X

Arhiepiscopul Sucevei nu face parte din masonerie și nu a colaborat cu Securitatea

Noul arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor a publicat un răspuns al CNSAS din care reiese că nu a colaborat niciodată cu vechea Securitate.

„Prea Sfinţitul Calinic Botoşăneanul Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, laic Dumitru Constantin, fiul lui Ioan şi Ana, născut la data de 18.11.1957, în Iaşi, nu a fost agent/colaborator al poliţiei politice comuniste”, se arată în document.

Părintele arhiepiscop a risipit astfel zvonurile din media care sugerau acest lucru.

De asemenea ÎPS Calinic Botoșăneanul a răspuns public, pe pagina de social-media a Arhiepiscopiei, la o scrisoare deschisă în care era întrebat dacă aparține unei loji masonice:

„Nu am făcut, nu fac şi nici nu voi face parte din vreo altă structură decât cea a Bisericii Ortodoxe Române, care este Sfântul Sinod. La hirotonia întru arhiereu am depus jurământ în faţa lui Dumnezeu în prezenţa ierarhilor hirotonisitori, nicidecum în faţa preşedintelui şi a primului ministru”, se arată în răspunsul dat de ÎPS Calinic.

Știrile sunt sub cenzură! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Guvernul nu dorește aflarea adevărului despre plandemia covid-19. Încercăm să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în cea mai mare provocare pe care o trăim. Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!
Categorii
Lumea ortodoxă
cuvinte cheie

Articole asemănătoare



Vă rugăm să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

8 comentarii

      1. 1. Nu l-am auzit sa se dezica de aceasta erezie, tacerea inseamna acceptare.

        2.Pomeneste alti ecumenisti eretici, pseudo „ierarhi” si slujeste cu ei, deci e partas in mod constient la erezie.

        1. La punctul 1. tacerea nu inseamna neaparat acceptare. Este o interpretare tendentioasa si periculoasa.
          La punctul 2. nu stiu cu cine slujeste si pe cine pomeneste dar iarasi nu se poate zice ca este CONSTIENT partas la erezie.

          Acestea sunt niste interpretari exagerate si tendentioase.
          Nu sunt ecumenist, anatema ecumenismului, dar exagerarile astea ne costa scump. Sa lasam teologhisirea ca nu e de nasul nostru. Daca am fi urmarit glasul Mantuitorului am fi stiut ca se mai putea veni la biserica la slujbe la cei care nu erau ecumenisti, ca sunt multi care pomenesc dar nu sunt ecumenisti, si nici ierarhii toti nu au predicat pe fata ecumenismulsau sa se roage cu eterodocsi sau de alte credinte ceea ce i-ar fi facut eretici… din proprie experienta stiu ca atunci cand m-am spovedit m-a ajutat Dumnezeu printr-un sfant, acest lucru nu se putea daca eram intr-o biserica ecumenista si nici nu l-ar fi incurajat Dumnezeu prin asta,… de asemenea Harul era prezent in biserica, la slujbe,… un crestin isi da seama de lucrurile astea nu se arunca cu capul inainte ca boul dupa intepretari aiurite ale situatiei actuale.
          E adevarat canoanele interzic rugaciunile cu cei eretici, care au pierdut harul, dar adevarul e ca situatia este mai confuza… numai daca te rogi te ajuta Dumnezeu si-ti descopera ce trebuie sa faci, ceea ce multi n-au facut pentru ca de fapt n-au nici o legatura cu Dumnezeu, dar invoca canoane si corectitudine!
          Altfel exista pericolul sa ajungi schismatic.
          Confuzia care persista acum este cea mai periculoasa dintre toate si este foarte greu daca nu imposibil sa stii ce ai de facut daca nu te rogi lui Dumnezeu pentru asta.
          Dumnezeu vrea oameni care cu adevarat se inchina Lui si au o legatura cu El nu falsi inchinatori care spun din gura dar inima lor este departe de El. Si aceasta situatie este foarte propice pentru asta, pentru a avea o legatura reala cu Dumnezeu.

          Proorocia Sf. Ioan de Kronstadt spune ca vor cadea bisericile in erezie unele dupa altele, cred eu, tocmai din aceasta situatie confuza si molipsitoare, important e sa intrii in biserica in care e harul (pentru ca vor mai ramane si dinacestea nu vor fi aduse la exterminare, chiar daca vor fi putine) nu in cea eretica in care nu mai e har. Pentru asta e nevoie de rugaciune ca sa te lumineze Dumnezeu (si de legatura cu El) ca sa stii ce ai de facut!

          1. si noi trebuie sa-i credem pe cuvant ca nu L-au tradat si nu IL tradeaza in niciun fel pe Hristos? Pai cina i-a pus acolo? Cine controleaza toate numirile, tradarile, sa aiba oare legatura numirea sa cu patriarhul sau mai bine zis cu cei care au numit patriarhul si ceilalti ierarhi? Despre ce vorbim? Eu zic sa nu mai scormonim pe aici ca ne-a cam ajuns. Nu ne-am nascut tampiti, stim si noi cifrele de afaceri de prin manastiri, cum sunt numiti stareteii si staretelele , cum isi pastreaza scaunele si ce fac ei pe acolo, cui slujesc…bine nu sunt toti la fel veti spune si nici nu avem informatii despre toti dar toti se bucura de acelasi drept la tacere. Pot sa vina toti ierarhii sa spuna cat de curati sunt ei , FAPTELE VORBESC. REALITATEA spune ca ierarhia bor inca din i964, prin aderarea la cmb a recunoscut infailibilitatea papei si si-au negat deplinatatea tainelor, asta este ralitatea, FAPTELE VORBESC, iar in creta au ratificat erezia la nivel sinodal. S-a ridicat cineva sa vorbesca???De ce mintiti aici ca nu s-au rugat si nu au slujit cu ereticii???Deci ieri in numele tuturor celor care au semnat in creta si al celor care ii pomenesc, bartolomeu s-a rugat cu papa, cu musulmani si budisti si ce-or mai fi, nici nu vreau sa stiu , au aprins flacara satanei, au slujit in biserica antihristului din care face parte si bor. Faptele lor sunt extrem de grave, tacearea lor este extrem de grava, as fi vrut ca voi astia care ii sustineti sa ne expuneti putin aceste fapte, aceste REALITATI, daca vreti le expunem noi ca le avem scrise pe liste, cronologic, si se dezvoltati putin pe marginea subiectului …DOAMNE, judeca-i TU, TU Care stii si vezi tot JUDECA, TU, DOAMNE cum a ajuns papa capul bor-ului in Romania, JUDECA, DOAMNE, TU, TOT!

  1. Stati ca vine acum Marian de la articolul cu tortionarul securist de Rafila tatal venit pe tancurile sovietice sa ne spuna ca nu e mare lucru ca nu a colaborat cu securitatea acest Om. Daca colabora era „indatorire patriotica”, poate primea un ceas Pobeda sau vreun apartament.

    Colcaie de mici comunisti care bagatelizeaza credinta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclamele sunt blocate

Te rog să ne susții, deblocând reclamele.