armă împotriva cetățenilor. Legile au fost create pentru a susține democrația pentru a fi folosite în folosul cetățenilor, or tu nu poți ca guvernanți să dai o OUG pe timpul nopții și să pui în pericol vechimea profesorilor și să schimbi regulile jocului în timp ce ei intraseră deja în grevă. Considerăm totuși că a ajuns o sfidare din partea guvernanților, o jignire asupra acestei meserii de cadru didactic când au fost puși să negocieze cu niște oameni care au ajuns în niște condiții suspecte în funcțiile pe care le au și totodată vrem să cerem și demisia în mod public doamnei ministru al Educației Ligia Deca.

Tu, ca guvernant, în momentul în care ți-ai plagiat teza de doctorat nu poți să fii pus să negociezi la masă cu niște profesori care au studiat mult mai mult pentru a ajunge în această meserie, care au un examen de titularizare pe care îl dau, chiar acest examen are un cuprins mult mai mare decât au citit unii politicieni în toată viața lor și am identificat acest lucru chiar în mesajul public pe care l-am dat”, a declarat Stefan Alexoaie.

Adolescentul a explicat și motivul pentru care cere demisia Ligiei Deca.

„Pentru tot haosul care există acum în sistemul de învățământ, pentru tot acest fiasco de care Legea Deca e responsabilă și ar fi trebuit să prevină acest moment. Tocmai aceste lucruri ne fac să cerem public demisia”, a explicat tânărul.

În ce privește posibilitatea amânării examenului de Bacalaureat, Ștefan Alexoaie a mai spus că elevii sunt dispuși să accepte această variantă dacă va duce la o victorie a profesorilor:

„Suntem dispuși să ne asumăm o amânare a examenului de Bacalaureat dacă asta ar garanta o victorie a profesorilor, o victorie asupra sistemului de învățământ. Nu suntem dispuși să se anuleze examenul și nu cred că se va ajunge acolo, însă credem că este mai important să lăsăm de la noi pentru a avea de câștigat sistemul de învățământ, pentru că și noi vom avea de câștigat de pe urma acestuia”, a mai spus Ștefan.

Batjocura politicienilor cu privire la educaţie să înceteze de urgenţă!

Asociaţia Elevilor din Constanţa afirmă că, împreună cu alte asociaţii din ţară ale elevilor, susţine în integralitate revendicările profesorilor şi demersurile de continuare a grevei anunţate, duminică, de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”.

„Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC), Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov (AEBI), Asociaţia Elevilor din Bacău (AEBc), Asociaţia Vâlceană a Elevilor (AVE), Asociaţia Elevilor din Maramureş (AEM) şi Asociaţia Elevilor din Timiş (AETM) îşi exprimă susţinerea în integralitate faţă de revendicările profesorilor. Astăzi, 4 iunie a.c., Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie Spiru Haret au transmis un comunicat de presă în care au anunţat oficial continuarea grevei, precum şi revendicările clare ale profesorilor.

Ne exprimăm susţinerea integrală faţă de revendicările lor şi de orice demers civic, inclusiv grevă, care are ca scop asigurarea finanţării corespunzătoare educaţiei. Suntem solidari cu profesorii noştri şi condamnăm ferm batjocura Guvernului faţă de educaţie din ultimii ani. Lupta pentru educaţie de calitate aparţine întregii societăţi, iar în acest sens facem apel la toţi actorii implicaţi: elevi, părinţi, profesori, să se unească în lupta pentru acest ideal. Este prilejul să solicităm cu toţii o finanţare adecvată a învăţământului, din perspectiva salariilor şi nu numai”, se menţionează într-un comunicat de presă transmis de Asociaţia Elevilor din Constanţa.

Potrivit comunicatului menţionat, „greva nu mai este doar bătălia profesorilor, ci şi a elevilor”.

Asociaţia Elevilor din Constanţa mai solicită: renunţarea la proiectul România Educată, având în vedere neconstituţionalitatea noilor legi ale educaţiei şi lipsa unei reforme reale ale educaţiei; creşterea finanţării educaţiei până la echivalentul a 6% din PIB; demiterea ministrului educaţiei Ligia Deca pentru tăierea transportului elevilor, discriminarea elevilor constatată de CNCD şi obţinerea unui buget jalnic pentru educaţie; reformarea planurilor de învăţământ în concordanţa cu recomandările internaţionale din domeniu, prin creşterea procentului de curricumul la decizia elevului din oferta şcolii; revizuirea programelor şcolare şi adaptarea educaţiei la revoluţia digitală şi inteligenţa artificială; asigurarea transportului judeţean gratuit al elevilor, fără restricţii şi plafoane, respectând prevederile Regulamentului 1370 /2007 şi ale Legii nr. 92/2007; mărirea burselor elevilor, raportat la salariul minim brut pe economie; asigurarea unei mese calde pentru toţi elevii.

„Solicităm ca batjocura politicienilor cu privire la educaţie să înceteze de urgenţă!”, se mai menţionează în comunicatul Asociaţiei Elevilor din Constanţa.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button