X

De ce participarea României la ediția din anul acesta a Eurovision s-a încheiat înainte de a începe

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Zilele acestea se desfășoară Eurovision, competiție muzicală europeană unde am avut și noi un reprezentant care a fost eliminat rapid. Înainte de a viziona piesa am văzut ținuta reprezentantului nostru, Theodor Andrei. Imediat mi-am zis că piesa e de duzină.

Asta pentru că mi-am amintit de melodiile care au supraviețuit testului timpului, cele a căror melodie îți rămâne în memorie, cele care transmit un mesaj și de interpreții lor. Marea majoritate îmbrăcați normal, nimic extravagant pentru că nu aveau nevoie să atragă atenția prin ținută, piesa era cea care atrăgea, cea care era distribuită la radio, cea care era fredonată la petreceri, cea care devenea slagăr și care e ascultată și acum cu plăcere.

Dar dacă nu ai o asemenea piesă și vrei, totuși, să atragi cumva atenția, nu ai altă variantă decât prin ținută. Cu cât mai extravagantă, cu atât mai bine. Este singura modalitate care să facă lumea să vorbească despre tine. Iar rețeta sigură e să te machezi și să te îmbraci ca o femeie, deși tu ești bărbat. Cam asta a făcut reprezentantul nostru la Eurovision. Dar tot degeaba, deși la scară globală se încearcă promovarea tuturor aberațiilor ca fiind lucruri normale, efortul său nu a fost răsplătit și a fost trimis, rapid, acasă.

Apoi am zis să văd și videoclipul:

Unele bucăți ale melodiei sunt OK, dar nimic deosebit.

Iată și versurile piesei:

D.G.T. (Off and On)

Oricât scriu, cu-oricât skill
Pe orice stil, cât de fin
Ea ma bagă-n-trun film de mă simt iar copil
Mă învârt gen vinyl
Că eu vreau să joc în filmul ei
 
Oricât stau, oricât dau
Oricât vreau, oricât beau
Orice top, orice toc
Orice alții vorbeau
Mie tot nu-mi păsa
O alegeam și din mii de femei
 
Că eu număr, ea se-ascunde
Eu o sun, ea nu raspunde
Meci de box cu-atâtea runde
Și ca pe un inel
 
Mă joacă pe degete
Am încredere
Da’ minte așa frumos
Mă-ntoarce pe dos
Vorbește murdar
Da’ când vrea ea doar
Minte așa-ușor
Lasă patul gol
Pe degete
Am încredere
Da’ minte așa frumos
Mă-ntoarce pe dos
Vorbește murdar
Da’ când vrea ea doar
Minte așa-ușor
Lasă patul gol
 
Don’t you now, don’t you now
Don’t you just wanna sit right next to me
(With your favorite dress on the floor and your dreams)
The scent of mistake just reminds you of me35
And now all of your demons keep screaming my name
Take a little sip of venom now
Say you love me
Say you want me now
Fool me all over again baby
Lost in your eyes
Nights I crave the touch of you
Wondering just what you do
I’m begging you, I’m on my knees
Take your clothes off
Step on me
 
And I’m lost in your bedsheets
Tryna get closer
With marks on my neck and your makeup all over
Photos of us
They remind me, I still love you
What’s a king without a queen
What’s another way to get me sober
 
De-ge-te, de ce te temi, spune-mi repede
Mi-ai alergat prin cap pe toate pernele
De-ge-te, de ce nu vezi că mi-e sete de
Otrava ei
 
Off and on
Like a radio song (What?)
Messing me around (Uh)
Turning upside down (Yeah)
Dirty talking me
Everyday’s a game (Everyday’s a game)
Lets me sleep alone
She plays me like oh
 
Am încredere
Da’ minte așa frumos
Mă-ntoarce pe dos
Că vorbește murdar
Da’ când vrea ea doar
Minte așa-ușor
Lasă patul gol
Pe degete
Am încredere
Da’ minte așa frumos
Mă-ntoarce pe dos
Vorbește murdar
Da’ când vrea ea doar
Minte așa-ușor
Lasă patul gol
 
(Pe degete)

Theodor Andrei, interpretul piesei, spune că e vorba despre „o poveste de dragoste în care rațiunea este în conflict cu instinctul, în care pasiunea și siguranța se duelează”. Cântecul vorbește despre părțile bune și rele ale îndrăgostirii, inclusiv pasiune, sex, maturitate, minciuni și alte idei strâns legate de iubire.

Personal, versurile mi se par infantile, naive. Ceea ce nu e neapărat un handicap. Toți am fost îndrăgostiți, mulți poate că am scris versuri similare gândindu-ne la persoana iubită. Diferența e că acele versuri au rămas prizoniere în jurnalele personale. Doar că aici nu vorbim despre versuri găsite intr-un jurnal personal, ci de versurile unei piese care a reprezentat România într-o competiție muzicală continentală, creație a unui autor, Theodor Andrei, care se prezintă astfel:

Theodor Andrei (n. 9 octombrie 2004, București România) este un interpret, actor și compozitor român. Theodor a fost concurent pana in Bootcamp la X Factor Romania (sezonul 9 – 2020) si semifinalist în primul sezon al emisiunii Vocea Romaniei Junior (2017). A jucat în primul spectacol de revistă pus în scenă de tinerii din România – revista Nepoții lui Tănase, la Teatrul de Revista Constantin Tănase din București (decembrie 2018 – iunie 2019). Theodor a câștigat nenumarate premii și distinctii în festivaluri naționale și internaționale. (s.n.)

Pe bune? A câștigat nenumărate premii și distincții în festivaluri naționale și internaționale? Chiar sunt curios să aflu și eu care-s alea. Pentru că a fi „concurent până în Bootcamp la X Factor România (sezonul 9 – 2020) și semifinalist în primul sezon al emisiunii Vocea României Junior (2017)” nu se încadrează, cel puțin din ce știu eu, la categoria premii și distincții. Dar poate că acum se încadrează. Doar am ajuns în perioada în care se vrea egalizarea tuturor, perioada în care cam în toate competițiile se dau diplome și premii tuturor pentru ca nu cumva să fie rănite sentimentele vreunui participant.

În încheiere vă ofer o piesă de dragoste care are absolut tot ce trebuie, atât versuri, cât și muzică de excepție, o piesă care a învins timpul. Este vorba despre piesa „La fereastra ta” a formației Semnal M:

Observați, vă rog, ținuta membrilor formației Semnal M.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Un comentariu

  1. Mai fratilor,
    Toata lumea comenteaza si scrie articolele luand o informatie pe nemestecate. Piesa nu a fost cea mai buna, a fost..buna si oricum mai reusita decat altele care s-au clasat mai bine sau chiar au trecut in finala. El si ca artist e foarte talentat, e increzator, nu are teama si asta se vede. Si in privinta tinutei a fost poate mai neconventional, dar si la acest capitol a fost mult mai decent decat altii, care au fost aclamati si primiti in urale. Acest pseudoconcurs nu este decat un festival, un carnaval penibil in spatele caruia se afla un organizator extrem de puternic, care nu face doar Eurovisionul ci conduce si politic…si daca ai ciripit ceva te gasesc oriunde ai fi si iti dau capace de nu te vezi. De ce pe noi ne terfelesc asa mai ales in Eurovision…Romania e o tara cu care ei au foarte mult de furca. De aici si strainii care vorbesc impotriva Romaniei si chiar oameni de la noi. E posibil sa fie si prin institutii pe la noi.
    Bun, cu Eurovision, daca nu ma credeti ca Theodor e un baiat de nota 400 si ca a fost mai bun decat un sfert din ei va rog sa vizionati piesele Croatiei, Danemarcei, San Marino, Finlanda (care a fost superaclamata si e nimic asa ca si muzica), aaa Germania, hai sa vedeti acolo melodie si tinute…daca rezistati dupa primele cinci secunde va felicit. E o trupa si cu titlu sugestiv Lord of the Lost (trageti singuri concluziile), hai…Belgia….multa muzicuta de zdranga zdranga si mult public pestrit. Nu mai comentez altele ca ma bag in gura lupului.
    Pentru mai multe vorbim alta data.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button