X

Duminica izgonirii lui Adam din Rai (a Lăsatului sec de brânză). Omilia Sfântului Simeon Teologul: Despre pocăința și izgonirea lui Adam

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Istoria lui Adam

Dumnezeu l-a făcut pe om dintru început împărat al tuturor celor de pe pământ [Fc 1, 26. 28], ba chiar şi al celor ce sunt sub bolta cerului; fiindcă negreşit pentru om au fost adu-se la fiinţă soarele şi luna şi stelele. Dar ce? Fiind el împărat al tuturor celor văzute, ar fi fost vătămat oare de acestea în ce priveşte virtutea? Nicidecum, ci încă şi mai mult, dacă ar fi rămas mulţumind lui Dumnezeu şi Celui ce l-a făcut şi i-ar fi dat lui toate, i-ar fi mers bine. Căci dacă n-ar fi călcat porunca Stăpânului, n-ar fi pierdut această împărăţie, nu s-ar fi lipsit de Slava lui Dumnezeu; dar după ce a făcut aceasta, a fost pe drept cuvânt izgonit şi surghiunit, a trăit şi a murit. Şi îţi spun acum un lucru pe care, cred, nu 1-a descoperit limpede nimeni, dar a fost spus în chip adumbrit[7]. Care anume? As-cultă dumnezeiasca Scriptură care spune: „Şi a zis Dumnezeu lui Adam — după ce a călcat porunca —: «Adame, unde eşti?»” [Fc 3, 9]. De ce a spus aceasta Făcătorul a toate? Negreşit vrând să-1 aducă la simţire şi, chemându-1 la pocăinţă, i-a zis: „Adame, unde eşti? înţelege-te pe tine însuţi, învaţă-ţi goliciunea! Vezi de ce veşmânt şi de ce slavă te-ai lipsit! Adame, unde eşti?” Ca şi cum l-ar fi îndemnat zicând: „Hai, cugetă, nenorocitule, hai, ieşi de unde te-ai ascuns! De Mine crezi că te poţi ascunde [Fc 3, 8]? Spune: am păcătuit!” Dar el nu spune aceasta, sau, mai degrabă, eu, ticălosul, nu spun aceasta — fiindcă a mea este păţania! — dar ce anume spu-ne? „Am auzit glasul Tău pe când umblai în rai şi am cunoscut că sunt gol şi m-am ascuns” [Fc 3, 10]. Deci ce spune atunci Dumnezeu? „Şi cine ţi-a vestit că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care ţi-am poruncit numai din el să nu mănânci?” [Fc 3, 11].

Adam nu-şi mărturiseşte păcatul şi e izgonit

Vezi, iubitule, îndelungă-răbdarea lui Dumnezeu? Fiindcă zicându-i: „Adame, unde eşti?”, şi acela nemărturisindu-I păcatul îndată, şi zicând: „Am auzit glasul Tău, Doamne, şi am cunoscut că sunt gol şi m-am ascuns”, Dumnezeu nu S-a înfuriat, nu S-a întors numaidecât, ci îi cere al doilea răspuns şi spune: „Cine ţi-a vestit că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care ţi-am poruncit numai din el să nu mănânci?” înţelege-mi adâncul cuvintelor înţelepciunii lui Dumnezeu [Rm 11, 38]. „De ce zici: sunt gol, iar păcatul tău îl ascunzi? Crezi oare că văd numai trupul tău, dar inima şi cugetele tale nu le văd?” Fiindcă, amăgit fiind, Adam nădăjduia că Dumnezeu nu ştia păcatul şi aşa vorbea cu sine însuşi oarecum în felul următor: „Dacă spun că sunt gol, Dumnezeu, Care nu ştie, va spune: «Şi de ce eşti gol?», după care trebuie să tăgăduiesc şi să spun: «Nu ştiu», şi aşa mă voi ascunde şi voi primi iarăşi veşmântul cel dintâi [Le 15, 22]. Iar dacă nu, numai să nu mă izgonească, numai să nu mă surghiunească!” Acestea cugetând el — cum mulţi, şi eu cel dintâi, fac până acum, ascunzându-şi relele lor — Dumnezeu nevrând să-i înmulţească osânda spune: „Şi de unde ai ştiut că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care ţi-am spus să nu mănânci?” Ca şi cum ar spune: „Crezi că poţi să te ascunzi cu totul de Mine? Nu ştiu Eu oare ce ai făcut? Nu spui: «Am păcătuit»? Spune, nenorocitule: «Da, Stăpâne, am călcat porunca Ta, am căzut ascultând sfaturile femeii, am greşit mult făcând cuvântul ei şi neascultând cuvântul Tău, ai milă de mine!»” Dar nu spune aceasta, nu se smereşte, nu se pleacă, drug de fier e cerbicia inimii lui [îs 48, 4], cum este şi a mea, nenorocitul! Căci dacă ar fi spus aceasta, ar fi rămas în rai şi ar fi fost scutit atunci printr-un singur cuvânt de tot cercul acela de zeci de mii de lucruri rele cărora li s-a supus fiind surghiunit şi zăcând în iad atâtea veacuri.

Aceasta este deci ceea ce am făgăduit să spun. Ascultă şi în continuare şi cunoaşte că adevărat e cuvântul şi nu este nici o minciună [7 In 2, 27] în el. A zis Dumnezeu lui Adam: „în ceasul în care veţi mânca din pomul din care v-am porun-cit numai din acesta să nu mâncaţi cu moarte veţi muri” [Fc 2, 17; 3, 11], adică veţi muri cu moartea sufletească, care a avut loc în chiar ceasul acela, şi pentru care Adam a şi fost dezbrăcat de veşmântul nemuririi; Dumnezeu n-a zis dinainte nimic mai mult şi n-a făcut nimic mai mult. Căci ştiind dinainte că Adam avea să cadă şi vrând să-1 ierte dacă se căieşte, Dumnezeu n-a zis, precum ziceam, nimic mai mult împotriva lui; dar când acesta şi-a tăgăduit păcatul şi nu s-a căit nici când a fost mustrat de Dumnezeu (fiindcă a zis: „Femeia pe care Tu mi-ai dat-o, aceasta m-a amăgit!” [Fc 3, 12. 13] — „Pe care Tu mi-ai dat-o!” — o, suflet neatent, ca şi cum I-ai fi spus lui Dumnezeu: „Tu ai greşit: femeia pe care mi-a dat-o, ea m-a amăgit!” — lucruri pe care le pătimesc şi eu însumi, nenorocitul şi ticălosul, care nu vreau să mă smeresc tăcând şi să spun din suflet că eu sunt pricina pierzaniei mele, ci zic: „Cutare m-a împins să fac şi să spun aceasta şi aceasta, cutare m-a sfătuit să lucrez aceasta şi aceasta!” O, suflet ticălos, care rosteşti cuvinte pline de păcat! O, suflet neruşinat şi întinat de cuvinte încă şi mai neruşinate şi întinate!), prin urmare, aşa grăind Adam, îi spune atunci Dumnezeu: „Prin osteneli şi sudoare să-ţi mănânci pâinea ta! Spini şi pălămidă să-ţi răsară pământul!” [Fc 3, 19. 18], şi la sfârşit: „Pământ eşti şi în pământ te vei întoarce!” [Fc 3, 19]. Cu alte cuvinte spune: „Ţi-am zis să te pocăieşti şi aşa să vii iarăşi în vieţuirea ta dintâi. Dar fiindcă eşti aşa de învârtoşat, du-te acum departe de mine şi-ţi va fi de ajuns drept pedeapsă îndepărtarea ta, pentru că pământ eşti şi în pământ te vei întoarce” [Fc 3, 19].

Nici Eva nu recunoaşte greşeala

Ai cunoscut deci acum că de aceea a fost osândit, fiindcă după cădere nu s-a pocăit şi n-a zis: „Am păcătuit!”, drept pentru care a fost surghiunit şi i s-a poruncit să-şi ducă viaţa în osteneală şi sudoare şi să se întoarcă în pământul din care a fost luat? Acest lucru e vădit şi din cele ce urmează. Aşadar, lăsându-l pe el, Dumnezeu vine la Eva, vrând să arate că pe drept cuvânt şi ea va fi izgonită împreună cu el, întrucât nu vrea să se căiască, şi-i spune: „De ce ai făcut aceasta?” [Fc 3, 13], ca măcar aceasta să spună: „Am păcătuit!” Căci ce altă nevoie, spune-mi, avea Dumnezeu să grăiască către ea aceste cuvinte, dacă nu ca s-o facă să spună: „în nebunia mea, Stăpâne, am făcut aceasta, eu, nenorocita şi ticăloasa, neascultându-Te pe Tine, Stăpânul meu. Ai milă de mine!” Vai, ce nesimţire! Căci cu şarpele care ţi-a grăit împotriva Stăpânului, ai stat de vorbă şi pe acesta l-ai preferat înaintea lui Dumnezeu Care te-a făcut pe tine, iar sfatul aceluia l-ai ţinut mai de cinste şi mai adevărat decât porunca Stăpânului! Şi cum aceasta nu s-a aflat zicând: „Am păcătuit!”, au fost alungaţi din desfătare, au fost surghiuniţi din rai departe de Dumnezeu. Priveşte-mi însă adâncul tainelor Iubitorului de oameni Dumnezeu şi află şi învaţă-te de aici că, dacă s-ar fi pocăit, n-ar fi fost izgoniţi, n-ar fi fost osândiţi, n-ar fi fost condamnaţi să se întoarcă în pământul din care au fost luaţi [Fc 3, 19]. Cum anume? Ascultă!

Izgoniţi, Adam şi Eva se căiesc

Când au fost izgoniţi şi au căzut de acolo în sudorile şi ostenelile trupeşti, şi au început să flămânzească şi să înseteze, să le fie frig şi să tremure şi să pătimească unele ca acestea pe care le pătimim astăzi şi noi înşine, atunci dobândind de aici o simţire mai mare a acestei nenorociri şi căderi, şi nu numai a acesteia, dar şi a răutăţii cugetului lor şi a milostivirii negrăite a lui Dumnezeu, umblând şi şezând, aşadar, în afara raiului, le-a părut rău, au plâns, s-au tânguit, şi-au lovit faţa, şi-au smuls perii capului, tânguindu-se pentru învârtoşarea inimii lor, iar aceasta nu o singură zi, nu două sau zece, ci, credeţi-mă, toată viaţa lor. Şi cum n-ar fi putut să plângă pururea şi necontenit gândindu-se la Stăpânul acela cel blând, la acea desfătare negrăită, la frumuseţile negrăite ale acelor flori, la viaţa fără de griji şi fără chin, la urcuşurile şi coborârile la ei ale îngerilor [Fc 28, 12; In 1, 51]? Fiindcă aşa cum cei ce au fost chemaţi de unul din stăpânii veacului acestuia să-i fie robi spre slujire în faţa feţei lui, până când păzesc sincer respectul, cinstea şi slujirea faţă de stăpânul lor şi-l iubesc pe el şi pe cei ce sunt robi împreună cu el, până atunci deci să desfată şi de îndrăzneala cea către el şi de favoarea şi de iubi-rea lui în multă uşurare, desfătare şi fală, dar atunci când, căzând în nebunie, se ridică împotriva stăpânului lor şi a ce-lor ce sunt robi împreună cu ei [Mt 24, 49], cad atunci din îndrăzneala cea către el, din iubire şi din favoare, fiind surghiuniţi de către acela într-o ţară îndepărtată [Le 15, 13] şi sunt supuşi din porunca lui la zeci de mii de încercări, ca să simtă încă şi mai mult în chinul şi istovirea lor uşurarea de care se desfătau şi paguba bunurilor din care au căzut, în acelaşi chip au suferit şi oamenii dintâi plăsmuiţi fiind în rai şi desfătându-se de bunătăţile acelea, iar apoi căzând şi fiind izgoniţi din ele; şi fiindcă au simţit atunci căderea, plângeau mereu, se tânguiau mereu, chemând îndurarea Stăpânului lor.

Dumnezeu Se milostiveşte de cei ce se căiesc

Dar ce face atunci Cel bogat în milă şi zăbavnic la pedeapsă? Căci deşi îi vede smerindu-se, nu anulează încă sentinţa rostită — făcând aceasta spre cuminţirea noastră şi pentru ca nimeni să nu se ridice împotriva Făcătorului a toate —, dar ştiind dinainte ca un Dumnezeu atât căderea, cât şi pocăinţa acestuia, a hotărât mai dinainte, negreşit încă înainte de a face toate şi vremea şi timpul, şi cum şi când îl va rechema din surghiun prin judecăţi negrăite şi nepătrunse pentru toată suflarea. Şi chiar dacă ar fi fost descoperite unora, şi aceştia ar fi vrut să le aştearnă în scris, nici timpul, nici hârtia, nici cerneala n-ar fi fost de ajuns, nici chiar lumea întreagă n-ar fi cuprins aceste cărţi [In 21, 25]. Deci aşa cum a prehotărât şi a prezis în îndurarea Lui, aşa a şi făcut. Şi pe cei pe care i-a izgonit din rai din pricina neruşinării şi a inimii şi cugetului lor lipsite de părere de rău [Rm 2, 5], pe cei care s-au căit după cuviinţă şi s-au smerit după vrednicie şi au plâns şi s-au tânguit, El însuşi, Singurul din Cel Singur, Unul-născut Fiul şi Cuvântul Tatălui Celui mai înainte de veci pogorându-Se — precum ştiţi toţi — nu numai că S-a făcut om asemenea acelora, dar a primit chiar să moară ca şi ei de o moarte violentă şi ruşinoasă şi, pogorându-se la iad, i-a înviat de acolo. Deci Cel care a pătimit pentru ei acestea pe care le auzi în fiecare zi, ca să-i recheme din acel îndepărtat surghiun, nu s-ar fi milostivit oare faţă de ei dacă s-ar fi pocăit în rai? Şi cum ar fi făcut altfel Cel ce este prin fire iubitor de oameni şi pentru aceea l-a făcut pe om, ca să se desfete în rai de bunătăţile Lui şi să preamărească pe Binefăcătorul său? Da, într-adevăr, fraţilor, aşa ar fi făcut, pe cât socot. Dar ca să afli şi celelalte şi să crezi încă şi mai mult cuvântului, ascultă următoarele!

Tot neamul omenesc regăseşte iubirea lui Dumnezeu

Dacă s-ar fi pocăit încă fiind în rai, ar fi primit înapoi însuşi acel rai, şi nimic mai mult. Dar pentru că au fost izgoniţi din el pentru nepocăinţa lor, iar după acestea, pocăindu-se, mult au plâns şi s-au necăjit — lucru pe care, precum spu-neam, nu l-ar fi pătimit dacă s-ar fi pocăit în rai —, vrând Stăpânul Dumnezeu să-i cinstească şi slăvească pentru aceste osteneli, sudori şi chinuri şi pentru frumoasa lor pocăinţă, şi nu numai să-i facă să uite toate aceste lucruri cumplite, ce face? Priveşte-mi măreţia iubirii Sale de oameni! Pogorându-se la iad şi înviind, i-a reaşezat nu numai în rai, de unde au căzut, dar i-a înălţat la însuşi cerul cerurilor [Ps 67, 34]; şi, şezând Stăpânul de-a dreapta lui Dumnezeu [Mc 16, 19; Ef 1, 20] şi a Tatălui Său mai înainte de veci, ce spui că 1-a făcut pe cel ce era robul Lui după fire, dar s-a făcut părinte al Lui după har [Le 3, 23 sq.]? Ai văzut la ce înălţime l-a ridicat Stăpânul pentru pocăinţa şi smerenia lui, pentru tânguirea şi lacrimile lui?
O, puterea pocăinţei şi a lacrimilor! O, oceanul negrăitei iubiri de oameni şi a nepătrunsei milostiviri, fraţilor! Fiindcă nu numai pe acela, ci şi toată sămânţa lui, adică pe noi, fiii săi, pe cei ce imităm mărturisirea, pocăinţa, tânguirea, lacrimile şi celelalte ale sale de care am vorbit mai înainte, ne-a cinstit şi ne-a slăvit ca pe acela şi pe noi, şi pe cei ce fac aşa până acum şi vor face aşa de acum încolo, fie mireni, fie monahi. „Amin, a zis adevăratul Dumnezeu, nu vă voi lăsa nici-odată [Iov 1, 5; Evr 13, 5], ci vă voi arăta ca pe nişte fraţi şi prieteni ai Mei, ca pe nişte părinţi şi mame [Mt 12, 49-50] şi rude şi împreună-moştenitori ai Mei [Rm 8, 17], v-am prea-mărit şi vă voi preamări [Ioan 12, 28] şi sus în cer şi pe pământ jos [Dt 14, 39], iar viaţa, veselia şi slava aceasta nu vor avea sfârşit niciodată [Le 1, 33; Evr 7, 3].”

Aşadar, spune-mi, ce folos ar fi avut, frate, oamenii întâi-plăsmuiţi să vieţuiască fără osteneală şi fără griji în rai după ce au lenevit şi prin necredinţa faţă de Dumnezeu au dispreţuit şi au călcat porunca Lui? Căci dacă ar fi crezut Lui, n-ar fi socotit Eva mai vrednic de crezare şarpele, iar Adam mai vrednică de crezare pe Eva decât pe Acela, ci ar fi păzit porunca de a nu mânca din pomul acela; iar, mâncând şi nepocăindu-se, au fost izgoniţi afară. Dar, iarăşi, n-au fost păgubiţi cu nimic din acest surghiun, ci s-au folosit foarte mult de el, şi acest lucru s-a făcut spre mântuirea noastră a tuturor. Fiindcă, pogorându-Se de sus, Stăpânul nostru a desfiinţat moartea noastră prin moartea Lui [Col 2, 14], suprimând în chip desăvârşit osânda venită din călcarea strămoşului şi renăscându-ne şi replăsmuindu-ne prin Sfântul Botez şi eliberându-ne în chip desăvârşit de ea, ne-a aşezat în această lume cu totul liberi şi nesupuşi înrâuririi tiranice a vrăjmaşului, ci, cu libertatea cea dintru început cinstindu-ne pe noi, ne-a dat încă şi mai mult putere împotriva lui, ca aceia care vor să-1 biruie cu uşurinţă mai presus decât toţi sfinţii cei dinainte de venirea lui Hristos, iar murind să nu fim siliţi să coborâm ca şi aceia la iad, ci să urcăm la cer şi la desfătarea şi bucuria de a acolo şi să ne învrednicim să ne desfatăm de bucuria veşnică acum în chip măsurat, iar după învierea din morţi pe de-a întregul de ea întreagă.

Aşadar, cei ce vor, să nu pretexteze pretexte [Ps 140, 4], nici să spună că din pricina căderii lui Adam ne aflăm cu toţi sub înrâurirea păcatului şi suntem atraşi de el. Căci cei ce gândesc şi spun aceasta cred că venirea Stăpânului şi Dumnnezeului nostru s-a făcut fără de folos şi în chip deşert, lucru pe care îl spun ereticii, iar nu credincioşii. Căci pentru ce S-a pogorât sau pentru cine anume a gustat moartea [Evr 2, 9], decât negreşit ca să dezlege osânda venită din păcat şi să slobozească neamul nostru din robia şi de sub lucrarea vrăjmaşului potrivnic? Fiindcă aceasta este adevărata libertate: a nu fi stăpânit în nici un chip de către altcineva. Fiindcă noi eram păcătoşi de la cel care a păcătuit, eram călcători de poruncă de la cel care a încălcat porunca, facându-ne noi înşine slujitori ai păcatului de la cel ce se făcuse rob păcatului [cf. Rm 6, 17. 20], eram blestemaţi şi morţi de la cel ce a fost bleste-mat şi mort, de la cel ce sub înrâurirea sfatului celui rău se făcuse robul lui şi îşi pierduse libertatea, şi, ca unii ce eram copiii lui, am ajuns şi noi sub ademenirea lui şi eram stăpâniţi în chip tiranic. Dumnezeu însă, pogorându-Se, S-a întrupat şi S-a născut om ca şi noi, afară de păcat [Evr 4, 15], şi a desfiinţat păcatul, sfinţind zămislirea şi naşterea, şi, crescând puţin câte puţin, a binecuvântat toate vârstele; iar facându-se bărbat desăvârşit, a început atunci să propovăduiască, învăţându-ne astfel să nu o mai luăm înainte nici să nu-i întrecem pe cei cu părul alb în înţelegere şi virtute [Sol 4, 8-9], mai cu seamă noi, cei tineri, şi care nu suntem bărbaţi prin chibzu-inţă; a luat asupra Sa cele ce erau asupra noastră şi, păzind toate poruncile propriului Său Dumnezeu şi Tată, a desfiinţat călcarea poruncii şi pe cei ce o călcaseră i-a slobozit de osândă [Rm 8, 2]; S-a făcut rob, luând chip de rob [Flp 2, 7], şi pe noi robii ne-a ridicat la demnitate de stăpâni, facându-ne stăpâni asupra tiranului dintâi — martori sunt sfinţii, care şi după moarte îl alungă ca pe un neputincios pe el şi pe slujitorii lui; S-a făcut blestem fiind răstignit — „Fiindcă blestemat, zice, este tot cel spânzurat pe lemn” [Ga 3, 13] —, şi a desfiinţat întreg blestemul lui Adam; a murit şi prin moartea Lui a desfiinţat moartea; a înviat şi a desfiinţat puterea şi lucrarea vrăjmaşului [Le 10, 19], care prin moarte şi păcat are putere împotriva noastră [Evr 2, 14]. Vărsând în veninul aducător de moarte şi în otrava păcatului lucrarea negrăită şi de-viaţă-facătoare a Dumnezeirii Sale şi a Trupului Său, a răscumpărat din lucrarea vrăjmaşului [2 Tes 2, 9] tot neamul nostru, iar prin Sfântul Botez şi prin împărtăşirea preacuratelor Sale Taine, a Trupului şi Sângelui Său celui scump, curăţindu-ne şi făcându-ne vii, ne-a restaurat sfinţi şi fără de păcat [1 In 5, 18], şi ne-a lăsat să fim cinstiţi din nou cu libertatea, pentru ca nu din silă, ci din alegere liberă să ne arătăm robi Stăpânului. Şi aşa cum încă de la început Adam era în rai liber şi afară de păcat şi constrângere, dar prin voia lui liberă s-a supus vrăjmaşului şi, fiind amăgit, a călcat porunca lui Dumnezeu, tot aşa şi noi, renăscuţi fiind prin Sfântul Botez, ne dezlegăm din robie şi ne facem liberi şi, dacă nu ascultăm din propria noastră voinţă de vrăjmaşul, el nu poate să facă ceva într-altfel împotriva noastră. Căci dacă chiar şi înainte de Lege şi de venirea lui Hristos, fără toate aceste ajutoare, mulţi şi nenumăraţi oameni au bineplăcut lui Dumnezeu şi s-au arătat fără reproş [Fc 17, 1], dintre care dreptul Enoh a fost strămutat [Fc 5, 24] şi a fost cinstit prin această mutare[8], iar Die a fost luat la cer într-un car de foc [3 Rg 2, 11], ce vom răspunde atunci noi care după har şi după o atât de mare binefacere, după desfiinţarea morţii şi a păcatului, după renaşterea Botezului şi străjuirea sfinţilor îngeri şi însăşi adumbrirea şi venirea Duhului Sfânt [Le 1, 35] nu ne aflăm egali nici măcar cu cei dinainte de har, ci trândavi şi dispreţuitori ai poruncilor lui Dumnezeu şi călcători ale lor? Dar că, stăruind în cele rele, vom fi pedepsiţi mai mult decât cei ce au păcătuit în Lege, ne-au arătat Sfântul Pavel zicând: „Căci dacă s-a adeverit cuvântul grăit prin îngeri şi orice călcare de poruncă şi orice neascultare şi-a primit dreapta răsplătire, cum vom scăpa noi, dacă vom fi nepăsători la o astfel de mântuire [Evr 2, 2-3]?

Consecinţele apocaliptice ale nepocăinţei

Deci nu pe Adam, ci pe sine însuşi să se învinuiască şi să-şi facă reproşuri fiecare dintre noi, atunci când cădem în oricare păcat, şi fiecare dintre noi să arate ca acela pocăinţă vrednică, dacă vrea să dobândească viaţa veşnică în Domnul; iar dacă nu vreţi nici nu vă sârguiţi în tot chipul sau să vă păziţi fără de păcat întru paza tuturor poruncilor [7 In 5, 18], sau, călcând vreuna dintre ele, să vă pocăiţi până la moarte şi să-şi plângă fiecare păcatul său, ci rămâneţi în învârtoşarea şi cugetul vostru nepocăit [Rm 2, 5], acestea le grăieşte Domnul: „Pământul se va cutremura pentru cei care după atâtea şi atâtea minuni, după arătarea Mea în lume, după atâta învăţătură pe care am înmulţit-o în lume, şovăie încă şi nu cred şi nu ascultă de cuvintele Mele; şi se va rupe în multe bucăţi, nesuportând să-i mai ducă în spate pe cei nerecunoscători, tari la cerbice şi neascultători de Mine, şi ei vor vedea căde-rea lor apropiindu-se înaintea picioarelor lor şi vor tremura, căci pământul cutremurându-se, cerul clătinându-se [/ 13, 13] şi înfâşurându-se ca o carte cu zgomot [2 Ptr 3, 10; Ap 6, 16], din acele lucruri înfricoşătoare şi cumplite inimile lor neplecate şi neîmblânzite se vor prăbuşi ca cea a unui iepure în ceasul junghierii. Lumina se va întuneca [Am 8, 9] stelele vor cădea [Is 34, 4], soarele şi luna se vor stinge [Mt 24, 29], şi din crăpăturile pământului se va înălţa un foc care-i va inunda ca apele mărilor. Şi aşa cum la potop s-au deschis zăvoarele cerului [Fc 7,11] şi s-a pogorât apa şi după puţin timp a acoperit popoarele, aşa şi atunci pământul se va deschide din temeliile lui [îs 24, 18; Ps 17, 16] şi va ţâşni nu puţin câte puţin, ci dintr-o dată focul şi va acoperi tot pământul şi toate se vor face un râu de foc [Dn 7, 10]” .

fragmente din Cateheze II – Sfantul Simeon Teologul

________________
7 Sfântul Simeon face aluzie la avva Dorotei din Gaza (secolul IV), autor a 24 de învăţături [FR 9], una din cele mai bune expuneri ale idealului monahal chinovial bazat pe ascultare şi smerenie. Pasajul următor ce descrie urmările căderii lui Adam şi izgonirea sa din rai seamănă mult în idei, stil şi chiar în fraze şi expresii cu AVVA DOROTEI, învăţătura 1, 8 [FR 9, p. 483 sq.] (la rândul ei dependentă de SFÂNTUL VASILE CEL MARE, Horn. in Ps. 114, 3; PG 29, 498B [PSB 17, p. 342]). Dar Sfântul Simeon dezvoltă mult acest scurt pasaj, îl aprofundează cu idei noi, mai ales privitoare la urmările căinţei lui Adam care a atras mila lui Dumnezeu şi venirea lui Dumnezeu pe pământ, astfel încât în locul raiului pământesc, în care ar fi rămas dacă n-ar fi căzut, Adam a primit împărăţia cerurilor. Acesta e „lucrul pe care nu l-a descoperit limpede nimeni, ci a fost spus doar într-un chip adumbrit” [n. B. Krivo-cheine, SC96, p. 390-391],

8 Cf. SFÂNTUL GRIGORE DIN NAZIANZ, PG 36, 433A [n. B. Krivocheine, SC 96, p. 415],

Cenzura sistemului face să ajungem la mai puțini dintre voi! Distribuiți articolele noastre și sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Selectați cât doriți să donați (EUR)

Introduceți cât doriți să donați (EUR)

3 comentarii

  1. Această lege nu are nicio logică pentru românii care au înțeles cum se face politica acum. Unii chinezi vaccinați cu regularitate au cedat. Dacă au avut vârste înaintate, virusul a grăbit decesul, dar nu se poate spune că l-a provocat în totalitate. A fost importantă crearea unei isterii la adăpostul căreia să fie atacată și Biserica și sănătatea oamenilor.

    Dacă aceste companii producătoare ar livra gratuit aceste vaccinuri, atunci le-aș aprecia idealurile înalte pentru care luptă. Dacă, de asemenea, din cauza vaccinurilor nu ar fi avut nimeni de suferit până acum în ultimul timp, aș fi ceva mai încrezătoare. Dar cu vaccinarea obligatorie tot n-aș fi de acord. Pentru că suntem diferiți și pentru că ingredientele unui vaccin pot pot avea contraindicații pentru o anumită persoană.

    Companiile producătoare de vaccinuri trebuie să se impună prin calitatea produselor livrate către beneficiar, nu prin coruperea liderilor politici să joace cum li se cântă. Beneficiarul trebuie să aibă posibilitatea de a alege vaccinul benefic, să fie informat, să i se ofere niște garanții. Nu așa, hai să facem rost de bani din vaccinuri! Creăm isteria și apoi corupem politicienii!!! Cui îi pasă de eventualele efecte adverse ale vaccinurilor produse acum sau în viitor? La adăpostul acestei legi, putem fi vaccinați oricând, cu orice fel de vaccinuri mai mult sau mai puțin benefice.

    Toată graba aceasta de a impune legea privind vaccinarea obligatorie începe să miroase urât. Pare a fi vorba despre o megaafacere cu vaccinuri.Să dea Dumnezeu să mă înșel! Iar România a fost ochită ca fiind o piață de desfacere. Se profită de șubrezenia clasei politice.

    De ce nu se impune vaccinare obligatorie în Anglia, Germania sau Spania?
    De ce nu este încurajată producția internă de vaccinuri? De ce trebuie aduse din import?

  2. „Alianța Părinților îi cheamă luni, 2 martie 2020, la ora 9:45, la Palatul Parlamentului, în fața intrării de la Camera Deputaților, pe toți românii responsabili, pentru a-și manifesta dezacordul față de Legea obligativității vaccinării.”

  3. Fraților, chiar nu ați înțeles?! Aceasta este singura șansă de a reface timpul pierdut. Ce extraordinar….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button