Într-un document redactat pe 18 pagini, planul Executivului UE survine pe fondul discuţiilor la nivel mondial referitoare la sistemele care au la bază inteligenţa artificială şi care sunt utilizate pe scară largă de către agenţiile care aplică legea.

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Astfel, se consideră că este nevoie să fie introduse reguli stricte pentru întărirea reglementărilor actuale care protejează viaţa privată şi datele personale.

„Prin extinderea prevederilor actuale, viitorul cadru de reglementări ar putea merge mai departe şi să includă o interdicţie limitată în timp a utilizării tehnologiei de recunoaştere facială în spaţiile publice”, se precizează în  documentul UE.

Specialiștii europeni consideră că în timpul perioadei de interzicere, cuprinsă între trei şi cinci ani „ar urma să fie identificată şi dezvoltată o metodologie solidă pentru evaluarea impactului acestei tehnologii şi a măsurilor de gestionare a riscurilor posibile”,

Ar urma să fie exceptate de  la interdicţie proiectele de securitate şi activităţile de cercetare şi de dezvoltare.

Documentul mai sugerează impunerea de obligaţii dezvoltatorilor şi utilizatorilor de inteligenţă artificială, în timp ce ţările vor trebui să numească autorităţi care să montorizeze respectarea noilor reguli.

Comisia va solicita opinii referitoare la acest document înainte de a lua o decizie finală, potrivit oficialilor europeni.

Comisarul pentru sectorul digital şi concurenţă Margrethe Vestager ar urma să prezinte propunerile luna viitoare.

La începutul lunii ianuarie, guvernul Statelor Unite a anunţat reglementări pentru tehnologia de inteligenţă artificială pentru a preveni abuzurile autorităţilor şi a cerut Europei să evite abordările agresive.