Duminica Sfântului Ioan Scărarul. Predica Sf. Iustin Popovici

Sfântul Ioan Scărarul a scris cum a trăit şi a trăit cum a scris.  De aceea, în duminica a patra din Postul Sfintelor Paşti, el este pomenit ca „scară” sau întăritor al celor ce se nevoiesc şi urcă duhovniceşte, atât prin pilda vieţii sale, prin scrisul său, cât şi prin rugăciunile sale pentru cei ce se luptă duhovniceşte.

Pomenirea Sfân­tului Ioan Scărarul în Duminica a patra din post nu se face pentru că ar fi ziua trecerii lui la viaţa veşnică, ci este pomenit în duminica a patra din Post ca dascăl al pocăinţei. El se numeşte Scărarul, pentru că a scris o carte deosebită pe care a intitulat-o „Scara virtuţilor”sau „Scara paradisului”,prin care ne arată cum, prin lepădarea de patimi şi prin dobândirea virtuţilor, oamenii urcă duhovniceşte, în sufletul lor, spre învierea sufletului şi spre întâlnirea cu HristosCel Răstignit şi înviat, adică prin comuniunea cu Dumnezeu ei dobândesc Raiul sau Paradisul. „Scara”a fost şi încă mai este în multe mănăstiri călăuză duhovnicească în lupta împotriva patimilor şi în dobândirea virtuţilor.

În cartea aceasta, se vede că Sfântul Ioan a scris cum a trăit şi a trăit cum a scris. De aceea, în duminica a patra din Postul Sfintelor Paşti, el este pomenit ca „scară” sau întăritor al celor ce se nevoiesc şi urcă sau sporesc duhovniceşte, atât prin pilda vieţii sale, prin scrisul său, cât şi prin rugăciunile sale pentru cei ce se luptă duhovniceşte, aşa după cum ne arată cartea Triodului: „Întărind ca nişte trepte virtuţile, spre cer te-ai suit cu adevărat luminând, prin dreapta credinţă, la adâncul cel nemăsurat al privirii la cele de sus, biruind toate pândirile demonilor, şi păzeşti pe oameni de vătă­marea lor, o Ioane, scara virtuţilor; şi acum te rogi, să se mântu­iască robii tăi” (Utrenia Duminicii a IV-a).

Scara Raiului

Duminica Sfantului Ioan Scararul. De ce a randuit-o Biserica in mijlocul postului ca cea mai sfanta icoana, ca toti sa priveasca la ea? Ioan Scararul. Cine este el? Omul care a ajuns sa vada si a scris despre Scara Raiului. A ajuns sa vada suisul omului din iad pana la Ceruri, in Rai. El a ajuns sa vada scara de la pamant la Ceruri, scara care se intinde din adancurile iadului omenesc pana in varful Raiului. A ajuns sa vada si a scris. Foarte educat, foarte invatat! Si-a condus sufletul pe cararile lui Hristos, i-a calauzit pe toti din iad pana la Rai, de la diavol la Dumnezeu, de la pacat la nepatimire. Si cu dumnezeiasca intelepciune, ne-a descris toate acestea, ne-a descris ce ajunge sa traiasca omul, luptandu-se cu fiecare diavol ascuns in spatele pacatului.

Scara Raiului – ce este aceasta? Acestea sunt sfintele virtuti, sfintele virtuti evanghelice: smerenia, credinta, postul, blandetea, rabdarea, bunatatea, bunavointa, milostenia, dragostea adevarata, iubirea lui Hristos, marturisirea lui Hristos, patimirea pentru Domnul Hristos. Iata si inca multe alte sfinte virtuti ale Noului Legamant.

Fiecare porunca a Domnului Hristos – aceasta este virtutea, frate. De pilda, implinesti, oare, porunca Sa referitoare la post, o tii? Postul este sfanta virtute, treapta pe scara de la pamant la Ceruri. Fiecare virtute este un mic Rai, fiecare virtute educa sufletul, il impartaseste de binecuvantare, face sa se pogoare in suflet desfatarea cereasca si dumnezeiasca. Fiecare virtute este treapta de aur si de diamant pe scara mantuirii tale, care se intinde de la pamant la Ceruri, se intinde intre iadul si Raiul tau. Fiecare virtute…

Da, Scara Raiului depinde de tine. Daca postesc cu strapungere, cu evlavie, cu plans, cu lacrimi, si mai apoi intrerup acestea, iata, am inceput sa construiesc scara de la pamant la Ceruri si eu insumi am frant-o si am distrus-o. Tu deseori postesti, te infranezi de la orice hrana materiala. Dar, iata, ingadui ca in cursul postului sa-si faca salas in sufletul tau pacatul, sa ti se semene in suflet diverse ganduri, dorinte necurate. Al tau este sa le respingi de indata de la tine prin rugaciune, prin plans, prin citire, prin orice nevointa. Dar daca vei posti material, iar duhovniceste ti-ai hranit sufletul cu oarecari pacate, sau cu patimi ascunse, iata, scara postului pe care incepi sa o inalti de la pamant la Ceruri, singur o darami, singur o distrugi.

Totul este pregatit pentru tine si pentru mine: noua Fericiri, noua sfinte virtuti evanghelice, acesta este postul evanghelic, Evanghelia Sfantului Ioan Scararul. Virtutea, frate, marea virtute. Greaua nevointa a postului, rugaciunea, smerenia, Domnul a facut-o cunoscuta ca fericire.

Fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor este Imparatia Cerurilor (Matei 5,3).

Prin aceasta Isi incepe Mantuitorul minunata invatatura de pe Munte, invatatura despre fericiri, invatatura despre sfintele  virtuti. Smereste-te  inaintea Domnului… Omul care crede despre sine ca reprezinta o maretie, o stralucire, ca toti trebuie sa priveasca la el, sa-l pretuiasca, sa-l cinsteasca, sa-l idolatrizeze, el trebuie sa se infranga, sa se biruiasca pe sine. Acest babilon pe care si l-a zidit, babilonul hulei impotriva lui Dumnezeu, trebuie el insusi sa-l darame. Cum? Sa se smereasca inaintea Domnului Hristos, inaintea omului, a neamului omenesc, a Bisericii lui Hristos, sa se biruie si sa proclame ca nu este nimic. Sa planga si sa se tanguiasca impreuna cu Apostolul Pavel:

Doamne, eu sunt cel mai pacatos, cel mai mare pacatos dintre toti.

Iisus Hristos a venit in lume ca sa mantuiasca pe cei pacatosi dintre care cel dintai sunt eu (1 Timotei 1,15).

Aceasta este cea dintai simtire crestineasca acesta este inceputul credintei noastre, inceputul virtutii noastre, inceputul urcusului nostru catre Ceruri, aceasta este temelia scarii noastre.

Doamne, eu nu sunt nimic. Tu esti totul! Eu – nimic, iar Tu – totul. Mintea mea nu este nimic inaintea Mintii Tale. Duhul meu nu este nimic inaintea Duhului Tau, inima mea, cunoasterea mea, o, nimic, nimic, fata de Cunoasterea Ta, Doamne! Eu, eu sunt un zero, zero…  si dupa aceea un sir de alte zerouri. Acesta sunt eu inaintea Ta, Doamne.

Smerenia – aceasta este intaia virtute sfanta, intaia virtute crestina. De la ea incepe totul. Fara ea nu se poate inainta mai departe si impreuna cu ea merg si alte sfinte virtuti: virtutea dragostei, virtutea postului, virtutea blandetii, virtutea bunatatii, virtutea curatiei inimii, virtutea facerii de pace si toate celelalte virtuti, tot ceea ce iti zideste scara cereasca. Aceasta este asadar Evanghelia lui Ioan Scararul. Iar el este crestin, crestin desavarsit, incat si eu si tu sa privim la el ca la o sfanta icoana a desavarsirii si sa urmam lui. Astfel, fiecare virtute a mea si a ta este un mic Rai pentru tine si pentru mine, iar toate virtutile laolalta, iata, scara Raiului tau si al meu, de la iadul nostru pana la Raiul cel Ceresc.

Iata astazi Sfanta Evanghelie despre nefericitul tata care isi aduce fiul posedat la Mantuitorul, ca sa il tamaduiasca de duhurile necurate (Marcu 9, 18). Atat de puternic si in chip atat de infricosator ii tulbura tanarului viata sa duhovniceasca, launtrica, duhul cel necurat (Marcu 9,19). Sarmanul tata a auzit despre Iisus din Nazaret, marele invatator si Facator de minuni si l-a adus pe fiul sau la El. Aflandu-i pe Sfintii Apostoli, ii roaga, caci a auzit ca inviaza mortii, curata orice pacat, vindeca de orice boala, ii implora:

„indurare, tamaduiti-l de duhul necurat pe nefericitul meu copil”.

Dar ei nu au putut face nimic (Marcu 9,18). Ce rusine ii cuprinde pe Sfintii Apostoli, ce rusine inaintea poporului! Nu, nu mai au in ei puterea de a face minuni, nu o mai au. Ce s-a intamplat, de ce se fac vinovati? Si este adus fiul, iar diavolul il arunca la podea. Ucenicii nu au putut sa-l vindece, nu au putut. Dar de poti Tu ceva, ajuta-ne. Aceasta mica credinta il arata ca si cum l-ar fi ofensat pe Mantuitorul, insa El, fiind Milostiv, spune:

O, neam necredincios, pana cand voi fi cu voi? Pana cand va voi rabda pe voi? (Marcu 9,19)

L-au adus pe tanar. Mantuitorul porunceste duhului necurat: Iesi din el si in el sa nu mai intri! (Marcu 9, 26). Si duhul necurat il tranteste acolo, inaintea oamenilor, ca toti sa vada, incepe sa-l munceasca si sa-l zguduie, si copilul face spume la gura, aproape sa moara (Marcu 9, 26). Gata este… Atunci Domnul ii intinde mana Sa… Se lasa tacerea, o tacere plina de uimire. Ucenicii sunt si rusinati si bucurosi. Rusinati pentru ca aceasta n-au facut-o ei, ci invatatorul lor a savarsit marea minune a vindecarii. Cu nerabdare au asteptat Sfintii Ucenici sa ramana singuri cu El ca sa-L intrebe:

Pentru ce noi n-am putut sa-l izgonim?

Iar Domnul le-a raspuns:

Acest neam de demoni cu nimic nu poate iesi, decat numai cu rugaciune si cu post. (Marcu 9,29).

Prin aceasta Domnul a rezumat intreaga Evanghelie. Ca sa ajungeti sa savarsiti o asa de mare minune, aveti trebuinta de rugaciunea neincetata si de marele post inaintea lui Dumnezeu, postul sufletului si al trupului. Sa aveti ganduri curate, sufletele sa va fie curate, desavarsite, inimile sa va fie curate, si atunci puterea necurata nu va ramane intru voi, nici nu se va lupta cu voi. Astfel se descopera taina Sfintei Evanghelii: cum putem sa alungam, sa indepartam orice putere necurata din noi, chiar si cea mai cumplita putere necurata, toti demonii, pe satana cu tot neamul lui diavolesc din iad. Pe acestia, pe toti, sa-i alungi cu rugaciune si cu post!

Iata puterea noastra, iata toate puterile noastre, iata atotputernicia noastra.

Toate le pot intru Hristos, Cel ce ma intareste (Filipeni 4, 13),

vesteste Sfantul Apostol Pavel. Si in Evanghelia de astazi ne spune aceasta Insusi Mantuitorul:

Toate sunt cu putinta celui ce crede (Marcu 9, 23).

Aceasta este adevarata credinta. In neputinta ta, sa crezi ca Domnul va face aceasta dupa mare mila Sa, pentru smerenia ta. Spune Domnului:

„Doamne, nu am nimic. Sunt neputincios si slab, cu totul slab, cu totul neputincios. Iar Tu, Tu ai totul! Tu toate le poti. Cred, ajuta necredintei mele!”.

Asa cum s-a tanguit sarmanul tata nefericit:

Cred, Doamne! Ajuta necredintei mele (Marcu 9,24).

Impotriva fiecarei virtuti de-a noastre, fratilor, impotriva oricarei sfinte virtuti, duce razboi cate un viciu, cate o patima. Impotriva smereniei tale, va ataca mandria. Iata, savarsesti ba una, ba alta, si apoi te umilesti atat de mult. Si daca vei fi neglijent si nepasator si te vei incredinta duhului mandriei, demonului mandriei, el iti va sapa temelia de sub tine si te vei prabusi. Sau, postesti sfantul post evanghelic. El vine asupra ta cu diferite momeli, iti aduce in minte mancare buna, mancare gustoasa, iar tu chiar nu te opui. Hai sa gustam putin… Putin cate putin, se indeparteaza postul tau, pleaca sfanta ta virtute. Si, tot astfel, impotriva fiecarei virtuti de-a ta: impotriva dragostei se napusteste ura, impotriva milosteniei tale se napusteste nemilostivirea, nesimtirea, mojicia, irascibilitatea, nerabdarea; toate acestea incearca sa tulbure in tine sfantul tau post, rugaciunea ta, sfintele tale virtuti. Si daca nu le vei apara, toate acestea vor distruge scara ta catre Rai. Asa cum sfintele virtuti inalta scara Raiului intre Cer si pamant, tot asa si pacatele tale construiesc scara catre iad. Fiecare pacat. Ia aminte, daca sunt pacate in sufletul tau! Daca tii dusmanie doua zile, trei, zece, indreapta-ti atentia in ce iad s-a transformat sufletul tau. Sau tii manie, iubire de arginti, lacomie… Si, ce faci? Tu insuti iti pregatesti coborarea in iad.

Sfintii Parinti invata despre opt sfinte virtuti de capatai si despre opt patimi de capatai. Leacul impotriva mandriei ca patima este smerita ta cugetare; impotriva lacomiei sta infranarea; impotriva iubirii de arginti sta iubirea de Dumnezeu si dispretuirea tuturor lucrurilor pamantesti. Asa cum invata Sfanta Biserica, noi cunoastem toate acestea din experienta, construind scara Raiului in noi. Tot astfel stim, si ne invata si Sfantul Ioan Scararul ca, traind in pacate si patimi, ne construim noua insine scara care ne coboara, ne pravaleste in iad.

Dar Bunul Dumnezeu ne daruieste o minunata pilda: in mijlocul postului, iata pilda Sfantului Ioan, cel maret, cel minunat, cel sfant; cu totul stralucind de sfintele virtuti evanghelice, il privim cum urca curajos si intelept scara Raiului, asezata intre pamant si Cer. El ne este pilda noua, crestinilor, ca invatator, ca o calauza sfanta de la iad la Rai, de la diavol la Dumnezeu. Iata-ne povatuitorul duhovnicesc, facatorul de minuni, marele nevoitor.

Fie ca milostivul si marele Sfant Parinte Ioan Scararul sa ne fie calauza sfanta in acest Post Mare; sfanta calauza in fiecare virtute, in rugaciune, dragoste si in toate celelalte virtuti evanghelice; ca fiecare dintre noi sa ne construim scara Raiului pe parcursul acestui post si sa ajungem la Sfanta Inviere a lui Hristos, la acea desavarsire a tuturor desavarsirilor, la bucuria tuturor bucuriilor, si sa ne inaltam sufletele in desfatarea Raiului.

De aceea, fratii si surorile mele, fie ca fiecare zi a vietii noastre, si acum si dupa ce vor fi trecut si Pastile, sa ne fie zi in care vom urma Sfantului povatuitor duhovnicesc, lui Ioan Scararul; ca el sa ne conduca si sa ne calauzeasca in luptele noastre impotriva tuturor pacatelor, spre dobandirea sfintelor virtuti; pentru ca, prin al sau ajutor, sa ne construim scara si, urmand lui, sa ajungem in Imparatia Cerurilor si in Rai, unde stralucesc toate desfatarile ceresti, toate bucuriile vesnice; ca acolo impreuna sa-L slavim pe Cel ce stapaneste peste toate aceste bunatati, pe Vesnicul Imparat al Cerestii Imparatii, pe Domnul Hristos, Caruia fie-I cinstea si slava, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

din: Cuviosul Iustin de Celie, Cuvinte despre vesnicie – predici alese, Editura Egumenita, 2013