X

Boboteaza – ZIUA LUMINILOR: Botezul Domnului nostru, Iisus Hristos. Omilia Sfântului Ioan Maximovici. Învățătură despre botezul nostru. Rugăciune și tropare

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

Sărbătorind Botezul Domnului, ne aducem aminte şi că Dumnezeu S-a descoperit oamenilor ca Treime, şi că Iisus S-a arătat oamenilor ca Hristos. Unde S-a arătat Hristos? Unde Şi-a început lucrarea? S-a dus, oare, într-un mare oraş şi S-a arătat acolo în slava Sa? Ori S-a urcat pe un multe înalt, ca o mulţime numeroasă de oameni adunată în jur să-L privească de jos, ca pe o ciudăţenie? Nu! Hristos S-a dus în pustie, la apa Iordanului, unde Ioan boteza poporul. Ioan propovăduia pocăinţa şi îi chema pe păcătoşi ca, în semn de pocăinţă, să se boteze în Iordan. Şi iată, tot ca un păcătos vine şi Hristos şi cere să fie botezat. El, Care nu are păcat. S-a temut Ioan. „Tu trebuie să mă botezi pe mine.” „Lasă asta acum – îi răspunde Iisus – căci aşa ni se cuvine să împlinim toată dreptatea.”

Adam a păcătuit prin mândrie, a vrut să se înalţe, să fie ca Dumnezeu. Iar Hristos a venit să plinească dreptatea lui Dumnezeu, să îndrepte prin smerenie păcatul mândriei lui Adam. Adam a voit să se înalţe în faţa lui Dumnezeu, iar Dumnezeu Se smereşte în faţa omului. Hristos S-a coborât în apă şi a primit botezul de la robul Său. Tremurând, Ioan a pus mâna pe Stăpânul şi Dumnezeul său şi Hristos Şi-a plecat smerit capul în faţa lui. Această smerenie a lui Hristos a deschis cerul. S-au desfăcut atunci cerurile şi s-a auzit glasul lui Dumnezeu-Tatăl: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit. Acesta este Fiul Meu, Care S-a smerit pe Sine ca să împlinească voirea Mea, este Fiul Meu cel adevărat, care Se micşorează ca pe om să-l înalţe”. Iar Duhul Sfânt S-a pogorât din cer peste Iisus, întărind cuvintele Tatălui. Astfel, prin smerenie, Hristos a deschis cerul şi a descoperit oamenilor taina Treimii dumnezeieşti.

Dar de ce a făcut asta tocmai pe apă, iar nu în vreun alt loc? Să ne amintim cum a creat Dumnezeu lumea. Când Dumnezeu a făcut cerul şi pământul, „pământul era nevăzut şi gol şi Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor”. Apoi Dumnezeu a despărţit pământul de apă, dar astfel încât apa să rămână totuşi peste tot căci este trebuincioasă oricărei făpturi. Nici omul nu poate trăi fără apă şi nici un fel de vieţuitoare. Apa se găseşte în aer (ca umezeală); să luăm o mână de ţărână de oriunde – şi acolo e apă; se află apă şi în piatră, chiar dacă nouă ni se pare că nu este; ea se află şi în piatră şi când Dumnezeu vrea, poate să o scoată din ea, cum a făcut în vremea lui Moise. „Al Domnului este pământul şi plinirea lui; lumea şi toţi cei ce locuiesc în ea. Acesta pe mări l-a întemeiat pe el şi pe râuri l-a aşezat pe el” – spune Psalmistul (Ps. 23, 1-2). „Cerurile şi pământul erau în vechime din apă şi din apă s-au închegat, prin cuvântul lui Dumnezeu – scrie Sfântul Apostol Petru – de aceea, lumea de atunci a fost potopită de apă şi a pierit” (II Petru 3, 5-6).

Când omul a păcătuit, el a adus mânia lui Dumnezeu nu numai asupra lui, ci şi asupra întregii făpturi. Omul este cununa zidirii lui Dumnezeu; el a fost pus împărat al naturii. Iar când împăratul s-a făcut duşman al celuilalt împărat, atunci şi întreaga lui împărăţie a devenit o împărăţie potrivnică. Pedeapsa a fost dată nu numai omului, ci şi întregii făpturi. „Ştim că toată făptura împreună suspină şi împreună are dureri până acum” (Romani 8, 22). Dar, făptura a fost supusă deşertăciunii – nu din voia ei, ci din cauza aceluia care a supus-o” (Romani 8, 20). De aceea, iertarea vinovatului eliberează şi făptura din robia stricăciunii (Romani 8, 21). Această natură stricăcioasă va fi nimicită şi va fi preschimbată în cer nou şi pământ nou, în care locuieşte dreptatea (II Petru 3, 12-13). Pentru a face cu putinţă această preschimbare, pentru a pregăti natura pentru starea nestricăcioasă care va veni după Ziua cea înfricoşătoare, a venit Hristos la apele Iordanului.

Cufundându-Se în Iordan, Hristos a sfinţit nu numai apele Iordanului, ci şi întreaga fire, aşa cum glăsuieşte Biserica în cântările ei: „Hristos S-a arătat la Iordan, ca apele să le sfinţească” (tropar din ajunul sărbătorii), „Astăzi firea apelor se sfinţeşte” (tropar cântat în timpul mersului la Iordan). Şi, având în vedere că apă se găseşte peste tot, sfinţind apele Hristos a pregătit natura ca şi ea să se bucure de urmările jertfei pe care El a venit să ne-o aducă. Dar nu este numai atât. El a dat apelor puterea să spele păcatele omeneşti. Botezul lui Ioan era numai un semn de pocăinţă. Botezul creştin este noua naştere, iertarea tuturor păcatelor. Prin apă a pedepsit Dumnezeu păcatele lumii dintâi şi a pierdut-o prin apă, la potop. Tot prin apă îi mântuieşte acum Dumnezeu pe oameni, în taina botezului.

Astfel, Hristos a sfărâmat în apele Iordanului capul balaurului – aşa cum se cântă în cântările bisericeşti – care i-a înşelat pe Adam şi pe Eva, prin smerenia Sa şi le-a descoperit oamenilor că Dumnezeu este Treime; a sfinţit apele, iar împreună cu apele a pregătit şi întreaga făptură să primească cuvântul iertării şi pentru nestricăciune. Şi atunci, biruindu-l încă o dată pe diavol în pustie, Hristos a mers să pregătească oamenii pentru împărăţia viitoare şi Şi-a început propovăduirea cu cuvintele: „Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor” (Matei 4, 17) sau, cum este scris în altă Evanghelie: „S-a împlinit vremea şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie” (Marcu 1, 15).

Până acum, Ioan Botezătorul propovăduia pocăinţa, pregătind calea Domnului. Acum însuşi Domnul le strigă oamenilor: „Pocăiţi-vă!”. Acest glas nu este adresat doar oamenilor trăitori în vremea lui Hristos, ci cu aceste cuvinte Hristos li S-a adresat tuturor oamenilor din toate timpurile şi din toate veacurile. Am auzit şi noi aceste cuvinte în Evanghelie. Cât timp încă nu au încetat cântările sărbătoreşti ale Bobotezei, ele ne amintesc că vremea pocăinţei se apropie.

Să luăm aminte! Nu sunt cuvinte de prooroc sau de înger, ci ale Domnului însuşi. Să ne pocăim şi să ne străduim în Postul care se apropie să ne biruim patimile şi să primim iertarea păcatelor, pentru ca în veacul ce va să vină să intrăm în împărăţia cea nestricăcioasă, pe care Domnul ne-a pregătit-o. Amin.

Invãtãturã, pe scurt, despre Sfântul Botez din Proloage

Odata cu Botezul Domnului, praznuim astazi, fratilor, si sarbatoarea botezului nostru, al fiecaruia dintre noi. Eram niste prunci nestiutori, cand am primit Sfantul Botez. Sa intelegem acum, cand suntem mari, ceea ce atunci nu puteam intelege si sa primim, printr-o alegere libera, drumul credintei, pe care, inca din pruncie, Biserica l-a deschis inaintea libertatii noastre.

Taina Botezului, fratilor, este, precum se stie, cea dintai din cele sapte Taine ale Bisericii. E Taina fara de care nu poti fi crestin. Mantuitorul a randuit Taina aceasta dupa Invirea Sa, cand a zis Apostolilor Lui: „Mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh.” (Matei 28,19), dar, de fapt, El ne-a pregatit aceasta duhovniceasca scaldatoare inca din ziua Botezului Sau, de la Iordan. Este Taina prin care ne curatim de pacatul stramosesc; moare, adica, omul vechi din noi si se naste omul cel nou, prin impartasirea din harul Sfantului Duh al Domnului, putand a nadajdui ca, prin credinta si fapte bune, sa ajunga a dobandi mantuirea (Fapte 2,38). Este lucrarea vazuta si nevazuta a nasterii din nou a omului „din apa si din Duh” (Ioan 3,5).

Sfantul Botez nu poate fi savarsit decat de Sfintii Apostoli si de urmasii lor, episcopii si preotii. Numai in caz de primejdie de moarte, il poate savarsi orice mirean botezat, dar si atunci daca pruncul scapa cu viata – preotul trebuie sa-i citeasca celelalte rugaciuni si sa-l faca partas si celorlalte Taine, care stau la poarta de intrare a omului in crestinism, adica Taina Sfintei Impartasanii si Taina Ungerii cu Sfantul Mir.

Unii rataciti de la dreapta credinta a Bisericii Ortodoxe nu recunosc botezul copiilor. Ei socotesc ca botezul trebuie facut la o varsta mai inaintata (dupa 16 ani). Acestia nu tin seama nici de poruncile Sfintei Scripturi (Fapte 14,14-16, 27-34, 48;I Cor.1,16), nici de hotararile Sfintelor Sinoade (de ex. Sinodul din Cartagina, care prin canonul 124, a hotarat: „Toti cei ce nu vor sa primeasca botezul pruncilor, sa fie anatema) si nici de marturiile Sfintilor Parinti.

Noi insa, dreptcredinciosii, la aceasta sfanta praznuire a Bobotezei, ne ducem cu gandul la ziua sfantului nostru botez, fiecare pentru sine si toti laolalta, si-L rugam pe Dumnezeu, de fiecare data, sa ne spele din nou, duhovniceste, de toate pornirile firii noastre pacatoase, omorand pe omul cel vechi din noi, si sa ne daruiasca harul, puterea si bucuria sa ne simitim si sa fim o faptura noua, cu adevarat, prin harul si prin impreuna-lucrarea cu noi a Duhului Domnului nostru Iisus Hristos. Amin.

Rugăciune

Doamne Iisuse Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu, Unule Născut din Tatăl mai înainte de toți vecii, Lumină din Lumină, Care luminezi toate, Care nestricat Te-ai întrupat din Preasfânta Fecioară Maria și ai venit în lumea aceasta pentru mântuirea noastră. Tu însă nu ai răbdat să vezi neamul omenesc muncit de diavolul și pentru aceasta în luminata zi a dumnezeieștii Tale Arătări ai venit la Iordan, la păcătoși și la vameși, ca să Te botezi de la Ioan, fără de păcat fiind, ca să împlinești toată dreptatea și să speli în apele Iordanului păcatele întregii lumi, ca un Miel al lui Dumnezeu, să le iei asupra Ta și să ne mântuiești cu Cinstit Sângele Tău. Pentru aceasta Te-ai afundat în apele Iordanului, ai deschis cerul cel închis de Adam și Duhul Sfânt a venit peste Tine ca un porumbel.

Tu ai luminat și ai îndumnezeit firea noastră și dumnezeiescul Tău Părinte Ți-a vestit bunăvoirea Sa, pentru că ai împlinit voia Lui și ca un om ai primit păcatele și prin junghiere Te-ai gătit, după cum Tu Însuți ai grăit: „Pentru aceasta Mă iubește Tatăl, pentru că Eu Îmi pun sufletul, ca iarăși să-l primesc”, și, astfel, în această prealuminată zi, Tu, Doamne, ai pus începutul mântuirii noastre.

Pentru aceasta toate puterile cerești se bucură și toată făptura se veselește, așteptând slobozire din stricăciune, zicând: „A venit luminarea, s-a arătat harul și izbăvirea, lumea se luminează și oamenii se umplu de bucurie. Să se veselească acum cerul, pământul și toată lumea să se bucure, râurile să salte, izvoarele, lacurile, adâncurile și mările să dănțuiască, că prin Dumnezeiescul Botez astăzi s-a sfințit firea lor. Să se bucure astăzi și adunarea oamenilor, că firea lor capătă astăzi starea cea dintâi, și toți să cânte cu bucurie: Este timpul Arătării lui Dumnezeu.

Veniți cu mintea la Iordan să vedem priveliște mare: Hristos vine spre Botez, Hristos vine la Iordan, Hristos îngroapă în apă păcatele noastre, Hristos merge să caute oaia cea rătăcită și o găsește și o duce în rai”. Această taină dumnezeiască păzind, iubitorule de oameni, Doamne, învrednicește-ne pe noi, cei ce însetăm după glasul Tău, să venim la Tine, Izvorul cel pururea dătător de viață, să scoatem apa harului Tău și iertarea păcatelor și să trăim în veacul de acum în curăție și feciorie, în dreptate și cucernicie, așteptând nădejdea cea fericită și arătarea slavei Tale, a Marelui Dumnezeu și Mântuitorului nostru, pentru că nu ne mântuiești numai după faptele noastre, ci cu marea Ta milostivire și cu înnoirea Sfântului Tău Duh, în baia nașterii din nou, ca îndreptați cu harul Tău să fim moștenitori ai vieții veșnice în Împărăția Ta, unde ne învrednicește să slăvim, împreună cu toți sfinții, Preasfântul Tău Nume cu Părintele Tău fără de început și cu Preasfântul și Bunul și de Viață Făcătorul Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tropar la Praznicul Botezului Domnului, glasul 1:

În Iordan Botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat. Că Glasul Părintelui a mărturisit Ţie, Fiu Iubit pe Tine numindu-Te; şi Duhul, în Chip de Porumbel, a adeverit întărirea Cuvântului, Cel Ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule şi lumea ai luminat, Slavă Ţie.

Tropar la Praznicul Botezului Domnului, glasul al 5-lea:

Arătatu-Te-ai în lume, Cel Ce ai făcut lumea, ca să luminezi pe cei ce şedeau întru întuneric, Iubitorule de oameni, Slavă Ţie.

Tropar la Praznicul Botezului Domnului, glasul al 5-lea:

Păcătoşilor şi vameşilor, pentru mulţimea milei Tale Te-ai arătat, Mântuitorul nostru. Că unde avea să strălucească Lu­mina Ta, dacă nu celor ce şedeau întru întuneric? Iubitorule de oameni, Slavă Ţie.

Cântarea 1, glasul al 2-lea.

 

Irmosul:

Fundul adâncului l-a descoperit şi pe uscat pe ai Săi i-a trecut, întru acelaşi acoperind pe potrivnici, Domnul, Cel Tare întru războaie, că S-a preaslăvit.

Stih: Slavă Ţie, Doamne, Slavă Ţie!

Pe Adam, cel stricat, iarăşi îl zideşte în apele Iordanului şi capetele diavolilor, celor ascunşi, le sfărâmă Împăratul veacurilor, Domnul, că S-a preaslăvit.

Stih: Slavă Ţie, Doamne, Slavă Ţie!

Cu Focul Cel fără de materie al Dumnezeirii, în Trup materialnic îmbrăcându-Se, cu apa Iordanului Se acoperă Cel Ce S-a Întrupat din Fecioară, Domnul, că S-a preaslăvit.

Stih: Slavă Ţie, Doamne, Slavă Ţie!

Cel Ce spală păcatele oamenilor, împreună cu aceştia S-a curăţit în Iordan, cu care voind S-a asemănat, rămânând Ceea Ce era şi pe cei din întuneric îi luminează Domnul, că S-a preaslăvit.

Cântarea a 3-a.

 

Irmosul:

Domnul, Cel Ce dă cârmuitorilor noştri tărie şi înalţă fruntea unşilor Săi, S-a născut din Fecioară şi vine către Botez. Deci credincioşii să-I strigăm: nu este sfânt ca Dumnezeul nostru şi nu este drept, afară de Tine, Doamne.

Stih: Slavă Ţie, Doamne, Slavă Ţie!

Veseleşte-te, astăzi, Biserică a lui Hristos, care mai înainte erai stearpă şi cumplit neroditoare. Că prin apă şi prin Duh s-au născut ţie fii, care cu credinţă strigă: nu este sfânt ca Dumnezeul nostru şi nu este drept, afară de Tine, Doamne.

Stih: Slavă Ţie, Doamne, Slavă Ţie!

Înaintemergătorul strigă în pustiu cu mare glas: gătiţi căile lui Hristos şi cărările Dumnezeului nostru drepte le faceţi şi cu credinţă strigaţi: nu este sfânt ca Dumnezeul nostru şi nu este drept, afară de Tine, Doamne.

Cântarea a 4-a.

 

Irmosul:

Auzitu-s-a, Doamne, Glasul Tău, Care ai zis: glasul celui ce strigă în pustiu, când ai tunat peste ape multe, mărturisind Fiului Tău,cu totul fiind de faţă, iar prin Duhul a strigat: Tu eşti Hristos, Înţelepciunea şi Puterea lui Dumnezeu.

Stih: Slavă Ţie, Doamne, Slavă Ţie!

Să se curăţească Soarele Cel Prealuminat din fire, cine a mai văzut? A strigat propovă­duitorul. Să Te spăl cu ape pe Tine, Strălucirea Slave, Chipul Tatălui, Cel pururea Veşnic şi iarbă fiind eu să mă ating de Focul Dumnezeirii Tale? Că Tu eşti Hristos, Înţelepciunea şi Puterea lui Dumnezeu.

Stih: Slavă Ţie, Doamne, Slavă Ţie!

Arătatu-şi-a Moise Dumneze­iasca-i cucernicie pe care a avut-o, apropiindu-se de Tine. Că dacă Te-a înţeles,când l-ai strigat din rug, îndată şi-a întors faţa. Dar eu cum Te voi privi desluşit, sau cum îmi voi pune mâna peste Tine? Că Tu eşti Hristos, Înţelepciunea şi Puterea lui Dumnezeu.

Stih: Slavă Ţie, Doamne, Slavă Ţie!

Suflet înţelegător având şi cinstit fiind cu dreapta judecată, mă ruşinez de cele neînsufleţite; că dacă Te voi boteza pe Tine, mă vor învinui: muntele ce fumega cu foc, marea ce s-a despărţit în două şi Iordanul acesta, care s-a întors. Că Tu eşti Hristos, Înţelepciunea şi Puterea lui Dumnezeu.

Cântarea a 5-a.

 

Irmosul:

Iisus, Începătorul vieţii, vine să dezlege osânda lui Adam celui întâi zidit; iar curăţire, ca Unui Dumnezeu, netrebuindu-I, pe cel căzut îl curăţeşte în Iordan, întru care omorând vrajba, dăruieşte pacea, care covârşeşte toată mintea.

Stih: Slavă Ţie, Doamne, Slavă Ţie!

Adunându-se popoare nenumă­rate să se boteze de la Ioan, acela a stat în mijlocul lor şi a strigat către cei de faţă: cine v-a arătat vouă, neascultătorilor, să fugiţi de mânia ce va să fie? Aduceţi roade vrednice lui Hristos, că Cel Ce stă acum de faţă dăruieşte pacea.

Stih: Slavă Ţie, Doamne, Slavă Ţie!

Lucrătorul şi Ziditorul în mijloc stând, ca Cel Ce Singur cercetează inimile tuturor şi în mâini luând lopata curăţitoare, desparte cu multă înţelepciune aria cea a toată lumea, arzând nerodirea şi dăruind viaţă veşnică celor bine roditori.

Cântarea a 6-a.

 

Irmosul:

Glasul Cuvântului, sfeşnicul Luminii, luceafărul mergă­tor înaintea Soarelui, în pustiu strigă tuturor popoarelor: pocăiţi-vă şi mai înainte vă curăţiţi; că de faţă stă Hristos, izbăvind lumea din stricăciune.

Stih: Slavă Ţie, Doamne, Slavă Ţie!

Cel Ce S-a Născut fără stricăciune din Dumnezeu Tatăl, S-a Întrupat din Fecioara, fără de pată, Hristos; a Cărui curea, adică unirea Cuvântului cea cu noi, Înaintemergătorul ne învaţă că nu este lesne a o dezlega; Care izbăveşte pe pământeni din stricăciune.

Stih: Slavă Ţie, Doamne, Slavă Ţie!

Cu foc botează în cele din urmă, Hristos, pe cei neascul­tători, care nu Îl socoteau Dumnezeu. Iar pe cei ce cunosc Dumnezeirea Lui, cu Duhul îi înnoieşte, prin apă, cu harul, de greşeli izbăvindu-i.

CONDAC, glasul al 4-lea.

Arătatu-Te-ai astăzi lumii şi Lu­mina Ta, Doamne, s-a însemnat peste noi, care cu cunoştinţă Te lăudăm. Venit-ai şi Te-ai arătat, Lumina Cea Neapropiată.

Cântarea a 7-a.

 

Irmosul:

Pe tinerii cei binecredincioşi, care au intrat în cuptorul cel cu foc, suflând Duhul Cel Răcoritor şi pogorârea Dum­nezeiescului înger, nevătămaţi i-a păzit. Pentru aceea, în văpaie răcoriţi fiind, cu mulţumire cântau: Prealăudate Doamne al părinţilor şi Dumnezeule, bine eşti cuvântat.

Stih: Slavă Ţie, Doamne, Slavă Ţie!

Precum în cer tot aşa şi la Iordan, Puterile Îngereşti au stat de faţă, cu cutremur şi cu mirare, privind la smerenia cea mare a lui Dumnezeu: cum Cel Ce ţine aşezarea apelor celor mai de deasupra a stat în ape, purtător de Trup, Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Slavă Ţie, Doamne, Slavă Ţie!

Norul şi marea, întru care, oarecând, s-a botezat poporul de demult, întru ieşire, prin Dătătorul Legii, au preînchipuit minunea Dumnezeiescului Botez. Şi marea era chipul apei, iar norul, al Duhului; prin care desăvârşiţi făcându-ne, strigăm: bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Slavă Ţie, Doamne, Slavă Ţie!

Toţi credincioşii, teologhisind neîncetat, cu îngerii să slăvim pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Duhul Sfânt că Aceasta este Treimea Cea în Trei Ipostase de o Fiinţă şi Unul este Dumnezeu, Căruia Îi cântăm: Prealăudate Doamne al părinţilor şi Dumnezeule, bine eşti cuvântat.

Cântarea a 8-a.

 

Irmosul:

Taină Minunată a arătat cuptorul Babilonului, care a izvorât rouă. Că în valurile sale vrea să primească Iordanul pe Focul Cel Netrupesc şi îngăduie pe Ziditorul, Cel Ce Se botează cu Trupul, pe Care ÎI binecuvintează popoarele şi Îlpreaînalţă întru toţi vecii.

Stih: Slavă Ţie, Doamne, Slavă Ţie!

Leapădă orice temere, a zis Izbăvitorul Înaintemergătorului; pleacă-te Mie şi vino la Mine ca la Hristos, că Acesta sunt din fire; supune-te poruncii Mele şi Mă botează pe Mine, Cel Ce Mă pogor. Pe Care Mă binecuvântează popoarele şi Mă preaînalţă întru toţi vecii.

Stih: Slavă Ţie, Doamne, Slavă Ţie!

Cuvintele Stăpânului dacă le-a auzit Botezătorul, cutremurându-se, palma şi-a întins. Dar atingându-se cu mâna de creştetul Ziditorului său, Cel Ce vrea să Se boteze, a strigat: sfinţeşte-mă, că Tu eşti Dumnezeul meu, pe Care Te binecuvinteaza popoarele şi Te preaînalţă întru toţi vecii.

Stih: Preasfântă Treime, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!

A Treimii arătare în Iordan, s-a făcut; că Însăşi Firea mai presus de Dumnezeire, Tatăl, a strigat: Acesta Ce Se botează este Fiul Meu Cel Iubit. Şi Duhul a venitla Cel asemenea; pe Care Îl binecuvintează popoarele şi-L preaînalţă întru toţi vecii.

La Cântarea a 9-a.

 

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe cea mai Cinstită decât Oştile cereşti.

 

Irmosul:

Nu izbuteşte nici o limbă a te lăuda după vrednicie, ci se întunecă şi mintea cea mai presus de lume să cânte ţie, de Dumnezeu Născătoare. Însă, fiind Bună, primeşte credinţa; că ştii râvna noastră cea Dumnezeiască; că tu creştinilor eşti Ocrotitoare, pe tine te mărim.

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe Cel Ce a cerut Botez de la Înaintemergătorul.

 

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe Cel Ce a cerut la Iordan să Se boteze.

 

Troparul:

Vino David cu Duhul la cei luminaţi. Cântă acum: apropiaţi-vă de Dumnezeu cu credinţă, grăind: luminaţi-vă; că săracul acesta Adam, întru cădere, a strigat şi l-a auzit pe el Domnul, venind la apele Iordanului şi pe cel stricat l-a înnoit.

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe Cel Ce a fost mărturisit de Glasul Părintesc.

 

Stih: Măreşte, suflete al meu, pe Cel din Treime, Care Şi-a plecat grumazul şi botez a primit.

 

Troparul:

Isaia grăieşte: spălaţi-vă şi vă curăţiţi; lăsaţi-vă vicleşugurile dinaintea Domnului. Cei însetaţi mergeţi la Apa Cea Vie. Că Hristos stropeşte cu apă înnoitoare pe cei ce se apropie de Dânsul cu credinţă şi botează cu Duh spre Viaţa Cea Neîmbătrânitoare.

Stih: Proorocule, vino la Mine, întinde-ţi mâna şi Mă botează degrabă.

Stih: Proorocule, lasă acum şi Mă botează pe Mine, Cel Ce voiesc, că am venit să împlinesc toată dreptatea.

Troparul:

Păziţi suntem, credincioşilor, cu harul şi cu pecetea. Că precum evreii scăpau de pierzătorul ungând pragurile cu sânge, aşa şi nouă această Dumnezeiască prăznuire ne va fi baie de a doua naştere; din care vom vedea şi Lumina Cea Neapusă a Treimii.

Știrile sunt sub cenzură! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în cea mai mare provocare pe care o trăim. Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.


Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Articole asemănătoare

2 comentarii

    1. Sfantul Iustin Popovici:

      Pentru a-L cunoaște pe Hristos, in primul rand este nevoie să cunoaștem puterea invierii Lui și a morții Lui (Filipeni 3, 10). Cum?
      Trăindu-le ca fiind ale noastre.
      Fiindcă omul devine creștin trăindu-L pe Hristos.
      Altă cale nu există.
      Tot ceea ce este a lui Hristos, prin trăire se transformă in al său, astfel se face creștin, astfel ajunge să-L cunoască pe Hristos.
      Cunoașterea lui Hristos este intotdeauna din trăirea lui Hristos.
      Vei cunoaște dragostea lui Hristos dacă o vei trăi; vei cunoaște adevărul lui Hristos dacă il vei trăi.
      Vei cunoaște puterea invierii Lui dacă te inviezi pe tine insuți din mormantul iubirii de păcat, și dacă vei păși intr-o altă viață, ca cel ce incă din această lume a inviat împreună cu Domnul Hristos și trăiește intru El Cel Inviatl.
      Iar noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul cel de la Dumnezeu, ca sa cunoastem cele daruite noua de la Dumnezeu (I Corinteni 2, 12).
      Iată tainele cunoașterii lui Dumnezeu și ale cunoașterii omului de către creștin. Duhul Sfant dă putere duhului nostru pentru a afla cele dăruite nouă de Dumnezeu.
      Cele ale lui Dumnezeu se cunosc prin cele ale lui Dumnezeu.
      Dumnezeu se cunoaște prin cele ale lui Dumnezeu — aceasta este regula apostolică și a Sfinților Părinți in teoria creștină a cunoașterii.
      Cu cat omul are intru sine mai mult har al Duhului Sfant, cu atat mai mult cunoaște pe Dumnezeu și ceea ce este intru Dumnezeu.
      Doar purtătorii de Duh cunosc deplin cele dăruite nouă intru Hristos Dumnezeul-Om de la Dumnezeu: ce fel de bogăție, ce fel de desăvarșire, ce fel de sfințenie.
      Precum Sfinții Apostoli, tot așa și fiecare creștin, prin harul Duhului Sfant, a aflat aceasta in chip deplin și lămurit.
      Această lege este valabilă pentru fiecare ființă umană.
      De aceea Părinții purtători de Duh sunt cei mai buni cunoscători ai lui Hristos, și de Duhul inflăcărați talcuitori prin Duhul Sfant care le descoperă și adancurile lui Dumnezeu.
      Și ce este acest duh al acestei lumi? Acesta are următorul ințeles: această lume este totul și toate; in ea se trăiește, in ea se moare; in ea se vine pe lume, in ea se și moare; in afara acestei lumi, nu există altă lume; fără om, nu există Dumnezeu; ceea ce este in această lume este totul, iar peste ea și in jurul ei — nimic, nimic, nimic; omul cu toată ființa a răsărit și a crescut in această lume, in ea se intoarce din nou, dezmembrat și dezintegrat.
      De aceea, duhul acestei lumii nu-L poate cunoaște pe Hristos Dumnezeu, nici cele intru El dăruite nouă de Dumnezeu. Duhul acestei lumi este in stăpanitorii acestei lumi care nu-L cunosc și nu-L recunosc pe Dumnezeul-Om și Mantuitorul in Hristos Iisus Domnul nostru.
      Duhul lumii este și in materialiști, și in raționaliști, și in umaniști, si in ecumenisti și in papistași, și in toți care vor să-L arate pe Hristos
      Dumnezeul-Om ca fiind om și vor să interpreteze Creștinismul ca o filosofie omenească, ca o știință omenească, ca un fenomen omenesc, ca o creație
      omeneasca.
      Domnul Iisus S-a făcut Om pentru ca „in El să umblam”, pentru ca in Hristos să trăim ca in Dumnezeu-Omul pe pămant, iar nu pentru ca să-L vedem de departe, să-L admirăm și să filozofăm cu privire la Hristos… „In El sa umblați” este porunca poruncilor.
      Să trăim adică in Hristos, și aceasta nu potrivindu-L pe El după noi, ci
      potrivindu-ne noi după El, nu transformandu-L și schimbandu-L pe El după eul nostru, ci schimbandu-ne pe noi, după El, nu modelandu-L pe El după chipul nostru, ci modelandu-ne pe noi după Chipul lui Hristos.
      Fiecare reducere, scurtare, simplificare, antropomorfizare a scopului creștin, distruge creștinismul, îl dizolvă, îl demotivează, îl transformă într-o religie omeneasca obișnuită, umanistă, filosofie umanistă, etică umanistă, știința umanista, societate umanistă, creație umanistă.
      Numai ingamfații eretici, acești stricători de suflete, lipsiți de minte falsifică și transformă pe Dumnezeul-Om Hristos după poftele lor și concepțiile lor, din care pricină există atația hristoși mincinoși in lume și atația creștini mincinoși.
      Orice alegere din crestinism numai a acelor elemente care satisfac „gustul individual” si logica omului credincios prefac crestinismul intr-un superficial si neputincios umanism.
      Natura pacatului consta in faptul ca totdeauna, in spatele oricarui pacat, se ascunde diavolul, tatal si izvoratorul primordial al raului.
      Sfantul Simeon Noul Teolog recomanda:
      „Nimeni sa nu creada si sa spuna ca la noi nu este diavolul atunci cand savarsim raul.
      Dupa masura raului savarsit de om, el il are in sine si pe diavolul, mare sau mic, ori legiuni de diavoli”.
      Individul egoist nu se vede decat pe el insusi si pe nimeni altcineva si nimic altceva, nici deasupra, nici in jurul lui.
      Totul in individ nu mai e decat el insusi, impostor mizerabil al indumnezeierii luciferice de sine intronizat pe cloaca lui.
      De aici vine faptul ca exista atat de multi oameni cu ganduri meschine, cu simtaminte mici, care nu pot sa iasa din ei insisi si sa ajunga la altul.
      Schilodite si mutilate de iubirea de sine, gandurile si simtamintele egoismului nu mai recunosc nici omul, nici pe Dumnezeu, pentru ca nu mai ajung niciodata la ceea ce este vesnic si la ceea ce este dumnezeu-omenesc.
      Aceasta izolare egoista nu este altceva decat semnul clar al prezentei lui satana.
      Pentru ca satana este cea mai insingurata fiinta din toate lumile.
      Satana a pierdut cu desavarsire simtamantul atoate unitatii macrocosmosului.
      Intr-adevar satana este singur in sens absolut.
      De aceea, egoismul oamenilor, insigurarea lor egoista, ruperea lor de atoateunitatea macrocosmosului nu este altceva decat o pornire spre satanism.
      Pentru ca satana este satana deoarece constiinta de sine si simtamantul de sine al lui sunt cu desavarsire rupte de Dumnezeu si de toate celelalte fiinte si creaturi.
      Iadul omului incepe chiar de aici de pe pamant, daca omul nu vietuieste in Hristos.
      Tot ceea ce e anti-logositate, daca omul nu vietuieste in Dumnezeul-Om, este in acelasi timp absurd si nebunie.
      Si acestea creeaza in om dispozitii satanice care schimba viata lui in iad.
      Pricina caderii in pacat e intodeauna aceeasi: vointa de a ajunge dumnezeu prin sine, vointa de ajunge desavarsit prin sine, de a ajunge bun prin sine.
      Dar in felul acesta omul se face, fara
      sa-si dea seama, intru totul asemenea diavolului; fiindca si acela a vrut sa ajunga dumnezeu prin sine insusi, sa inlocuiasca pe Dumnezeu cu sine insusi, si, in aceasta ingamfare a lui, a ajuns dintr-o data diavol, cu desavarsire despartit de Dumnezeu si cu totul potrivnic lui Dumnezeu.
      Tocmai in aceasta inselare plina de trufie se afla esenta pacatului, a a-tot-pacatului.
      In aceasta se afla si esenta diavolului, a a-tot-diavolului: a satanei.
      Acesta nu e altceva decat vointa de a ramane in firea proprie, de a nu primi in sine altceva decat pe sine.
      Toata esenta diavolului este in faptul ca nu-L vrea catusi de putin pe Dumnezeu in launtrul lui, vrea sa ramana totdeauna singur, todeauna cu totul in sine, tot pentru sine, totdeauna inchis ermetic fata de Dumnezeu si de tot ce este a lui Dumnezeu.
      Si ce este aceasta?
      Egoismul si dragostea de sine, imbratisate pentru intreaga vesnicie.
      Asa e in esenta lui omul umanist: el ramane tot in sine insusi, cu sine insusi, pentru sine insusi; todeauna inchis cu indarjire fata de Dumnezeu.
      Principala caracteristica a caderii in pacat este mereu aceeasi: a dori sa fii bun de dragul propriei tale persoane, a dori sa fii desavarsit pentru tine insuti si a vrea sa fii Dumnezeu tot de dragul tau.
      In acest mod, in chip inconstient, omul se aseamana diavolului, fiindca si diavolul a dorit sa devina Dumnezeu de dragul lui, a dorit sa se aseze in locul lui Dumnezeu.
      Antropocentrismul umanist este in esenta demonocentrism.
      Ele amandoua nu doresc decat un singur lucru: sa-si apartina doar lor insile, sa fie doar in ele insele si pentru ele insele.
      In acest fel, ele ajung la imparatia „celei de a doua morti” unde nu exista nici Dumnezeu si nici altceva dintre cele ale lui Dumnezeu (Apoc. 21, 8; 20, 14).
      Prin aceasta inaltare de sine, diavolul s-a facut de indata diavol, cu totul despartit de Dumnezeu si pururea in contradictie cu El.
      Prin urmare, esenta pacatului, a oricarui pacat, consta in aceasta aroganta marire de sine. Aceasta este esenta insasi a diavolului, a lui satana.
      Nu este nimic altceva decat a dori sa te pastrezi doar inlauntrul propriei tale fiinte, a nu te dori in adancul fiintei tale decat pe tine insuti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și reclamele, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul nostru. De asemenea, împărtășim informații despre utilizarea de către dvs. a site-ului nostru cu partenerii noștri de rețele sociale, de publicitate și de analiză. View more
Cookies settings
Accept
Politica de confidențialitate
Privacy & Cookies policy
Cookie name Active
Save settings
Cookies settings