X

Claudiu Târziu (AUR): „Dezminţim aberaţiile securiştilor ucraineni”

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Regimul de la Kiev, prin intermediul serviciului său de spionaj militar HUR, se amestecă grosolan în treburile interne ale României, în campania electorală în curs, se arată într-un comunicat AUR transmis de Claudiu Târziu. .

„Kievul urmăreşte şi intimidarea românilor din Ucraina, precum şi intimidarea Patriarhiei Române.

Presa de la Kiev, citând ca sursă serviciul de spionaj militar HUR, dezinformează, pretinzând că AUR ar realiza în prezent interviuri cu preoţi din satele locuite de români din regiunile Cernăuţi, Transcarpatia şi Odesa. În plus, „propagandiştii” (AUR n.n.) ar intervieva familiile bărbaţilor (români n.n.) care servesc în prezent în Forţele de Apărare ale Ucrainei.

Chipurile AUR ar pregăti presupuse operaţiuni de propagandă pentru discreditarea Ucrainei, pe motivul opresiunii la care este supusă minoritatea românească. Inevitabil, HUR regurgitează şi minciuna că operaţiunea ar fi coordonată de Rusia.

1. Dezminţim aberaţiile securiştilor ucraineni şi ale presei aservite lor de la Kiev. AUR nu întreprinde nicio acţiune pe teritoriul Ucrainei şi nici nu are oameni acolo. De ce HUR aruncă minciuni „pe surse” şi nu îşi asumă răspunderea unor asemenea afirmaţii oficial, prin purtătorul autorizat de cuvânt ? De ce HUR nu spune cu nume şi prenume, serie şi număr de paşaport, care ar fi acei cetăţeni români, presupuşi membri AUR, care ar activa în Ucraina ? Amintim şi că publicaţia Kyiv Post, specializată în defăimarea AUR, nu ne-a cerut niciodată vreun punct de vedere. Kyiv Post este o publicaţie de limbă engleză, deci publicul ţintă ales de HUR pentru defăimarea AUR este comunitatea internaţională.

2. HUR este continuatorul direct şi de drept al criminalului GRU, serviciul sovietic de spionaj militar, de la care a preluat cadrele şi metodele, după dezmembrarea URSS. Din 1991 şi până în prezent HUR a întreprins acţiuni ostile şi provocări împotriva României, a cetăţenilor români şi a românilor care trăiesc pe teritoriile anexate la Ucraina, ca urmare a Pactului Ribbentrop – Molotov. Amintim cazul trădătorului Floricel Achim, recrutat de HUR pentru a divulga secrete militare româneşti şi ale NATO, interdicţia abuzivă de intrare în Ucraina a numeroşi cetăţeni români, ziarişti, activişti civici şi politicieni sau acţiunile de intimidare la adresa românilor din Sudul Basarabiei pentru a se declara „moldoveni” sau împotriva construirii de biserici româneşti.

3. Atacul mârşav al HUR asupra preoţilor ortodocşi din satele româneşti de peste graniţă se adaugă atacurilor autorităţilor locale ucrainene şi ale bisericii necanonice ucrainene la adresa Patriarhiei Române şi a preoţilor şi credincioşilor români ortodocşi de peste graniţă. Substratul este acela că, pe 29 Februarie, Sfântul Sinod al Patriarhiei Române a decis „binecuvântarea, încurajarea şi susţinerea iniţiativelor comunităţilor ortodoxe româneşti din Ucraina de a reface comuniunea cu Biserica Mamă, Patriarhia Română, prin organizarea lor juridică în structura religioasă numită Biserica Ortodoxă Română din Ucraina”. Decizia se referă la trecerea parohiilor, credincioşilor şi preoţilor români din subordinea Patriarhiei subordonate Moscovei la Biserica Ortodoxă Română. Această hotărâre a Sfântului Sinod a stârnit furia naţionaliştilor ucraineni, a autorităţilor de la Kiev şi a bisericii ucrainene necanonice, care nu se află în comuniune frăţească cu Patriarhia Română. Aceştia ar fi vrut ca parohiile din cele 150 sate româneşti să treacă la structura necanonică. Presiunile autorităţilor asupra preoţilor şi credincioşilor români încalcă dreptul la libertate religioasă şi dreptul la liberă asociere.

4. Dezinformarea HUR privind închipuitele activităţi ale AUR din Ucraina are ca scop intimidarea minorităţii române, pentru a discredita orice revendicare privind respectarea drepturilor sale ca fiind „extremistă” şi „pro-rusă”.

AUR respinge dezinformările lansate de serviciul de spionaj ucrainean. De asemenea, facem apel la reprezentanţii presei din România şi din străinătate să respecte regulile minime ale profesiei de jurnalist şi să ne ceară punctul de vedere atunci când preiau acuzaţii la adresa noastră.

AUR susţine pe deplin respectarea drepturilor românilor din Ucraina şi îşi afirmă deplina solidaritate cu fraţii de peste graniţă.

AUR susţine pe deplin hotărârea Sfântului Sinod din 29 Februarie 2024 de înfiinţare a Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina şi de binecuvântare şi încurajare a preoţilor şi credincioşilor români de peste graniţă la această structură religioasă.

AUR cere Guvernului României, tuturor autorităţilor competente să monitorizeze strict obligaţiile asumate de Ucraina privind respectarea drepturilor minorităţilor, aşa cum acest stat s-a angajat prin tratate şi acorduri bilaterale şi internaţionale şi să intervină cu fermitate în cazul încălcării acestora”, se arată în comunicatul AUR.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button