X

În problema actelor cu cip, Patriarhia Română = “Biserica” Adventistă de ziua a șaptea

Image result for banescu cipuri

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Cunoaștem deja luările de poziție ale Patriarhiei Române, prin purtătorii săi de cuvânt, atât față de pașapoartele biometrice, cât și de noile cărți de identitate cu cip. Acestea sunt total diferite de glasul viu al Bisericii, format din Sfinții Apostoli, Sfinții Părinți și luminătorii zilelor noastre, Marii Duhovnici. Iată că există totuși o asemănare a poziției Patriarhiei Române, și anume cu cea ereticilor din așa numită “Biserica” de ziua a șaptea, care a publicat un comunicat în acest sens, din care cităm:

Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea salută faptul că societatea a înțeles mai bine nevoile unei astfel de măsuri de securitate, în condițiile în care subiectul a fost abordat diferit prin comparație cu ceea s-a întâmplat în anul 2009, atunci când a fost introdus pașaportul biometric. De data aceasta acuzele venite pe filiera persoanelor care îmbrățișează diferite teorii au fost mult mai moderate.

Ținând cont de multele atacuri teroriste la care au fost supuse anumite zone ale pământului, considerăm că orice măsură este binevenită dacă este luată din rațiuni de siguranță. Prin adăugarea cipului, viitorul act de identitate nu numai că devine mult mai greu de falsificat, dar micșorează timpul de procesare în diversele acțiuni de recunoaștere a persoanei.

Pentru cei mai sceptici, legea va permite refuzul actului de identitate cu cip. Mărturie stă declarația lui Cătălin Giulescu, şeful Direcţiei pentru Evidenţa Populaţiei, cel care a declarat că este posibil refuzul unui astfel de act, cu precizarea că persoanele în cauză nu vor putea părăsi teritoriul României, măsura aceasta fiind agreată la nivel european.

Biserica Adventista de Ziua a Șaptea consideră că autoritățile trebuie să ofere în spațiul public toate informațiile necesare pentru ca societatea să-și formeze un punct de vedere corect și sănătos vizavi de ceea ce reprezintă noul act de identitate.

În același timp, încurajăm credincioșii Bisericii Adventiste și nu numai, să nu transforme acest subiect într-unul care ar putea da naștere anumitor scenarii lipsite de realitate, amestecând chestiunile birocratice și administrative cu cele de ordin teologic. Suntem convinși că există lucruri mult mai importante care necesită atenția și preocupările noastre, lucruri ce țin de starea noastră spirituală și de modul în care dorim să vestim evanghelia în această lume. În plus, dacă în viitorul pe care ni-l oferă existența noastră pe acest pământ vor exista și momente care vor îngrădi libertatea creștinilor, avem credință că vom avea înțelepciunea necesară pentru a înțelege că ele au rolul de a ne apropia de momentul mult așteptat: revenirea lui Isus Hristos.

Dumnezeu să ne ofere înțelepciune!

Citiți și:

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

25 comentarii

  1. Fratilor, e clar ca noi trebuie sa facem urmatorul lucru:
    – sa refuzam cartea de identitate electronica biometrica cu CIP! Sa facem deci ascultare de marii Preoti duhovnici si Sfintii care ne-au indemnat sa facem acest lucru.

    Nu stiu exact cum va fi cu alternativa, sa vedem. La prima vedere, repet, la prima vedere, pare o alternativa oarecum ok. Adica nu e electronica, biometrica(in afara pozei) si nu are CIP. Aici ramane de vazut ce si cum, Dumnezeu ne va ajuta sa ne dam seama.

    Doamne ajuta!

  2. Eretici adevarati! Ca la carte! Supusi statatului, cuminti si obedienti!
    Asta da erezie! Adevarata erezie, mancati-as!

    Asa trebuie sa fie un eretic! “Credinta e in inima, e in suflet” deci poti face ce vrei (sa curvesti, sa dai in cap, sa o iei pe la spate) cat timp platesti la timp cotizatia de 10% si nu superi pe tatuca pastorul. Si, bineinteles, nu consumi alcool si nu faci pacate la vedere, ca sa nu distrugi imaginea impecabila de PR a companiei! Si, nu in ultimul rand, mergi din usa in usa, si faci prozelitism spurcand ortodocsii!

  3. Fratilor inca mai sunt preoti ( Calugari ) care sunt impotriva actelor biometrice si tot ceea ce tine de asa zisa Globalizare mergeti la manastirile din Moldova (in special ) si cercetati , sa facem ascultare in special de duhovnicii nostri pentru ca ei sunt mai aproape de Dumnezeu decat noi ( mirenii ) si putem sa intelegem altfel lucrurile fara sa ne smintim , sa ramanem in Biserica ( BOR ) pentru ca numai in Biserica ne vom putea mantui , exista un preot pe nume Gheorghe Anitulesei in Radauti care vorbeste pe intelesul tuturor cautati va rog cine vrea predicile dansului sa le asculte sau mai bine mergeti personal la el. Lasati asta in grija lui Dumnezeu sa ne rugam sa gasim un duhovnic bun pentru ca la judecata vom merge cu duhovnicul .

  4. Bănescu: ‘Problema cărții de identitate (electronice) nu este una de natură teologică, ci administrativă. Este vorba despre „identitatea” noastră de tip cetățenesc, nu despre identitatea noastră adâncă, spirituală, religioasă.’

    Adventiștii: ‘…să nu transforme acest subiect (problema cărții de identitate electronică) într-unul care ar putea da naștere anumitor scenarii lipsite de realitate, amestecând chestiunile birocratice și administrative cu cele de ordin teologic.’

    Serios!? E ok o carte de identitate, pașaport, care te face prezumtiv vinovat? Și dacă ‘administrativul’, fiind vorba despre… identitatea noastră de tip cetățenesc, vrea să ne pună crotalie la ureche sau un cip implantat ori QR pe frunte?

    Ia scanează!

    https://i.imgur.com/NKfZ1lj.jpg

  5. Dupa parerea mea,nici nu ar mai fi trebuit adusa in discutie parerea unor eretici binecunoscuti. Problema este ce facem noi, ortodocsii? Ascultam de Patriarh, adica suntem umerase, sau ascoltam de marii nostri duhovnici si suntem in legea lui Hristos?

    1. mai bine ati asculta de Cuvant, asa cum este descoperit in Carte, decat sa cercetati “ereticii” sau asa numitii “sfinti”, cu “prea” in fata, adica in traducere libera “din cale afara de sfinti” iar cand mai amintiti de “legea lui Hristos” aduceti-va aminte de Ps 50. 16-23…

      1. Ai dreptate, dar psalmul 50 din Biblia in engleza este psalmul 49 in Biblia ortodoxa!
        17. Iar păcătosului i-a zis Dumnezeu: “Pentru ce tu istoriseşti dreptăţile Mele şi iei legământul Meu în gura ta?
        18. Tu ai urât învăţătura şi ai lepădat cuvintele Mele înapoia ta.
        19. De vedeai furul, alergai cu el şi cu cel desfrânat partea ta puneai.
        20. Gura ta a înmulţit răutate şi limba ta a împletit vicleşug.
        21. Şezând împotriva fratelui tău cleveteai şi împotriva fiului maicii tale ai pus sminteală.
        22. Acestea ai făcut şi am tăcut, ai cugetat fărădelegea, că voi fi asemenea ţie; mustra-te-voi şi voi pune înaintea fetei tale păcatele tale.
        23. Înţelegeţi dar acestea cei ce uitaţi pe Dumnezeu, ca nu cumva să vă răpească şi să nu fie cel ce izbăveşte.
        http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=65&cap=49

        1. te inseli,Psalmul 50
          1. Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta
          2. Şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea.
          3. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte.
          4. Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea.
          5. Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încât drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu.
          6. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea.
          7. Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale, mi-ai arătat mie.
          8. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi.
          9. Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite.
          10. Întoarce faţa Ta de la păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le.
          11. Inimă curată zideşte intru mine, Dumnezeule şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele.
          12. Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine.
          13. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte.
          14. Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce.
          15. Izbăveşte-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.
          16. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta.
          17. Că de ai fi voit jertfă, ţi-aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi.
          18. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi.
          19. Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului.
          20. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei.

          biblia din care ai citat este eretica.

          1. Konstantin se referea la Ps 50. 16-23. Ai gasit cumva versetele 21-23 in Psalmul 50?
            Eu am citat din Biblia ortodoxa, ca si tine, dar nu ai avut timp sa te uiti la link si sa te gandesti oleaca la ce se referea de fapt Konstantin.
            Este usor sa dai cu pietre, dar este mai greu sa gandesti si sa intelegi!

          2. “orice Cuvant al lui Dumnezeu este incercat (prov. 30.5) si este o “hrana pentru om” (Mat.4.4; Luc. 4.4) dar conteaza nu doar sa citesti ci si “cum citesti” (Luc. 10 .26) si mai ales cum implinesti (Iac. 1.22).
            Nu exista “biblia eretica”, exista doar Cuvantul lui Dumnezeu fata de cuvantul oamenilor, despre care Hristos a spus ca “sunt doar porunci omenesti”(Mat. 15.9; Marc. 7.7; Col. 2.22), tanarului bogat i s-a spus doar “pazaste poruncile si vei avea viata vesnica…” la care se mai adauga “un singur lucru…”(Luc. 18.22)
            “Du-te de fa si tu la fel” (Luc. 10.37)
            Acesta e idealul catre care ar trebui sa tindem toti, toate celelalte sunt doar…conversatii…

    2. Vorbesti despre eretici, după care insinuezi subtil ca nu trebuie făcut cum zice patriarhia… asta nu e tot erezie? Care e legea lui Hristos?

  6. Fraților creștini ortodocși din întreaga lume rugațivă cu credință și Smerenie bunului și milostivului și singurul Dumnezeu adevărat lumină din lumină Sfîntă și viața veșnică după moarte în numele lui Iisus Hristos fiul lui Dumnezeu să ne întărească în credință și Smerenie și partiția creștină Ortodoxă sfîntă biserică a lui Dumnezeu să ne apere de planul erezie mîrșav mîrsave si înșelătoare cu această siguranță propusă de ei ce eretici și mincinoși să fie dați de rușine în fața lui Dumnezeu oare pot schimba ei lumea ???niciodată în bine doar unicul și adevăratul Dumnezeu să vă lumineze mințile și calea smerenie spre sfințirea pocăiță pocăiță adevărată Amin!!!

    1. Nectarie, nici eu nu cred ca e pecetea, dar cu siguranta e un pas premergator. Cu cat intelegi lucrul acesta mai repede, cu atat e mai ok, deoarece cei care vor refuza acest act cu cip, le va fi mai usor, mult mai usor sa nu accepte pecetea, in timp ce aceia care il vor accepta, le va fi mult mai greu.

      Sunt tot felul de teorii, ca si aceea cu pecetea izotropica, pusa pe ascuns. Nu cred ca va ingadui Dumnezeu acest lucru, sau cel putin nu cred ca ar avea vreo valoare. Pecetea va fi ceva asumat, eu asa cred. Gen cipul din mana, esti constient cand il pui ca nu poti cumpara si vinde fara el sau oricum, ceva de acest gen.

      Sunt multe teorii… Cert e ca e foarte bine sa refuzam actul de identitate electronic cu cip, cu ajutorul lui Dumnezeu!

      Dumnezeu sa ne ajute si sa ne miluiasca!

      1. Daca vrei sa refuzi pecetea nu te lasa prada poftelor de tot felul. Numarul 666 are si o simbolistica referitoare la patimile omului. Cautati explicatia la Fantul Maxim Marturisitorul. 666 inseamna inmultimrea patimilor. Un om pin de patimi nu va avea puterea de a trai smerit. Trebuie sa ajungem la sfintenie ca sa avem taria sfintilor de a refuza cele ale lumii acesteia. Adica chiar si accesul la OrtodoxInfo. Ce ne facem noi in rai fara calculator. Sa de-a bunul si milostivul Dumnezeu sa ajungem la performanta de a sta o saptamana fara sa deschidem calculatorul. Asta ar fi mare nevointa. Si atunci sa spunem sa suntem mai aproape de sfintenie si de lepadarea chip-ului.

        Cei care vor refuza pecetea vor trai cum traiesc tiganii in zilele noastre. Ce crezi ca daca te retragi in munti si tu nu stii ce sunt alea ciuperci comestibile rezisti vreo zi? Noi suntem tari la butoane. Sa ne vedem noi cum traim ca ultimii oameni, ca Sfantul Apostol Andrei in pestera din Dobrogea, in care cobora cu sfoara.

        Noi visam cai verzi pe pereti, insa suntem depasiti de situatie.
        Fiecare se vada ce stie sa faca si cum s-ar descurca fara Lidl si Kaufland sau alte magazine si dupa aceea sa trambiteze.
        Cred ca suntem cam naivi.
        Dumnezeu sa ne miluoiasca!

        1. Bogda, oarecum, ai pus punctul pe i. E adevarat si eu pacatosul si nevrendicul cred ca o persoana care lupta cu pacatele, cu patimile, se spovedeste sincer, primeste Sfanta si Dumnezeiasca Impartasanie, va fi ferit si va avea putere sa nu accepte pecetea si Dumnezeu il va ocroti, il va ajuta, ii va da gandul cel bun, cel mantuitor.
          Solutii omenesti nu sunt, degeaba ne tot facem planuri. Doar Dumnezeu ne va ajuta.
          Bineinteles, trebuie sa fim treji, atenti si o mai spun inca o data: sa nu acceptam acel buletin biometric electronic cu cip, asta e cat se poate de clar. Sa nu il luam, cu mila lui Dumnezeu.

        2. “666” din cartea Apocalipsei este evident un numar “de om”, adica acea creatura intocmita in a 6-a zi a Creatiei, sfintii zilelor de pe urma nu trebuie decat sa deosebeasca poruncile oamenilor de “poruncile lui Dumnezeu”, care “nu sunt grele”(1 Ioan 5.3)

  7. În sfârșit, am asistat la o dezbatere serioasă pe tema documentelor biometrice. Un preot si un fizician aduc lamuriri despre identitatea biometrica: “NUMELE PENTRU IMPARATIA NUMERELOR”
    Preotul Florin Puscas si fizicianul Alin Teusdea din Oradea,
    dezbat stiintific si teologic, chestiuni legate de indosarierea electronica.
    – Emisiune TV –
    Mi-a plăcut
    http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.com/2020/01/identitatea-biometrica-numele-pentru.html

  8. Peste cele 5 simțuri este mintea ca a șasea. De trei ori 6 înseamnă mintea mea și numai a mea. Exact cum scrie în Biblie “Amin” de 3 ori. Dumnezeu începe de la 7(odihna fata de lumea aceasta, fata de dependenta de ea) s38=veacul viitor. Deci, diavolul vrea ca omul sa se bazeze doar pe mintea lui desprinsa de Dumnezeu. Când omul își desprinde mintea de la Dumnezeu, devine jucăria diavolului. E un update la ispitirea din rai. Cu adevărat 666 este însemnarea diavolului!

    1. Ca sa nu rastalmacim cuvintele Sfintilor Parinti contemporani.E limpede si clar ca ei au spus nu ca cipurile sunt dracul sau ceva de acest gen,ci”nu luati nimic din cele ale lor” referitor in mod precis si clar la acte personale carduri ,permise si orice produs electronic care are cip,pentru ca orice act si orice produs electronic este un produs de-al lor(de-al ocultei).De ce au facut aceasta interdictie categorica?Pentru ca:luand un permis cu cip,card cu cip,cartela cu cip sau oricare produs electronic cu cip te faci,incet,pe nesimtite,de-al lor(de-al ocultei).Adica,traind cu atatea electronice sau numai in mediu electronic faurit de ei,gandesti ca ei,actionezi ca ei,iti insusesti reflexele lor,astfel ca mecanismul dictaturii electronice,practic,nu e dictatura ci”fel de a fi”.Desigur ca ochiul crestin care are Duhul lui Hristos,observa din prima aceasta mare si perfida fiara nevazuta,pentru un crestin traitor,indubitabil este o dictatura periculoasa si acesta este adevarul,pentru ca un sistem dictatorial te ingradeste spiritual.

Dă-i un răspuns lui Ciprian Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button