X

Prețul pentru intrarea în Schengen a fost plătit: Senatul a adoptat, decizional, cele trei proiecte de lege ale “Justiției”

Senatul a adoptat, decizional, cele trei proiecte de lege ale Justiţiei / Actele normative merg la promulgare

Senatul a adoptat, decizional, în plenul de luni, cele trei proiecte de legi ale justiţiei privind Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), organizarea judiciară şi statutul judecătorilor şi procurorilor. 

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Proiectul de lege privind Consiliul Superior al Magistraturii a fost adoptat cu 86 de voturi „pentru”, 36 „împotrivă” şi trei abţineri. Proiectul de lege privind organizarea judiciară a fost adoptat cu 85 de voturi „pentru”, 37 „împotrivă” şi o singură abţinere, iar proiectul de lege privind statutul judecătorilor şi procurorilor a trecut de Senat cu 83  de voturi „pentru”, 37 „împotrivă”, trei abţineri.

Premierul Nicolae Ciucă preciza, joia trecută la Mioveni, întrebat când consideră că va fi ridicat MCV, că este convins că odată ce vor fi adoptate şi promulgate legile Justiţiei, atunci este posibil ca România să aibă, în luna noiembrie, un raport pozitiv pentru ridicarea MCV.

Anterior, Comisia parlamentară pentru legile Justiţiei a adoptat rapoarte favorabile pentru cele trei iniţiative legislative.

Potrivit Constituţiei României, obiecţiile de neconstituţionalitate pot fi depuse de către 50 de deputaţi sau 25 de senatori. La acest moment, niciunul dintre grupurile parlamentare din opoziţie nu îndeplineşte aceste praguri.

Cele trei proiecte de lege au trecut prin Parlament în procedură de urgenţă, Camera Deputaţilor le-a adoptat ca prim for sesizat, iar votul Senatului a fost decizional. Prin urmare, cele trei legi merg la promulgare.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

3 comentarii

  1. La cele trei proiecte votate au fost:
    – cu CSM… 36 „împotrivă” şi trei abţineri
    – cu organizarea judiciara… 37 „împotrivă” şi o singură abţinere
    – cu statutul… 37 „împotrivă”, trei abţineri

    … obiecţiile de neconstituţionalitate pot fi depuse de către 50 de deputaţi sau 25 de senatori.

    Ar fi de unde sa semneze 25 …. sa-i vedem!
    Ar fi cei din urma care “scapa turma”, nu-i asa?
    … daca Judecatorii de la CC vor judeca, adica vor gandi INDEPENDENT POLITIC, ECONOMIC si FINANCIAR, reespectand si sustinand suveranitatea poporului/neamului romanilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button