După dezastrul de la Stalingrad, armata română a fost nevoită să se retragă, pierzând Basarabia și Bucovina abia recuperate și fiind împinsă înspre Carpați de ofensiva Armatei Roșii. Generalii acesteia din urmă erau preponderent ucraineni dar, evident, și ruși în această bucată de front.
Regele Mihai a schimbat atunci taberele, l-a arestat pe conducătorul armatei române, care recuperase pământurile românești de peste Prut și l-a predat rușilor. Mareșalul Antonescu a fost anchetat timp de doi ani în sediul KGB de la Moscova, după care a fost readus în țară pentru un sumar proces de tip stalinist ținut de comuniștii abia instalați.
Legile recente ale corectitudinii politice interzic alte aprecieri decât negative la adresa celui mai redutabil inamic pe care rușii l-au avut din rândurile românilor, care le-a provocat cele mai mari daune. După cum arată și recentul scandal Mircea Vulcănescu, simpla tangență a unui intelectual cu guvernarea din timpul războiului e motiv de lichidare a memoriei. Dar nu despre asta vreau să vă vorbesc, ci despre altă ironie.
Marea problemă a ocupației sovietice era lipsa de apetență a românilor pentru comunism și, în consecință, a legitimității regimului marionetă instalat de ei. Imaginați-vă că guvernarea ar fi atribuită peste noapte unui partid minuscul, cum ar fi azi Partidul Ecologist. Comuniștii români erau la momentul 23 august 44, nu doar puțini numeric, dar și modești ca pregătire, fără experiență, iar etnic preponderent evrei, dar și maghiari, bulgari, ucraineni. (Primul șef al Securității, Pantiușa Bodnarenko, zis Gheorghe Pintilie, era un ucrainean din Tiraspol.)
În aceste condiții, propaganda ocupației sovietice a pompat în primele două decenii în teoriile care arătau că poporul român are multiple legături istorice cu rușii. Nu se putea vorbi de ortodoxie, dimpotrivă. Dar se spunea că limba română e de origine slavă, nu latină, că ne-am dezvoltat împreună. Se vorbea de „marele popor sovietic și armata lui eliberatoare”. Pe străzi se montaseră megafoane, din care se auzea emisiunea radiofonică: „Să învățăm limba rusă cântând!”.
În primul deceniu de comunism internaționalist deveniseră dogmă de stat teoriile lui Mihai Roller, comunist de origine evreiască, autor al manualelor școlare fără să aibă pregătire istoriografică. În ele, epopeea națională era înlocuită cu lupta de clasă. A nu se confunda cu Robert Rosler, istoricul austriac, care furnizase iredentismului maghiar teoria dispariției daco-romanilor din Transilvania și formării limbii române la sud de Dunăre. Teorie, pe care o combătea Gh Brătianu, dar care le plăcea primilor comuniști pentru că ne lega de alți slavi.
Ei bine, aceste teorii revin azi de unde nu te aștepți, pentru noul internaționalism capitalist. Theodor Paleologu a ajuns să le colporteze în cadrul unui program propagandistic al cărui scop e să se arate cât de multe lucruri avem în comun cu Ucraina. Campania e plătită de UNESCO, în parteneriat cu PRO TV deci descurcărețul Paleologu și-a găsit și o sursă de sponsorizare.
Acum ne spune așa: „Românii și ucrainenii au foarte multe în comun. Limba română are mai multe cuvinte slave decât latine”. Frumos șpagat geopolitic! Ne-am întors de unde-am plecat, dar acum pentru alt aliat strategic. Ba, ni se spune că avem în comun cu ei ortodoxia și că am fost călăriți deopotrivă de popoare migratoare. (Păi nu ziceau că cine e ortodox e putinist!?)
Deocamdată sponsorizarea n-a fost suficient de mare să nege cu totul latinitatea limbii române. Recunoaște că vocabularul de zi cu zi e latin, la fel ca structurile gramaticale. Dar a găsit această discutabilă statistică, care pune la socoteală tot balastul de arhaisme și regionalisme, cele mai multe ieșite demult din uz și necunoscute vorbitorilor. Dacă citești în ceaslov, mănânci chiseliță, curechi și cucuruz, poate dă statistica respectivă. Deși chiar și aceea e contestată de unii, care spun că multe etimologii presupuse sunt discutabile și, de pildă, fondul dacic a fost probabil serios subestimat.
Fără îndoială, slavii au apărut spre finalul ento-genezei românilor, prin secolul 6, și ne-au influențat semnificativ vocabularul, obiceiurile, riturile religioase. Dar nu era vorba nici de ruși nici de ucraineni, ci de slavii de la vest și sud, sau balcanici, adică sârbii și bulgarii. Cu care românii au trăit împreună, căci comunitățile românești erau pe ambele maluri ale Dunării. Și de care ne legau deja legături mai vechi, din vremea când la ei se întindea spațiul Traciei, al Romei sau al Bizanțului. Cu bulgarii am avut și țaratul vlaho-bulgar de la Târnovo, condus de Asănești. De asemenea, un mare impact l-a avut slavona veche, ca limbă de cancelarie și pentru scrierile religioase. Limbă, care substituia latina ca limbă a teologiei și culturii folosită în Occident, mai ales după ce aceasta devenise sinonimă cu catolicismul. Nu cazacii sau muscalii i-au învățat slavonește pe logofeții noștri. Unii încă nu erau creștinați când intrau în vocabular cuvinte ca vlădică sau vecernie.
Paleologu își începe prezentarea explicându-ne de ce e important subiectul: „Pentru că România e unul din vecinii importanți ai Ucrainei.” Iată și dezlegarea problemei identitare. Am aflat, în sfârșit, cine suntem și noi, avem un rost pe lume: suntem accesoriul marelui vecin. Suntem vecinul vecinului nostru. Prin urmare, suntem cineva.
Cică ne asemănăm în mentalitate și religie, iar „limba seamănă într-o măsură”. Seamănă, dar nu răsare. Încercați să trageți cu urechea la numeroșii ucraineni din oraș și vedeți dacă prindeți firul la fel de lesne ca atunci când auziți doi italieni sau doi francezi gavarind. Contează asta mai puțin decât „statisticile” din dicționarele etimologice? Tangențele bune și rele, care ne leagă de marea populație de la est datează de pe vremea când rușii și ucrainenii nu erau diferențiați. Deci e ridicol să folosești în favoarea unora lucruri pe care le contești celorlalți.
„Avem un destin asemănător”. (Cum să nu: ei ne-au luat teritorii, noi le-am dat, deci tot o soartă ne leagă.) „În Ucraina avem o importantă comunitate românească”. (Dar cum a ajuns acolo? Și de ce nu mai are voie la școli în limba română? Nu sunt întrebări de interes pentru Toader Paleologu.) Vedeți la ce sunt buni intelectualii? Orice problemă s-ar ivi, ei ți-o pot argumenta cum e nevoie.
Victor Grigore
Reclame
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!
Tat-su , de fapt tot neamul Paleologilor , cred ca se rasuceste in groapa ori de cate ori boul asta mai produce cate-o perla ! ” Vedeți la ce sunt buni intelectualii? Orice problemă s-ar ivi, ei ți-o pot argumenta cum e nevoie. ” Si cand te gandesti ca romanii aveau incredere in… intelectuali !
La o emisiune trinitas TV, teodor Paleologu se lauda cu rudele sale din neamul grecilor paleologi. A lasat impresia ca este grec, nu roman. PAI DACA ESTE ALOGEN CUM SA NU INFIGA UN PUMNAL IN SPATELE ROMANILOR. NU AR AR FI PRIMUL CAZ IN ISTORIA NOASTRA. DIN PACATE SUTE DE ANI DE TRRAI IMPREUNA CU ROMANII, NU L-A FACUT SA IUBEASCA ACEST POPOR.
PS: Exista o istorica cu nume grecesc ce tot apare pa ecranele tv: Georgeta Filitis. Tot incearca sa ne convinga ce buni au fost fanariotii si cat de mult au facut pentru Tarile Romane. Dac dl Paleologu si doamna Filitis s-ar duce in tara pe care o iubesc dar nu o locuiesc, ar face un mare bine poporului roman.
De ce sa locuiesti in mijocul unui popor pe care nu-l iubesti ? De ce sa-i faci rau cand poti implini poruca dragostei in mijlocul neamului tau ? Pt ca LA JUDECATA DE APOI VEI FI INTREBAT DE PORUNCA DRAGOSTEI FATA DE SMENI.