X

Coronavirus declanșează criza dinaintea celui de-al treilea război mondial: Bursele din întreaga lume cad pe rând, fără precedent în istorie

Când lovești motorul lumii e clar că urmărești o mega-criză mondială

U.S.-NEW YORK-STOCKS

Panica provocată de epidemia de COVID-19 continuă să afecteze serios piețele de capital de pe glob, în ciuda apelurilor la calm. Bursa americană a avut cea mai mare scădere de o zi din istorie. Indicele Dow Jones a scăzut cu 4,42%. De altfel, toți indicii principali de pe Wall Street au pierdut peste patru procente. Bursa din Tokyo a deschis, vineri dimineață, în scădere cu 3 procente, iar experții spun că este un efect direct al problemelor de pe Wall Street.

Indicele Dow Jones a înregistrat, ieri, cea mai mare scădere într-o singură zi din istoria sa de peste 120 de ani – 1.190 de puncte sau 4,42 la sută.

Peste patru procente au pierdut și ceilalți indici principali, Nasdaq și S&P 500.

Asta pe fondul unei săptămâni dezastruoase pentru bursa americană, care poate deveni cea mai proastă perioadă de după criza economică din 2008.

Evoluțiile de pe bursele din New York și Tokyo influențează și celelalte piețe. Și bursele europene au pierdut mult din cauza virusului din China.

Pieţele de acţiuni din întreaga lume înregistrează cea mai proastă săptămână de după criza financiară din 2008

Speranţele că epidemia care a început în China se va termina în câteva luni iar activitatea economică va reveni la normal au fost spulberate în condiţiile în care numărul cazurilor de infecţie raportate la nivel mondial l-a depăşit pe cel din China.

Nici măcar nu mai este nevoie să aşteptăm publicarea datelor statistice pentru a vedea cât de grav este afectată economia. Poţi vedea cum vânzările companiilor aeriene şi hotelurilor au scăzut la jumătate. Este corect să spunem că impactul coronavirusului va fi mult mai mare decât războiul comercial dintre SUA şi China”, a declarat Tomoaki Shishido, senior economist la Nomura Securities.

Indicele global MSCI a coborât cu 0,5% după o cădere de 3,3% joi. De la începutul acestei săptămâni şi până în prezent a pierdut 9,3%, ceea ce înseamnă că este pe cale să înregistreze cel mai grav declin săptămânal după prăbuşirea de 9,8% înregistrată în luna noiembrie 2008.

Bursele de pe Wall Street sunt în fruntea acestui declin

Indicele S&P 500 a înregistrat joi o contracţie de 4,42%, cea mai mare scădere procentuală înregistrată după luna august 2011. După ce, la data de 19 februarie 2020, a atins un maxim istoric, indicele S&P 500 a pierdut 12%, cea mai gravă corecţie înregistrată de acest indice în doar şase zile, în timp ce indicele Dow Jones Industrial Average a pierdut 1.190,95 puncte, cea mai mare scădere înregistrată vreodată.

Indicele de volatilitate CBOE, denumit şi „indicele de frică” a crescut joi până la 39,16 puncte, cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani, cu mult peste intervalul 11-20 puncte la care a evoluat în ultimele luni.

Acest indice, care măsoară aşteptările pieţei de capital cu privire la evoluţia preţului acţiunilor la S&P 500 în următoarele 30 de zile, ajunge în perioade de criză la 50 de puncte.

Bursele din Asia se prăbuşesc şi ele

În Asia, indicele regional MSCI excluzând Japonia a scăzut cu 2,4%. Indicele Nikkei al bursei de la Tokyo a pierdut 4% pe fondul îngrijorărilor că Jocurile Olimpice programate a se desfăşura în perioada iulie-august ar putea fi anulate din cauza coronavirusului.

„În prezent, coronavirusul arată ca o pandemie. Pieţele pot face faţă oricărei situaţii în care există un risc ridicat atâta timp cât se vede lumina de la capătul tunelului. Însă, pentru moment, nimeni nu poate spune cât timp va dura această situaţie şi cât de gravă va fi”, a subliniat Norihiro Fujito, analist la Mitsubishi UFJ Morgan Stanley Securities.

Aproximativ 10 ţări au raportat descoperirea primelor cazuri de coronavirus în ultimele 24 de ore, inclusiv Nigeria, cea mai mare economie din Africa.

Bursa de la Londra a pierdut joi 95 de miliarde

Și bursele din Europa au avut iarăși o zi groznică, cu scăderi de peste 3%.

La Londra, cu o pierdere de peste șapte la sută în această săptămână, indicele Footsie înregistra cea mai slabă săptămână din 2011, din vremea în care criza datoriilor suverane făcea ravagii.

Aceeași referință de rău augur o avea și indicele paneuropean Stoxx 600, care adunase o scădere de 10% de luni încoace.

Dacă se pun la socoteală și scăderile de joi, pierderile marcate pe burse au depășit 4 mii de miliarde de dolari. Numai joi, bursa de la Londra a pierdut 95 de miliarde.

Îngrijorările cu privire la o recesiune majoră au dus cotaţia petrolului la cel mai scăzut nivel din ultimul an

Cotaţiile futures pentru ţiţeiul american au scăzut cu 2,7%, până la 45,85 dolari per baril, după ce au pierdut deja 14,1% în această săptămână, ceea ce înseamnă cea mai mare scădere din ultimii nouă ani.

În paralel, investitorii se îndreaptă spre securitatea oferită de obligaţiunile considerate cu grad mare de siguranţă. Randamentele pentru obligaţiunile americane pe zece ani au atins un minim istoric de 1,241%. Tot pe fondul reorientării investitorilor spre active sigure, cotaţia aurului a ajuns la 1.646,4 dolari, în apropiere de cea mai ridicată valoare din ultimii şapte ani, la 1.688,9 dolari, atinsă la începutul acestei luni.

Știrile sunt sub cenzură! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Guvernul nu dorește aflarea adevărului despre plandemia covid-19. Încercăm să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în cea mai mare provocare pe care o trăim. Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!
Categorii
Al III-lea război mondial
cuvinte cheie

Articole asemănătoare



Vă rugăm să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

9 comentarii

  1. Criza era dinainte, coronavirusul este doar pretextul, creat artificial, ca sa nu priceapa lumea cat de dezastruasa era starea reala a economiei: China avea vreo 200 milioane de someri, iar in SUA datoria corporatiilor depasise 60% din PIB si nu mai erau bani pentru soldele celor 28.000 de militari din Coreea de Sud, care sunt acum suspendati (somaj tehnic) din motive de coronavirus.
    Numărul cazurilor de coronavirus din Italia a ajuns aproape de 1.700. Bilanțul deceselor e de 34.
    https://www.hotnews.ro/stiri-esential-23693085-coronavirusul-lume-sua-dispun-masuri-exceptionale-dupa-moartea-unui-barbat-australia-thailanda-anunta-primele-decese-iar-armenia-primul-caz-infectie.htm
    „Mai, sa stiti ca multi vor pleca din tara, dar putini se vor intoarce. Va veni vremea cand ar dori sa se intoarca si n-or mai putea, caci Romania va fi inconjurata de flacari”. – Arsenie Boca

    Dupa coronavirus incepe razboiul, prin mercenari, dupa model sirian si libian si omuleti verzi fara insemne militare, ca in Crimeea.

    1. Greșit! Abia coronavirus va genera mega-criza, căci China a oprit majoritatea motoarelor, iar pierderile sunt de ordinul sutelor de miliarde

      1. China a oprit motoarele pentru ca se „supraincalzisera”, producea mai mult decat putea vinde si producea intregi orase nelocuite in zone izolate, ca sa dea de lucru la populatie.
        https://srcaltufevo.ru/ro/zachem-v-kitae-stroyat-goroda-prizraki-kakih-zhilcov-zhdut-pustye-goroda.html
        Acum s-a golit pusculita si au inventat coronavirusul ca sa justifice oprirea brusca a activitatilor, „somajul tehnic” a sute de milioane de oameni si implementarea legii martiale sub numele de „carantina”!
        Acum un an, China avea o datorie de 250% din PIB! Intelege cineva ce suma colosala si ce dezastru inseamna asta pentru un colos precum China?
        În ultimii 10 ani, îndatorarea Chinei a crescut de la 150% din PIB la nivelul actual de 250 de procente.
        https://www.dw.com/ro/actul-de-echilibristic%C4%83-exersat-de-china/a-47774438

        1. La sfarsitul lunii decembrie erau deja identificate 4 tipuri diferite de coronavirusi, iar pana in februarie au fost identificate 9 tipuri de coronavirus. Autoritatile chineze au ordonat distrugerea probelor biologice si retragerea acestor informatii de pe internet!
          Hubei Provincial Health and Medical Commission ordered the destruction of Coronavirus samples. Soon after the story was gagged with the article subsequently taken down.
          The article was archived on the web but even the archived version redirects to an error page. So, we decided to publish the Caixin report in full translated into English from Chinese
          The Caixin report said:
          As of February 24, more than 2660 people have died and more than 77,000 people have been diagnosed with the novel coronavirus, a novel coronavirus similar to SARS.
          The Caixin article stated that there were no less than 9 unknown pneumonias before the end of December last year. Samples of the cases were collected from various hospitals in Wuhan. Gene sequencing showed that the pathogen was a SARS-like Coronavirus.
          Zhang Jixian, director of the Department of Respiratory and Critical Care Medicine, Xinhua Hospital of Hubei Province, received four consecutive unexplained pneumonia cases on December 26. On December 27, Zhang Jixian reported the discovery of four “unknown viral pneumonias” to the hospital, which was inturn reported by the hospital to Jiang Han District Center for Disease Control.
          https://www.zerohedge.com/geopolitical/were-coronavirus-samples-destroyed-china-coverup-outbreak
          Does The Coronavirus Make The Case For World Government?
          The Wuhan coronavirus seems tailor-made for this.
          Crises simply provide an opportunity to ratchet up their power and also to accustom the public to being ordered around and taking cues from centralized government sources.
          https://www.zerohedge.com/geopolitical/does-coronavirus-make-case-world-government

    1. Mircea Geoană:
      „Turcia rămâne un aliat foarte important pentru noi”
      „În acest moment, Spania contribuie cu sisteme de apărare antirachetă extrem de performante la apărarea Turciei.”
      „Peste 20.000 de militari americani sunt în acest moment în drum sau sunt deja în Europa.”
      https://romania.europalibera.org/a/interviu-mircea-geoan%C4%83-num%C4%83rul-2-%C3%AEn-nato-despre-pericolul-rusesc-%C8%99i-subordonarea-armatei-rom%C3%A2ne-%C3%AEn-fa%C8%9Ba-nato/30460057.html

  2. Legea privind vaccinarea obligatorie nu are nicio logică pentru românii care au înțeles cum se face politica acum. Unii chinezi vaccinați cu regularitate au cedat. Dacă au avut vârste înaintate, virusul a grăbit decesul, dar nu se poate spune că l-a provocat în totalitate. A fost importantă crearea unei isterii la adăpostul căreia să fie atacată și Biserica și sănătatea oamenilor.

    Dacă aceste companii producătoare ar livra gratuit aceste vaccinuri, atunci le-aș aprecia idealurile înalte pentru care luptă. Dacă, de asemenea, din cauza vaccinurilor nu ar fi avut nimeni de suferit până acum în ultimul timp, aș fi ceva mai încrezătoare. Dar cu vaccinarea obligatorie tot n-aș fi de acord. Pentru că suntem diferiți și pentru că ingredientele unui vaccin pot pot avea contraindicații pentru o anumită persoană.

    Companiile producătoare de vaccinuri trebuie să se impună prin calitatea produselor livrate către beneficiar, nu prin coruperea liderilor politici să joace cum li se cântă. Beneficiarul trebuie să aibă posibilitatea de a alege vaccinul benefic, să fie informat, să i se ofere niște garanții. Nu așa, hai să facem rost de bani din vaccinuri! Creăm isteria și apoi corupem politicienii!!! Cui îi pasă de eventualele efecte adverse ale vaccinurilor produse acum sau în viitor? La adăpostul acestei legi, putem fi vaccinați oricând, cu orice fel de vaccinuri mai mult sau mai puțin benefice.

    Toată graba aceasta de a impune legea privind vaccinarea obligatorie începe să miroase urât. Pare a fi vorba despre o megaafacere cu vaccinuri.Să dea Dumnezeu să mă înșel! Iar România a fost ochită ca fiind o piață de desfacere. Se profită de șubrezenia clasei politice.

    De ce nu se impune vaccinare obligatorie în Anglia, Germania sau Spania?
    De ce nu este încurajată producția internă de vaccinuri? De ce trebuie aduse din import?

  3. Bursele pierd de fapt bani care n-au existat niciodata in realitate, doar pe hartie si in statistici. Eu as zice ca e o reasezare a economiei iar China isi va da drumul curand la motoare pentru ca n-are alta alternativa – mai ales ca au anuntat deja ca exista tratament. Deci…
    Mai degraba ma ingrijoreaza imigratia din Balcani decat bursele, aici e mega-problema.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclamele sunt blocate

Te rog să ne susții, deblocând reclamele.