Musk a spus că se aşteaptă ca Tesla să fie gata să preia comenzile pentru robot în trei până la cinci ani şi a descris efortul de dezvoltare a produsului pe parcursul unui deceniu sau mai mult, aceasta fiind cea mai detaliată viziune pe care a oferit-o până în prezent asupra unei afaceri despre care a spus că ar putea să fie mai mare decât veniturile obţinute de Tesla din vehicule electrice, informează News.ro.
Forţa Tesla de a proiecta şi construi roboţi pentru piaţa de masă, care ar fi testaţi şi prin locuri de muncă în fabricile sale, diferenţiază compania de alţi producători care au experimentat cu roboţi umanoizi.
Dezvăluirea, aşteptată cu nerăbdare, a prototipurilor de roboţi la biroul Tesla din Palo Alto, California, a făcut, de asemenea, parte din ceea ce Musk a descris ca un efort pentru ca Tesla să fie văzută ca lider în domenii precum inteligenţa artificială, nu doar o companie care produce “maşini cool”.
Un robot de testare experimental despre care Tesla a spus că a fost dezvoltat în februarie, a ieşit să facă cu mâna mulţimii, vineri, iar Tesla a arătat un videoclip în care face sarcini simple, cum ar fi udarea plantelor, transportul cutiilor şi ridicarea barelor metalice la un centruţie de producţie al companiei din California.
Dar un robot mai simplu, despre care Musk a spus că este mai aproape de ceea ce speră să pună în producţie, a trebuit să fie lansat pe o platformă şi a făcut cu mîna pentru public.
Musk l-a numit Optimus şi a spus că va putea merge în câteva săptămâni.
“Încă mai este mult de lucru pentru a perfecţiona Optimus şi a dovedi acest lucru”, a spus Musk, adăugând mai târziu: “Cred că Optimus va fi incredibil în cinci sau 10 ani, uimitor”.
El a spus că roboţilor umanoizi existenţi “le lipseşte un creier” – şi capacitatea de a rezolva singuri problemele. Prin contrast, a spus el, Optimus ar fi “un robot extrem de capabil”, pe care Tesla ar urma să-l producă în milioane de exemplare.
Alţi producători de automobile, inclusiv Toyota Motor şi Honda Motor, au dezvoltat prototipuri de roboţi umanoizi capabili să facă lucruri complicate, cum ar fi împuşcarea unei mingi de baschet, iar roboţii de producţie de la ABB şi alţii sunt pilonul de bază al producţiei auto.
Dar Tesla este singura care a promovat oportunitatea pieţei pentru un robot de masă care ar putea fi folosit şi în activităţile din fabrică.
Următoarea generaţie de robot Tesla va folosi componente proiectate de Tesla, inclusiv un pachet de baterii de 2,3 kWh transportat în tors, un sistem de cip şi dispozitive de acţionare pentru a-şi conduce membrele. Robotul este proiectat să cântărească 73 kg.
Inginerii Tesla, care la fel ca Musk purtau toţi tricouri negre cu o imagine a mâinilor robotizate metalice care făceau forma inimii, au descris modul în care au dezvoltat caracteristicile robotului – inclusiv în domenii precum modul în care se mişcă degetele – concentrându-se pe reducerea costului de producţie.
“Încercăm să urmărim obiectivul căii celei mai rapide către un robot util care poate fi realizat la volum”, a spus Musk.
Prin dezvoltarea unei afaceri de robotică, a spus Musk, Tesla modifică termenii unei binecunoscute declaraţii de misiune, care a devenit parte a atractivităţii sale pentru investitori şi activişti pentru schimbările climatice, angajându-se “să accelereze tranziţia lumii către energie durabilă”.
“Optimus nu este direct în acord cu accelerarea energiei durabile. Cred că misiunea se extinde oarecum odată cu apariţia lui Optimus pentru a – ştii, nu ştiu: a face viitorul minunat”, a spus Musk.
Musk a descris evenimentul ca fiind menit să recruteze muncitori, iar inginerii de pe scenă s-au adresat unui public tehnic. Ei au detaliat procesul prin care Tesla a proiectat mâinile robotului şi a folosit tehnologia de simulare a accidentelor pentru a testa capacitatea robotului de a cădea pe faţă fără a se rupe.
Musk, care a vorbit înainte despre riscurile inteligenţei artificiale, a spus că lansarea în masă a roboţilor are potenţialul de “a transforma civilizaţia” şi de a crea “un viitor al abundenţei, un viitor fără sărăcie”.
Dar el a spus că crede că este important ca acţionarii Tesla să aibă un rol în verificarea eforturilor companiei.
“Dacă înnebunesc, poţi să mă concediezi. Asta e important”, a spus Musk.
Multe reacţii pe Twitter au fost pozitive, concentrându-se pe viteza efortului de dezvoltare al Tesla începând cu august anul trecut, când Tesla şi-a anunţat proiectul cu o cascadorie prin care o persoană în costum alb simulează un robot umanoid.
Henri Ben Amor, profesor de robotică la Universitatea de Stat din Arizona, a declarat că preţul ţintă al lui Musk de 20.000 de dolari este “o propunere bună”, deoarece costurile actuale sunt de aproximativ 100.000 de dolari pentru roboţii umanoizi.
“Există o oarecare discrepanţă între ambiţie şi ceea ce au prezentat. Mai este mult de lucru”, a spus Aaron Johnson, profesor de inginerie mecanică la Universitatea Carnegie Mellon.
Tesla a discutat, de asemenea, despre tehnologia sa de conducere autonomă, Inginerii care lucrează la software-ul de conducere autonomă au descris modul în care au instruit software-ul să aleagă acţiuni şi cum au accelerat procesul de luare a deciziilor pe computer.
Reclame
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!
Epistola Patriarhală și Sinodală din
anul
1895
Scrisa in Patriarhia Constantinopolului,
în luna august 1895.
Patriarhul de Constantinopol, Antim
Celor mai evlavioși și mai milostivi frați ai mei în Hristos, mitropoliților și episcopilor, clerului sfânt și cucernic și tuturor cuvioșilor și ortodocșilor din jurisdictia preasfântului Scaun Apostolic și Patriarhal din Constantinopol.
“Amintiți-vă de mai marii voștri, cei ce v-au grait voua cuvântul lui Dumnezeu; la a caror sfarsit privind, urmati-le credința.
Iisus Hristos este Acelasi, ieri si azi, Nu va lasati amagiti de invataturi straine, caci bine este ca inima sa fie intarita prin har” (Evr. 13:7–9).
Fiecare evlavios și sincer ravnitor pentru slava lui Dumnezeu, sufletul ortodox este profund întristat și profund tulburat când vede că furul bunătății și ucigașul omului, mânat de invidie pentru mântuirea omului, nu încetează să semene de fiecare dată pleava în ogorul Domnului pentru a sufoca grâul.
Aici a crescut pleava eretică în Biserica Domnului, care în multe feluri a făcut rău și dăunează mântuirii lui Hristos si neamului omenesc și care, asemenea semințelor subțiri și mădularelor putrede, sunt pe bună dreptate tăiate de trupul intreg al Bisericii Ortodoxe Sobornicesti a lui Hristos.
În ultima vreme, cel rău (dușmanul diavol) a smuls popoare întregi ale Occidentului din Biserica Ortodoxă a lui Hristos, insuflând episcopului Romei gânduri de mândrie excesivă, care au produs diverse inovații nepermise și anti-evanghelice.
Și nu numai în acest fel, ci în toate felurile, papii din istorie acționează pentru a atrage în mrejele lor false Biserica Soborniceasca Răsăriteană, care păstrează invariabil Ortodoxia credinței fidela Părinților, urmărind direct și fără discernământ sa caute unitatea după propria lor imaginație.
2. Astfel, Preafericitul Părinte Papă Leon al XIII-lea, cu ocazia jubileului său episcopal, a fost cel care a promulgat în luna iunie a anului trecut o enciclică adresată suveranilor și popoarelor din întreaga lume, în care, în același timp, face apel la Biserica noastră Ortodoxă Soborniceasca și Apostolică a lui Hristos să se unească cu Sfântul Scaun (Vatican), înțelegând această unitate în sensul că numai pe el sa recunoastem ca episcop suprem și cel mai înalt conducător spiritual și lumesc al întregii Biserici Universale de pe intreg pământul și ca singurul vicar al lui Hristos din lume și ca depozitar al întregului har.
Și, într-adevăr, fiecare inimă creștină trebuie să fie plină de dorința de unitate a bisericilor, în special a întregului univers ortodox, animată de adevăratul spirit al dreptei credinte, în conformitate cu scopul dumnezeiesc al conducerii Bisericii de către Dumnezeul-Om, Mântuitorul nostru.
Hristos, dorește cu ardoare unitatea bisericilor în aceeași marturisire de credință și pe baza învățăturii apostolice și care a fost marturisita de Părinți in Sinoade, avându-L pe Iisus Hristos Însuși ca piatră de temelie (Efes. 2:20).
De aceea, în fiecare slujire a Liturghiei, Biserica se roagă pentru unirea tuturor celor risipiți și întoarcerea celor pierduți pe calea cea dreaptă a adevărului, care ne conduce la Viața tuturor lucrurilor, Singurul Fiu Născut și Cuvântul lui Dumnezeu și Domnul nostru Iisus Hristos (Ioan 14:6).
În conformitate cu această dorință sfantă, Biserica noastră Ortodoxă a lui Hristos este întotdeauna gata să accepte orice prilej de unitate, numai dacă episcopul Romei ar abandona o dată pentru totdeauna seria de inovații anti-evanghelice și variata introduse în marturisirea credintei si in cultul liturgic, care au provocat o separare tristă a bisericilor din Rasarit și din Apus, și s-ar gati pe baza Sfintelor Șapte Sinoade Ecumenice, care, după ce au fost insuflate în Duhul Sfânt prin marturisirea credintei de catre reprezentanții tuturor sfintelor biserici ale lui Dumnezeu pentru a putea înțelege învățătura corectă, si a inlatura credințele ereticilor care scalciaza semnificația Sobornicitatii Bisericii lui Hristos.
Neîncetat Biserica Soborniceasca a arătat acest lucru congregatiei papale și în Scrieri patristice si in epistolele patriarhale, clarificand cu toata certitudinea inovatiile nepermise, caci Biserica Ortodoxa marturiseste prin Traditia dumnezeiasca si Apostolica si prin canoanele Sinoadelor primelor noua secole de crestinism, cu care Bisericile occidentului au fost (candva) unite si in comuniune euharistica cu Bisericile din Orient; in afara acestor conditii fiecare cuvant despre unire ramane zadarnic si fara sens.
Prin urmare, până acum am rămas tăcuți și am ignorat enciclica papală în antementionata, considerând inutil să vorbim cu cei care nu ne asculta.
Când, însă, de ceva timp, congregatia papală, nemulțumită fiind de efectul scontat al enciclicei papale, a început, spre uimirea și indignarea noastra, să seducă prin prozelitism conștiința celor simpli.
Creștinii ortodocși, au fost racolati prin slujitorii trădători, parelnicii apostoli ai lui Hristos (2 Cor. 11,13), imbracati pe deasupra in haine de clerici ai Răsăritului si folosind diverse alte mijloace insidioase pentru a-și atinge propriile scopuri; drept pentru care promulgăm prin prezenta, deci, în virtutea împlinirii datoriei noastre celei sfinte, un adevărat cuvant patriarhal și sinodal pentru ocrotirea credinței și a evlaviei ortodoxe, știind că
ocrotirea/respectarea/vegherea canoanelor adevărate ale credintei este opera fiecărei persoane credincioase trezvitoare, face parte din îndatoririle sale; indeosebi cei care sunt chemați de Providență să-i conducă pe alții (Scrisoarea Sfantului Patriarh Fotie cel Mare 3, § 10).
Dorința sfantă și cea mai profundă a Bisericii Apostolice Sobornicesti și Ortodoxe a lui Hristos este, după cum se stie, reunificarea bisericilor despărțite, cu conditia sa aiba ca acestea sa aiba aceleași dogme de credință; fără o astfel de unitate în credință ortodoxa, unitatea râvnită a bisericilor devine imposibilă.
Și dacă este așa, atunci suntem cu adevărat nedumeriți, deoarece Preafericitul Părinte Papa Leon al XIII-lea, deși el însuși recunoaște acest adevăr, cade într-o contradicție clară cu el însuși, proclamând, pe de o parte, că adevărata unitate constă în unitatea credinței și, pe de altă parte, că fiecare biserică, chiar și după unire, își poate păstra definițiile dogmatice și canonice, indiferent dacă acestea sunt diferite de cele dogmatice și canonice ortodoxe.
Definitii canonice ale congregatiei papale, asa cum si-a declarat prea fericirea sa in cea mai noua enciclica din 30 noiembrie 1894.
Pentru ca contradictia este evidenta atunci cand in aceeasi Biserica se crede ca Duhul Sfant purcede de la Tatal, iar in celalalta ca purcede de la Tatal si de la Fiul, in una se boteaza prin turnare/stropire si in celalalta prin afundare de trei ori in apa, in una se foloseste paine dospita in Taina Sfintei Euharistii, iar cealaltă este adusa pâinea nedospită, una cumineca si poporul din potir, iar cealaltă numai cu pâine și altele asemenea.
Deci, ce înseamnă această contradicție: fie respectam adevărurile Evangheliei sfintei Biserici a lui Hristos și întoarcerea indirectă la ele și le recunoaștem veridicitatea lor, sau daca avem altceva diferit, nu poate fi vorba de unire.
Oricum ar fi, pentru a realiza dorința pioasă de unitate a bisericilor, în primul rând, este necesar să se stabilească un principiu de credinta și o temelie comună; și un astfel de principiu și o temelie comună fermă nu poate fi alta decât învățăturile Evangheliei și a celor șapte sinoade ecumenice.
Revenind, prin urmare, la această învățătură ortodoxa, Bisericile din Rasarit și din Apus, exact mai înainte de separare, trebuie să cercetăm, cu o dorință sinceră de a cunoaște adevărul, ceea ce s-a marturisit atunci drept Simbol al Credintei.
Nedivizată în Răsărit și în Apusp este Biserica Apostolică Una, Sfântă, Sobornicească și Ortodoxă a lui Hristos, și trebuie să o păstreze credinta ortodoxa intactă și neschimbătoare.
Totuși, ceea ce s-a adăugat sau s-a diminuat în timpurile ulterioare, fiecare are o datorie sfantă și indispensabilă, dacă dorește cu sinceritate slava lui Dumnezeu în loc de a sa, de a corecta într-un duh al dreptei credinte, ținând cont de faptul că, persistând cu aroganță în a dăuna adevărului, nu face decat sa se impovareze cu o mare responsabilitate în fața tronului Judecatii lui Hristos.
Spunând acest lucru, nu înțelegem/nu ne referim la diferențele legate de canonicitatea rânduielilor privind cântările sau veșmintele sfinte și altele asemenea, ca și la diferențele lor, ca și în vechime, care sunt cel mai puțin cele care afecteaza cele ale esenței și unității credinței ortodoxe; ci ne referim la acele diferențe semnificative care privesc dogmele credinței rânduite de Dumnezeu și la structura canonică a Bisericii stabilită de Dumnezeu.
“Nu există nicio cădere de la canonul adevarului și sobornicitatii atunci când diferite (națiuni) au obiceiuri și modalitati diferite, astfel încât fiecare persoană poate să discearna corect că cei care le respectă nu acționează pe nedrept, iar cei care nu le acceptă nu încalcă canoanele (Scrisoarea Sfantului Patriarhului Fotie cel Mare 3rd, § 6).
6. Și de dragul acestui țel sfant al unității, Biserica Ortodoxă Soborniceasca din Răsărit a lui Hristos este gata să accepte complet, dacă ceva a distorsionat accidental sau nu s-a păstrat, din toate acestea până în secolul al IX-lea cand au fost declarate în unanimitate si de comun acord de Bisericile din Răsărit și din Apus.
Și dacă din învățăturile Părinților dumnezeisti și ale Sinoaelor Ecumenice insuflate de Dumnezeu, Apusul va dovedi că, odată înainte de secolul al IX-lea, Biserica Romană/Latina Ortodoxă din Apus a marturisit Crezul cu modificarea adaosolui, sau a folosit pâine nedospită, sau a acceptat dogma purgatoriului, sau a botezat prin stropire/turnare în loc sa boteze prin afundare, sau adoptase dogma despre concepția imaculată a Preasfintei Fecioare, sau ratificase infailibilitatea și puterea nelimitată a episcopului Romei, atunci noi mai nu avem nimic de obiectat.
Dacă, dimpotrivă, se dovedește clar, precum și latinii înșiși care respectă adevărul, recunosc, că Biserica Soborniceasca Ortodoxă din Răsărit a lui Hristos păstrează din cele mai vechi timpuri dogmele consacrate neschimbate, care au fost apoi ratificate în general atât în Rasarit, cât și în Apus, și că Vaticanul le-a denaturat prin diverse inovații, atunci va fi evident si pentru un copil că alta cale mai naturală spre unitate nu exista decat prin întoarcerea latinilor din Apus la marturisirea dogmelor ortodoxe.
Căci credința nu se schimbă în nici un fel in timp sau in împrejurări diferite, ci rămâne mereu și pretutindeni la fel, că există un singur Trup, un singur Duh, Unul, iar marturisirea de credinta este
printr-o singură nădejde: Un Domn, o singură credință, un singur botez, un singur Dumnezeu și un Tată al tuturor, Același mai presus de toate și prin noi toți (Efes. 4:4-6)
7. Astfel, Biserica Una, Sfântă, Soborniceasca și Apostolică a celor Șapte Sinoade Ecumenice a crezut și a propovăduit potrivit adebvarului Evangheliei că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl.
Dar în Occident, începând cu secolul al IX-lea, au început să schimbe Crezul sfant, dogmatizat și aprobat de Sinoadele Ecumenice, și au început în mod arbitrar să răspândească doctrina conform căreia Duhul Sfânt purcede și de la Fiul.
În orice caz, însuși Papa Leon al XIII-lea este conștient de faptul că predecesorul său ortodox și cu acelasi numele ca al său, apărătorul Ortodoxiei, Leon al III-lea, în anul 809 a respins sinodal
adăugarea anti-evanghelică și antiortodoxa a purcederii Duhului si de la Fiul (Filioque) și a ratificat Simbolul de Credinta sfant si autentic și cel fără adaosul Filioque asa cum a fost promulgat la Sinoadele Ecumenice I și II si l-a gravat pe două plăci de argint, în limbile greacă și latină, cu inscripția:
Eu, Leon, sunt cel care am eliminat adaousul din dragoste și pentru păstrarea credinței ortodoxe (Naesh Leo posui amore et cautela fidei orthodoxae).
De asemenea, se stie că la Roma abia în secolul al X-lea, sau la începutul secolului al XI-lea, această adăugire anti-Evanghelie și anti-ortodoxa a fost introdusă în Crezul sfant și că Biserica Romană, care persistă în inovațiile sale și nu se întoarce la dogma Sinoadelor Ecumenice, este ea însăși taiata din Trupul Bisericii Sobornicesti.
Responsabilitatea in fata singurei Biserici Sfinte, Sobornicesti si Apostolice a lui Hristos, care ramne ferma prin fidelitatea fata de Traditia Sfintilor Parinti si pastreaza invariabil in toate adeziunea fata de credinta Apostolica si Patristica, supusa indemnului apostolic: prin pastrarea bunului testament al Duhului Sfant, care traieste in noi… si prin ferirea de superstițiile babesti și speculatiile greșite ale rațiunii eronate, si astfel se laudă, prin credința adevarata (2 Tim. 1:14; 1 Tim. 6:20).
8. Biserica Una, Sfântă, Soborniceasca și Apostolică a celor Șapte Sinoade Ecumenice a înfăptuit botezul prin modalitatea a trei afundări (si a trei ridicari) în apă, în timp ce Papa Pelagius numește tripla afundare in apa: porunca Domnului, iar în secolul al XIII-lea botezul s-a efectuat în Occident prin intermediul a trei afundări, după cum reiese clar din botezurile sfinte raspandite in cele mai vechi biserici din Italia în multe locuri.
Dar, în vremurile care au urmat, stropirea și turnarea acceptate au fost introduse în congregatia papală, si este in vigoare această inovație, lărgind (și mai mult) abisul prapastiei.
Noi, ortodocșii, rămânem credincioși față de Tradiția și practica apostolică a Bisericii celor Șapte Sinoade Ecumenice, veghem la moștenirea comună a comorii Părintilor care ne-au transmis credința ortodoxa (din epistola Sfântului Vasile cel Mare catre episcopii Italiei și Galiei).
9. Biserica Una, Sfântă, Soborniceasca și Apostolică a celor Șapte Sinoade Ecumenice, urmând exemplul Mântuitorului nostru, a săvârșit Sfânta Euharistie mai bine de o mie de ani, în Răsărit și în Apus, pe pâine dospită, după cum reiese chiar din marturiile teologiilor papali, care recunosc adevărul.
Dar, începând cu secolul al XI-lea, congregatia papală a permis inovația în Taina Sfintei Euharistii, introducând folosirea pâinii nedospite.
10. Biserica Una, Sfântă, Soborniceasca și Apostolică a celor Șapte Sinoade Ecumenice a asimilat învățătura ortodoxa că Darurile se prefac/sunt sfințite după invocarea Duhului Sfânt de la Tatal, prin binecuvântarea preotului/episcopului, după cum reiese din vechile randuieli ale Romei și Galiei; apoi, cu timpul, congregatia papală a permis o inovație în această privință, au eliminat epicleza, legând în mod arbitrar sfințirea/prefacerea Sfintelor Darurilor de rostirea cuvintelor Domnului Hristos: Luați, mâncați: acesta este trupul Meu și beți dintru acestia toti: acesta este sângele Meu (Mat. 26:26–28).
11. Biserica Una, Sfântă, Soborniceasca și Apostolică a celor Șapte Sinoade Ecumenice, urmând porunca Domnului: Beti dintru acesta toti (Mat. 26:27), a propovăduit impartasirea din Potir a tuturor: clerici si mireni.
Dar congregatia Papală, începând cu secolul al IX-lea, a introdus o inovație în acest sens, privând laicii de impartasirea cu cinstitul Sange din Sfântul Potir, contrar poruncii Domnului Hristos și practicii sobornicesti a Bisericii primare și practicii a mai multor episcopi ortodocși ai Romei din Biserica primara.
12. Biserica Una, Sfântă, Soborniceasca și Apostolică a celor Șapte Sinoade Ecumenice, urmând învățătura inspirată de Dumnezeu a Sfintelor Scripturi și cea mai veche Tradiție apostolică, cheamă mila lui Dumnezeu și se roagă pentru iertarea și odihna tuturor celor plecați la Domnul (Mat. 26:31; Evr. 11:39; 2 Tim. 4:8; 2 Mac. 12:46).
Dar, începând cu secolul al XII-lea, congregatia papală, în persoana papei, ca singurul deținător al unor privilegii, a inventat și îngrămădit mai multe inovații – despre purgatoriu curatitor, despre meritele exagerate ale sfinților și distribuirea meritelor celor aflati in nevoie, mărturisind în același timp răsplata deplină/definitiva pentru cei drepți mai înainte de Invierea și Judecata Universala.
13. Biserica Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică a celor Șapte Sinoade Ecumenice ne învață: întruparea mai presus de fire a Singurului Fiu Născut și Cuvântul lui Dumnezeu de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria.
Dar congregatia papală, relativ recent, acum vreo patruzeci de ani a introdus inovația, stabilind dogma nou apărută a imaculatei concepției a Maicii Domnului și a Preasfintei Fecioare Maria, necunoscută Bisericii primare, puternic contestată chiar si de catre teologii proeminenți ai papiștilor.
14. Astfel, prea fericirea sa, papa, ignorand la o parte diferențele importante și esențiale de credință care au apărut în Occident, așa cum am menționat mai sus, ridică în enciclica sa problema primatului episcopului Romei ca fiind principală și ca și cum ar fi singura cauză a dezacordului și mergand la surse, astfel încât să putem investiga modul în care au gândit strămoșii noștri și ce ne-a fost lăsat moștenire în epoca primara a creștinismului.
Dar când ne întoarcem la Părinții și Sinoadele Ecumenice ale Bisericii din primele nouă secole, observam limpede că niciodată episcopul Romei nu a fost considerat superiorul suprem și
capul infailibil al Bisericii, și că fiecare episcop este capul și primatul Bisericii sale locale, si care se supune si asculta intocmai definitiile dogmatice și canoanele Bisericii Sobornicesti ca fiind singura infailibila, și în niciun alt chip fiind condusa, după cum arată istoria Bisericii, excepție de la această randuiala facand episcopul Romei.
Și singurul Conducător vesnic și Cap nemuritor al Bisericii, Domnul nostru Iisus Hristos, Capul trupului Bisericii (Col. 1:18), Care le-a spus ucenicilor și apostolilor Săi la înălțarea Sa la cer:
Și iată, Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul veacului
(Mat. 28:20).
Apostolul Petru, pe care papiștii îl invoca în mod deliberat ca întemeietor al Bisericii Romane și primul episcop al acesteia, pe baza cărților apocrife din secolul al II-lea, așa-numitele “Pseudo-Climentine”,
este contrazis de marturia Scripturii care ni-l arata fiind egal cu ceilalți apostoli la Sinodul Apostolic din Ierusalim și, cu altă ocazie, este aspru contestar de catre Apostolul Pavel, după cum se vede clar în epistola către galateni (Gal. 2:11).
Și în ceea ce privește pasajul din Evanghelie la care se referă prelatul Romei: tu ești Petru, și pe această piatră voi zidi Biserica Mea (Mat. 16:18), dupa cum adeveresc chiar papiștii că în primele secole ale Tradiției Bisericii și toți Părinții și Sfinții în general, care interpretează πέτραν într-un mod cu totul diferit și în duh ortodox – în sensul de că piatra de nezdruncinat pe care Domnul a zidit Biserica Sa, pe care porțile iadului nu o vor birui, este mărturisirea dreaptă a credintei lui Petru despre Domnul Hristos, că El este Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui Viu (Mat. 16:16, 18), pe care se afirmă/zideaste mărturisirea și credința, propovăduirea, mantuirea asa cum reiese din Evanghelie, si cum au marturisit Apostolii și succesorilor lor.
De aceea, Apostolul Pavel, care a fost răpit la cer, exprimând această dogma dumnezeiască, spune:
Prin harul lui Dumnezeu, dat mie, eu ca un isicusit mester am pus temelia; un altul insa zideste pe ea.
Ca o alta temelie nimeni nu poate pune in afara celei puse, care este Iisus Hristos (I Cor. 3:10-11).
Într-un alt sens, baza pentru zidirea în Hristos a credincioșilor sau a membrilor trupului lui Hristos este Biserica (Col. 1:24), care cuprinde laolaltă pe toți apostolii și profeții, dupa cum Apostolul Pavel le descrie efesenilor: voi nu mai sunteti străini, și nici venetici, ci sunteti impreuna-vietuitori ai sfinților și casnicilor lui Dumnezeu, ziditi pe temelia apostolilor și a profetilor, piatra cea din capul unghiului fiind Insusi Iisus Hristos (Efes. 2:19–20. cf. I Petru 2:4; Apoc. 21:14).
Deci, dacă aceasta este învățătura inspirată de Duhul Sfant a apostolilor despre întemeierea și originea Bisericii lui Dumnezeu, atunci este firesc ca Sfinții Părinți, ținându-se de Tradiția Apostolică originara, să nu poată permite sau să pretinde ideea întâietății absolute a Apostolului Petru și a episcopilor Romei, și nici să dea nicio altă interpretare, complet necunoscută Bisericii, contrară canonelor si mai presus de Evanghelie, sau să inventeze cumva de la ei înșiși intaietatea episcopiilor Romei.
O dogmă arbitrar nouă despre întâietatea aroganta a episcopului Romei, ca și cum ar fi succesorul Apostolului Petru, desi Biserica Romană/Latina nu a fost întemeiată de Apostolul Petru însuși, a cărui activitate apostolică la Roma este complet necunoscută istoriei, ci de Apostolul neamurilor Pavel, a cărui slujire apostolică la Roma, totuși, este cunoscută tuturor (Fapte 28:15; Rom. 1:9; 15:15, 16. Fil. 1:13).
15. Parintii Dumnezeiesti,
cinstiindu-l pe episcopul Romei numai ca episcop al cetatii imperiului, i-au acordat privilegiul onorific de a prezida, l-au privit pur si simplu ca fiind primul intre alti episcopi, adica primul dintre egali, privilegiu care a fost apoi acordat episcopului orasului Constantinopol, cand acest oras a devenit important in Imperiul Roman, dupa cum reiese din canonul 28 al Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon, conținând, printre altele, următoarele:
În toate lucrurile urmând definițiile Sfinților Părinți, și determinăm avantajele celei mai sfinte Biserici din Constantinopol, noua Romă. Pentru tronul Romei vechi, Părinții invocau aceste avantaje: era capitala.
Urmând aceluiași criteriu , 150 de episcopi… (adică, cei care au fost în zilele lui Teodosie la Sinodul II Ecumenic de la Constantinopol) au acordat avantaje egale scaunului sfânt al noii Rome.
Din aceast canon reiese clar că episcopul Romei este egal cu episcopul Bisericii din Constantinopol și cu episcopii altor Biserici locale și nu există nicio aluzie în vreun canon sau in opinia vreunuia dintre Părinți că episcopul Romei este singurul cap al Bisericii Sobornicesti și judecător infailibil al episcopilor celorlalte Biserici independente și autocefale sau că papa este succesorul Apostolului Petru și vicarul lui Iisus Hristos pe pământ.
16. În mod elocvent, Bisericile autocefale din Rasarit și din Apus erau pe deplin independente și autonome în perioada celor șapte sinoade ecumenice.
Atât episcopii Bisericilor autocefale din Rasarit, cât și episcopii din Africa, Spania, Galia, Germania și Marea Britanie au gestionat treburile Bisericilor lor – fiecare prin sinoadele lor locale, iar episcopul Romei nu avea dreptul să intervină, fiind el însuși supus canoanelor sinoadelor.
În ceea ce privește chestiunile importante care au necesitat aprobarea Bisericii Sobornicesti, Parintii au apelat la Sinoadele Ecumenice, ca fiind singura și cea mai înaltă autoritate in Biserica Soborniceasca.
Aceasta este vechea structură a Bisericii: episcopii erau independenți unii de fata alții și destul de liberi în limitele regiunii lor, supunându-se doar hotararilor sinodale, iar la sinoade au fost prezenți ca fiind egali între ei; niciunul dintre ei nu a pretins vreodată drepturi monarhice asupra Bisericii Sobornicesti Universale; dacă uneori unii dintre episcopii iubitori de slavă/marire ai Romei au dat dovadă de cereri excesive de omnipotență necunoscută în Biserică, atunci aceștia au fost mustrați și condamnați în mod exemplar.
O eroare de neconceput și evidentă este aceasta prin faptul ca insistă Papa Leon al XIII-lea, spunând în enciclica sa că până în timpul marelui Fotie, numele tronului Romei a fost sfant pentru toate popoarele creștinătății, în timp ce Răsăritul, ca și Occidentul, în unanimitate și fără opoziție,
s-au supus episcopului Romei, ca fiind succesor legitim al Apostolului Petru și, prin urmare, papa fiind recunoscut ca vicar al lui Iisus Hristos pe pământ.
17. În timpul celor nouă secole ale Sinoadelor Ecumenice, Biserica Ortodoxă Răsăriteană nu a recunoscut niciodată pretențiile excesive ale episcopilor Romei la întâietate și, prin urmare, nu le-a ascultat, după cum arată clar istoria Bisericii.
Atitudinea independentă a Răsăritului față de Apus este clara și incontestabil revelată din puținele cuvinte ale lui Vasile cel Mare, pe care le-a scris Sfântului Eusebiu, Episcopul Samosatei:
Căci, într-adevăr, oamenii cu dispoziție arogantă, atunci când sunt satisfacuti prin accederea la marire si stapanire, devin și mai mari disprețuitori.
Dacă Domnul are milă de noi, atunci de ce ne mai putem dori ceva mai presus de asta?
Și dacă mânia lui Dumnezeu cade peste noi, ce ajutor vom primi de la mândria occidentală apuseana?
Ei nu cunosc adevărul și nu vor să-l primeasca, dar, fiind infectați cu suspiciuni false, fac din nou același lucru ca mai înainte, asa cum am aflat despre Marcellus.
(Scrisoarea 239. A se vedea textul grecesc din Minh în “Blestem. Compl. Patrologiae», ser. Graec. t. 32. Miercuri. Traducere rusă: în “Lucrările Sfinților Părinți”, vol. XI, – “Lucrările Sfântului Vasile Vel.” ch, 7 (Moscova, 1854, p. 181)).
La începutul celei de-a doua jumătăți a secolului al IX-lea, Sfantul Fotie cel Mare, care a stat de veghe pazind aceasta independențe a Bisericii din Constantinopol, acest sfânt ierarh al Constantinopolului, un luminator al ortodocsilor, văzând pervertirea structurii ecleziastice din Occident și decadenta din Răsăritul Ortodox, a căutat în primul rând să prevină pericolul prin mijloace pașnice.
Dar episcopul Nicolae I al Romei, contrar canoanelor sfinte, a intervenit în Rasarit prin imixtiune aratandu-si intentiile sale de a subjuga Biserica Constantinopolul, si a accelerat trista divizare.
Primele semințe ale acestor pretenții înfometate de putere ale papismului au fost aruncate prin “Pseudo-Climentine”, au fost cultivate cu sârguință în epoca lui Nicolae menționat mai sus în așa-numitele “Decrete ale falsului Isidor”, care sunt o colecție de decrete și epistole neautentice și fictive ale episcopilor din Biserica primara a Romei, în care, contrar adevărului istoric și sistemului bisericesc, într-un anumit scop s-a proclamat, ca și cum epoca primara creștină ar fi recunoscut puterea nelimitată a episcopilor Romei asupra episcopilor din Biserica Soborniceasca.
18. Cu tristețe sinceră, ne amintim aceste fapte pentru că congregatia Papală, deși recunoaște deja falsitatea și denaturarea opiniilor pe care se bazează pretențiile sale excesive, nu numai că se opune revenirii la canoanele și definițiile Sinoadelor Ecumenice, dar la sfârșitul secolului al XIX-lea, lărgind abisul caderiu, in mod solemn – spre uimirea creștinătății – l-a proclamat pe episcopul Romei infailibil.
Biserica Ortodoxă Răsăriteană și Soborniceasca a lui Hristos, cu excepția Fiului Inefabil Intrupat – Cuvântul lui Dumnezeu, Dumnezeul-Om, nu recunoaște pe nimeni altcineva infailibil pe pământ, iar însuși Apostolul Petru, al cărui succesor se consideră Papa, s-a lepădat de Domnul de trei ori și a fost contrat de două ori de Apostolul Pavel că a acționat greșit în raport cu adevărul Evangheliei (Galateni 2:11).
Apoi, Papa Liberius a semnat mărturisirea ariană în secolul al IV-lea, iar Zosima în secolul al V-lea a recunoscut o mărturisire eretică care a negat păcatul ereditar; Vigilius a fost condamnat în secolul al VI-lea pentru lipsa de credinta de către Sinodul V Ecumenic; Honorius, după ce a căzut în erezia monotelita, a fost condamnat în secolul al VII-lea de Sinodul Ecumenic VI ca eretic, iar papii care l-au urmat au recunoscut și confirmat condamnarea lui Honorius.
19. Toate acestea și altele asemenea, având în fața ochilor lor, popoarele occidentului, treptat, odată cu dezvoltarea educației, au început să se opună inovațiilor și să ceară, așa cum a fost în secolul al XV-lea la sinoadele de la Constanța și Basel, o revenire la structura ecleziastică a primelor secole, în care, prin harul lui Dumnezeu, Bisericile Ortodoxe din Răsărit și Apus, impreuna constituiau Una Singură Biserica Soborniceasca, si marturiseau ca rămân și vor rămâne veșnic credincioase, Sfintei Bisericii Sobornicesti și Apostolice a lui Hristos, stâlpul și temelia adevărului.
Același lucru a fost făcut și în secolul al XVII-lea de teologi, iar în secolul al XVIII-lea de către episcopii Germaniei.
În secolul actual – în epoca științei și a logicii – s-a trezit în 1870 conștiința creștină în persoana clericilor și teologilor glorioși din Germania despre noua dogmă a Conciliului Vatican despre infailibilitatea papilor.
Consecința acestei treziri este formarea unor societăți religioase private ale vechilor catolici, care resping papismul și sunt acum destul de independente de acesta.
20. În zadar, prin urmare, episcopul Romei ne trimite la izvoare, astfel încât să putem investiga ce marturiseau Părinții noștri și ce ne-a lăsat moștenire epoca primara a creștinismului.
În aceste surse, noi, ortodocșii, găsim Tradiția străveche, pe care am respectat-o până acum cu sârguință, dar nu acheisam la inovațiile care au luat naștere in vremurile târzii ale superstiției în Occident și pe care congregatia papală le-a asimilat și încă le menține.
Astfel, Biserica Ortodoxă Răsăriteană se laudă pe bună dreptate in Hristos, că este Biserica celor șapte sinoade ecumenice și ale primelor nouă secole ale creștinismului, de unde și Biserica Una, Sfântă, Soborniceasca și Apostolică a lui Hristos, Stâlpul și Temelia Adevărului (1 Tim. 3,15).
Congregatia Romana/Latina/Papala este societate a inovatiei, a falsificarii scrierilor Parintilor Bisericii si a interpretarii perverse a Sfintei Scripturi si a definitiilor Sfintelor Sinoade.
Prin urmare, opiniile papei le respingem și le consideram neavenite pe bună dreptate, atâta timp cât persistă în iluzia sa.
Căci un război este lăudabil, spune Sfantul Grigorie Teologul, si mai bun decât o pace/unire care ne desparte de harul lui Dumnezeu.
21. Acestea sunt inovații eronate și care sunt introduse în mod arbitrar de congregatia papala în ceea ce privește credința și administrarea ecleziastică, si sunt în mod evident si deliberat înghesuite in textul enciclicei papale.
Aceste inovații, care se referă la subiectele principale ale credinței și administrării Bisericii și care contrazic în mod clar ordinea ecleziastică a primelor nouă secole, fac imposibilă unitatea dorită de papa: fiecare inimă evlavioasa și ortodoxă este plină de tristețe de nedescris, privind congregatia papală, persistând cu aroganță în inovatii și nedorind să contribuie la scopul sfant al unității prin respingerea inovațiilor care produc dezbinare și astfel anuleaza revenirea papismului la vechea structură a Bisericii Sobornicesti a lui Hristos, in Trupul careia si latinii/romano-catolicii au fost cândva partasi.
22. Dar ce scrie marele prelat al Romei atunci când se adresează glorioaselor popoare slave?
Nimeni, desigur, nu a negat vreodată că, datorită meritelor și isprăvilor apostolice ale Sfinților Chiril și Metodiu, nici un număr mic de popoare slave nu au primit har mântuitor.
Dar istoria arată că apostolii menționați ai slavilor – grecii, care au ieșit din Solun în epoca marelui Fotie și a prietenilor apropiați ai acestui Părinte sfant, au fost trimiși să convertească triburile slave nu de catre Roma, ci de catre Constantinopol.
Deci papa a proclamat în mod inconsecvent în enciclica sa că există un fel de relație frumoasă și legătură între popoarele slave și ierarhii Romei.
Căci dacă papa nu vrea sa știe, istoria ne arată clar că sfinții apostoli ai slavilor menționați au suferit mult mai mult rău în lucrarea lor de la episcopii Romei, din cauza restricțiilor și a opoziției față de ei, și au fost persecutați cu mai multă cruzime de catre episcopii papiști franci decât de locuitorii păgâni ai acelor țări.
Dar, desigur, papa știe că, după plecarea la Domnul a fericitului Metodie, 200 dintre ucenicii săi, după o mare luptă împotriva opoziției episcopilor Romei, au fost expulzați din Moravia si au fost respinși prin forță militară dincolo de granițe, de unde au fost apoi împrăștiați în Bulgaria și în alte părți, și că, după expulzarea clerului slav mai educat, limbile orientale și slave au fost eliminate din uz și, odată cu trecerea timpului, fiecare urmă de ortodoxie din aceste țări a fost eradicată; și toate acestea cu ajutorul deschis al episcopilor Romei într-un mod mai puțin în concordanță cu demnitatea rangului episcopal.
Dar din toate aceste influențe nocive prin harul lui Dumnezeu, bisericile slave ortodoxe s-au mântuit nevătămate, fiicele iubite ale Răsăritului Ortodox.
Rusia mântuită de Dumnezeu a păstrat și va continua să păstreze până la sfârșitul secolului Ortodoxia credinței, reprezentând o mărturie clară a libertății în Hristos.
În zadar, prin urmare, enciclica papală promite bisericilor slave prosperitate și măreție.
Prin harul lui Dumnezeu, ei au aceste si alte binecuvantari asemanatoare, respectand cu fermitate ortodoxia paterna si ducand o viata in Hristos.
23. În această stare de fapt și având în vedere dovezile incontestabile ale istoriei Bisericii, noi, din grija (pastorală), ne îndreptăm cuvântul către popoarele occidentului, care, necunoscând adevărul și istoria nefalsificata a evenimentelor bisericești din trecut, sunt indusi in eroare prin înșelăciune, neputand sa discearna anti-Evanghelia și inovațiile complet eronate ale papismului, separat și fiind departe de Biserica Ortodoxă Sfântă, Soborniceasca și Apostolică Unică a lui Hristos, care este Biserica lui Dumnezeu, stâlpul și temelia adevărului (1 Tim. 3:15), în care strămoșii lor străluceau prin evlavie și ortodoxia credinței, rămânând credincioși acesteia timp de nouă secole si urmând cu supunere dogmelor Sinoadelor Ecumenice.
24. Popoare iubitoare de Hristos din țările glorioase ale Occidentului!
Pe de o parte, ne bucurăm când ne uităm la voi că aveți zel pentru Hristos, călăuziți de învățătura sănătoasă căci fără credința în Hristos este imposibil să-I placem lui Dumnezeu (Evr. 11,6), iar pe de altă parte, este clar pentru fiecare că credința mântuitoare în Hristos trebuie să fie dreaptă în toate lucrurile și în concordanță cu Sfintele Scripturi și cu Tradiția Apostolica, prin care se afirmă învățătura Părinților și a celor șapte sinoade ecumenice.
În plus, se știe că Biserica Soborniceasca a lui Dumnezeu, care păstrează în adâncurile ei o singură, autentică și dreapta credință mântuitoare.
Duhul Sfânt, revelat în primele nouă secole, este El însuși unul și același pentru totdeauna, nu se multiplica și nu se schimbă sub influența timpului prezent.
Căci adevărurile Evangheliei nu permit niciodată schimbarea sau perfecționarea ca diferitele sisteme filosofice, căci Iisus Hristos este ieri și zi, același și în vecii vecilor (Evr. 13:8).
De aceea, trăind la mijlocul secolului al V-lea în sfânta Mănăstire a Lirinilor din Galia, hrănită de un strop de pietate paternă, Sfântul Vincențiu caracterizează destul de înțelept și ortodox adevărata universalitate a credinței și a Bisericii, zicând
În Biserica Soborniceasca însăși, prin toate mijloacele, este necesar să aderăm la ceea ce s-a crezut pretudindeni, la ceea ce s-a crezut întotdeauna, la ceea ce toată lumea a achiesat: pentru că numai ceea ce în realitate și în sensul potrivit este sobornicesc, după cum arată însuși sensul acestui cuvânt, care, în general, cuprinde aproape totul.
Dar va fi (numai în această condiție) dacă urmăm sobornicitatea, vechimea Bisericii primare, consensul (Vicentii Lirinensis Commonitorium pro Catholicae fidei antiquitate et universalitate. Cap. III, cp. VIII și XIV).
Dar, așa cum se spune, occidentul începând cu secolul al X-lea a introdus, sub influența papismului, diverse învățături noi și eretice și astfel stau si acum despărțiți și îndepărtați de adevărata și ortodoxa Biserică a lui Hristos.
Și cât de mare este nevoia convertirii voastre și a întoarcerii la învățătura străveche și curată a Bisericii pentru a obține mântuirea care se împlinește în Hristos, veți înțelege cu ușurință dacă luați în considerare cuvintele către tesaloniceni ale Apostolului Pavel, care a fost răpit în cer, si care ne spune:
“fraților, stați neclintiti și păstrați predaniile, pe care le-ati invatat, fie prin cuvântul nostru, fie prin epistola noastră” (II Tes 2:15).
Mai mult: același Apostol în epistola către galateni spune:
“Sunt uimit, ca de la Cel v-a chemat prin harul lui Hristos, voi treceti atat de usuratic la alta evanghelie; nu ca este alta, ci numai sunt unii care va tulbura si vor sa rastoarne Evanghelia lui Hristos” (Gal. 1:6–7).
Dar feriți-vă de astfel de falsificatori ai adevărului Evangheliei, căci astfel de tertipuri nu funcționează pentru Domnul nostru Iisus Hristos, ci pentru pântecele lor:
Unii ca acestia nu-I slujesc Domnului Hristos, ci pantecelui lor, prin vorbe atragatoare și cuvantari placute amagesc inimile celor naivi (Rom. 16:18) și întoarceți-vă în Trupul Bisericii Celei Una, Sfinte, Sobornicesti și Apostolice a lui Dumnezeu, uniti și inseparabil în unitatea credinței mântuitoare în Hristos, pentru ca și voi să puteți obține mântuirea râvnită in Hristos.
25. Noi, prin harul și prilejul daruit de Hristos Dumnezeu, avem privilegiul de a fi membri cinstiți ai trupului lui Hristos, adică partasi in Biserica Unică, Sfântă, Soborniceasca și Apostolică, vom păstra ferm credinta strămoșească a Apostolilor.
Să ne ferim cu toții de apostoli mincinoși care, lupi fiind, venind în straie de oaie, încearcă să-i seducă pe credinciosii noștri de rând cu diverse promisiuni insidioase sub pretextul unității, ca Papa Romei sa fie recunoscut cap suprem și infailibil – adica conducătorul Bisericii Sobornicesti și singurul vicar al lui Hristos pe pământ și sursa harului creat!
În special, noi, cei care am fost hirotoniti prin harul necreat și mila lui Dumnezeu episcopii, păstorii și învățătorii sfintelor biserici ale lui Dumnezeu, ne ascultăm pe noi înșine și întreaga turmă, în care Duhul Sfânt ne-a pus episcopi, pentru a păstori Biserica lui Hristos Dumnezeu, pe care a dobândit-o sângele Său (Fapte 20.28).
De aceea, trebuie ne mângâiem unii pe alții și sa zidim pe aproapele nostru (I Tes. 5:11).
Și Hristos Dumnezeu, izvorul întregului har, care ne-a chemat la slava Sa veșnică in Hristos Iisus, fie ca El să ne împlinească, să ne întemeieze, să ne întărească,
(I Pet. 5:10) și fie ca El să ne dea să strălucim in lumina harului Său și in cunoașterea adevărului pentru toate lucrurile din afară și care sunt dincolo de hotarul Trupului Bisericii Una, Sfânta, Soborniceasca și Ortodoxa si sa poarte de grija in staulul ei, de oile Sale cuvantatoare.
A Lui este slava și puterea în vecii vecilor. Amin.
Scrisa in Patriarhia Constantinopolului, în luna august 1895.
Patriarh de Constantinopol, Antim,
în Hristos Dumnezeu iubitul vostru frate și rugator.
Окружное Патриаршее и Синодальное послание Константинопольской Церкви по поводу энциклики Льва XIII о соединении Церквей от 20 июня 1894 года – читать, скачать
https://azbyka.ru/otechnik/bogoslovie/okruzhnoe-patriarshee-i-sinodalnoe-poslanie-konstantinopolskoj-tserkvi-po-povodu-entsikliki-lva-13-o-soedinenii-tserkvej-ot-20-iyunja-1894-goda/