Un trend de peste ocean e pe cale să ajungă și la noi, și sună teribil. Tot mai multe vedete aleg să mănânce placenta bebelușului, imediat după ce au născut. Da, ați citit bine. O mănâncă.
Nu e un cult secret, e doar o idee care spune că acest lucru va aduce corpului un aport important de vitamine, minerale și nutrienți, ajutând la refacerea rapidă a organismului după chinurile facerii.
În 2018, după ce a născut al doilea copil, Chrissy Teigen a mâncat placenta copilului, conform USAtoday. Motivul declarat? Prevenirea depresiei postpartum. Modelul, în vârstă de 32 de ani atunci, a declarat pentru CBS că s-a simțit mult mai fericită după a doua sarcină și era ferm convinsă că starea de bine i-a venit de la placenta consumată imediat după ce a adus copilul pe lume.
Lista vedetelor care și-au mâncat placenta e lungă
Nu e prima celebritate care a recurs la așa o practică controversată. Pe lista vedetelor care recomandă consumul placentei se află surorile Kim și Kourtney Kardashian, Tia și Tamera Mowry, Katherine Heigl, January Jones, Alicia Silverstone, Holly Madison, Nikki Reed, Blac Chyna, Padma Lakshmi, Kim Zolciak sau Samantha Bee.
January Jones (foto), actriţa din „Mad Men” a făcut vâlvă în 2012 după ce a recunoscut că, după naşterea copilului ei, și-a mâncat placenta. Descrierea actului în sine e cam înfricoșător. „Am o moaşă minunată, care vrea să fie sigură că mănânc bine, cu multe vitamine, ceaiuri şi preparate din placentă. La început am ezitat, dar suntem singurele mamifere care nu îşi mănâncă propria placentă”, a declarat January Jones.
Şi Tom Cruise, cunoscut ca adept al Scientologiei, a declarat înainte de naşterea fetiţei sale că avea de gând să mănânce placenta, care este foarte hrănitoare. Până la urmă el s-a răzgândit. Și alte vedete au utilizat placenta într-un fel. Actorul Matthew McCongaughey a plantat-o la rădăcina unui copac, și a spus că acesta e obiceiul într-un trib aborigen din Australia.
Ce spun oamenii de știință
Oamenii de știință insistă că nu sunt multe evidențe ale beneficiilor aduse de consumul placentei. În plus, ei atrag atenția că e un act riscant. Cercetătorii de la Universitatea din Nevada, Las Vegas, au publicat un studiu care arată că placenta nu are absolut niciun impact asupra sănătății mintale a proaspetei mămici.
Pe de altă parte, cercetătorii Universității din Viena au publicat un studiu arătând că placenta conține o serie de nutrienți precum: zinc, fier sau seleniu în cantități insuficiente pentru a avea vreun impact benefic asupra sănătății mamelor.
Dar, în placentă se pot acumula metale grele, care pot cauza complicații serioase dacă sunt ingerate. „Din punct de vedere medical, placenta este un deșeu. Majoritatea mamiferelor își mănâncă placenta după naștere, dar noi doar putem ghici motivul pentru care fac acest lucru. Mai mult, placenta este, din punct de vedere genetic, parte din bebeluș, ceea ce înseamnă că a o consuma este aproape un act de canibalism”, a explicat dr. Alex Farr, autorul studiului.
La catele si pisici am vazut acest obicei. Nu si la vaci.
La care vaci ? cu doua sau cu patru picioare ????
Satanistele !!!!!!!!!!!!!!!!
Deosebit de grav! Este satanism! Sau cumva greșesc?
Trebuie să nu ne facem idoli din vedete, este groaznic!
Pe vremea foametei din 1946 cei fara Dumnezeu mancau fesele,picioarele femeilor,batranilor morti si copiilor lor.Nu le dadeau sa manance o perioada de timp zicand ca nu au,asteptau sa moara si mancau din ei.Apoi urmau adevaratele pandemii de pe urma acestor faradelegi.Istoria se repeta.
Imi vine sa vomit!
Cristina,am si eu aceste stari.Ce pot sa ti spun?Literatura de specialitate care cuprinde intervalul istoric dintre anii 1946-1949 ce se refera la foametea din spatiul romanesc si cel rusesc(vezi cartea Inchisoarea Oranki scrisa de preotul martir Sfantul Dimitrie Bejan pe urma Sa nu ne razbunati)graiesc multe in legatura cu ce inseamna vremuri grele.Aici citind aceste lucrari capodopere de arta literara pentru ca vorbesc cel mai bine despre suferinta si cum i-a pedepsit Dumnezeu pe canibali care,vremurile au aratat clar ca sunt casnicii tai este cu neputinta sa ramai la fel da tant,nu se poate sa nu te schimbi,nu se poate sa nu poti intelege ca foametele nu sunt acea desfasurare normala a cursului istoriei,ci sunt create de fortele armate.Aceste forte militare rapeau si o vor mai face pt ca dracul e batran,mancarea de la gura cetatenilor,o faceau teanc,o ardeau cu petreceri sau o aruncau in mare.Foametea care va veni va fi creata in acelasi mod,lucrurile se vor petrece cu salbaticie la fel si tot fortele militare vor face exact la fel.Dar vai de acele forte armate americane prin care se vor faptui acestea.Mai bine sa nu se fi nascut ei ce suferinte si sfarsit groaznic si de pomina in istoria lumii ii asteapta.Pana la sfarsitul lumii se vor pomeni fara incetare viitoarele faradelegi ale acestui neam.Istoria i a mai pasuit pe nemti pentru crimele facute dar pe americani istoria nu i va ierta niciodata si pururi vor fi vii in amintirea tuturor generatiilor pana la sfarsitul omenirii ceea ce vor facea americanii africanilor,mexicanilor,guatemalezilor,intregii Europe, rusilor,indienilor si tuturor popoarelor arabe inclusiv Israelului(deci evreilor saraci).Sunt groaznici americanii.Vor fi cel mai criminal si genocidar popor din istorie.Vor da petreceri pe tot teritoriul SUA pentru fiecare tara chinuita si apoi ucisa.Acele petreceri vor dura cate o saptamana.
Există de ceva timp asta, dar dacă vă miră, înseamnă că n-ați citit despre consumul avortonilor, care este la fel sau mai răspândit. O simplă căutare pe google despre asta (probabil in engleză, eu am găsit multe linkuri) și vă convingeți.