X

Explicații halucinante de la Universitatea București în scandalul Profesorului în rochie: Nu e nimic indecent. E contrar legii să îl obligăm să se îmbrace cu haine bărbătești

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

„Profesorul in rochie” de la Universitatea din București, Andrei Nae, a provocat un val de revoltă în social media, dar purtătorul de cuvânt al Universității din București, Bogdan Oprea, nu consideră ceva nepotrivit, în faptul că Nae a venit îmbrăcat în femeie, la universitate.

„Trăim într-o țară democratică. Domnul n-a venit indecent, expunând lucruri care nu se expun. Există un cod de etică și incluziune, așa cum obligă legea, ce punct de vedere aș putea să formulez? Trăim într-o țară în care oamenii au libertatea să se exprime”, a declarat Oprea, potrivit Adevărul.

În „codul de incluziune și gen” nu sunt prevăzute norme vestimentare, a mai atenționat purtătorul de cuvânt. Așadar, Nae nu a încălcat nicio lege scrisă, niciun regulament scris. Practic, dacă Universitatea i-ar impune lui Nae să se îmbrace în haine de bărbat, ar încălca respectivul „cod de incluziune, impus de lege”.

Cenzura sistemului face să ajungem la mai puțini dintre voi! Distribuiți articolele noastre și sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Selectați cât doriți să donați (EUR)

Introduceți cât doriți să donați (EUR)

6 comentarii

  1. Si ce “lege” impune asa zisul “cod de incluziune”?!? Ca sa stim s-o anulam cand ajungem la Putere!

  2. Mda. Se profită de specificul relației profesor-student pentru a se impune ideologia LGBT în rândul tinerilor. ,,Profesorul” are spatele asigurat. Dar nu e corect ce face. Profesorul trebuie să fie un model pentru marea majoritate a elevilor/ studenților, nu un instrument de propagandă LGBT. Învățământul ar trebui să păstreze cel puțin neutralitate in astfel de privințe. Atunci când educația se abate de la morala creștină, aduce un deserviciu întregii societăți. Într-o țară majoritar crestin-ortodoxă, nu e nevoie de profesori LGBT-iști. Măcar să păstreze discreția cei care au astfel de boli. Studenții au nevoie de profesori normali, cu respectarea tradiției și a moralei creștine, nu de slujitori ai necuratului care să declare anormalul ca fiind normal și să le impună acceptarea unor nonvalori antihristice.

  3. Deuteronom 22:5 “Femeia să nu poarte veşminte bărbăteşti, nici bărbatul să nu îmbrace haine femeieşti, că tot cel ce face aceasta, urâciune este înaintea Domnului Dumnezeului tău.”

  4. Ce nu înțelegeți?! Sunt toți cei din conducerea scolii ăleia alături de dezaxatul psihic care se îmbracă muiere….Și apoi. sunt moderni și în ton cu “lumea civilizata” !!

  5. Sa ne amintim ca Universitatea Bucuresti se lauda (si continua sa se laude!) ca a semnat “carta diversitatii sociale” (adica sexuale!). Pe afise si clipuri publicitare ei se luptau din rasputeri sa insinueze ca “diversitatea sociala” s-ar referi la oameni in scaune cu rotile — si atat. Dar mai nou… au aparut clipuri video in care Universitatea Bucuresti afirma ca vrea SA PROMOVEZE DIVERSITATEA! Ups! La un moment dat a aparut in presa …proiectul Atena, al Universitatii Bucuresti! Adica prin acest proiect, UB primeste niste sume de bani, probabil “interesante” (mari!), ca sa promoveze sodomia si tolerarea PACATULUI! (nu e vorba de oameni, nici de discriminare, nici de scaune cu rotile; ESTE VORBA DE PACAT SI TOLERAREA SAU CHIAR PROMOVAREA PACATULUI pentru …niste bani — vreo 30 de arginti cumva?)
    Sa mai adaug ca cei de la Universitatea Bucuresti au legaturi cu masoneria (multi dintre ei) si ca peste 90% au votat la alegeri cu USR (uniunea satanista romana; nu “salvati romania”)?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button