X

SS Daniel i-o ia înainte lui Cîțu: Slujbele în perioada Sfintelor Paști se vor desfășura în interiorul și/sau în afara lăcașurilor de cult

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Cancelaria Sfântului Sinod a transmis marți, 20 aprilie, un set de recomandări privind modul în care se vor organiza slujbele în perioada 24 aprilie – 7 mai 2021.  Se fac precizări privind procesiunile de Florii, Deniile, sosirea Luminii Sfinte și Învierea, dar și referitoare la sărbătoarea Izvorul Tămăduirii.

”Îndrumări ale Cancelariei Sfântului Sinod, aprobate de Patriarhul României, privind slujbele care vor fi săvârșite în perioada dintre sâmbăta Floriilor și sărbătoarea Izvorului Tămăduirii (24 aprilie – 7 mai 2021), în condițiile stării de alertă.

Având în vedere că, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 432/8 aprilie 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 aprilie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 369 din 9 aprilie 2021, starea de alertă a fost prelungită pe întreg teritoriul țării pentru o nouă perioadă de 30 de zile, începând cu data de 13 aprilie 2021,

Ținând cont de prevederile Ordinului comun al Ministrului Sănătății și al Ministrului Afacerilor Interne nr. 1.103/95/2020 pentru aprobarea regulilor privind accesul în lăcașele de cult, distanța minimă de siguranță și măsuri sanitare specifice pentru desfășurarea activităților religioase, publicat în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 520 din 17 iunie 2020,

Cancelaria Sfântului Sinod a elaborat prezentele Îndrumări, adresate tuturor unităților de cult din România ale Bisericii Ortodoxe Române, privind sfintele slujbe care vor fi săvârșite în perioada dintre sâmbăta Floriilor și sărbătoarea Izvorului Tămăduirii (24 aprilie – 7 mai 2021):

1. Sfintele slujbe vor fi săvârșite potrivit prevederilor liturgice și tipiconale specifice perioadei, cu respectarea actelor normative privind starea de alertă pe teritoriul României.

2. Sfintele slujbe pot fi oficiate în interiorul și/sau în afara lăcașurilor de cult, cu respectarea regulilor de protecție sanitară prevăzute de Ordinul comun al Ministrului Sănătății și al Ministrului Afacerilor Interne nr. 1.103/95/2020, dintre care amintim: dezinfectarea mâinilor la intrarea în lăcașul de cult; purtarea obligatorie a măștii sanitare, astfel încât aceasta să acopere gura și nasul; asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană și o distanță de minimum 2 m între persoane, în interior, și 1,5 m între persoane, în exterior.

3. Fiecare unitate de cult va pregăti mai mulţi voluntari, care vor purta ecusoane personalizate, pentru a asigura desfășurarea în bune condiții a sfintelor slujbe și a activităților specifice perioadei prepascale și pascale.

4. Preoții vor aduce, din timp, la cunoștința credincioșilor programul evenimentelor religioase și prezentele recomandări, făcând apel la respectarea normelor igienico-sanitare.

5. Preoții parohi, stareții sau ecleziarhii, după caz, vor calcula numărul persoanelor care pot intra în lăcașul de cult și în incinta acestuia, îngrijindu-se de marcarea corespunzătoare a locurilor în care pot sta credincioșii, astfel încât să fie respectate normele legale privind distanțarea fizică dintre persoane.

6. Pentru evitarea deplasărilor și aglomerărilor, se recomandă credincioșilor să participe la sfintele slujbe săvârșite la unitățile de cult de care aparțin din punct de vedere teritorial (biserica parohială).

7. Întrucât „organizarea de procesiuni și/sau pelerinaje religioase este permisă numai cu participarea persoanelor care au domiciliul sau reședința în localitatea unde se desfășoară respectiva activitate” (art. 1 pct. 10-11 din Anexa 3 a HG nr. 432/8 aprilie 2021), se recomandă ca, acolo unde există această tradiție, procesiunile de Florii să fie organizate în ajunul sărbătorii de către fiecare unitate de cult, cu proprii credincioși, prin înconjurarea lăcașului de cult. Ramurile de salcie sau finic vor fi binecuvântate în Sâmbăta lui Lazăr, 24 aprilie 2021, după Vecernie, dacă se organizează procesiune în jurul lăcașului de cult, sau în Duminica Floriilor, 25 aprilie 2021. Ramurile binecuvântate vor fi distribuite de către preoți și voluntari în exteriorul lăcașului de cult, iar credincioșii vor fi îndemnați să aștepte pe locurile marcate până când vor primi ramurile. Pe tot parcursul slujbei și al procesiunii se va respecta distanța fizică prevăzută de reglementările legale.

8. În săptămâna Sfintelor Pătimiri, sfintele slujbe (Sfânta Liturghie, slujbele Deniilor, Taina Sfântului Maslu, Taina Spovedaniei etc.) vor fi oficiate în interiorul și/sau în afara lăcașurilor de cult, potrivit rânduielilor liturgice și tipiconale, cu respectarea regulilor de protecție sanitară. Ținând cont că circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este interzisă în intervalul orar 22,00-5,00, iar în localitățile cu rată mare de incidență a cazurilor de persoane infectate circulația în afara locuinței/gospodăriei este interzisă în intervalul orar 20,00-5,00 (art. 2 alin. 1 pct. 2-4 din Anexa 3 a HG nr. 432/8 aprilie 2021), sfintele slujbe săvârșite seara vor fi programate, după caz, într-un interval orar care să permită revenirea credincioșilor la casele lor, astfel încât să fie respectate prevederile legale în vigoare.

9. În Sfânta și Marea Vineri, la momentul înconjurării bisericii cu Sfântul Epitaf, voluntarii vor îndemna pe credincioși să respecte distanța fizică. Dacă biserica nu are ieșiri laterale și nu poate fi asigurat un flux de intrare-ieșire, clericii vor aștepta în curtea bisericii până când toți credincioșii vor trece pe sub Sfântul Epitaf, apoi vor intra în biserică pentru partea de final a slujbei. Dacă în biserică nu există spaţiu suficient pentru credincioşi, după închinare, aceştia vor aştepta în curtea lăcaşului de cult, pe locurile marcate.

10. Potrivit tradiţiei începută în anul 2009, Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în ziua de sâmbătă, 1 mai 2021, spre seară, şi va fi oferită delegaţiilor eparhiilor la Aeroportul Internaţional Otopeni. Delegații vor purta mască de protecţie şi vor respecta distanţa fizică prevăzută de lege. Ulterior, Centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui, în timp util, Sfânta Lumină fiecărei parohii.

11. Ținând cont că „în toate localitățile se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în perioada 1 mai-2 mai 2021, în intervalul orar 20,00-5,00 pentru deplasarea și participarea la slujbele religioase” (art. 2 pct. 6 din Anexa 3 a HG nr. 432/8 aprilie 2021), slujba Învierii Domnului din noaptea zilei de duminică, 2 mai 2021, va fi săvârșită în prezența credincioșilor, potrivit rânduielii liturgice a Bisericii Ortodoxe.

Astfel:

– pentru a evita aglomerația, la unitățile de cult cu pangarul în interiorul bisericii, vor fi organizate din timp, în locuri special amenajate în afara lăcașului de cult, mai multe puncte de distribuire a Paștilor (pâine binecuvântată și stropită cu agheasmă și vin, pregătită și ambalată din vreme în pachete/punguțe de unică folosință închise, respectând regulile de igienă), a lumânărilor, a candelelor și a obiectelor de colportaj;

– credincioșii vor aștepta, în afara lăcașului de cult, pe locuri individuale special marcate, primirea de la clerici a Sfintei Lumini, la ora 00.00, păstrând distanța de 1,5 m între persoane;

– după oferirea Sfintei Lumini, se vor citi Sfânta Evanghelie și Pastorala;

– la finalul slujbei de afară, pentru săvârșirea Canonului Învierii şi a Sfintei Liturghii, clericii vor intra în lăcașul de cult împreună cu credincioșii, în limita spațiului disponibil, potrivit prevederilor sanitare în vigoare, sau vor continua slujba în afara lăcașului de cult, în cazul în care numărul credincioșilor este mare.

12. În prima zi de Paşti, slujba Vecerniei sau A doua Înviere, se săvârşeşte în biserici, începând cu ora 12.00, cu participarea credincioşilor mireni, respectându-se regulile sanitare în vigoare.

13. În ziua de vineri, 7 mai 2021, cu prilejul sărbătorii Izvorului Tămăduirii, slujba de sfințire a apei va fi săvârșită, în exteriorul bisericii, după rugăciunea amvonului de la Sfânta Liturghie. După sfințirea apei, aceasta va fi oferită credincioșilor în afara lăcașului de cult de către voluntari, credincioșii păstrând în mers distanța de 1,5 m și purtând mască de protecție.”, se arată în decizia luată de Cancelaria Sfântului Sinod.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

15 comentarii

  1. …sunt extrem de revoltat pe acest comunicat ptr ca este incomplet. nu inteleg de ce nu se precizeaza in ce mana trebuie sa tina credinciosii lumanarea la slujba de Inviere, la ce interval de timp poate fi mutata lumanarea dintr-o mana in cealalta, ce facem daca, Doamne fereste, bate vantul si ni se stinge lumanarea, cum trebuie primita punguta cu Sf. Pasti (se pune in palma, se apuca punguta cu doua sau trei degete?). Asteptam deci si aceste precizari.

    1. Asta inseamna cand l-am vandut pe Hristos pe 30 de arginti(echivalentul unei amenzi de 30 de lei,s-au a unei contestatii…) anul trecut luand lumina de la balconul blocului,stand in casa toti de frica…acum ne arata pseudo-patriarhul vanzator la Creta 2016,ca la copiii de gradinita…aici va jucati,aici mancati,aici treaba mica….

      1. trist, dar ai dreptate…chiar daca am aflat ulterior ca au existat totusi unele manastiri si biserici care au primit credinciosi si anul trecut de Inviere (cu participarea inclusiv a unor politisti si jandarmi, care patrulau pe acolo – deh, are Dumnezeu oamenii Sai ascunsi in lume pe care doar El îi stie)

  2. Nu cautati justificari,individul este o rusine si o pierzanie pentru Biserica neamului.Demisia ar fi singurul sacrificiu pe care il poti face pentru romanii credinciosi cati mai sunt

  3. A spus-o inaintra lui catu,deoarece este mai mare in grad(masonic) decat el si stapanul intunecat l-a anuntat intai pe el…Apropo,de cand a inceput aceasta nebunie,nu am schimbat nimic(dau slava lui Dumnezeu!),iar slujba de Inviere am facut-o cu oameni(cativa,mai curajosi).

    1. adevarat fratilor crestini “anonimi cu duhul”nu l-ati vandut pe Hristos pentru 30 de arginti,l-ati dat gratis,cata generozitate!

  4. Toata aceasta “pandemie” este doar un pretext pentru ingineria sociala. Cand vrei sa schimbi un sistem social cu altul, aproape ‘peste noapte’, intai induci o idee falsa, cum ar fi un pericol invizibil, si impui anumite masuri care schimba si intrerupe ritmul societatii si obiceiurile zilnice ale fiecarui individ – in timp ce, in spatele “scenei”, ai pregatit deja scenariul pentru ‘noua oranduire’. Astfel, cat timp oamenii se vor ocupa cu prostii gen ‘cu masca sau fara masca?’, ‘covid sau minciuna?’, ‘care este originea virusului?’ etc. (adica chestii care nu au nici un sens, in esenta, pentru ca totul este doar un scenariu dinainte stabilit) sau se vor suspecta si dusmanii unul pe altul pentru niste stupiditati, tu iti vezi linistit de treaba chiar la lumina zilei pentru ca atentia si mintea oamenilor sunt ocupate cu aberatii… Dupa ce societatea este bulversata, derutata si ametita de ceea ce se petrece este mult mai usor sa implementezi ‘noul sistem’, pentru ca oamenii vor accepta ‘noua oranduire’ ca pe ceva de bine… fara sa isi dea seama ca intre timp si-au predat libertatile cetatenesti

  5. Sfântul Sinod Permanent al Bisericii Greciei din a 164-a perioadă sinodală, în cadrul ședinței sale de teleconferință, marți, 20 aprilie 2021, a informat despre toate deciziile Preafericirii Sale, Ieronim, Arhiepiscopul Atenei și al întregii Grecia.
    În ceea ce privește Slujba Învierii, Sfântul Sinod a luat în serios restricțiile actuale de circulație și, a decis în unanimitate începerea slujbei Învierii la ora 21:00. de Sâmbăta Mare. Ceremonia va avea loc în curtea Sfintelor Biserici, conform tradiției, și va fi urmată de Sfânta Liturghie Divină în interior.

    https://www.vimaorthodoxias.gr/ekklisia-tis-ellados/oloklirothike-i-dis-anoiktoi-oi-naoi-tin-megali-evdomada-anastasi-stis-9-to-vrady/

  6. Nu mai cartiti, nu vad practic nici o deosebire fata de alti ani, exceptand masca si distantarea. Ca de obicei lumea se va inghesui sa ia lumina – de pe la 23,30 – si pe la 0,30 deja va fi pustiu in curtea bisericii si inauntru vor fi doar cei care participa la slujba Invierii, pana pe la 3,30-4,00, si vor fi destul de putini incat sa aiba loc linistiti. Bucurati-va! Postiti, spovediti-va, impartasiti-va si bucurati-va de viata, de ce va pierdeti vremea cu rautati gratuite?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button