X

Diplomația chelnerului: A venit noul guvernator al României!

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a primit-o, joi, pe ambasadoarea agreată a Statelor Unite ale Americii în România, Kathleen Ann Kavalec, pentru prezentarea scrisorilor de acreditare, la scurt timp după sosirea acesteia în ţara noastră, transmite MAE conform Agerpres. 

Ministrul Aurescu şi ambasadoarea Kavalec au discutat priorităţile care trebuie urmărite în relaţia bilaterală, care urmează să fie aprofundate cu ocazia următoarei runde a Dialogului Strategic România – SUA, programată a avea loc în prima parte a anului la Bucureşti, arată sursa citată.

Aurescu a subliniat că ţara noastră „rămâne un aliat de încredere al SUA, implicat activ în zona Mării Negre, şi a reiterat interesul României pentru viitoarea strategie a SUA pentru regiunea Mării Negre”.

Ministrul de Externe a transmis, de asemenea, aprecierea pentru sprijinul puternic al SUA pentru securitatea României şi a aliaţilor europeni din NATO, în special a celor din Flancul estic, demonstrat şi de creşterea consistentă a prezenţei militare americane după declanşarea războiului Rusiei împotriva Ucrainei.

El a reamintit obiectivul comun al României şi al SUA de includere a ţării noastre în Programul Visa Waiver, reliefând dorinţa părţii române pentru intensificarea cooperării în domeniu, precum şi necesitatea înregistrării de progrese substanţiale în perioada mandatului ambasadoarei Kavalec.

Ambasadoarea agreată a SUA a evidenţiat că România este un partener şi aliat puternic, foarte apreciat al SUA şi a asigurat că va depune toate eforturile pentru a contribui la dezvoltarea Parteneriatului strategic bilateral.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

9 comentarii

  1. Inainte de a veni Marea Armata Rusā în tara noastrā mioritica (time : 2023/2024) si , mai ales, ortodoxā, ( încā!) unde exista incontestabil o foarte puternica simpatie pentru promovarea viabilitatii ortodoxiei Lui HRISTOS CEL VIU, întrucât ne inghite si ne inteapa de vreo 3 ani covid / satana si globalismul nato / oms/ ue si khazar de vreo 33 de ani din 1989, asadar, khazarii evrei ai lui mos Bideu pedofilul, se gândesc sa trimita o femeie de 60 de ani, scolita in armata terorista internationala nato, ulterior in slujba clownului Trump, pe “diva” cu dintii galbeni , numita Kathleen , nume de khazar rus de la bunica ei, cica ar sti si rusa…

    “”Kavalec a supravegheat programe majore de asistenţă ale SUA în străinătate, în calitate de coordonator adjunct pentru asistenţă în Biroul European şi director pentru PREVENIREA CONFLICTELOR în Oficiul de Coordonare pentru Reconstrucţie şi Stabilizare…””” .

    Asadar, however, totusi, amerlocii din nato/ sua , se tem de un conflict si de o REVOLTAASIVA A POPULATIEI CONTRA STAPÂNILOR AMERICANI, care cu labiratoarele lor biologice de vaccinuri si trafic de carne umana si fetusi umani si organe de adolescente gen Caracal, au supra-aglomerat massa satanistilor sua/ ue mâncatori de carne umana sub toate aspectele.

    Armata rusa va ocuoa Romania. Fratii nostri ortodocsi din Rusia vor spala istoria din WW II si vor elibera Romania de globalisti si nato/ ue / oms / vaxx covid/ foame si saracie.
    Nu sunt putinist, dar rusii duc un razboi cu tot Occidentul, nu cu Ukraina, carne de tun.
    Romania oentru a nu fi carne de tun, armata românā, ceea ce a mai ramas, nu slugile nato globaliste, trebuie sa se predea nevonditionat rusilor , pentru ca Romania sa NU FIE DISTRUSA de ambele puteri, iar regimul corupt su anticrestin de la Bucuresti , care suge tara de bogatii ,sa cadā si sa fuga sau vor fi omorâti de populatia româneasca flamândā!

    Sa avem guvernare din RUSSIA, cu preturi mici la mancare, energie, gaze, alocatii de copii crescute de 10 ori, burse scolare crescute de 5 ori +
    pensia minim garantata de 700 euro, fara da se tina seama de vechime , fara a se tine seama de punctul rusinos de pensie fixat de guvernele românesti tradatoare de tara + invatamânt liber de pripaganda gbt-ista si preoti cu adevarat ortodocsi, neecumenisti si caderea lui Dan Ilie Ciobotea + anularea tuturor actelor cu cip + relansarea economiei românesti si uniformizarea tuturor pensiilor si salariilor , fara decalaje mari si fara oensii speciale la caste, fara iesit la pensie la 45 de ani pentru sekuristi, judecatori si alti trantori tradatori de neam si tara. Lista poate continua.

    Sa facā rusii ce nu fac românii in tara lor: ordine, ortodoxie adevarata si sa ne putem creste copiii in pace fara sarpele globalist nato/ ue/ oms sau bankeri evrei satanisti.

    Eheheiii.
    Unde esti tu Tepes Doamne?!!

    Anul acesta, 2023 , maxim in 2024 vin rusii eliberatori. Armata Rusa. Atunci va costa o “hleba” in colonia sua, odata numita Romania, 10 dolari storciti americani. Digitali si inexistenti.

    Lista va continua.

    Vom muri cu totii pentru HRISTOS SI ORTODOXIE.

    Mai bine mort pentru HRISTOS CEL VIU, decat svlav saananc insecte si sa ma inteo covid cu serurile satanice globaliste.
    Intre timo, daca romänii nu mai au sânge in instalatie, las’ sa vina rusii.
    Baba Kathleen cu dintii galbeni, este o Pamela a amerlocilor khazari evrei din SUA.

    Unde este Jason Bourne a românilor adormiti?!!

    DOAMNE AJUTĀ!

    “”

  2. Pt cine nu stie, ambasadorul SUA e seful direct si de facto al slugoilor si Iudelor dambovitene din fruntea Coloniei noastre, putand sterge cu ei pe jos in spatele usilor inchise!

  3. Da, asa zisii ” khazarii ” sunt jidovi sau jîdani. Sunt perfect de acord. Dar e plin internetul de o multime de teorii cu imperii khazare, etc. False, desigur. Numai de poporul român nu se zice adevarul istoric, includ si istoria “uitatā” a traco-daco-getilor, care a fost “cel mai numeros neam dupā indieni”/ Istoricul HERODOT.
    Istoricul NICOLAE IORGA a afirmat primul despre chestia cu existenta khazarilir, care au fost pomeniti ca facând parte din popoarele turaniene ( turanice), adicā: hunii (diferiti de khazari, dar apartin aceleeasi familii de popoare din antichitate si Evul Mediu, inclusiv, mai fac parte si: avarii, turcii vechi (hititii), pecenegii, cumani, tatarii, etc.

    Deci, este clasificarea lui NICOLAE IORGA, aceasta denumire de “khazari”.

    Citez:” Si între evrei, cea mai mare parte nu sunt SEMITI, ci TURANI”.

    Mai gânditi-va stimata redactie ORTODOXINFO, de ce oe vremea lui IISUS HRISTOS se vorbea limba ARAMAICA, si nu limba evreiasca, iudee sau alta limba ce tine de poporul asa zis evreu.
    Oficial, limba evreiasca se trage din ARAMAICA. Stim cu totii ca HRISTOS, ca personaj istoruc autentic si ca FIUL LUI DUMNEZEU din SFANTA TREIME, a vorbit impreuna cu apostolii, limba ARAMAICA, care provenea de la caldei, asirieni, sirieni, care se refera la ACELAS POPOR, care nu este poporul iudeu, nici israeliteni. Totusi, HRISTOS nu a fost iudeu si a blamat sinagoga satanei. Deci, ce a nationalitate a avut HRISTOS?!!
    Ingerii au spus la INALTAREA DOMNULUI, numind pe apostoli, BARBATI GALILEENI.

    DECI, POPOR SEMIT inseamna: asirian, caldeean si iudeei. Dar , evreii de azi sunt IMPOSTORI si sunt popor TURANIC, adica evrei falsi, nu de a lui MOISE din Vechiul Testament. Turanii/ khazarii) evreii, cum îsi zic ei, IMPOSTORI AI ISTORIEI, nu sunt cei cu MOISE, ci “poporul cu stea in frunte mâncatorii de oameni”, cum a spus si SFÂNTUL ARSENIE BOCA , in profetiile ortodoxe.
    Antihristul e tot din evrei , ca asa vor ei sa-si zica, dar nu sunt evreii ce se trag din Moise, ci popor satanic, ce duce in robie pe toata lumea.

    Populatia din Israel este foarte amestecata la scara istoriei.

    IACOV, fiul lui Isaac, care a fost fiul lui AVRAM din Ur, oras din Mesopotamia (Irak de azi), a fost rebotezat cu numele de ISRAEL. Deci, nimic in comun cu jidanii de azi.

    Sper ca ati inteles, desi sunt multe de spus.

    HRISTOS, ca FIUL LUI DUMNEZEU, atât de urât de preotii din sinagoga , acei ANA si CAIAFA, a afirmat :”Am fost trimis pentru oile pierdute ale lui ISRAEL”, desi a ajutat pe toata lumea. Acel ISRAEL, nu erau iudeii, ci proveneau de la IACOV, fiul lui AVRAM din Ur. Nu sunt probe concrete ca Avram sau Avraam era iudeu, ci facea parte din popoarele semite pomenite mai sus.

    Doamne ajutā!

  4. Eu nu am disculpat pe evreii criminali, care sunt jidovi, jidani, sau ei isi mai zic si khazari.
    Nu sunt totusi, antisemit. Doresc sa spun din Adevarurile ascunse, d.p.d.v. crestin ortodox.
    Pe vremea lui tata si bunicul, evreii erau numiti plosnite internationale.
    Repet: nu îi disculp pe evreii de azi, khazari turani sau nu, dar ei nu se trag din evreii lui Moise, ci sunt niste impostori la scara istoriei, cum am afirmat in detaliu in comentariul precedent, asa cum a spus si istoricul NICOLAE IORGA.
    Doamne ajutā!

    1. Dumneata il pui pe masonul de iorga mai sus decat pe Însuși Dumnezeu.
      Dumnezeu Însuși Și-a asumat Fire Omenească exact ca a noastră, numai că fără de păcat, S-a pogorât din ceruri și A venit printre noi spunându-ne tot ce avem nevoi să știm. Ne-a vorbit prin Sfinții Săi Proroci, prin Sfinții Apostoli și prin Sinții Părinți, iar pseudocreștinii (cryptopăgânii) ca dumneata ascultă toate prostiile spuse de toate slugile satanice.
      Folosiți tot felul de termeni ai urâtorilor de Dumnezeu, dar vă dați ortodox!
      Jegul de trotsky a inventat termenul de “antisemitism”, ca să bage pumnul în gură celor care ar îndrăzni să arate realitatea.

  5. Nu vă lăsați înșelați, Puțin este parte din planul sataniștilor, faptele și cv-ul lui arată aceasta. Iar dacă analizați geopolitic sau militar strategic veți observa același lucru. Exemplu: Regimul zelenski putea fi ușor înlăturat de ruși prin alte tehnici, fără să curgă acum sângele ortodocșilor ruși, ucraineni , moldoveni, români…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button