X

Pretextul Navalnîi: Rusia se declară pregătită să rupă relațiile cu UE

Serghei Lavrov

Moscova se declară pregătită să-şi întrerupă relaţiile cu Uniunea Europeană (UE), în cazul în care aceasta decide să-i impună sancţiuni economice dure, avertizează ministrul rus de Externe Serghei Lavrov într-un interviu din care ministerul a publicat vineri fragmente pe site, relatează Reuters, conform news.ro.
Relaţiile Moscovei cu Bruxellesul, deja tensionate, s-au degradat şi mai mult după arestarea şi încarcerarea opozantului politic al Kremlinului Aleksei Navalnîi.

UE ar urma să impună – încă din această lună – interdicţii de călătorie şi să blocheze averi ale unor apropiaţi ai preşedintelui rus Vladimir Putin, au declarat joi trei diplomaţi pentru Reuters.

Presiuni în vederea impunerii unor sancţiuni europene cresc, după ce Moscova a înfuriat UE săptămâna trecută, după expulzarea a trei diplomaţi, german, polonez şi suedez, fără să-l avertizeze pe şeful diplomaţeii europene, Josep Borrell, ccare se afla într-o vizită la Moscova.

Franţa şi Germania afirmă că este necesar ca UE să reacţioneze.

Întrebat dacă Moscova se îndreaptă către o ruptură a relaţiilor cu UE, Serghei Lavrov răspunde că ”plecăm de la faptul că suntem pregătiţi (de asta), în cazul în care se impun anumitor sectoare noi sancţiuni, care să creeze riscuri la adresa economiei noastre, inclusiv în sferele cele mai sensibile”.

”Noi nu vrem să ne izolăm pe scena modială, însă trebuie să fim pregătiţi pentru asta. Dacă vrei pacea, atunci pregăteşte-te de război”, apreciază Lavrov.

Știrile sunt sub cenzură! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Guvernul nu dorește aflarea adevărului despre plandemia covid-19. Încercăm să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în cea mai mare provocare pe care o trăim. Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!
Categorii
Externe
cuvinte cheie

Articole asemănătoare



Vă rugăm să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

5 comentarii

    1. Asa ma gindeam si eu !
      Se descurca ei, evropenii, si fara gaz la ”aragaz” sau in furnale !!!
      O trec pe carbune, ca tot pedaleaza Germenia pe programul ala de reducere ”totala” a emisiilor de CO !!!
      Si, nici piata ruseasca nu e indispensabila pentru puhoiul de marfuri evropene care, daca nu ar fi exportate, ar prabusi nivelul de trai in tarile respective !!!
      Oare astia, evropenii, desigur, stiu ca Rusia este SINGURA TARA DIN LUME CARE POATE TRAI EXCLUSIV PRIN RESURSELE SALE INTERNE ?

  1. Ursula von der Leyen, șeful Comisiei Europene, l-a trimis pe Borrell la Moscova pentru a cere drepturi de licență pentru firmele europene în vederea producerii vaccinului Sputnik V – care va fi aprobat în curând de UE.

    Între timp, de cealaltă parte a Atlanticului, sub acoperirea „descurajării strategice”, șeful STRATCOM al SUA, amiralul Charles Richard, a afirmat că există posibilitatea reală ca o criză regională cu Rusia sau China să poată să se transforme rapid într-un conflict care implică arme nucleare, dacă cele 2 state ar percepe-o (la criză mă refer) ca pe o perioadă tulbure care le-ar amenința sistemul de organizare și de conducere, adică forma de guvernământ.

    Așadar, vina pentru următorul – și ultimul – război este deja repartizată comportamentului „destabilizator” al Rusiei și Chinei. Americanii presupun deja că cele 2 țări vor „pierde” – și apoi, într-un acces de furie, vor folosi armamentul nuclear. „Pentagonul nu va fi decât o victimă” – susține domnul de la STRATCOM. Dacă planificatorii de la STRATCOM l-ar fi studiat pe analistul militar Andrei Martyanov, atunci și-ar fi explicat modul în care noua paradigmă hipersonică – și NU armele nucleare – a schimbat natura războiului. Martyanov demonstrează clar, că America n-ar opțiuni bune în prezent. Alegerea mai puțin rea a chiriașilor de la Casa Albă este să vorbească cu rușii, dar nu în termeni emfatici și de superioritate, ci din poziția unor norme de conduită care vizează în primul rând respectul reciproc. Washingtonul nu poate convinge echipa de la Kremlin să abandoneze relațiile cu China, cu atât mai mult cu cât americanii nu au nimic de oferit rușilor, pentru ca cei din urmă să decidă ruperea alianței. Dar cel puțin Federația Rusă și SUA pot stabili, în sfârșit, pașnic această „hegemonie”, ca apoi să convingă China să se așeze la masa negocierilor pentru a decide – tustrele – cum să conducă lumea, aceasta fiind unica șansă ca America să rămână relevantă în lumea nouă. Din păcate, nu se întâmplă asta! Calea care urmează pare ineluctabilă: sancțiuni perpetue, expansiunea perpetuă a NATO de-a lungul frontierelor Rusiei, construirea unui inel de state ostile în jurul Rusiei, amestec continuu al SUA în afacerile interne rusești, războiul informațional permanent, cu spectru complet.

    Ca să pricepem și mai bine, trebuie să studiem puțin istoria Rusiei. Este întotdeauna crucial să ne amintim că Rusia nu are granițe naturale apărabile; a fost invadată sau ocupată de suedezi, polonezi, lituanieni, Hoarda de Aur mongolă, tătarii din Crimeea și Napoleon. Ca să nu mai vorbim de invazia nazistă extrem de sângeroasă. Ce-nseamnă toate acestea într-un cuvânt? SECURITATE! Machiajul istoric complex și unic al Rusiei a prezentat întotdeauna probleme serioase. Da, avea o strânsă afinitate cu Imperiul Bizantin! Dar dacă Rusia ar fi pretins transferul autorității imperiale de la Constantinopol, ar fi fost forțată să-l cucerească în acele timpuri. Iar a pretinde că este succesoarea Hoardei de Aur, ar retrograda-o strict la statutul de putere asiatică. Pe drumul rus către modernizare, invazia mongolă a provocat nu numai o schismă geografică, ci și-a lăsat amprenta inclusiv asupra politicii: autocrația devenind o necesitate în urma moștenirii mongole și a înființării Rusiei ca imperiu eurasiatic cu o întindere geografică vastă. De altfel, Nikolai Berdiaev spunea: „Inconsecvența și complexitatea sufletului rus se pot datora faptului că în Rusia se împing 2 fluxuri ale istoriei lumii, Estul și Vestul. Rusia este o secțiune completă a lumii – un est-vestic colosal”.

    Calea ferată transsiberiană, construită pentru a consolida coeziunea internă a Imperiului Rus și pentru a-și proiecta puterea în Asia, a fost un schimbător major al jocurilor de putere geopolitică: cu așezările agricole rusești care se extindeau spre Est, Rusia înlocuia din ce în ce mai mult drumurile antice prin care Eurasia era controlată și conectată. Practic, dezvoltarea economiei ruse se mula perfect pe ideea conform căreia controlul lumii necesita controlul continentului eurasiatic, deși căile ferate rusești, care se interconectează cu Eurasia, ar submina întreaga structură de putere a Marii Britanii ca imperiu maritim. Nucleul noțiunii de stat eurasiatic (apărut ca o evoluție a conservatorismului rus) reprezintă noțiunea clară și limpede că Rusia nu este un simplu stat est-european, dacă ar fi să luam în calcul invazia mongolă din secolul al XIII-lea și cucerirea regatelor tătare din secolul al XVI-lea, ceea ce semnalează neîndoielnic că istoria și geografia Rusiei nu ar putea fi doar europene. Iată de unde rezultă angajamentul simbiotic al Rusiei cu Asia. Dostoievski l-a încadrat strălucit încă din 1881: „Rușii sunt la fel de asiatici ca europeni. Greșeala politicii noastre din ultimele două secole a fost aceea de a-i face pe europeni să creadă că suntem adevărați europeni. Am slujit prea bine Europei, am participat prea mult la certurile ei interne. Ne-am plecat ca niște sclavi în fața europenilor și le-am câștigat doar ura și disprețul. Este timpul să ne îndepărtăm de Europa nerecunoscătoare. Viitorul nostru este în Asia”.

    În 2005 Vladimir Putin a subliniat clar (mulți incompetenți de pe la noi i-au înțeles exact pe dos afirmațiile), că prăbușirea Uniunii Sovietice a fost cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului. Iar pentru poporul rus, a fost o adevărată dramă, vechile idealuri fiind distruse. Multe instituții au fost desființate sau pur și simplu reformate în grabă. Cu un control nerestricționat asupra fluxurilor de informații, grupurile de oligarhi își serveau exclusiv propriile interese corporative. Sărăcia în masă a început să fie acceptată ca normă firească. Toate acestea au evoluat pe fondul celei mai severe recesiuni economice, finanțe instabile și paralizie în sfera socială.

    În anii ’90, condusă de atlantiști, politica externă rusă se concentra asupra Europei Mari, un concept bazat pe Casa Europeană Comună a lui Gorbaciov. Și totuși, Europa de după Războiul Rece a ajuns să fie configurată ca expansiune non-stop a NATO, desfășurându-se tot felul de contorsiuni liberale pentru a include întreaga Europă, însă excluzând Rusia. Noua Europă liberală a reprezentat o continuitate britanico-americană în ceea ce privește stăpânirea puterilor maritime, având poziționat central obiectivul de a preveni alinierea intereselor, în special în relația ruso-germană. Nu e de mirare că Putin, ulterior, a trebuit să fie ridicat la rangul de Sperietoare Supremă sau „noul Hitler”. Liderul de la Kremlin a respins din start și de la bun început rolul atribuit Rusiei, acela al unui simplu ucenic al civilizației occidentale – și corolarul său – hegemonia liberală, urmărind să separe liberalismul de politica de putere – prin respingerea fundamentelor hegemoniei liberale. Tot timpul a spus, prin interviuri și conferințe de presă, că ”democrația nu poate exista fără suveranitate”. Așadar, după sfârșitul Războiului Rece și eșecul Europei Mari, pivotul Moscovei în Asia pentru a construi Marea Eurasie nu putea să nu aibă un aer de inevitabilitate istorică. Logica este impecabilă. Cele două hub-uri geoeconomice din Eurasia sunt Europa și Asia de Est. Moscova vrea să le conecteze economic într-un supercontinent: Eurasia Mare care se alătură inițiativei Chinei „Belt and Road”. Economia politică a Marii Eurasii permite Rusiei să-și depășească obsesia istorică față de Occident și să stabilească o cale organică rusă spre modernizare. Aceasta implică dezvoltarea unor industrii strategice, coridoare de conectivitate, instrumente financiare, proiecte de infrastructură pentru conectarea Rusiei europene cu Siberia și a Rusiei în sine cu Pacificul. Toate acestea sub un nou concept: o economie politică industrializată și conservatoare. Parteneriatul strategic Rusia-China se întâmplă să fie activ în toate aceste trei sectoare geoeconomice: industrii strategice / platforme tehnologice, coridoare de conectivitate și instrumente financiare. Aceasta propulsează discuția, încă o dată, către imperativul categoric suprem: confruntarea dintre Federația Rusă și o putere maritimă. Ca să deslușim mai bine iritabilitatea lui Lavrov și antrenamentul constant și neîntrerupt al Armatei Ruse din absolut toate districtele!!!

    Cele 3 mari puteri eurasiatice, din punct de vedere istoric, erau sciții, hunii și mongolii. Motivul principal al fragmentării și decadenței lor este că nu au reușit să ajungă – și să controleze – frontierele maritime ale Eurasiei.

    A patra mare putere eurasiatică a fost Imperiul Rus – și succesorul său, URSS. Unul dintre motivele cheie pentru care URSS s-a prăbușit a fost faptul că n-a reușit să controleze frontierele maritime ale Eurasiei, cauza, rațiunea și temeiul împiedicării fiind SUA, prin mecanismul de izolare Spykman-Kennan, o strategie aplicată direct în periferia maritimă a Eurasiei, în Europa de Vest, Asia de Est și Orientul Mijlociu. Știm cu toții cum strategia globală americană – precum și motivul principal pentru care SUA au intrat atât în ​​Primul Război Mondial, cât și în Al Doilea Război Mondial – a fost de a preveni apariția unui hegemon eurasiatic prin toate mijloacele necesare. Acest sistem se prăbușește acum – spre disperarea suspecților obișnuiți. Demonizarea Rusiei și a Chinei de către americani și de către lacheii lor europeni ajută doar la împingerea Rusiei din ce în ce mai aproape de China, exact în momentul în care dominația mondială a Occidentului Unit (SUA și UE) a demonstrat, în mod concludent, că se apropie de sfârșit. Strategia ostilă a Occidentului față de Rusia este condiționată de ideea că Rusia nu mai are încotro și trebuie să accepte orice oferă Occidentul în termeni de „parteneriat”. Numai că ascensiunea Orientului modifică fundamental relația Moscovei cu Occidentul, permițând Rusiei să-și diversifice parteneriatele. S-ar putea să ne apropiem repede de punctul în care Marea Eurasie a Rusiei va prezenta Germaniei o ofertă de preluare sau de abandonare. Ceva de genul: fie vom construi viitorul (implicit și cel al bătrânului continent) împreună cu China ca o axă Berlin-Moscova-Beijing, fie vei fi, cu cancelar cu tot, doar un spectator istoric. Sunt convinsă, că loialitățile politice se vor schimba treptat, pe măsură ce interesele economice se îndreaptă spre Est, iar Europa devine încetul cu încetul peninsula vestică a Marii Eurasii.

  2. Bat tot mai tare tamburii razboiului…Rusii sunt impinsi cu pasi marunti catre razboi, ca singura iesire din stransoarea Anacondei, exercitata de Imperiile Mării asupra lor de doua sute si cincizeci de ani.
    Vor vedea iesire doar in atacarea turcilor si Orientului Mijlociu, dar vor fi siliti sa lupte pe al doilea front, in Europa vestica. Victoria le va zambi, dar vor pierde când vor fi atacati pe al treilea–dinspre Siberia– de catre Alianta Dragonului Asiei:China, Coreea si Japonia.
    Vremuri interesante, vorba gălbejiților.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclamele sunt blocate

Te rog să ne susții, deblocând reclamele.