X

Se acreditează teoria că Inteligența Artificială este deja “conștientă”, cu avertismentul că este posibil generatoare de dictaturi infinite

Un cercetător avertizează că inteligența artificială avansată ar putea fi deja conștientă

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Ilia Sutskever, director de cercetări la compania americană OpenAI, a scris joi pe Twitter că „s-ar putea ca rețelele neurale mari să fie ușor conștiente în prezent”.  Ar fi puțin spus că aceasta este o poziție mai puțin obișnuită, paradigma acceptată de cercetătorii din domeniul AI fiind că, deși s-au făcut progrese majore în ultimele decenii, inteligența artificială nu este nici pe departe capabilă să experimenteze lumea în mod conștient.

Nu este clar ce l-a motivat pe Sutskever să facă această postare și el nu a oferit clarificări sau informații suplimentare privind postarea sa. Însă știm că acesta este preocupat de mulți ani de inteligența artificială generală (AGI), care se referă la AI ce operează la un nivel uman sau super-uman. De exemplu, el a declarat în timpul apariției sale în documentarul iHuman din 2019 că AGI „va rezolva toate problemele pe care le avem în prezent”.

Însă el a avertizat apoi că acest tip de inteligență artificială are de asemenea „potențialul de a crea dictaturi cu o stabilitate infinită”. Acest tweet pare să fie prima ocazie în care Sutskever, care a cofondat OpenAI în 2015 alături de Elon Musk și Sam Altman, actualul CEO al companiei, afirmă că mașinăriile conștiente ar fi sosit deja.

Și mai bizar este faptul că OpenAI a fost fondată ca o organizație non-profit ce avea scopul de a limita amenințările reprezentate de AI înainte de a anunța că demarează cercetări care să creeze inteligență artificială avansată. Musk a părăsit OpenAI în 2019 după ce s-a aflat că grupul a creat un generator de „fake news”, despre care unii credeau că este prea periculos pentru a fi lansat.

Elon Musk anunțase că părăsește organizația deoarece nu este de acord „cu unele din lucrurile pe care echipa de la OpenAI” vrea să le facă, afirmând că nu mai a avut nicio legătură cu grupul de peste un an. La doar o lună după plecarea lui Musk, reprezentanții OpenAI au anunțat că organizația nu mai este una non-profit, trecând la un model de „profit limitat”, relatează Futurism.com.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

8 comentarii

    1. Constiinta “tine” de viu.
      O baza de date care produce intrebari si-si raspunde …
      – ce sint
      – masina
      – sint om
      – nu
      ….
      Nu “serveste”creunei constiinte ci simuleza “reflectarea?, simuleaza “aflarea” unor relatii intre echipamentul informatic si mediu…
      De parca unui sitem electronic, electric, mecanic, informatic ii poate “oas” cum au clasificat oamenii “lucrurile” …

      Diavolul ii “inspira” pe astia cu mai multa sau mai putina carte sa nege pe Dumnezeu si sa-si iubeasca imaginatia imbolnavita de minciuna, nu e nici masina,ori rchipament sa “plesneasca” si sa devina inutilizabil/nefunctional… nici program de calculator – sa nu-l “erase” cineva din viteza…

  1. The Plan to Turn You Into a Genetically Edited Human Cyborg

    The U.K. Ministry of Defense and the German Bundeswehr Office for Defense Planning Human stress that human augmentation needs to be a key area of focus to win future wars.
    Human augmentation will not be restricted to the military ranks. It’s really a way to further separate classes of humans, with the rich and powerful elite eventually using their augmented “super-human” status as justification to rule everyone else.
    The goal of The Fourth Industrial Revolution — introduced and pushed by the World Economic Forum — is transhumanism, the merging of man with machine.
    Human augmentation can directly affect behavior, either positively or to the detriment of that person.
    In the transhumanist view, the human body is a “platform” that can be augmented in myriad ways, physically, psychologically and socially.

    https://articles.mercola.com/sites/articles/archive/2022/02/14/human-augmentation.aspx

    https://media.mercola.com/ImageServer/Public/2022/February/PDF/human-augmentation-pdf.pdf

  2. Deja in Romania de foarte multi ani serviciile si politia folosesc tehnologie de monitorizare la distanta a gandurilor umane cu ajutorul accesului in timp real a softurilor specializate cu acces la retelele satelitare. Multi nici nu isi imagineaza ca deja se intampla, iar oamenii nici nu banuiesc ca sunt monitorizati in timp real, fie ca sunt in Biserica la slujba, fie ca se roaga acasa, fie ca sunt in intimitate cu sotia sau la serviciu sau pe strada. Este o forma de dictatura extrem de avansata, mai grav insa este ca cei care au acces la aceasta tehnologie si o folosesc o manipuleaza in folos propriu in defavoarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului si a credintei, pentru ca nicio lege fundamentala din lume la acest moment nu permite un astfel de acces in mintea umana. Cine-i verifica pe ei pentru ceea ce fac?

    In State profesorul Gunn a fost actionat in instanta, dar in prezent atat in Romania, in UE cat si in State aceasta metodologie ilegala de monitorizare a oamenilor este functionala si este gestionata chiar din interiorul aparatului de stat.

    Sunt foarte multe surse pe internet care confirma utilizarea Remote Neural Monitoring si Gangstalking in Europa, in Romania, aceasta este cea mai avansata forma de terorism a statului la adresa cetatenilor indezirabili, fiind tintiti in special cei care nu sunt controlabili si nu sunt supusi sau care incearca sa spuna adevarul si mai ales care arata cu degetul catre papusarii din umbra ai regimurilor. Desigur nici adversarii politici nu sunt uitati.
    Traim vremurile cele de pe urma

  3. Doamne ajutā!
    Rugaciuni multe la HRISTOS ecraneaza tehnologiile satanice ale statului antihristic si a slugoilor ocultei.
    Gandurile umane nu pot fi citite decât prin DUHUL SFÂNT! Nu exista tehnologii de cititre , numai de blurare a creierului prin puls electromagnetic. Dar, nu are efect la persoanele care au lust cu vrednicie Sfânta Ìmpartasanie.

    Mergem cu HRISTOS înainte!

    Doamne ajutā!

    1. Deja este folosita de foarte multi ani aceasta tehnologie si este chiar impotriva fiintei umane si a operei Lui Dumnezeu. Sunt mii de pagini de internet in care este explicata cum este folosita, in Romania multi inca nici nu banuie, iar cei care sunt in interior si stiu nu vor vorbi. Grav este ca sunt si foarte multi care colaboreaza la adresa celor care sunt considerati tinte, inclusiv preotii colaboreaza, nestiind ca astfel se leapada de ce si-au asumat sa faca slujind doar lui Hristos. S-au facut verificari amanuntite chiar in Romania, si chiar in timpul slujbei a Sfintei Liturghii, este cea mai nemernica forma de terorism si terorizare a omului de catre om. Chipurile pentru siguranta nationala, in fond monitorizarea, neutralizarea si eliminarea celor potentiali periculosi pentru stat.

      https://www.linkedin.com/pulse/micro-chip-implant-whatever-implants-all-leads-remote-projjal-ghosh

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button