Cornel-Dan NICULAE – Incorect Politic – Aprilie 10, 2022
Tribunalul de la Haga (CPI) este construcţia unei cabale evreieşti sioniste şi globaliste, într-o veritabilă reţetă conspirativă
- BenÂjamin Ferencz, Robert K Woetzel, conjuraÅ£ii ÅŸi ÅŸefii lor, toÅ£i evrei, au promovat crearea CurÅ£ii Penale InternaÅ£ionale pe modelul tribunalelor de la Nürnberg, ce a fost tot o conÂstrucÂÂÂÅ£ie cu caracter conspirativ, coordonată de evreii sioniÅŸti newyorkezi aduÅŸi pe poziÅ£ii cheie de preÅŸeÂdintele ameÂriÂcan Franklin D. Roosevelt, asociat acestora;
- Sponsorul cabalei zisă „Coalition for InternaÂtiÂoÂÂnal Justice“, iniÂÅ£iativa evreiască a creării CurÅ£ii Penale InternaÂÅ£ionale, speÂculaÂtoÂrul evreu George Sarlo (un Soros mai mic ÅŸi nevăzut de public), se droga ÅŸi vorbea astfel cu Dumnezeu, care îi spunea că El l-a înÂgăduit pe Hitler ÅŸi derularea istoriei trecute;
- Au vrut ca Dumnezeu să nu mai aibă puterea de a permite istoria „rea“, iar ei să poată controla totul.
Senatul SUA a aprobat în unanimitate solicitarea anchetării de către Curtea Penală Internaţională a preşedintelui rus Vladimir Putin şi a Rusiei pentru crime de război, deşi SUA nu a recunoscut oficial niciodată această Curte sau Tribunal de Justiţie de la Haga, tocmai pentru a nu da vreodată socoteală pentru crimele sale din întreaga lume.
Căci „lobbyştii“ care au creat această instanţă penală internaţională erau din SUA, dar nu voiau ca ea să judece SUA sau Israelul vreodată.
Sunt fabricate ÅŸi de această dată „crimele“ Rusiei, după cum au proceÂdat ÅŸi împotriva Serbiei, deÅŸi duÅŸmanii acesteia erau adevăraÅ£ii autori ai crimeÂÂlor (după cum vom vedea mai jos)? Moartea există ÅŸi acum ÅŸi este groaznică, dar cine a regizat-o cu adevărat?
Åži nimeni nu zice nimic de miile de civili ruÅŸi uciÅŸi criminal de regimul ucrainean în estul ţări, cu începere din anul 2014. Iar când Zelenski împreuÂnă cu Rada lui a dat prin lege arme de foc populaÅ£iei civile ucrainene, punându-o să lupte cu armata rusă, nu a făcut o crimă, sortindu-i morÅ£ii pe civili, din moment ce trebuiau să atace o armată profesionistă?
Mai mult, sursa principală a relatărilor despre tragedia de la Bucea este o casetă video realizată de PoliÅ£ia NaÅ£ională Ucraineană, dar după o regie a serviciului secret ucrainean SBU în colaborare cu serviciul secret britanic MI6 (conform declaraÅ£iei unuia din cei mai vocali politicieni de opoziÅ£ie din Ucraina, Ilia Kiva, considerată credibilă ÅŸi de analiza obiectivă a lui Scott Ritter, fost ofiÅ£er de informaÅ£ii al Corpului Marin al SUA, ÅŸi chiar ÅŸi Pentagonul (armata americană), care include AgenÅ£ia de InforÂmaÂÅ£ii a Apărării ÅŸi AgenÅ£ia NaÅ£ională de Securitate, spune că nu poate confirma vinovăţia Rusiei privind morÅ£ii civili ucraineni de la Bucea, conform Reuters („Farsa Bucha“ în Ucraina – Caz penal – Ion Coja).
        Cu toate acestea, Curtea Penală Internaţională deja a pornit cu toate motoarele acuzarea Rusiei.
Noul lobby politic de acuzare a Rusiei, inclusiv de crime
Urzeala politică care a construit Curtea Penală InternaÅ£ională a cuprins, de la un moment dat, ÅŸi firma de lobby evreiască Ruder Finn Global Public Affairs din SUA, angajată de la începutul anilor 1990 împotriva Iugoslaviei (aÅŸa cum se va vedea mai jos), care a generat Tribunalul Penal InternaÈ›ional pentru fosta Iugoslavie, care a prefigurat ÅŸi a fost o etapă în realizarea TribuÂnalului Penal de la Haga de azi.
*
Lobby-ul de acum pro-ucrainean de inculpare a Rusiei are la vârfuri ÅŸi la origine organiÂzaÂÅ£ia evreului Victor Pinciuc (VikÂtor Pinchuk), „Yalta European Strategy“ (YES), înfiinÅ£ată în anul 2004, anul primei revoluÅ£ii soroÅŸiste din Ucraina, cunoscută ca „revoluÅ£ia portoÂcalie“ (urmaÂtă de a doua peste 10 ani, sângeroasa „revoluÅ£ie Maidan“). ÃŽn reuniunea din 2013 a YES (ce a precedat „revoluÅ£ia Maidan“, „antirusă“, de la Kiev), Pinciuc i-a reunit pe Tony Blair, pe Bill Clinton ÅŸi Hillary Clinton, pe anti-putinistul evreu Paul Krugman de la The New York Times, pe politicianul israelian Shimon Peres, pe econoÂmistul evreu francez Dominique Strauss-Kahn, pe econoÂmistul evreu Larry Summers, care a condus Harvard University ÅŸi trezoreria SUA, slujind în administraÅ£ia Obama (soroÅŸistă ca ÅŸi cea Clinton), ca ÅŸi pe „alÅ£i lideri politici ÅŸi de afaceri“.
*
La aceste întruniri YES participă ÅŸi Nataliya Popovych (Natalia Popovici), în prezent cea mai angajată atacatoare propagandistică împotriva Rusiei, pe faţă, din cadrul unei maÅŸiÂnării globale de PR occidental, formată din 150 de organizaÅ£ii ÅŸi ambalată să distrugă imaginea Rusiei. Există ÅŸi un personaj ascuns foarte bogat, un oligarh ucrainean, care dirijează această maÅŸinărie, cel mai probabil chiar Pinciuc, sau Igor Kolomoisky ori Vadim Rabinovici, toÅ£i evrei, toÅ£i consideraÅ£i a fi regii neîncoronaÅ£i ai Ucrainei.
Nataliya Popovych, coordonatoarea neascunsă a propagandei ucraÂiÂneÂne vine de la Weber Shandwick, o reÅ£ea globală de comunicare ÅŸi relaÅ£ii publiÂce („a leading global commuÂnications network“) din New York, pentru care a lucrat în trecut. Weber Shandwick este membră a ÅŸi mai marii agenÅ£ii de PR, Interpublic Group (IPG), ce este condusă din 1995 de managerul american Michael I. Roth, care a devenit celebru pentru că sub, conducerea ÅŸi bagheta lui, în 2004 compania americană de asigurări de viaţă The MONY Group Inc a trecut în componenÅ£a gigantului financiar transfrontalier Axa Group, cu sediul central în FranÅ£a ÅŸi care în cei mai imÂporÂÂÂtanÅ£i parteneri secreÅ£i sunt Rothschildzii francezi, conform studiului profeÂsoÂruÂlui de econoÂmie de la Sydney University Evan Jones: The Fall and Rise of the French Rothschilds (2013), adică de magnatul evreu David Rothschild, care l-a creat preÅŸedinte al FranÅ£ei pe fostul său director, Emmanuel Macron (care la rândul lui îl tot vizitează pe preÅŸedintele rus Putin ca să facă pace între Rusia ÅŸi Ucraina, clanul Rothschild controlând finanÅ£ele ucrainene din 2017). TotÂodată preÅŸeÂdinÂtele Axa Group, Henri de Castries, prezidează Grupul Bilderberg (guvernul mondial privat occidental) cu începere din anul 2012.
*
Iar unirea activistei Popovych cu orgaÂnizaÅ£ia bogatului mafiot evreu Pinciuc, Yalta European Strategy (YES) s-a produs chiar din anul „revoluÂÅ£iei“, 2014, în cadrul unei strucÂturi „fake ONG“ (GoNgo) anti ruseÅŸti, numită „Ukraine Crisis Media Center“ (UCMC), a cărei reprezenÂtantă a devenit ea ÅŸi ai cărei sponsori sunt USAID (adică CIA, spionajul american), InternatioÂnal Renaissance Foundation (structura creată în aprilie 1990 de către chiar Open Society Foundations, a magnatului evreu George Soros, pentru controÂlul „filanÂtropic“ al Ucrainei ÅŸi a altor state ex-sovietice vecine ei, echivaÂlentul FundaÅ£iei Soros pentru o Societate Deschisă creată în Romnia tot în 1990), National Endowment for Democracy din SUA (NED fiind o organiÂzaÂÅ£ie parteneră lui Soros, dar finanÅ£ată de statul american), ba chiar ÅŸi de către alianÅ£a militară NATO, ceea ce e ceva „curat murdar“.
Ea, Popovych, a fost prezentă apoi din 2015 la întrunirile „Yalta European Strategy“ a lui Pinciuc, an în care, la plenara din 10-12 septembrie a YES de la Kiev, ar fi participat „peste 350 de lideri internaÅ£ionali“, în frunte cu José Manuel Barroso preÅŸeÂdinte al Comisiei Europene ÅŸi slujbaÅŸ al uriaÅŸei bănci evreieÅŸti Goldman Sachs, Carl Bildt (omul ocultelor europene, ÅŸef al lui Klaus Iohannis la una dintre acestea, ECFR, înfiinÅ£ată de George Soros) – Bild făcând în prezent parte ÅŸi din bordul acestei YES ucrainene -, Victoria Nuland (evreica secretar de stat a SUA implicată în revoluÅ£ia „EuroMaidain“ de la Kiev), generalul american David A. Petraeus (care a fost ÅŸi ÅŸef al armatei SUA ÅŸi direcÂtor al CIA), Javier Solana, Strobe Talbott sau Shimon Peres, al nouălea preÅŸedinte al Israelului, care ar fi Å£inut la Kiev, atunci, „unul dintre cele mai motivante discursuri“, în opinia particiÂpanÅ£ilor.
 Apoi, de când s-a creat în martie 2022 veritabila hoardă de lobby „Ukraine Communication Support Network“ (UCSN), Nataliya Popovych este copreÅŸedinte a acesteia împreună cu londoÂneÂzul David Gallagher, ÅŸeful internaÅ£ional al marii agenÅ£ii de lobby ÅŸi PR Omnicom (bine implicată ÅŸi în România) ÅŸi al PRCA (Public Relations and Communications AssoÂciÂation) un sindicat al unor firme de public relations (PR) cu centrul în Marea Britanie ÅŸi cea mai mare asociaÅ£ie de lobby din Europa, cu peste 12.000 de membrii în 400 de agenÅ£ii.
Totodată, Francis Ingham, director al PRCA, împreună cu agenÅ£ia PR Network, coordonează fluxul constant de propagandă sofisticată menit să aducă Ucrainei sprijinul public ÅŸi oficial din partea ţărilor occidentale, orchestrat de o armată de strategi politici străini, lobbyiÅŸti de la Washington DC ÅŸi o reÅ£ea de instituÅ£ii media (cele 150 de firme de relaÅ£ii publice occiÂdentale ce s-au alăturat aparatului de propagandă pentru Ucraina). De la Kiev, un anume Yaroslav Turbil de la ministerul de Externe transmite apaÂratului proÂpaÂgandistic ce să spună, dar el este asociat de mulÅ£i ani spionajului ameÂrican, de când a lucrat la mai multe organizaÅ£ii ale „societăţii civile“ strâns legate de guvernul SUA, ca ÅŸi pentru Internews, organizaÅ£ie conectată la serviciile de intelligence americane, care funcÂÅ£iÂÂonează sub pretextul proÂmoÂvării libertăţii presei, în fapt al dirijării ei.
Internews a fost fondată de evreul american David M. Hoffman (ai cărui bunici erau evrei de la Odesa, Ucraina) şi sponsorizată de CIA prin USAID, ca şi de fundaţiile lui Bill Gates şi George Soros, plus de aceeaşi NED, băgată în toate „revoluţiile“.
*
Clanul Soros (George Soros, rudele ÅŸi urmaÅŸii săi, în frunte cu Alexander Soros), care este o tot creaÅ£ie a baronilor finanÅ£elor oculte Rothschild, căci l-a finanÅ£at la înceÂpuÂtul ascensiunii pe George Soros în crearea primului său mare fond de investiÅ£ii, în 1973, Quantum Fund, este ÅŸi în prezent extrem de activă în Ucraina ÅŸi în propaganda împotriva Rusiei.
Astfel, din 23 februarie au apărut articole pe opensocietyfoundations.org/ site-ul fundaÅ£iei Soros (precum „Standing up for Ukraine“ sau „Open Society Stands with Ukraine amid Russian Invasion“), în care tânărul soroÅŸit român Viorel Ursu, „director de divizie al programului Europa ÅŸi Eurasia al Open Society“, elogiindu-l pe Soros în terÂmeni mesianici, spune: „Lucrăm în Ucraina de mai bine de 30 de ani… Fondatorul nostru, George Soros, are un loc special în inima sa pentru Ucraina“, adăugându-se că „Invazia miliÂtară rusă asupra Ucrainei este un atac asupra democraÅ£iei“ ÅŸi că actualul conflict este de importanţă globală crucială.
Clanul Soros acÅ£ionează în ÅŸi pentru Ucraina prin International Renaissance Foundation, cum am văzut, care este parte componentă a măşiÂnăÂriei de lobby anti-Rusia activată din plin din martie 2022, iar succesul hoardei de lobby pro-ucrainene l-a făcut pe un comandant NATO să declaÂÂre pentru Washington Post: „Sunt cu adevărat excelenÅ£i în stratcom (strategic commuÂÂnication), mass-media, operaÅ£iuni de informaÅ£ii ÅŸi, de asemeÂnea, operaÅ£iuni psihologice“.
Conform web-site-ului de ÅŸtiri din industria public relations, PRWeek, articolul „Global PR community rallies to help Ukraine government comms“ (28 february 2022), iniÅ£iativa organizării globale de lobby pentru Ucraina a fost lansată de o persoană anoÂniÂmă, care ar fi fondat o firmă de relaÅ£ii publice din Ucraina. „Încă din prima oră de război, am decis… Acesta este un război hibrid: amestec de lupte sângeroase cu o uriaşă dezinÂformare ÅŸi o campanie falsă…“. Åži cine o face mai bine? Rusia sau Ucraina?
PRWeek este şi cea care a dat prin acest acest articol ştirea că „peste 150 de firme de relaţii publice s-au alăturat aparatului de propagandă“ pentru Ucraina.
Cel mai probabil, misteriosul personaj secret, dar cu putere, care a angrenat maÅŸiÂnăria de lobby este evreul Viktor Pinciuc, cel mai boÂgat om din Ucraina („titlu“ la care mai concurează ÅŸi alÅ£i oligarhi evrei), paÂtron al Interpipe CorÂÂporation ÅŸi Pryvatbank, puternic ÅŸi în domeÂniul masÂsÂmediei, domiÂnată de evrei în UcraÂiÂna. Pinciuc este căsătorit cu fiica lui Leonid Kucima, preÅŸedinte al Ucrainei între 1994 şi 2005.
ÃŽncă de când era preÅŸedinte Kucima, circulau în presa ucraineană fotografii cu Olena Franchuk (fiica lui Kucima), George Soros ÅŸi Victor Pinciuc discutând despre cum să arate viitorul Ucrainei (cum este cea de la articolul „Legal Aid Charity“ din Day Kviv, în care Soros îl declara pe Pinciuc partenerul său de la Kiev). ÃŽn altă fotografie apare preÂÅŸedintele Kucima lângă afaceristul evreu ruso-israelian Lev Leviev – foto (cu mari afaceri ÅŸi în România) în discuÅ£ie cu un grup de rabini evrei.
PublicaÅ£ia Den Svenske arăta în 2004, în articolul „InfluenÅ£a evreilor în Ucraina“, că „Leonid Kucima are o îndelungată colaborare cu Vadim RaÂbiÂnoÂvici, conÂducătorul Congresului Evreiesc din UcraÂiÂna – adevăratul conÂduÂcăÂtor al ţării după unele surse. Iar RaÂbinovici are legături clare cu grupuri maÂfiÂoÂte din Å£ară (fiind acuÂzat de gravă evaziune fiscală, iar în anii ’80 a fost conÂdamÂnat la 8 ani închisoare pentru inÂfracÂÅ£iÂuni economice) ÅŸi a fost exÂÂpulzat de două ori pentru inÂfluenÅ£a nefastă ce a avut-o asupra ecoÂnoÂmiÂei ucraÂiÂniÂeÂne, dar – fiind ÅŸi este cetăÂÅ£eÂan israelian – a putut de fiecaÂre dată să se reîntoarcă în UcraÂina destul de repede. El este patronul mai multor mari firme în Ucraina, în speÂcial în domeniul mass-media… RaÂbiÂnovici a fost implicat, prinÂtre altele, ÅŸi în multe afaÂceri cu arme.“
Acestor doi oligarhi evrei din Ucraina, Pinciuc ÅŸi Rabinovici, li se adaugă ca potenÅ£ial activator al maÅŸinăriei de lobby infernal Ihor Kolomoisky, foto, „conducătorul real al Ucrainei“, care este ÅŸi adevăratul fondaÂtor ÅŸi patron al celebrului batalion Azov, care se pretinde „nazist“ (deÅŸi niÅŸte naÅ£ional-socialiÅŸti veritabili nu s-ar lăsa patronaÅ£i sau dirijaÅ£i de evrei) dar ÅŸi al mai puÅ£in cunoscutelor miliÅ£ii Aidar ÅŸi Dnipro, care au ucis fără nici o reÅ£inere copii ruÅŸi din regiunile separatiste.
Cetăţean ucraineano-israelian (probabil şi american sau britanic), Kolomoisky are o avere imensă şi este patronul imperiului media care l-a promovat masiv pe actoraşul Zelensky, până în poziţia de preşedinte al Ucrainei (a se vedea „Ihor Kolomoisky“ şi Raport: Hunter Biden finanțat direct de fondatorul Azov/Zelensky, cetățeanul israelian Kolomoyskyi
Cei trei bogaÅ£i evrei din Ucraina sunt ÅŸi foarte legaÅ£i între ei, aÅŸa că este posibil ca toÅ£i trei să acÅ£ioneze împreună în spatele hoardei de lobby. Kolomoyski este ÅŸi preÅŸedintele Comunităţii EvreieÅŸti Unite din Ucraina. ÃŽn 2010, a fost numit preÅŸedinte al Consiliului European al ComuniÂtăÂÅ£iÂlor EvreieÅŸti (European Council of Jewish Communities, CEJC). Când s-a aflat că ÅŸi-a cumÂpăÂrat practic funcÅ£ia cu 14 milioane de dolari, a demisionat ÅŸi, împreună cu oliÂgarhul evreu ucrainean Vadim Rabinovici, a fondat Uniunea Evreiască Europeană. Iar Rabinovici este un vechi prieten apropiat al lui Pinciuc (prin fiica lui Kucima).
Ucraina condusă de Zelensky este Ucraina lor, a lui Pinciuc, a lui Rabinovici şi a lui Ihor Kolomoyski, acesta din urmă fiind şi propulsorul lui Zelensky, la televiziunea sa „1+1“ (a trustului lui Kolomoyski, „1+1 Media Group“), unde actoraşul viitor preşedinte al Ucrainei avea rolul principal în serialul de comedie Slujitorul poporului, unde juca rolul unui profesor de istorie care şi-a asumat funcţia de preşedinte al Ucrainei.
DeÅŸi trăieÅŸte mai mult în SUA ÅŸi ElveÅ£ia, se spune că „adevăratul preÅŸedinte al Ucrainei este Ihor Kolomoyskyi“, chiar dacă este un criminal sinistru care, în biroul său prinÂcipal din Ucraina, în anii preluării de către el cu forÅ£a a fabricilor ÅŸi economiei acesÂteia, avea un mare bazin rezervor cu rechini în care arunca diverÅŸi oameni nenorociÅ£i spre a fi mâncaÅ£i atunci când voia să-ÅŸi intimideze un vizitator de la care voia să cedeze voilor, lăcomiei sau pretenÅ£iilor lui (cf. „Who is Ihor Kolomoisky – The warlord oligarch who supported Volodymyr Zelensky“ în The Spectator din Londra).
Ihor Kolomoyski este bosul lui Zelensky, aşa cum David Rothschild a fost şeful lui Emmanuel Macron, toţi cu interese şi acţiuni împotriva Rusiei.
Iar Banca Rothschild ÅŸi Ihor Kolomoyski sunt mână în mână în afacerea PrivatBank, banca prin care ÅŸeful lui Zelensky a prejudiciat depunătorii ucraÂineni cu 5-6 miliarde de dolari, pe care i-a ascuns în SUA. AgenÅ£ia Reuters relata în mai 2019, prin articolul „Ukraine tycoon Kolomoisky hopes to resume talks on PrivatBank“, că banca Rothschild are din 2017 un mandat de la oligarhul evreu ucrainean să rezolve un compromis extraÂjudiciar cu statul ucrainean de recuperare pentru el a băncii PrivatBank, după ce Ucraina a recapitalizat-o ÅŸi s-a îndreptat împotriva lui (dinainte ca omul lui Kolomoisky, Zelensky, să ajungă preÅŸedintele ţării). „O sursă familiarizată cu discuÅ£iile dintre Kolomoisky ÅŸi Rothschild a minimizat însă perspectivele ca FMI să accepte orice acord care ar implica (re)acordarea către Kolomoisky a unei participaÅ£ii parÅ£iale la PrivatBank“ (Reuters).
Iar baronii finanÅ£elor oculte globale, familia Rothschild, este prezentă ÅŸi direct, ofiÂciÂal, ÅŸi indirect, în Ucraina, căci tot din 2017, când oligarhul Kolomoisky a mandatat banca Rothschild să-i reprezinte interesele, Rothschildzii au devenit adviserii finanÂciÂari ai Ucrainei, conform ÅŸtirii Reuters „Ukraine picks Rothschild as adviser“, rostogolind imensele datorii ucrainene de la băncile Citi, Goldman Sachs and JPMorgan, toate având în spate ÅŸi participaÅ£ia sau controlul Rothschildzilor (mai ales Goldman Sachs, cea mai puternică bancă evreiască din lume). O mare parte din datoria Ucrainei este cumpărată de fondul Franklin Templeton („Franklin Templeton takes 5 billion ukraine debt gamble“, ÅŸtire CNBC, dar e vorba de sume mult mai mari decât cea din acest articol), fond care este implicat ÅŸi în controlul Fondului Proprietatea din România (adică a economiei României), dar există o strânsă legătură între Franklin Templeton ÅŸi Rothschildzi (din 1988, din Templeton Investments face parte ÅŸi L.F. Rothschild Fund Management Company, dar legăturile sunt mai vaste).
ÃŽn urma războiului ruso-ucrainean de acum, dacă nu degenearează, Ucraina urmează să primească sume uriaÅŸe de ajutorare pentru „reconÂstrucÅ£ie“ din partea foruÂrilor financiare internaÅ£ionale ÅŸi a Uniunii Europene sau a statelor europene, ÅŸi astfel s-ar putea acoperi ÅŸi interesele de afaceri ale creditorilor Ucrainei, vulturii financiari globali privaÅ£i.
Iar Curtea Penală Internaţională va trebui să scoată Rusia criminală, pentru ca nimeni să nu se supere că i se bagă din nou mâinile străine în buzunare, căci este „pentru o cauză nobilă“.
*****
Criminal evreu, în misiune pentru crearea Curţii Penale Globale
Ben Ferencz, evreul din Manhatan care a fost procurorul ÅŸef criminal de la Nurnberg, a luat o pauză după ce a îndeplinit misiunea primită în anii 40-50 de la OrganizaÅ£ia Sionistă Mondială, devenind avocat „civil“ în Statele Unite, dar era ÅŸi actiÂvist-proÂpaÂgaÂndist al creÂÂăÂrii acestei CurÅ£i InternaÅ£ionale a CrimeÂlor, pusă sub controlul unor mari puteri (ca ONU) ÅŸi a unora ca el, după care, din 1990, chiar a primit aceasÂtă nouă misiune. Crearea unei CurÅ£i InternaÅ£ionale care să emită decizii ca cele de la Nürnberg / Nuremberg, văzute ca „cea mai importantă parte inÂteÂgranÂtă a înÂtregii ordini mondiale postbelice“ a fost în continuare deziÂdeÂraÂtul unei janÂdarÂÂmeriii mondiale a „luptătorilor macabei“, cum le zicea preÅŸedintele ameÂriÂcan Franklin Roosevelt evreilor cu care era asociat politic ÅŸi care îl susÅ£inuÂseră condiÅ£ionat în ascensiunea sa.
„Odată cu venirea anilor 1990 ÅŸi sfârÅŸitul Războiului Rece – spuÂne chiar evreul, vorbind despre el însuÅŸi la persoana a treia -, coÂmuÂniÂÂtatea interÂnaÂÅ£iÂoÂnală s-a dovedit în cele din urmă pregătită să discute serios posibilitatea înÂfiinţării unei instanÅ£e penale internaÅ£ionale, iar Ferencz era o voce anÂgaÂjată optimistă în această direcÅ£ie. Când Rome Statute a fost afirmat prin vot în 1998, Ferencz s-a adresat ConferinÅ£ei afirmând că «o curte penală internaÅ£ională – veriga lipsă din ordinea juridică mondială – este în mâna noastră». După aceea, Ferencz a participat activ la sesiunile Comisiei preÂgăÂtiÂtoare pentru CPI, monitorizând [crearea CurÅ£ii] ÅŸi punând la dispoziÅ£ie exÂperÂtiza sa.“ (https://benferencz.org/biography/)
Există un mare secret ÅŸi în prezent despre cum s-a pregătit ÅŸi cum s-a ajuns la „Rome Statute“, despre artizanii ei reali, deÅŸi există unele informaÅ£ii despre această „Rome Statute of the International Criminal Court“ („StatuÂtul de la Roma al CurÅ£ii Penale InternaÅ£ionale“, zis ÅŸi „StaÂtutul CurÅ£ii Penale InternaÅ£ionale“ sau, mai simplu, „Statutul de la Roma“), din care aflăm că mijlocitorii au fost câteva state euroÂpene occidentale, precum Italia, Anglia, FranÅ£a ÅŸi Germania.
La vedere, al doilea după Ferencz în această misiune a fost tot un evreu, holocaustolog ÅŸi el, om al think-tank-urilor americane aflate în coabitare cu CIA. Este vorba de Robert K Woetzel, a cărui familie s-a mutat la New York după ce „a părăsit Germania din cauza antisemitismului ei în creÅŸtere“, dar dinainte ca Hitler să fie la putere. El urmează în SUA Universitatea Columbia (1952), unde aduseseră marxismul ideologii evrei ai Åžcolii de la Frankfurt, ÅŸi, după o vreme, înfiinÅ£ează FundaÅ£ia pentru înfiiÂnÅ£area unei CurÅ£i Penale InternaÅ£ionale („Foundation for the EstablishÂment of an InternaÂtiÂonal CrimiÂnal Court“), o asociaÅ£ie a sa privată ÅŸi a susÅ£inătorilor săi din umbră, care după ce a Å£inut prima conferinţă de „International Criminal Law“ în 1971, în SUA (în Racine, Wisconsin), s-a mutat cu conferinÅ£a propagandistică, din 1972, în Europa, în Italia.
Din Senatul SUA proiectul era sprijinit de Arlen Specter, care se trăgea din părinÅ£i evrei „ruÅŸi/ucraineni“ emigranÅ£i, dar avea ÅŸi toată susÅ£iÂnerea baroÂuÂlui SUA, American Bar Association, dominat de evrei, care a înfiinÅ£at în acest scop miÅŸcarea Task Force on an International Criminal Court
DeÅŸi „Rome Statute“ ÅŸi Curtea Penală InternaÅ£ională au fost puse totuÅŸi instituÂÅ£iÂoÂnal sub Consiliului de Securitate al ONU, părând la prima vedere opera acestuia, se poate conÂstata ÅŸi că au fost ÅŸi sunt în posesia unui grup de influenţă planetară, căci desÂcoÂÂperim că fiul fostului procuror evreu al proÂceÂselor de la NuremÂberg, mai tânărul Don Fernecz (Donald M. Ferencz, foto) este azi unul din exÂperÅ£ii CPI. ÃŽn anii ’50, Å£inându-l pe genunchi în Germania postbelică, după ce omorâse „naziÅŸtii cei răi“, tatăl său îi spunea copiÂlului de nuÂmai câţiva ani că în urmă cu puÅ£ini ani, dacă l-ar fi prins, chiar copil mic fiind, germanii naziÅŸti iar fi zdrobit capul de pereÅ£i sau l-ar fi arunÂcat pe fereastră, doar pentru că este evreu. Chiar dacă Don Ferencz spune că nu înÅ£elege de ce i-a spus tatăl său aseÂmenea poveÅŸti îngrozitoare „care nu trebuie să le spui niciodată unui copil de acea vârstă“, această metodă corespunde eduÂcaÂÅ£iei mentalităţii iudaÂice de origine talmudică, conform căreia evreii sunt permanent victimele celorÂÂÂÂlalte popoare, motiv pentru care ei ÅŸi sunt „poporul ales“, cu drept la răzÂbunare. Totodată astfel, procurorul evreu îşi justifica ÅŸi propriile crime: treÂbuise să împlinească răzbunarea (relatările auto-biografice ale lui Don Ferencz în articolul „The prosecuÂtor’s son: «The living legacy of Nuremberg»“, publicat de aljazeera.com la 22 noiembrie 2020).
Dar Ben Ferencz era chiar el un criminal de la bun început, aÅŸa cum am detaliat în articolul «Şefii JustiÅ£iei americane ÅŸtiau ÅŸi spuneau de atunci, din anii procesului de la Nurnberg, al „Holocaustului“, că este o făcătură politică» (sau «„Participarea Americii la Tribunalul de la Nuremberg este o pată pe onoarea Statelor Unite“. Farsa de la Nurnberg. Text dedicat celor care luptă pentru adevăr», de Cornel-Dan Niculae) Pe scurt, Ben Ferencz făcuse parte din bandele criminale evreieÅŸti: „Zona în care am trăit [în New York]… – avea să se laude el destul de recent – era o zonă cu criminaliÂtaÂte ridiÂÂcată. Toată lumea bătea, omora sau jefuia pe cineva… Făceam parte din banÂde, iar poliÅ£iÅŸtii ne erau duÅŸmanii… O situaÅ£ie ca cea a mafiei italieÂne în anii următori. Era o vremea de proÂhibiÅ£ie iar încălcarea legii era considerată un lucru bun, toată lumea spunea asta, se organizau jocuri de noroc, erau o mulÅ£ime de inÂfracÂÅ£iÂÂÂuni pe străzi, împuÅŸcături în cartier, lucruri de genul acesta.“. Iar în Germania postbelică a participat la crime directe, gratuite, pe stradă, ÅŸi la torturi împotriva germanilor, deÅŸi era procurorul ÅŸef al Tribunalului de la Nurnberg, modelul a construcÅ£iei lor ulterioare, „Curtea Penală InternaÅ£ională“ sau „International Criminal Court“ de azi.
*****
Prima Curte, pusă de lobby-ul evreiesc să distrugă sârbii
Afacerea noii curÅ£i penale globale – „International Criminal Court“ – a înÂceput cu Tribunalul Penal InternaÅ£ional pentru fosta Iugoslavie („InternaÂtioÂnal Criminal Tribunal for the former Yugoslavia“).
ÃŽn spatele acestora a stat, însă, de la început, organizaÅ£ia priÂvată „CoaliÂtion for International Justice“, din care făceau parte foarte mulÅ£i evrei ÅŸi o finanţă evreiască, care a făcut presiuni asupra ONU.
Mai degrabă lobbyşti decât activişti, „Coalition for International Justice“ au fost înregistraţi în 1995 ca o organizaţie neguvernamentală (ONG) cu sedii la Washington şi la Haga, unde urma să funcţioneze instanţa.
FinanÅ£area grupului venea de la fundaÅ£ia Sarlo FoundaÂtion, înÂfiinÅ£ată în 1992 de speculatorul evreu George Sarlo pentru spriÂjinirea FederaÅ£iei ComuÂnităţii EvreieÅŸti din San Francisco (Jewish ComÂmuÂnity Center of San FranÂcisÂco), dar care mai finanÅ£a (în afară de Coalition for International Justice, preocupată de crearea Tribunalului Penal InternaÅ£ional) ÅŸi American Jewish Joint Distribution Committee, InterÂnaÂtional Crisis Group ÅŸi filiala din New York a organizaÅ£iei evreo-comuÂniste International Rescue Committee, menită iniÅ£ial, la înfiinÅ£area ei, extragerii de evrei ÅŸi de comuniÅŸti din Germania anilor ’40-’50, apoi relocării de „refugiaÅ£i“.
International Rescue Committee, având o conÂducere tot evreiască, s-a implicat din plin, tot din 1992, în războiul din Iugoslavia, de partea duÅŸmaÂnilor acestui stat.
George Sarlo, evreu ungur „supravieÅ£uitor al HoloÂcaÂusÂtului“ el însuÅŸi, consumator de droguri psihedelice mexicane (prin care ar lua legătura cu morÅ£ii), era patron împreună cu alÅ£i evrei ai Walden Venture Capital (înfiinÅ£ată în 1974 ÅŸi implicată apoi în investiÅ£ii de la tehnoÂloÂgia conductorilor la digital media), Walden International ÅŸi Walden Israel, atunci când s-a înhămat la treaba aceasta. Este de reÅ£inut că George Sarlo are o diplomă în Business Administration de la Harvard GraÂduÂate School of Business, unde e ÅŸi ÅŸcoala de manipulare globală „rezist“. Sarlo a susÅ£inut că drogurile psihedelice l-au adus înapoi la iudaism. După consumarea unor ciuperci halucinogene – povestea el – ar fi avut o confruntare cu Dumnezeu însuÅŸi, în care Acesta i-ar fi spus despre apariÅ£ia lui Hiler ÅŸi despre Holocaust, cum că le-ar fi lăsat să se întâmple ca să existe „liber arbitru“ (conform interviului cu Sarlo de Alix Wall, „Psychedelic journeys helped Holocaust survivor George Sarlo. Now he’s helping others on their own journeys“, pe forward.com – 21 iulie 2020).
Evreii se ceartă / argumentează adesea cu Dumnezeu în diaÂloÂgul lor cu El, acesta fiind o caracteristică a iudaismului, ca practică religioasă.
Iar dacă Dumnezeu nu se bagă să oprească „răul“, cum îl văd ei („Ce-ai fi vrut? Să-l înnec pe Hitler?“, l-ar fi întrebat Dumnezeu pe Sarlo în haluÂcinaÅ£iile acestuia), atunci a trebuit să o facă evreii din umbra „CoaliÅ£iei pentru JustiÅ£ie InternaÅ£ională“ (Coalition for InternaÂtiÂoÂÂnal Justice), deÅŸi se va vădi că „JustiÅ£ia“ aceasÂta aservită feluritelor CPI sau ICC a fost mai mult o afacere de prestări servicii, căci în timp ce pe unii i-a lichidat, pe alÅ£ii i-a făcut scăpaÅ£i, iar pe alÅ£ii, precum pe statul Israel, nici nu a avut voie să îi deranjeze de la crimele în masă săÂvârÂÅŸite în Palestina.
Iar firmele de lobby evreieşti au avut cel mai greu cuvânt de spus în condamnarea ca imagine publică a celor care ulterior aveau chiar să fie condamnaţi de aceste „curţi“. Şi au făcut-o pentru… bani, nu pentru justiţie.
Două nume grele vizibile în această afacere sunt politicianul american Richard Holbrooke şi judecătorul Richard J. Goldstone, ambii evrei cu putere.
O trupetă discipolă a lui Holbrooke, Kathy Ward, a fost plasată chiar în componenţa „Coalition for International Justice“, în timp ce el, Richard Holbrooke făcea parte din administraţia SUA ca secretar de stat şi ambasador la ONU.
Richard Holbrooke se trăgea dintr-o familie de evrei polonezi al căror nume de familie fusese Goldbrajch ÅŸi s-a lipit în anii ’60 de politicieni prieteni din casă ÅŸi de agenÅ£ia guvernamentală USAID. Concomitent el era ÅŸi consilier banca evreiască Lehman Brothers din 1981, pentru ca din 1985 până în 1993 să fie directorul executiv al băncii. Din aceasÂtă poziÅ£ie, avea însă ÅŸi misiuni secreÂte acoperite de „filanÂtroÂpie“, căci rămăsese ÅŸi „adânc implicat în proÂbleÂmele proeminente ale politicii externe a SUA, astfel încât, în 1992, când începea ÅŸi acea ocultă de creare a Tribunaului Penal InternaÅ£ional, în calitate de ÅŸef în cadrul „Refugees International“, el se deplasează în Bosnia (Iugoslavia) în căÂutare de profituri de război, chiar ÅŸi dacă numai politice, la prima vedere, căci trimite o notă în SUA, cerând „colegilor“ lui „o politică americană mai agresivă în Balcani“, căci „Bosnia va fi testul cheie [de putere] al politicii americane în Europa. Prin urmare, trebuie să reuÂÅŸim în orice încercăm“ (Richard Holbrooke, To End a War. New York 1999, p.50.).
„Refugees International“ este un fel de copil al „International Rescue Committee“, dar cu obiect de activitate mai concret privind „reÂfugiaÅ£ii“. ÃŽn conducerea „Refugees International“, Richard Holbrooke stătea alături de conaÅ£ionalul său evreu George Soros, care, prin funÂdaÅ£ia lui „pentru o sociÂetate deschisă“, avea să se implice în spaÅ£iul iugoslav prin crearea a diverse „revoluÅ£ii“, cum avea să facă ÅŸi în Ucraina în 2004 ÅŸi 2013-2014.
Tot evreiască este ÅŸi „Refugees International“, ca ÅŸi IRC, fiind înÂfiinÅ£ată în 1979 de către o activistă feministă neo-marxistă, Sue Morton sau Susan Morton Blaustein, al cărei bunic, Jacob Blaustein, fusese preÂÅŸeÂdintele ComiÂtetului Evreiesc American (American Jewish CommiÂÂttee), proprietar al AmeÂrican Oil Company ÅŸi consilier al preÅŸedinÅ£ilor SUA Harry Truman, John F. Kennedy ÅŸi Lyndon B. Johnson, ÅŸi co-preÂÅŸedinte al Jewish Claims ConfeÂrence Against Germany, care a acÂÅ£iÂoÂnat alături de Nahum Goldmann (de la Congresul Mondial EvreÂiesc) ÅŸi BenÂjamin Ferencz (procurorul evreu de la Nurnberg preÂzentat mai sus ÅŸi implicat total în întreaga acÅ£iune de creare a unei CurÅ£i PenaÂle InterÂnaÅ£ionale) pentru obÅ£inerea de uriaÅŸe sume de bani ca „reparaÅ£ii după Holocaust“ pentru organizaÅ£iile evreieÅŸti ÅŸi pentru Israel.
Chiar ÅŸi pe această activistă evreică, Susan Morton Blaustein, aveam să o regăsim în Coalition for International Justice, cea finanÅ£ată de drogatul Sarlo (care se certa cu Dumnezeu) ÅŸi sforărea pentru o curte penală globală controlată ÅŸi aservită. De aici, ea, acÂÅ£iÂoÂnând ÅŸi prin International Crisis Group, s-a ocupat tot de Iugoslavia (Bosnia, Kosovo ÅŸi Serbia), ca ÅŸi Holbrooke, acuzându-l de crime de război pe liderul sârb Slobodan MiloÅŸevic (apoi pe Saddam Hussein).
International Crisis Group este ÅŸi el tot un vehicul evreiesc de „drepÂturile omului“, căci în timpul războielor din Iugoslavia din 1991-2000, la a cărei disÂtrugere Soros a contribuit, el a înfiinÅ£at special îmÂpotriva sârbilor această fundaÂÅ£ie „Crisis Group“, ce a colaborat plenar cu Institute of Peace, o acoÂÂpeÂriÂre a CIA. (Iar International Crisis Group a fost total finanÅ£at de magÂnatul evreu George Soros, care i-a instalat directori aici pe activistul evreu Robert Malley ÅŸi pe omul său de casă Malloch Brown, membru ÅŸi în conÂducerea funÂdaÅ£iei lui Soros, dar plasat strategic ÅŸi director la ONU).
~
Este momentul să precizăm că pentru „demonizarea sârbilor“, în primul rând CroaÅ£ia, dar ÅŸi alte popoare din Iugoslavia, anÂgaÂjaÂseră din august 1991 firma Ruder Finn Global Public Affairs pentru a face lobby la Washington.
Căci primul a fost „Războiul de Independenţă al CroaÅ£iei“, din 1991 până în 1995, croaÅ£ii fiind ajutaÅ£i cu tehnică militară, pe ascuns, de căÂtre Germania, dar ÅŸi cu fonduri. Era reînceperea „Germandom“-ului în lume, conÂcomitent cu prăbuÅŸirea comunismului în Europa. Spre deosebire de dominaÅ£ia germană din perioada Germaniei naziste, cea de după 1990 nu are nici o reÅ£inere în a colabora cu evreii.
AÅŸa au ajuns croaÅ£ii să plătească cu bani germani lobby-ul evreÂÂiesc din SUA, pentru ca acesta să influenÅ£eze Washingtonul în favoaÂrea lor ÅŸi în defavoarea sârbilor.
Toate celelalte acÅ£iuni împotriva Iugoslaviei, inclusiv „Coalition for InterÂnational Justice“, aveau să demareze după aceea.
Fondatorul firmei de PR, David Finn, a avut un tată evreu ataÂÅŸat „valoÂriÂlor iudaice“, dar care a schimbat totuÅŸi numele familiei din Finkelstein în Finn. David a crescut fidelizat de unchiul său, Louis Finkelstein, profesor la un Seminar Teologic Iudaic. El este membru ÅŸi al organiÂzaÂÂÂÅ£iei American Jewish CommiÂttee (Comitetului Evreiesc AmeÂrican), înÂfiÂinÅ£ată de Jacob Blaustein, bunicul activistei Susan Morton BlauÂstein, care, cum am arătat, a fost implicată în acÅ£iunile îmÂpoÂtriÂva IugoÂslaviei (alături de Holbrooke ÅŸi Soros) ÅŸi de creare a unei curÅ£i penale internaÅ£ionale de conÂdamÂnarea la moarte a liderilor acesteia.
Partenerul lui David Finn în firma de „global public affairs“ este tot un evreu, fost coleg de şcoală cu el, Bill Ruder, ei doi înfiinţând „Ruder & Finn“ în Manhattan în 1948, „anul în care s-a născut statul Israel“, cum le plăcea să spună.
***
James Harff, diÂrector la această firmă evreiască Ruder & Finn Global Political Affairs, a declarat cu cinism: „Timp de 18 luni, noi am luÂcrat penÂtru CroaÅ£ia ÅŸi Bosnia-HerÂÅ£eÂgoÂÂvina [îmÂpoÂtriva sârbilor], ca ÅŸi pentru opoÂziÂÅ£ia din Kosovo. ÃŽn curÂsul acestei perioade am avut multe sucÂcese… La înÂceÂputul lui iulie 1992, puÂbliÂcaÅ£ia new-yorkÂeză Newsday a lansat afacerea cu lagăÂreÂle sârÂbeÅŸti de conÂcenÂtraÂre în care i-ar fi strâns pe ceilalÅ£i etnici. Iar noi, dintr-o singură miÅŸÂcaÂre, am fost în stare să o preluăm ÅŸi să o prezentăm ca o poÂveste cu «băieÅ£i buni» ÅŸi «băieÅ£i răi», care apoi a funcÂÅ£iÂoÂnat aproÂaÂpe de la sine. Imediat s-a obÂserÂvat o schimÂbare claÂră în limÂbaÂjul presei, care a înÂceÂput să foÂloÂseasÂÂcă conÂcepte de o înaltă înÂcărÂcăÂtură emoÅ£ioÂnaÂlă, de genul «puÂriÂfiÂcaÂre etÂniÂcă», «lagăre de conÂcenÂÂtraÂre»,… nimeni nu a mai înÂdrăzÂnit, după aceÂÂea, să meargă îmÂpoÂtriva cuÂrenÂtului.“ „Dar, când făÂceaÅ£i toate acesÂÂtea, nu aveaÅ£i nici o doÂvaÂdă că ceea ce spuÂneÅ£i era adevărat. AveaÅ£i un sinÂgur articol în NewsÂday…“ – remarÂca ziaÂrisÂtul franÂcez Jacques MerÂliÂon. „TreaÂba noastră nu este să verificăm informaÅ£iile – răsÂpunÂdea evreÂul. Sarcina noastră era doar să răsÂpânÂdim rapid inÂforÂmaÅ£iile faÂvoÂrabile nouă… Suntem proÂfeÂsiÂoniÅŸÂti… Nu suntem plătiÅ£i să fim morali.“
William Ruder de la Ruder & Finn făcea parte din conducerea a foarte multe orgaÂniÂzaÅ£ii puternice, în frunte cu aceeaÅŸi American Jewish CommiÂttee (ComiÂtetului Evreiesc American), cea din plin implicată proÂpaÂgandistic ÅŸi nu numai în acÅ£iunea dărâmării sârbilor ÅŸi a Iugoslaviei.
* * *
ÃŽn numele ComiÂtetului Evreiesc American, în august 1992 l-au scos la înaintare pe rabiÂnul James Rudin, presa relatând, după acesta:
„Liderii evrei de aici [din Baltimore – SUA] ÅŸi din întreaga naÅ£iÂuÂne [ameÂricană], îngroziÅ£i de rapoartele despre atrocităţile lagărelor [sârbeÅŸti] de detenÅ£ie ÅŸi «curăţare etnică» din îndepărtata Bosnia-HerÅ£eÂgovina, solicită intervenÅ£ia [militară] americană imediată pentru a face faţă unui dezastru pe care îl compară cu Holocaustul de acum o jumăÂtate de secol. «De la masacrele cambodgiene [din anii 1970] nu am mai văzut comunitatea evreiască atât de agitată ÅŸi atât de enerÂgiÂzaÂtă», a declarat ieri rabinul A. James Rudin de la Comitetul EvreÂiesc American.
Rabinul Rudin s-a referit la «trenuri, tabere, familii separate, perÂsoane cu nume ’greÅŸite‘ sau care fac parte din ’grupul greÅŸit‘» ÅŸi a compaÂrat noile orori cu Holocaustul din cel de-Al Doilea Război MonÂdial. «Pentru evrei, toate acestea au un ÅŸoc special de recunoaÅŸtere», a spus el.
Un supravieÅ£uitor al Holocaustului din Baltimore – Leo Bretholz, un vânzător de carte în vârstă de 71 de ani – a numit evenimentele un «deja vu îngrozitor» – retrăirea ororilor din lagărele de concentrare naziste – declanÅŸată de relatările despre torturarea musulmanilor ÅŸi a creÅŸtinilor din CroaÅ£ia de către forÅ£ele sârbe, urmare conflictului rezulÂtat din destrămarea Iugoslaviei…
ÃŽn timp ce evreii cer «o poziÅ£ie mai hotărâtă» a adminisÂtraÅ£iei Bush în eforturile sale de a ajunge la lagărele de detenÅ£ie sârbe, un purtător de cuvânt al Consiliului evreiesc din Baltimore a subliniat neÂcesitatea ca evreii să lucreze la nivel naÅ£ional ÅŸi internaÅ£ional pentru a pune capăt torturii ÅŸi crimelor din Bosnia. Adam Kessler, director asociat al consiliului evreiesc, a declarat că reprezentanÅ£ii unei coaÂliÂÅ£ii evreieÅŸti naÅ£ionale – inclusiv CongreÂÂsul Evreiesc American, ComiÂteÂÂtul Evreiesc American, Consiliul NaÅ£ional al Femeilor Evreice ÅŸi B’nai B’rith-ul – s-au întâlnit marÅ£i la Washington cu Thomas Niles, secretar de stat adjunct pentru afaceri europene, spre a face presiuni pentru un răspuns american mai puternic [împotriva sârbilor]………
Din cauza reacÅ£iei emoÅ£inale sfâşietoare a evreilor din Statele Unite, «Facem multe!», a spus rabinul Rudin la New York. AgenÅ£ia sa – Comitetul Evreiesc American – s-a alăturat Congresului Evreiesc AmeÂrican ÅŸi Liga Anti-DefăiÂmare pentru a cumpăra spaÅ£iu publicitar pentru «o scrisoare deschisă către liderii mondiali» cerând oprirea «lagărelor morÅ£ii sârbeÅŸti», chiar dacă acestea nu au fost confirmate cu siguranţă.“
(sursa: Frank P. L. Somerville, „U.S. Jewish leaders horrified by Bosnia atrocities“, în The Baltimore Sun din 7 august 1992.)
*
Baltimore, de unde a început campania mai sus arătată, este ÅŸi locul de origine al întemeietorului Comitetul Evreiesc American ÅŸi al copilăriei actiÂvisÂtei Susan Morton Blaustein, implicată în afacere.
ÃŽn acelaÅŸi an, Comitetul Evreiesc American scoate ÅŸi o carte în aceeaÅŸi notă: Jennifer L. Golub, The Jewish Dimension of the Yugoslav Crisis (AmeÂrican Jewish Committee – 1992), deÅŸi nici un evreu nu avea nimic de suferit în Iugoslavia, toÅ£i fiind în afara zonei de război ÅŸi înÂdesÂtulaÅ£i cu ajutoare venite din SUA prin Joint, cum reiese chiar din rapoartele AJC.
Tot Comitetul Evreiesc American a plătit ÅŸi paginile de laudă pentru ÅŸeful firmei de lobby, David Finn, ce au apărut în presa ameÂriÂcană în 1992-1994, pentru a-l recomanda pe acesta ca pe un fidel al iudaismului, cum ar fi articolul din The New York Times, de duÂmiÂniÂcă 20 mai 1994, cu titlul „What being jewish means to me“ (Ce înÂseamnă pentru mine a fi evreu), în care el arăta că e un… Finkelstein, de fapt.
Cum am arătat, cu începere din 1991, mai multe state balcaÂniÂce seceÂsioniste din Iugoslavia au angajat firma de lobby să deniÂgreÂze la Washington statul Serbia ÅŸi statul federativ Iugoslavia, pe care sârbii ortodocÅŸi îl apărau ÅŸi din care secesioniÅŸtii, de la catolici – croaÅ£ii – la muÂsulÂmani – bosniaci, kosovari ÅŸi macedoneni -, voiau să plece.
„Ruder & Finn Global PoÂliÂtiÂcal AffaÂirs“ sau firma de lobby Ruder Finn, cum este mai cunoscută, s-a ÅŸi mândrit de faptul „de a fi atras de parÂÂtea noasÂtră – adică îmÂpoÂtriva sârbilor – opinia publică evreÂiasÂcă“.
ÃŽn realitate, conform istoriei adevărate, croaÅ£ii erau agresorii: „cu un efecÂtiv de 10.000 de oameni, din care o unitate de elită nuÂÂÂmită Legiunea Neagră, această nouă HOS, împreună cu alte forÂÅ£e paramilitare croÂaÂte, sprijinite din Germania, au declanÅŸat războaÂiele iugoslave, creând din start sute de mii de morÅ£i ÅŸi de deportaÅ£i sârbi“ (Nigel Thomas ÅŸi Krunoslav Mikulan, The Yugoslav Wars / 1: Slovenia and Croatia 1991-95, Osprey publishing 2006, capitolul Croatian paramilitary forces).
* * * * *
La începutul anilor 1990, solidaritatea musulmană globală adapÂtaÂtă la metodele mercenariatului lobby-ist era la început ÅŸi ea.
Sistemul profund corupt al cumpărării de influenţă (lobby-ul) din mediul socio-politic american a făcut posibil ca musulÂmanii să îi cumÂpeÂre pe evrei împotriva sârbilor, ba chiar ca musulmanii din Balcani să se dedea la crime atroce împotriva sârbilor ÅŸi să scape nepedepsiÅ£i, cumpărându-ÅŸi imuÂniÂtatea de la lobby-iÅŸtii ÅŸi politicienii americani.
CroaÅ£ia a angajat Ruder Finn Global Public în august 1991 spre a face lobby la Washington intereselor ei, pentru o sumă iniÅ£ială moÂdestă, 46.000 dolari, dar curând firma de publicitate a atras ÅŸi alÅ£ii clienÅ£i împotriva Serbiei ÅŸi a Iugoslaviei, căci a intrat în joc ÅŸi Bosnia-HerÅ£egovina musulÂmană, care a vrut ÅŸi ea să-i fie pozitivat profilul la Washington. Măsura este ÅŸi o reflectare a pactului militar încheiat înÂtre cele două republici, în ciuda imÂplicării CroaÅ£iei în ciuntirea teriÂtoÂÂriÂală a Bosniei. Intră apoi ÅŸi Slovenia în joc, stabilindu-ÅŸi propriul birou la Washington pentru a se ocupa de PR, angajând-o pe versaÂta Phyllis Kaminsky (foto), consilier la aceeaÅŸi firmă, Ruder Finn, ÅŸi totÂoÂdaÂtă o aproÂpiÂată a structurilor de putere deep state, să se ocupe de acÂtiÂviÂÂtăţile de lobby ca „relaÅ£ii publice“ (PR).
În principal, firma de lobby inventa ştiri acuzatoare la adresa sârbilor, pe care îi prezenta drept criminali.
Britanica The Independent, în analiza acestei istorii de la înÂceÂpuÂtul anilor ’90, publicată în 2011 sub titlul „AdevăÂrul este prima vicÂtiÂmă în ofensiva PR“ (Truth is the first casualty in PR offensive), nota că:
„Este de netăgăduit că forÅ£ele sârbe au fost implicate în acte de bruÂtaÂlitate. Dar la fel au făcut ÅŸi croaÅ£ii ÅŸi musulmanii bosniaci…
Strategia firmei Ruder Finn a fost aceea de a construi o coÂaÂliÂÅ£ie în Congres ÅŸi în Senatul SUA în sprijinul CroaÅ£iei. Strategia a inÂclus mobiliÂzarea celor 2,5 milioane de croaÅ£i din SUA pentru a face lobby către Congres. EsenÅ£ial pentru toată această activitate a fost echiÂvalarea în faÅ£a publicului a forÅ£elor sârbe cu comunismul iar a croaÂÅ£iÂlor cu libertatea ÅŸi democraÅ£ia occidentală. Ruder Finn a folosit o straÂtegie similară în munca sa pentru Bosnia, «pentru a o ajuta să lupte împotriva războiului ÅŸi să obÅ£ină sprijin ÅŸi bani», potrivit lui Jim Harff, preÅŸedinte la Ruder Finn.
De asemenea, agenÅ£ia ÅŸi-a canalizat activitatea pentru a asiÂguÂÂÂra o rezoluÅ£ie a ONU în sprijinul intervenÅ£iei militare în Bosnia din «motive umaÂniÂtare». Pericolul a apărut când propaÂganda a alimentat acele atrocităţi prin sporirea urii ÅŸi inventarea neadevărurilor. PropaÂganda a dus la inevitabilele reacÅ£ii adverse din partea celeilalte părÅ£i vătămate, care comit acte de răzbunare.“ (Tom O’Sullivan, Truth is the first casualty in PR offensive, în The IndepenÂdent din 23 octombrie 2011)
*
Iar personalul marelui sindicat al lobby-ului american se supraÂpune adesea cu cel al activiÅŸtilor sociali de tot fel, aÅŸa fiind cazul ÅŸi cu Zach Gorin (foto), un director evreu din New York de la Ruder Finn, dar pe care îl regăÂsim ÅŸi ca „Senior Vice President“ la International Rescue Committee (ICR, acea organizaÅ£ie cu substrat evreiesc, la apariÅ£ia căÂreia a contribuit ÅŸi Einstein), care, din 1992, sub lozinca apărării „drepÂtuÂrilor omului“, s-a implicat partizan în disputele din Iugoslavia.
L-am văzut pe politicianul de top american Richard Holbrooke (Goldbrajch, după vechiul nume de familie, evreiesc, să nu uităm) implicat ca un câine al războiului împotriva Iugoslaviei ÅŸi a sârbilor prin intermediul International Rescue ComÂmittee (ICR) ÅŸi „Refugees International“, amÂbele intens finanÅ£ate ÅŸi conduse de George Soros. ICR i-a dat ÅŸi un premiu, al „Libertăţii“ (Freedom Award) lui Soros, după o alocuÅ£iune în favoarea sa făcută în 2013 de Bill Clinton, omul lor, care i-a servit puÂnând armata SUA să bombardese Iugoslavia după ce a devenit preÂÅŸeÂÂdinte al SUA în, 1993-2001, susÅ£inut de Soros ÅŸi de lobby-ul evreiesc.
International Rescue ComÂmittee, care l-a trimis la faÅ£a locului pe Holbrooke, care atunci avea o funcÅ£ie de conducere la banca evreÂiasÂcă Lehman, ÅŸi-a început activitatea în speÅ£a iugoslavă în 1992, acuÂzând maniÂpulator sârbii de „purificare etnică“ în Bosnia-Herzegovina.
ÃŽn aceeaÅŸi perioadă, Holbrooke activa, în mod misterios, într-o comisie înfiinÅ£ată la 24 octombrie 1991 de preÅŸedintele Africii de Sud, de anchetă privind violenÅ£ele publice interetnice ÅŸi prevenire a acesÂtoÂÂra, cunosÂcută ca „Goldstone Commission“, deoarece era condusă de judecătorul sud-african Richard J. Goldstone, evreu ÅŸi el, care, culÂmea, intrând în jocul global pe care îl făceau Richard Holbrooke ÅŸi lobby-ul evreiesc din SUA, va apărea în curând ca acuzator (prosecutor) la raÂpid fabricatul, în ograda ONU, în caÂdrul Tribunalului InternaÅ£ional pentru fosta Iugoslavie (International Tribunal for the Former Yugoslavia), funcÂÅ£ional între mai 1993 ÅŸi decembrie 2017.
Pretins mare specialist în crimele împotriva umanităţii, judecăÂtorul evreu de drept comercial Richard Goldstone a ÅŸtiut să îi acuze pe sârbi de cele mai atroce crime, inexistente chiar, probele fiind de fapt fake news proÂfeÂsiÂonal fabriÂcate de firÂmeÂle de lobyy angajate, ca ÅŸtiri de presă, dar în privinÅ£a crimeÂlor israÂeliene îmÂpoÂÂtriva palestinieÂniÂlor a scăldat-o. Astfel, însărcinat în 2009 de Consiliul ONU pentru DrepÂtuÂriÂle Omului, Goldstone iniÅ£ial a descoÂperit aceste crime, dar, în 2011, după o vizită în Israel, a fost pătruns de „lumiÂna investigaÅ£iilor efecÂtuÂaÂte de forÅ£ele [militare] israeliene, care au indicat că nu au vizat în mod inÂtenÂÅ£iÂonat civilii [palestinieni] ca o chestiune de politică“, scriind că, dacă doÂvezile „care au fost disponibile ulterior“, ar fi fost dispoÂniÂbiÂle la vremea când a raportat către ONU, raportul Goldstone „ar fi fost un alt docuÂment“, nu ar mai fi găsit nici o vină Israelului (Richard Goldstone, „Reconsidering the Goldstone Report on Israel and war crimes“, în The Washington Post din 1 aprilie 2011). Åži oricum, prin sistemul instituit la ONU, Israelul nu putea fi adus în faÅ£a unei instanÅ£e penale de crime umanitare, decât dacă SUA, Anglia ÅŸi FranÅ£a ar fi de acord (în Consiliul de Securitate, unde mai au drept de veto ÅŸi Rusia ÅŸi China).
Când Goldstein acuzase Israelul, el îşi trădase originile, aşa că evreii lui, „indignaţi“, erau cât pe ce să-l termine, punându-şi maşinile propagandistice asupra lui, dar el şi-a revenit la timp.
Ordinele ÅŸi înnodarea intereselor privind înfierarea Iugoslaviei s-au vehiÂculat, în general, prin ong-ul International Rescue ComÂmiÂttee, care, fondat din 1933, a avut la vârful staff-ului, a boad-ului de direcÂtori sau advisori mereu evrei, precum, la început, Carel Sternberg, direcÂtor executiv prin anii ’30-’40, după care se remarca în anii ’50, ca preÂÅŸeÂdinte, Leo Cherne, iar de la începutul anilor 1990 până în 2003, orÂgaÂniÂzaÅ£ia a fost conduÂsă de afaceristul evreu american Reynold Levy.
Perioada lui Reynold Levy este exact perioada afacerii de lobby îmÂpotriva Iugoslaviei ÅŸi perioada creării, prin manevre oculte ce au privit componenÅ£a acesÂtora, a Tribunalelor Penale InternaÂÅ£ionale pe crime de război ÅŸi aÅŸa zise „crime împotriva umanităţii“.
Reynold Levy, care făcea parte ÅŸi din alte puteÂrnice organizaÂÅ£ii, precum Council on Foreign Relations sau Nathan Cummings FoundaÂtiÂÂon (ce serveÅŸÂte cauzele evreieÅŸti, în general), a colaborat în mod firesc cu Holbrooke, care lucra la banca Lehman Brothers în timp ce Levy era un abonat obiÅŸnuit la multele milioane de dolari pe care le primea uzual de la această bancă în strângerile de fonduri pe care le făcea. Åži în prezent, preÅŸedintele IRC este tot un evreu, unul britanic, David Miliband, provenit dintr-o familie de evrei polonezi al cărui tată, Ralph (Adolphe, la naÅŸtere) Miliband a fost un proÂmotor marxist ÅŸi membru al miÅŸcării comuniste Jewish Labour Bund, la VarÅŸovia, dar ÅŸi al HashoÂmer Hatzair („Tânăra Gardă“), o grupare socialisto-sionistă, în timp ce mama sa fusese, înainte de a ajunge în Anglia, tot o activistă comuÂnisÂtă, deÅŸi provenea din foarte bogata familie evreiască polonă Kozak.
Sub ÅŸefia acestui David Miliband a fost decorat magnatul evreu George Soros de către International Rescue Committee, pentru „meriÂtele“ sale în acÅ£iÂunile din Iugoslavia, căci IRC a mai început o serie de „operaÅ£iuni“ din 1997 ÅŸi în interiorul „republicii Kosovo“, regiune albaÂneÂză „independentă“ reÂinvenÂtată prin destrămarea Iugoslaviei, apoi, din 1998-9, s-a extins la deservirea „refugiaÅ£ilor“ kosovari în Europa, ca ÅŸi din Macedonia, Albania, Muntenegru ÅŸi Bosnia, operaÅ£iuni în care fundaÅ£ia lui Soros a fost omniÂprezentă, instigând la revoluÅ£ii.
Conjuratul Richard Holbrooke avansa ÅŸi el, o dată cu apariÅ£ia ca preÅŸeÂdinte al SUA a lui Bill Clinton, care l-a numit ambasador al SUA în Germnaia, în 1993-1994, apoi l-a adus la Casa Albă ca „assisÂtant Secretary of State for European and Canadian Affairs“, un fel de secretar de stat la Externe pentru Europa ÅŸi Canada. Iar Holbrooke voia ca SUA să se implice militar în Iugoslavia, ceea ce s-a întâmplat, antrenând ÅŸi alte ţări.
Sub Clinton începea din nou vremea evreilor să acceadă în funcÅ£ii, admiÂnisÂtraÅ£ia SUA devenind cea mai evreiască de până atunci. Nu numai la Casa Albă colcăia o adevărată agentură evreiască (inclusiv cu agenÅ£i Mossad), dar ÅŸi la Curtea Supremă a SUA, unde el i-a numit judecători tot pe doi evrei, pe Ruth Bader Ginsburg ÅŸi Stephen Breyer (judecătoarea Ginsburg se trăgea din evrei ruso-polonezi, iar bunicul lui Breyer fuÂseÂse un evreu de clasă mijÂloÂcie care emigrase în SUA din România).
Era pe jumătate evreu până ÅŸi generalul american însărcinat de admiÂnistraÅ£ia Clinton a SUA ca să atace Iugoslavia. Este vorba de Wesley Clark, al cărui nume de familie real fusese Kanne, bunicul său de tată, Jacob Kanne, din Belarus, aparÅ£inând liniei evreieÅŸti Cohen, în timp ce bunica sa evreică, Ida, era o Goldman. Generalul Clark ÅŸi Richard Holbrooke, amândoi evrei, au lucrat mână în mână asupra Iugoslaviei ca reprezentanÅ£i ai SUA, unul miliÂtar, celălalt politic („assistant Secretary of State“).
Dacă în 1994-95, generalul Kanne-Clark era trimis de Casa Albă doar să îl susţină pe Holbrooke în Balcani, din 1997 el este numit de preşedintele Clinton drept „U.S. European Command“, poziţie din care Wesley Clark devine şi comandant suprem al forţelor NATO în Europa (Supreme Allied Commander Europe) şi bombardează intens până şi capitala Serbiei şi a Iugoslaviei, Belgradul, spre a ajuta secesioniştii.
Adică totul pentru clienţii croaţi, bosniaci şi kosovari.
Nu trebuie minimalizat nici faptul că unul dintre conjuraÅ£ii majori ai afacerii destrămării Iugoslaviei era mega miliardarul George Soros, care ÅŸi-a instaÂlat afacerile personale în Å£ara vecină, Albania (unde ÅŸi l-a instalat ca principală marionetă pe politicianul Edi Rama), pe care aproape că o deÅ£ine ecoÂnomic familia Soros, încercând să se întindă ÅŸi peste graÂniţă, în Kosovo ÅŸi mai departe (a se vedea capitolul „Aventura albaneză a lui Soros + Afacerea Kosovo“ din Cornel-Dan Niculae, „Societatea Civilă“ de sub Ong-urile internaÅ£ionale – orgaÂnizaÅ£ii ÅŸi servicii secrete din umbră).
* * * * *
Iar la conducerea Open Society Institute – Soros se afla ÅŸi Kati Marton, soÅ£ia lui RiÂchard Holbrooke. Marton era principala susÅ£iÂnăÂtoaÂre a Radio B-92 (alăÂÂturi de National EnÂdowÂment for Democracy, agenÅ£ie-fundaÅ£ie politÂică de stat a SUA), post de radio „de la Belgrad“ – capitala Iugoslaviei – care a avut o contribuÅ£ie conÂsiÂdeÂrabilă la răsÂturÂnarea principaÂlului lider sârb, Slobodan MiloÅŸevici.
Tot în conducerea Open Society Institute apărea ÅŸi un Kozak, cum se numea ÅŸi familia mamei lui David Miliband, ÅŸeful International Rescue ComÂmiÂttee. Este vorba de Michael Kozak, care a reuÅŸit să instaleze în lume, „în mod paÅŸnic“, lideri „simpatizaÅ£i de populaÅ£ie ÅŸi de Occident“ (James Petras, Imperialism and NGO in Latin America în MonthÂly Review în vol.49, nr.7, din decembrie 1997). Kozak a lucrat împreună cu Soros la programul Internet Access and Training Program (IATP), al cărui scop este acela de „a crea lideri de viitor“ în Europa de Est ÅŸi în statele fost sovietice.
Din 1999 până în 2001, Holbrooke a funcÅ£ionat ÅŸi ca ambaÂsaÂdor al StateÂlor Unite la NaÅ£iunile Unite (ONU), unde se emiteau deciÂziÂiÂle sau rezoluÅ£iile privind spaÅ£iul Iugoslaviei.
Puterea lui reală venea însă mai din spate, din acel deep state sprijinit ÅŸi pe o componentă globală. El era ÅŸi un participant la întruÂniÂrile Grupului Bilderberg, dar ÅŸi la ale Comisiei Trilaterale, unde se reÂgăsea din nou cu George Soros, iar în SUA era, bineînÅ£eles, unul din acei membri cu greutate ai Council on Foreign RelatiÂons.
*
ÃŽn 2006, presa britanică a confirmat o informaÅ£ie care circula de mult timp: Goran Hadžić, preÅŸedinte al Republicii Sârbe Krajina (RSK) din zona croată, în funcÅ£ie în timpul „Războiului de IndepenÂdenÂţă al CroaÅ£iei“, zis ÅŸi „măcelarul de la SrebreniÅ£a“ (în urma omorârii unor croaÅ£i după ce, în 1995, guvernul croat a declanÅŸat ofensiva Oluja, cu scopul de a prelua controlul asupra teritoriului RSK), ajunÂseÂse la o înÅ£elegere cu Richard Holbrooke, ca reprezentant al guverÂnulÂui StateÂlor Unite (ÅŸi nu numai) încă din anul masaÂcrului cu pricina. WashingÂtoÂnul urma să-i garanteze libertatea lui Karadzic, cu condiÅ£ia retraÂgeÂrii sale din politica din Bosnia ÅŸi HerÅ£egovina.
ÃŽnsă, în contextul operaÅ£iunilor militare, armata croată a comis chiar ea crime de război ÅŸi epurare etnică, ceea ce a dus la refugieÂrea a 200.000 sârbi, dar vinovaÅ£ii au fost făcuÅ£i ca ÅŸi scăpaÅ£i, căci instanÂÅ£a penală internaÂÅ£ioÂnală (creată de lobby-ul evreiesc) nu a vrut să îi juÂdeÂce, cum a făcut cu sârbii (nici pe Goran Hadžić nu l-au iertat, deÅŸi îi proÂÂmiÂseÂseÂră), ci i-au trimis pe croaÅ£i să fie judecaÅ£i de instanÂÅ£ele lor, croate, care au fost foarte blânde ÅŸi iertătoare.
(„Sârbii“ din Croaţia, care se luptau cu croaţii, sunt, de fapt, vlahi / români, slavizaţi de-a lungul timpului de către sârbi.)
*
Odată cu desprinderea ÅŸi independenÅ£a CroaÅ£iei ÅŸi Sloveniei, în 1995, războaiele de destrămare a Iugoslaviei s-ar fi putut încheia, dar răÂmăseseră „neeliberaÅ£i“ musulmanii din Kosovo, „rebelii albaÂnezi“, care îşi făcuseră ÅŸi ei o puternică unitate paramilitară, UCK-ul sau „ArÂmata de Eliberare din Kosovo“, o grupare paramilitară ce se deda la orice fel de crime. Fiind musulmani, au fost încurajaÅ£i de succesul musulÂmaÂniÂÂlor bosniaci, care fuuseseră susÅ£inuÅ£i de lobby-ul evreiesc angajat prin Ruder & Finn Global PoÂliÂtiÂcal AffaÂirs.
Dar kosovarii erau susţinuţi în primul rând de către George Soros, tătucul evreu implicat în tot ce mişca în Iugoslavia, interesat personal în obţinerea resurselor din Kosovo, pentru afacerile sale.
AÅŸa că musulmani kosovari au atacat ÅŸi ei cu începere din 1996 forÅ£ele sârbe ÅŸi iugoslave, sprijiniÅ£i de Occident ÅŸi de luÂmea isÂlaÂmică. SUA ÅŸi parteÂnerii ei voiau extinderea NATO în Balcani, unde liderilor americani li se explicase de către lobbyiÅŸti ÅŸi de thinktankeri că există o prea mare influenţă a Rusiei, prin co-sanÂguÂiÂnii lor slavi, sârbii.
Iar războiul împotriva Serbiei iugoslave a continuat din 1998!
Astfel a apărut ÅŸi, în martie 1999, ceea ce s-a numit „RăzboÂiul dintre Republica Federală Iugoslavia ÅŸi NATO“, desfăşurat cu inÂtenÂse bombardaÂmente între 24 martie ÅŸi 10 iunie 1999 asupra sârbilor.
NATO fusese angajat de presiunea asupra sa venită din partea inÂfluenÅ£a lui J. Rubin ÅŸi Madeleine Albright, doi evrei ce conduceau ministerul de ExÂterÂne din departamentul de stat al SUA (în timpul manÂdatului preÂziÂdenÂÅ£iÂal al lui Bill ClinÂton), iar bombardamentele aviatice au fost conduse de SUA ÅŸi Germania.
AproÂÂpierea NATO ÅŸi afilierea sa de organizaÅ£ia teÂroÂristă albaÂneÂÂză UCK, s-a înÂtâmÂÂplat în ciuda faptului că generalul Klaus Naumann (preÅŸeÂdintele CoÂmitetului Militar al NATO), declarase că „AmÂbasadorul Walker a arătat la NAC (Consiliul Nord Atlantic) că majoÂriÂtatea vioÂlenÂÅ£elor proÂvoÂcaÂte prin deschiderea focului de arme au fost caÂuzate de UCK (nu de sârbi)“.
AcelaÅŸi Holbrooke, alături de comandantul forÅ£elor NATO în Europa, Wesley Clark, ÅŸi de viitorul ministru de Externe al FranÅ£ei, Bernard Kouchner, bătea palma, în 1999, cu ÅŸefii albanezo-musulÂmani ai „Armatei de Eliberare din Kosovo“ (UCK), Agim Ceku ÅŸi Hashin Thaci (ce urmau să devină premieri ai Kosovo „independent“). Un raÂport ulterior, însă, al Consiliului Europei, din 2010, arăta că ÅŸi aceÅŸtia erau „măcelari“, căci Thaci ÅŸi Ceku au fost liderii unei grupări mafiote implicată în trafic de arme ÅŸi organe (prelevate de la prizonieri sârbi). Dar ei nu au fost condamnaÅ£i de Tribunalul Penal InternaÅ£ional pentru fosta Iugoslavie (TPII / „Yugoslavian War Crimes Tribunal“ sau „The International Criminal Tribunal for the former Yugoslavia“ – ICTY).
Dacă nu ar fi vorba de banii cu care au fost plătite, cu atât mai bizară apare atitudinea organizaÅ£iilor evreieÅŸti implicate în lobby-ul pentru croaÅ£i ÅŸi musulmanii iugoslavi, căci, conÂform istoriei evreilor holoÂÂcaÂustologici, statul croat nazist ar fi creat, între 1941-1945, lagăre de concentrare pentru comuÂniÅŸti, sârbi, rromi ÅŸi evrei, iar musulmanii (cei bosnieci, îndeosebi) au fost înÂreÂgimentaÅ£i chiar ÅŸi într-o unitate SS.
Evident că nu toÅ£i evreii erau părtaÅŸi la mârşăvie. Unul dintre evreii corecÅ£i atunci, YoÂhaÂÂnan RaÂmati, director al Jerusalem InstiÂtuÂte For WesÂtern Defence, chiar a spus, în 1995, că această afacere a disÂtruÂgerii Iugoslaviei „este fiÂnanÂÂÅ£ată de banÂcheÂrii inÂterÂnaÂÅ£iÂonali, altfel spus, de căÂtre evreii mondialiÅŸti“, adăÂuÂgând că „sancÂÅ£iÂunile exclusive conÂÂtra sârÂbilor sunt o ruÅŸine penÂÂtru umaÂniÂtate“, căci lupta acesÂÂtora „este o reacÅ£ie foarte naÂtuÂÂrală la orice poÂpor care îşi păsÂtreÂaÂză inÂÂstinctul naÅ£iÂonal de suÂpraÂÂvieÅ£uire. Iar a lupta, în ciuÂda sancÅ£iunilor impuse de o coÂmuÂÂnitate interÂnaÂÅ£iÂoÂnaÂlă ciÂniÂcă, doÂmiÂnată doar de interese fiÂnanÂÂÂciÂaÂre ÅŸi nu de coÂlecÂtiÂviÂtaÂte, conÂstiÂtuie un semn al onoarei“.
***
Stat prieten ÅŸi vecin, România avea să trădeze ÅŸi ea Serbia ÅŸi Iugoslavia sub influenÅ£a ambasadorului american la BucureÅŸti din peÂriÂoada 1994-1997, Alfred Moses, un evreu aflat în conducerea marilor organizaÅ£ii evreieÅŸti din SUA angrenate în lobby-ul împotriva sârbilor.
Alfred MoÂses, amÂbaÂsaÂdoÂrul SUA în România, era în acea vreme, anii ’90 ÅŸi începutul anilor 2000, deÅŸi stătea mai mult prin Europa, ÅŸi preÂÅŸeÂdinÂte al ComiÂteÂtului EvreÂiesc American (AJC), filiala New York, liÂder ÅŸi al B’nai B’rith, dar American Jewish CommiÂÂttee a fost cea mai implicată organizaÅ£ie evreiască americană angajată în lobby-ul împotriÂva Iugoslaviei, chiar ÅŸi David Finn, fondatorul firmei de PR angajată de croaÅ£i, bosniaci ÅŸi de kosovarii musulmani (firma Ruder & Finn Global Public Affairs), fiind unul dintre membri marcanÅ£i ÅŸi sponsori ai AJC.
Iar Moses ÅŸi-a păstrat influenÅ£a asupra decidenÅ£ilor politici români ÅŸi după ce nu a mai fost ambasador. ÃŽn septembrie 2001, după ce nu mai era amÂbasador la BucureÅŸti, el îi organiza o vizită în SUA preÂÅŸeÂdintelui Ion Iliescu.
Iar mâna dreaptă a lui A. Moses la BucureÅŸti în perioada 1995-1998, evreul american Michael Myron Einik, consul al SUA, s-a ÅŸi staÂbilit în România din 2002, după ce ÅŸi-a încheiat manÂdaÂtul de amÂbaÂsaÂdor în Macedonia, Einik devenind „om de afaceri“, în timp ce soÅ£ia lui, Sarah Einik, ÅŸi-a deschis o galeÂrie de artă în BucureÅŸti. (A rămas aproÂpiat de Dudu Ionescu, care până în 2002 a fost ministru de Interne, iar din 2016 a devenit consilier al preÅŸeÂdintelui Klaus Iohannis. Dudu Ionescu a lucrat din 2000 până în 2016 pentru companii israeliene.)
*
Colaborarea guverÂnului român cu agreÂsiÂuÂnea monÂdiÂaÂlă la dărâÂÂmaÂrea regimului iugoslav era una totală ÅŸi obeÂÂÂdiÂenÂtă. Două miÂnisÂtere erau direct implicate: ministerul de Externe al României – unde se aflau la comandă doi activiÅŸti aflaÅ£i până atunci în solda directă a lui Soros (aflându-se în staff-ul organizaÅ£iei acestuia în România): miÂnisÂtrul Andrei PleÅŸu ÅŸi adjunctul său, Mihai RăzÂvan UnÂguÂreaÂnu. seÂcreÂtaÂrul de stat (ajuns ulterior premier ÅŸi ÅŸef al SIE) – ÅŸi ministerul ApăÂrării, condus de Victor Babiuc. La nivel guÂverÂnaÂmenÂtal ÅŸi militar, ei au imÂpliÂÂcat România îmÂpoÂtriva Serbiei vecine. Åži PleÅŸu ÅŸi Babiuc s-au reÂgăsit ÅŸi în consiliul de administraÅ£ie al Colegiului Noua Europă, încă de la fonÂÂÂdarea acestuia, fundaÅ£ie privaÂtă care primea încă din 1998 donaÅ£ii de milioane de mărci de la fundaÅ£iile germane, iar atunci Germania avea să se implice direct, militar, în răzÂboiul anti-sârbesc din Iugoslavia, alături de SUA, folosind ÅŸi aeroporturile româneÅŸti. Åži secretarul de stat de la Externe, Mihai RăzÂvan UnÂguÂreaÂnu, fuseÂse un beneficiar de „burse“ (stipendii) de la ÅŸefii „invizibili“ ai Colegiului Noua Europă.
Tot în acei ani, ambasadorul evreu Alfred Moses s-a implicat direct, cu ordin de la Casa Albă, cum declară într-o carte a sa de meÂmorii, în forÅ£area României de a semna un „Tratat politic de bază“ dezÂavantajos cu Ucraina, prin care România ceda încă o dată toate teritoriile răpte ei de Uniunea Sovietică. Toată primăvara lui 1997 ambasadorul Moses s-a ocupat cu această treabă, făcând presiuni asupra României acuzată, printre altele de „revendicări teritoriale“, adică de punerea în discuÅ£ie a tratatelor de pace de la finele celui de Al Doilea Război Mondial ÅŸi a „Actului Final de la Helsinki“ din 1975 (Alfred H. Moses, „Jurnal de BucureÅŸti. Drumul României de la întuneric la lumină“, 2019).
Acest interes al politicii SUA pentru binele Ucrainei se explică prin „docÂtrina Brzezinski“ privind relaÅ£ia geostrategică a acesteia cu Rusia, care să nu redevină sau să rămâÂnă un imperiu împreună cu Ucraina. De aceea, sforarii din SUA au urmărit atragerea Ucrainei în „sistemul de alianÅ£e occiÂdental ÅŸi punerea unei distanÅ£e politice cât mai mari între Kiev ÅŸi Moscova“. De aceea, raporÂturile Ucrainei cu veÂcinii săi vestici (Polonia, România ÅŸi UngaÂria) trebuiau deÂgrevate în avantajul ei de orice problemă litigioasă ÅŸi, în plus, se impunea staÂbiÂliÂrea unor „structuri multilaterale de cooperare la nivel subregional apte a ancora cât mai ferm Ucraina în spaÅ£iul euro-atlantic“.
La schimb, pentru că ÅŸi-a cedat drepturile istorice către Ucraina, România a primit acordul ca de a face parte în viitor din alianţă miliÂtară NATO, ceea ce unii vedeau în aceasta o garanÅ£ie a neîntoarcerii Transilvaniei către Ungaria, pe modelul sfărâmării Iugoslaviei.
Dar românii ÅŸtiau că nu sârbii erau cei vinovaÅ£i în războiul de lângă ei. Politicianul Radu Vasile, care avea să devină prim-ministru când România s-a angajat la sprijinirea bombardării sârbilor, îşi aduÂcea aminte: „În 1997, fiind preÅŸedinte al Adunării Parlamentare a ConÂsiliului EuroÂpei, am fost în calitate de observator al ConÂsiÂliuÂlui Europei în Bosnia-HerÅ£egovina… Mergând la Sarajevo am aflat că România, aÅŸa săracă ÅŸi neagreată de Occident cum era atunci, era totuÅŸi o Å£ară fericită… dramele ce ardeau în sufletele românilor erau floare la ureÂche pe lângă dezastrul din Bosnia-HerÅ£egovina. Un deÂzastru niÂmiÂcitor ÅŸi complet, copleÅŸitor ÅŸi aproape cu neÂpuÂtinÂţă de repaÂrat, deoÂarece nenorocirea, marea nenorocire, nu stătea în numărul vicÂtiÂmeÂlor ÅŸi al gropilor comune, uriaÅŸ pentru o Å£ară atât de mică, ÅŸi nici în disÂtruÂgeÂrile materiale, înmărmuritoare ca amploare ÅŸi efect, ci în ură, în ura cumÂplită care se înrădăcinase în sufletul beligeranÅ£ilor…
Se înÂtâmÂpla să mergi pe o stradă care semăna cu o brazdă de beÂton ale cărei troÂtuare nu mai erau străjuite de niÂmic, căci toate caÂseÂle fuseseră preÂschimÂbate în ruine. Ghidul nosÂtru ne explica din când în când: strada aceasta desÂpărÅ£ea casele sârÂbeÅŸti din cartier de cele musulmane. «După cum vedeÅ£i, nu a mai rămas piaÂtră peste piaÂtră. Ziua musulmanii puneau tuÂnurile ÅŸi mitraÂliÂerele pe casele sârÂbilor, iar noaptea sârbii se strecurau în parÂtea musulÂmaÂnilor, păÂtrunÂdeÂau în case ÅŸi înjunghiau sau îmÂpuÅŸÂcau tot ce le cădea în mână»…
Sârbii din SaraÂjevo plecaseră în proÂporÂÅ£ie de 80%, iar casele lor sau, în fine, în ceea ce mai rămăsese din casele lor se mutaseră musulmanii… OaÂmeni care fuÂseÂseÂră vecini ajunÂseÂseră peste noapte duÅŸmani de moarte, spinÂteÂcânÂdu-ÅŸi coÂpiii, violându-ÅŸi femeile ÅŸi zbuÂrându-ÅŸi reciproc creierii. O lupÂtă surÂdă ÅŸi atroce, fără comandanÅ£i ÅŸi fără strategie… Ar fi fost o neÂdreptate să dai vina pe una din părÅ£i – zicea Radu Vasile. VioÂlenÂÅ£eÂle fuseseră săvârÅŸite de ambele. ImpreÂsia pe care a lăsat-o mass-media [ocÂciÂdenÂtală] atunci, cum că sârbii au fost criminali iar muÂsulÂmaÂnii victime pasive, era o denaturare. Åži atunci, ca ÅŸi în cazul răzÂÂboiului din Kosovo [de mai târziu, când Radu Vasile avea să fie prim-miÂnisÂtru al României – n.n.], CNN a denaturat în mod voit faptele, iar ocÂciÂÂdenÂtalii au fost încredinÅ£aÅ£i că singurii capi ai reÂleÂlor sunt sârbii. E uiÂmiÂtor ce efect de sucire a minÅ£ilor poate exerÂÂcita un post de teleÂviziune etiÂcheÂtat drept obiectiv…
ÃŽntr-o secÅ£ie de vot am făcut cunoÅŸtinţă cu o fată [sârÂboaiÂcă] de 23-24 de ani, slăbuţă ÅŸi pipernicită, membră în comisia de supraÂveÂghere a procesului electoral. Fusese violată de vreo 20 de soldaÅ£i bosÂniÂaci. ScăÂpase cu viaţă, dar pe chipul ei se întipărise o exÂpreÂsie golită de orice urmă de duioÅŸie ÅŸi căldură sufletească. Nu puÂtea uita ce păţise ÅŸi nu putea ierta. Nici măcar nu i-am cerut să-mi dea amănunte, am lăsat-o să-ÅŸi descarce sufletul simÂÅ£ind eu înÂsumi că nu pot asculÂta până la capăt. OmeneÅŸte vorÂÂbind, întâlÂnirea cu acea femeie a cântărit pentru mine mai mult decât toate înÂtâlÂniÂrile diÂploÂmaÂtice la un loc. Atunci am înÅ£eles că există situaÅ£ii umane ireÂmeÂdiÂaÂbil pierdute, când nu se mai poate face nimic ÅŸi când trauÂma trăită nu mai poate fi depăşită în timpul unei singure vieÅ£i de om. Nimeni, nici un tribunal ÅŸi nici o bancă din lume, nu poate desÂpăÂgubi un om care trecuse prin aÅŸa ceva, iar în faÅ£a unui asemenea om orice docÂtriÂnă politică ÅŸi orice viziune umanistă îşi arată dintr-o dată înÂtreaÂga deÂÅŸerÂtăciune, poÂliÂtiÂciÂeÂniÂlor nemairămânându-le decât să plece, reÂsemÂnaÅ£i, capul într-un gest de totală neputinţă.
Dacă aÅŸ fi Å£inut seama de ce credea opinia publică [româÂneasÂcă] despre războiul din Kosovo, guvernul meu ar fi trebuit să intre în război alăÂturi de Iugoslavia. Dacă aÅŸ fi Å£inut seama de ce scriau gaÂzeÂtaÂrii români atunci, astăzi România nu ar mai fi fost la un pas de a intra în NATO.“
Radu Vasile reÂÂcunoÅŸtea făţiÅŸ, mai departe, că „inÂterÂÂvenÂÅ£ia NATO [în Iugoslavia, în anul 1998] era o neÂdrepÂtate, o agreÂsiÂune de neÂÂjusÂtiÂficat din punct de veÂdeÂre moral ÅŸi juridic. Dar de aici ÅŸi până la creÂaÂrea unei opinii publice ostile NATO-ului ÅŸi doÂritoare a vedea România ca Å£ară neutră, ruptă de orice bloc militar, era un drum lung.“ (Radu Vasile, Cursă pe Contrasens. Amintirile unui prim-minisÂtru. BucuÂreÅŸti 2002. Pe larg subiectul apare în „Ofensiva iudaismului asupra României“, inÂcluÂsiv poziÅ£ia corectă faţă de Iugoslavia a israelianului YoÂhaÂÂnan RaÂmati.)
De fapt, guvernul lui Radu Vasile era ultrapenetrat de agenÅ£i ameriÂcano-soroÅŸiÅŸti, cum era Andrei PleÅŸu (recrut CIA ÅŸi Soros).
*
Kathy Ward a fost una din asistentele discipole politice ale lui Richard Holbrooke, care, fostă fellow la Casa Albă, a servit ÅŸi în misiuÂnea SUA la ONU, luÂcrând ÅŸi în biroul de ambasador al lui Holbrooke.
Ea, Kathy Ward, a fost implicată într-un mod uluitor în toată această afacere, a creării unui Tribunalul Penal Internaţional pentru crime de război şi împotriva umanităţii.
Ea a fost una din membrele acelei cabale evreieÅŸti „Coalition for International Justice“ (un ong creditat de finanÅ£atorii cauzelor evreÂieÅŸti), angajându-se apoi în advocacy privind crimele de război din Ruanda ÅŸi fosta Iugoslavie“. ÃŽn Iugoslavia a stat special pentru aceasta mult timp (doi ani a stat doar în CroaÅ£ia, apoi a fost „country director“ al unui program de ajutorare a refugiaÅ£ilor bosniaci). A pledat apoi ca acuzaÂtor la Tribunalul InternaÅ£ional, împotriva liderilor sârbi.
După ce s-ar fi sinucis peste câţiva ani, s-a spus despre aceasÂtă Katherine Ward, avocată, jurist ÅŸi activist de „human rights“, că era foarte, foarte apopiată de celebrul lobbyist evreu, businessman ÅŸi proÂducător de film Jack Allan Abramoff, căruia ea îi furniza clienÅ£i. ÃŽn periÂoada 1994-2001, Abramoff a fost lobbyist de top la firma evreiasco-anglo-saxonă americană „Preston Gates & Ellis“, în care Gates era numele tatălui miliardarului Bill Gates, tătăl lui fiind partener în firmă.
*
Tot pentru orchestrarea războiului balcanic din anii ’90 ÅŸi a desÂtrăÂmării Iugoslaviei a fost creat ÅŸi think-tank-ul Strategic Forecasting (Stratfor), un „serviciu privat de informaÅ£ii“ din SUA, totodată, creat de evreul maghiaro-ameÂrican George Friedman, fost agent CIA, politolog, exÂpert ÅŸi „analist financiar“, legendat ÅŸi ca „cel mai inteligent ÅŸi complet analist pe proÂbleÂÂÂme de spionaj, economic sau de altă natură“.
Friedman ÅŸi-a asociat la Stratfor mai mulÅ£i ofiÅ£eri ameÂricani ÅŸi a înÂceput prin a publica un briefing de zi cu zi cu informaÅ£ii „strategice“ geo-politic, astfel încât să aibă o asÂcensiune proeminentă ca „geopoliÂtiÂcal intelliÂgence & consulting comÂpany“ ÅŸi think-tank, lanÂsând în 1999 ÅŸi un „Centru de Criză“ din Kosovo la său, priÂvitor la loviturile aeÂriÂene ale NATO.
George Friedman s-a implicat în această problemă din 1996-1997, iar „analizele“ Stratfor lansate public (nu către un client privat) îi eduÂcau pe americani privind faptul că sârbii sunt „băieÅ£ii cei răi“ în războÂiul din Balcani. Cineva trebuie că îl plătea, dar clienÅ£ii Stratfor sunt întotdeauna secreÅ£i, deÅŸi când Wikileaks i-a furat coresponÂdenÂÅ£a elecÂtronică, s-a văzut că Stratfor este un „intelligence-industrial complex“ ÅŸi că printre clienÅ£ii ÅŸi relaÅ£iile sale se află de la universitatea cadrelor atlantiste, Stanford, la persoane importante din guvernul SUA, din serÂviciile secrete americane ÅŸi străine, zeci de trusturi de presă ÅŸi sute de ziariÅŸti, prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu sau BlackÂwater, companie ameriÂcană miÂliÂtaÂră privată, armată de mercenari, conÂtractată de guvernul ÅŸi de marile trusÂturi SUA pentru o serie de treÂburi murdare, îndeosebi în Orient.
După cum reiese din mesajele e-mail furate de la Stratfor, parÂteÂnera sa Blackwater a fost imÂplicată de la asasinarea liderului libian MuaÂmmar Gaddafi, până la orgaÂniÂÂzarea armată a „rebeÂlilor“ împotriva guvernului al-Assad din Siria, beÂneÂficiind pentru aceasta de rapoarte informative secrete ale Stratfor priÂvind opoziÅ£ia siriană. Din acest moÂtiv, Julian Assange, ÅŸeful WikiLeaks, a descris Stratfor ca fiind „umbra CIA“ (sau CIA-ul din umbră), lucrând, mai murdar ÅŸi mai ileÂgal, pentru firme uriaÅŸe americane precum Lockheed Martin, NorthÂrop GruÂmman, Raytheon sau agenÅ£ii guvernamenÂtale, inclusiv US Department of Homeland Security, US Marines sau US Defense Intelligence AgenÂcy (seviciul secret militar american).
E-mailurile Stratfor dezvăluie o companie ce cultivă legături strânÂÂÂse nu numai cu agenÅ£iile guvernamentale americane, ci ÅŸi anÂgaÂjează foÅŸti agenÅ£i ai guvernului SUA, face rapoarte pentru comanÂdanÂtul US Marine Corps ÅŸi antrenează puÅŸcaÅŸii marini ai SUA ÅŸi „alte agenÂÅ£ii de inÂformaÅ£ii guvernamenÂtale“ pentru „a deveni guvernul Stratfor“.
TotoÂdaÂtă, un număr mare de „abonaÅ£i ÅŸi clienÅ£i“ ai Stratfor lucreaÂză în agenÅ£iile militare ÅŸi de informaÅ£ii ale SUA. Email-urile dezvăluie cum personalul firmei private de informaÅ£ii, se pliază politicilor guverÂnaÂmentale ale SUA sau a trimis ponÂturi Mossad-ului, serviciul secret israelian, inclusiv prin coresponÂdenÅ£i de presă evrei.
Stratfor este condus în prezent de Shea Morenz, fost director al uriaşei bănci evreieşti Goldman Sachs, şi de Fred Burton, fost ofiţer şi agent special al Diplomatic Security Service, din cadrul guvernului SUA, din 1985 până în 1999 (care a prins din plin, adică, participarea la războaiele din Balcani). Mai spre prezent, Stratfor tot concepe, din 2015 încoace, un război al Estului Europei cu Rusia, pe care l-a tot amânat, dar nu l-a abandonat.
Vedem, în concluzie, cum o cabală evreiască a ÅŸtiut ca, preÂluÂând ÅŸi aceiaÅŸi oameni, să facă o punte peste timp ÅŸi să construiască pe modelul Tribunalului de la Nurnberg o pretinsă Curte Criminală InterÂnaÅ£iÂoÂnală (International Criminal Court / ICC), pusă sub umbrela ONU, în care justiÅ£ia este la fel de corect tranÅŸată ca ÅŸi în urmă cu o jumătate de secol.
Tribunalul Penal InternaÅ£ional pentru fosta Iugoslavie (The InterÂnational Criminal Tribunal for the Former Yugoslavia), adoptat de ONU în 1993, ÅŸi care a funcÅ£ionat până în 2017, a fost doar o prefigurare a InternatiÂonal Criminal Court / ICC, pentru apariÅ£ia ambelor acÅ£ionând din umbră Coalition for International Justice, organizaÅ£ie privată cu o istorie ascunsă, finanÅ£ată de evreul George Sarlo, care crede că vorÂbea cu Dumnezeu despre justiÅ£ie când se droga cu haluÂciÂnoÂÂgeÂne mexicane.
Nu oricine poate fi judecat şi condamnat, căci International Criminal Court (ICC) are jurisdicţie asupra infracţiunilor numai dacă acestea sunt comise pe teritoriul unui stat parte – stat care a aderat la acel Rome Statute în 1998 sau ulterior – sau dacă sunt comise de un cetăţean al unui stat parte.
Israelul şi Statele Unite ale Americii nu au aderat la Statutul de la Roma din 1998, deşi evreii americani au fost principalii sforari ai acestuia, prin „Coaliţia pentru Justiţie Americană“.
O excepÅ£ie de la această regulă este că ICC poate avea jurisÂdicÅ£ie ÅŸi asupra infracÅ£iunilor dacă jurisdicÅ£ia sa este autorizată de ConÂsiliul de Securitate al OrganizaÅ£iei NaÅ£iunilor Unite.
Dar Naţiunile Unite (ONU), sunt organizaţia învingătorilor din Al Doilea Război Mondial, astfel încât aceştia, SUA, Anglia, Rusia, China şi Franţa, şi-au rezervat prin statutul ONU dreptul de a bloca (de veto) orice decizie a Consiliului de Securitate, iar SUA va bloca oricând o judecare a Israelului pentru crime împotriva umanităţii, de exemplu.
Evident, prin acelaşi mecanism, nici SUA nu poate fi judecată.
* * *
„Criminalii Perfecţii“ au însuşirea de a crea aparenţele astfel încât victimele lor să pară vinovaţii.
Adesea ei nici nu apar în public.
De aceea au pus în făţă, ca ÅŸef al Tribunalului Penal, o perÂsoaÂnă cu o bună imagine publică, pe fosta procuroare antimafia Carla del Ponte, care prezenta asigurări de probitate. Până ÅŸi numele ei era ca o melodie caldă pentru public. ÃŽn decembrie 1999, ca proÂcuÂror-ÅŸef al TriÂbunalului Penal pentru fosta Iugoslavie, Carla del Ponte era întrebată de publicaÅ£ia londoÂneÂză The Observer dacă era pregătită să incrimineze personalul NATO pentru asaÂsinarea populaÅ£iei civile, comisă de piloÅ£i ÅŸi comandanÅ£ii lor. Ea răspundea atunci că da, că dacă nu ar face-o nu ar avea ce căuÂta în funcÅ£ia pe care o primise, dar imediat au apăut o serie de negaÅ£ii oficiale din SUA ÅŸi Canada privind vreo vinovăţie. Chiar ÅŸi Carla del Ponte avea să se dezică de poziÅ£ia ei peste câţiva ani.
De abia după ce ÅŸi-a dat demisia, Carla del Ponte a vorbit, în cartea sa The Hunt, despre faptul că albanezii kosovari au smuls orgaÂnele interne penÂtru trafic de la câteva sute de sârbi, răpiÅ£i la finalul războiului din Kosovo în 1999, daÅ£i apoi ca dispăruÅ£i în război, morÅ£i de fapt în urma golirii de organe. JurnaliÅŸtii de investigaÅ£ii ÅŸi Human Rights Watch au venit ÅŸi ei atunci ÅŸi au completat datele, arătând că cei răpiÅ£i erau tineri ÅŸi sănătoÅŸi, fiind duÅŸi într-o casă galbenă din oraÅŸul albanez Burrel, unde „doctorii îi operau“ de organe, care erau duse imeÂÂdiat cu avionul în capitala Tirana ÅŸi plaÂsate de aici la dealerii pieÅ£ei negre internaÅ£ionale, ajungând la bogaÅ£ii lumii. Dar, în afară de sârbi erau golite de organe ÅŸi femei ruse sau de alte naÂÅ£ii, răpite ÅŸi ele, între ÅŸefii reÅ£elei aflându-se ÅŸi Hashin Thaci, viitor premier al nouÂlui „stat“ Kosovo, „independent“, agreat de Occident.
Dar Thaci ÅŸi asociaÅ£ii lui politico-mafioÅ£i erau cei cu care bătuse palma însuÅŸi Richard Holbrooke, politicianul evreu american, care reÂpreÂÂzenta SUA ÅŸi era unul din artizanii creării curÅ£ii penale prin sfoÂrăÂÂria „Coalition for International Justice“.
Cornel-Dan NICULAE
invictuswebmedia.com
Reclame
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!
Pe scurt: “toata floarea cea vestita a intregii jidanimi criminale”! Sunt precum o armata de plosnitze si gandaci care invadeaza o locuinta! Si care nu se opresc, decat atunci cand primesc o otrava adecvata! Sa speram ca Rusia are in dotare o astfel de “otrava”!
Revista “Metania”, prima revista gratuita care cuprinde Apostolul, Evanghelia si cuvantul Sfantului Teodor Studitul pentru fiecare duminica din luna. Numarul 1, aprilie 2022: https://mantuireaorg.blogspot.com/2022/04/revista-metania-numarul-1.html
Daaah, una nucleară…
Rusia are cu ce sa le dea peste nas dar are lideri slabi.Deci va fi o lume monopolara,conform noii ordini mondiale.
https://omuldinnordforever.wordpress.com/2022/04/09/de-ultima-ora-putin-elibereaza-35-000-de-copii-inchisi-in-ucraina-declaratia-incendiara-a-unui-jurnalist-de-investigatii/