Diferenţa dintre cei doi candidaţi din turul II al alegerilor prezidenţiale creşte, potrivit datelor din cele două exit-poll-uri de pe piaţă la ora 18.30.
Astfel, potrivit sondajului CURS-Avangarde, Klaus Iohannis este la 62% în preferinţele electoratului, faţă de 58% la ora 14.00. Viorica Dăncilă este la 38%, iar tendinţa este de scădere pentru candidata PSD.
Sondajul IRES arată o diferenţa ceva mai mare, 63%-37% în favoarea lui Klaus Iohannis, potrivit unor surse politice.
Luând în considerare și votul din diaspora, care a votat în primul tur majoritar cu Iohannis, se poate estima următorul rezultat: Iohannis 67%, Dăncilă 33%.
La fel ca în primul tur al alegerilor prezidenţiale, Centrul de Sociologie Urbană și Regională – CURS şi Avangarde realizează sondaj de tip exit-poll şi în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale. La ora 21.00, sondajul exit-poll va fi prezentat de mass-media.
Exit-poll-ul CURS-Avangarde va fi realizat cu peste 20.000 de interviuri față în față, în peste 400 de secții, iar pentru asta vor fi peste 500 de operatori în teren, cărora li se adaugă cei din staff-ul tehnic și operatorii call-center.
Rezultatele parțiale oferite la ora 21.00, valabile pentru ora 19.30, și rezultatele finale de la ora 23.00, valabile pentru ora 21.00, nu vor cuprinde și voturile venite din diaspora. Aceste voturi pot schimba sensibil procentele.
Citiți și:
Dacă vrem să salvăm țara, trebuie să avem prezența la vot cât mai mică cu putință!
Olt: Record de vot la Moțoești. 220% prezenţa la urne
https://www.gds.ro/Local/Olt/2019-11-24/olt-record-de-vot-la-motoesti-220-prezenta-la-urne/
Olt: Primar şi viceprimar cercetaţi penal după ce au dat bani unor romi şi i-au cărat cu maşina la secţia de vot
https://adevarul.ro/locale/slatina/primar-viceprimar-cercetati-penal-coruperea-alegatorilor-ziua-votului-facut-edilii-1_5dda65b55163ec42715b8dd2/index.html
PSDii au apasat acceleratia pana la podea, dar n-au observat ca masina este cu rotile in sus.
Ultimele informații arată că Iohannis conduce lupta detașat, având 69% din voturile oamenilor. Viorica Dăncilă a obținut, astfel, doar 31%. De menționat că Diaspora nu a fost luată, încă, în calcul.
https://evz.ro/cifre-ora-1800-fara-diaspora-dezastru-pentru-dancila-breaking-news.html
Dancila in 2019: „Luni voi fi presedintele Romaniei. Cred in victoria binelui in fata raului. Cred ca romanii vor alege un presedinte al tuturor”
http://www.ziare.com/alegeri/alegeri-prezidentiale-2019/dancila-luni-voi-fi-presedintele-romaniei-1586335
Geoana in 2009: „Ma pregatesc sa candidez si sunt convins ca, cu sanse bune si cu multa munca si cu putin noroc de la Dumnezeu si de la romani, voi fi viitorul presedinte al Romaniei”
https://www.hotnews.ro/stiri-politic-5543050-mircea-geoana-sunt-viitorul-presedinte-romaniei.htm
Geoana prostanacu „am invins”
https://www.youtube.com/watch?v=FIvqDi0IKKU
Aroganta, prostia si ipocrizia sunt trasaturi definitorii ale marionetelor PSDiste
Gabriela Firea: „De unde știți că va fi un eșec? Eu zic să așteptăm pentru că s-a mai întâmplat să ne culcăm cu un președinte și ne-am trezit cu alt președinte.” „Noi nu ne așteptăm la un eșec și chiar dacă va fi un eșec, eu cred că va fi un scor bun pentru PSD. Am venit aici să o susțin pe doamna Dăncilă, alături de colegii mei. Nu am venit să cântăm prohodul și nici să facem schimbări.”
https://www.stiripesurse.ro/gabriela-firea-n-am-venit-sa-cantam-prohodul-nu-ne-asteptam-la-un-esec_1406097.html
Vor avea surpriza sa afle ca aroganta, ipocrizia si tradarea se termina prost, foarte prost!
Ce mi-e Tanda, ce mi-e Manda ? Schimbarea stăpânilor, bucuria nebunilor.
Să nu uităm că Mircea Geoană,pe care îl faci tu prostănac, este NR.2 în NATO. Și acum te întreb eu pe tine – chiar așa PROSTĂNACI sunt ăștia de la NATO, să-l angajeze pe Geoană pe pile, cunoștințe și relații sau pentru că, într-adevăr, a meritat cu prisosință? Ce-o să spui când Dăncilă o să ajungă într-o funcție înaltă, tot prostănacă o să fie?
Buruienile cresc repede, dar nu supravietuiesc iernii, iar tradatorii parvin repede, dar nu supravietuiesc momentului adevarului.
Dancilei i se pregateste o functie pe o teapa foarte inalta, iar Geoana nu va fi lasat mai prejos.
Pleșoianu, cere demisia Vioricăi Dăncilă din funcția de președinte al PSD, după ce a aflat că Gabriel Oprea este vicepreședinte PSD și membru CEX: „În seara turului II al prezidențialelor din 2009, Coldea, Maior și Kovesi mergeau în sufrageria lui Oprea. În seara turului II al prezidențialelor din 2019, Oprea a mers în sufrageria PSD! Așa ceva e de netolerat!
Oprea a fost băgat pe șest de Dăncilă în CEx! E vicepreședinte PSD și are drept de vot!
Dăncilă, du-te!”
https://www.stiripesurse.ro/liviu-plesoianu-cere-demisia-vioricai-dancila-du-te_1406400.html
Cine se aseamana se aduna: tradatorul lui Trump isi petrece vacanta cu tradatorul Romaniei, Geoana de Dabuleni, care se voia prim-ministrul unei tari de doi lei.
https://www.youtube.com/watch?v=PgIqfRgI7_g
Prostanacul si-a petrecut vacanta pe iahtul proxenetului lui Trump, iar apoi a fost promovat prostanac la NATO.
17 August 2018
Mircea Geoană a petrecut mai multe zile de vacanţă impreuna cu familia pe un yacht de 49 de metri, în compania familiei fostului avocat al lui Trump, la cateva luni dupa ce acesta a facut dezvaluiri despre Trump!
Cohen a susţinut în faţa unei comisii a Congresului că cel mai mare regret al său nu este faptul că a mijlocit plata către actriţa porno Stormy Daniels, ci că a minţit-o pe soţia lui Trump.
https://www.romaniatv.net/mircea-geoana-vacanta-exclusivista-de-peste-100-000-de-dolari-in-sardinia-alaturi-de-familie-si-de-un-celebru-avocat-american_434996.html
https://www.digi24.ro/stiri/externe/sua/dezvaluiri-explozive-ale-fostului-avocat-al-lui-trump-in-fata-congresului-1090201
In May 2018, Rudy Giuliani announced that Cohen was no longer Trump’s lawyer. In July, seized tapes secretly recorded by Cohen of his conversations with Trump about hush payments to Karen McDougal were disclosed to The New York Times
https://en.wikipedia.org/wiki/Michael_Cohen_(lawyer)#2018
Samantha Cohen și prietena ei, Ana Geoană, la plajă, pe yachtul La Tania
https://www.cancan.ro/fostul-presedinte-psd-face-valuri-in-statiunea-miliardarilor-din-italia-familia-geoana-vacanta-de-peste-100-000-cu-cel-mai-mare-dusman-al-presedintelui-sua-pe-un-yaht-de-49-m-19831340
O duc fain beizadelele prostanacilor si proxenetilor!
De fapt nu eu, ci Iliescu l-a numit prostanac pe Geoana, iar generalul (r) SRI Aurel Rogojan il numeste tradator si omul rusilor!
Generalul (r) SRI Aurel Rogojan afirmă că Basescu a fost facut castigator in alegerile de acum 10 ani pentru ca Geoana era omul rusilor: Mircea Geoană a primit de S.O. Vantu lista viitorului guvern pregatita de serviciile rusesti!
„În cazul particular al României, au existat situații nefericite, în care un prezidențiabil sau altul și-a manifestat disponibilitatea la trădare. Un candidat, de exemplu, era preferatul americanilor, iar contracandidatul, deși creditat și el ca mare prieten al Americii, având oarecare temeri că oponentul său ar fi mai mult dorit la Washington, a dorit să asigure Moscova de avantajele de care va beneficia Rusia dacă el va deveni președintele României. Un magnat autohton, cu vechime în relațiile cu rușii atestată de U.M. 0110 – Departamentul anti-K.G:B., i-a dat acestuia lista viitorului guvern al României. Acest candidat a câștigat alegerile prezidențiale. „Marja erorilor de soft” l-a declarat însă victorios pe candidatul care, în realitate, fusese învins”
https://www.activenews.ro/stiri-politic/Generalul-r-SRI-Aurel-Rogojan-spune-ca-Mircea-Geoana-castigase-alegerile-prezidentiale-din-2009-dar-a-fost-invins-de-%E2%80%9Emarja-erorilor-de-soft-.-Gen.-Rogojan-Stiam-ca-Iohannis-va-fi-presedinte-cu-7-luni-inainte-de-a-si-lansa-candidatura-158900
Stati acasa oameni buni:
https://nuvotati.wordpress.com/2019/11/08/din-nou-a-alege-raul-cel-mai-mic-prezidentiale-2019/
„Diaspora” este dresata de minunata lume noua…. Dacă ar ști cât de important pentru mântuirea lor sa se întoarcă acasă…
Diaspora inseamna azi 800000 de voturi pt partidele explicit subordonate sorosistilolor si ciumei albastre de la Bruxelles, alegatoroi care majoritari iao decizia politica pe baza facebookului lui Zuckerberg.
Orice partid / grupare de partide care ar dori sa faca ceva pt neamul romaneasc, va avea de depasit hanicapul celor 6-7% – SAU ORICAT ESTE NEVOIE, OFERIT DE DIASPORA ROMANEASCA, CAPTIVA STRUCTURILOR MEDITATICE INTERNATIONALISTE DIN OCCIDENT !
VIKTOR ORBAN IN UNGARIA A ITERZIS VOTUL IN AFARA GRAITELOR UNGARIEI, TOCMAI DIN PRICINA CETATENILOR CAPTIVI MEDIATIC DIN AFARA UNGARIEI !
PS: In 2010 Basescu a pierdut alegerile, dar prin falsificarea votului din diaspora, sub ochii occidentalilor, si-a pastrat puterea.
Diaspora nu a uitat din cauza cui a plecat in pribegie si nici cei ramasi in tara nu pot fi prostiti la infinit.
„Poţi minţi câţiva oameni multă vreme şi poţi minţi un timp pe toată lumea, dar nu poţi minţi pe toată lumea la infinit.” – Abraham Lincoln
Ingrid Mocanu: „Cuuuum? Proasta sărbătorește pierderea alegerilor prin numirea lui Oprea vicepreședinte PSD, direct din ”sufragerie”?
Păi de ce nu ne-ai zis, făi, tăntică, așa? Noi credeam doar că nu știi aria cercului, nu că ești o ticăloasă de primă clasă. Adică ne furi voturile și după aia ne dai M____ ?
Nu-ți este rușine, măi gospodină fără glorie?”
https://www.stiripesurse.ro/ingrid-mocanu-a-luat-foc-dupa-anuntul-lui-dancila-ne-furi-voturile-si-dupa-aia-ne-dai-m-nu-t_1406348.html
Gospodina se straduieste sa faca gogosi, lasati-o sa mai exerseze!
Sondaj: Ce credeți că se va întâmpla cu PSD, după eșecul Vioricăi Dăncilă?
66% PSD neschimbat, dar cu alt lider
17% PSD va disparea treptat
10% PSD va fi fortat sa se reformeze
8% PSD ramane la fel, cu Dancila sefa
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-23512969-sondaj-credeti-intampla-psd-dupa-esecul-vioricai-dancila-alegeri.htm
„ganditi-va ce panarama ar fi ca PSD sa-l aiba pe discotecar (Eugen Teodorovici, n.red.) presedinte, sau pe dna Firea unde la Bucuresti Dancila a fost zdrobita de Iohannis”, a zis Băsescu.
„Pentru ei, tipic este Ponta, care e las. Asa sunt croiti marea majoritate. Vor da din gura sa gaseasca alti vinovati, dar nu pe ei.”
https://www.stiripesurse.ro/traian-basescu-ce-panarama-ar-fi-sa-ajunga-discotecarul-presedinte-psd_1406447.html
Dancila πRD, PSD πRE
http://www.ziare.com/vasilica-viorica-dancila/psd/dancila-a-bulversat-psd-ul-cat-de-legala-poate-fi-intrarea-lui-gabriel-oprea-direct-in-cex-si-cum-ar-putea-ri-partidul-fondat-de-iliescu-1587090
Pentru cine a purtat haine de doliu Dancila la speechul de dupa alegeri?
Și, de-acum încolo, vor umbla câinii cu covrigi în coadă, în România va curge, gârlă, laptele și mierea, iar românii se vor călca-n picioare la granița noastră ca să intre-n țară, exact ca pe vremea zeităților de DREAPTA, Băsescu și Constantinescu.
Covrigii i-a dat Dancila cand a marit pensiile si salariile din banii pe care nu-i avea. Acum urmeaza sa fie platit pretul covrigilor prin noi imprumuturi, cresterea datoriei externe, deprecierea leului si inflatie.
Asa ca spuneti in cor: „Multumim din inima partidului!”
Vai și amar de sufletele noastre, dacă veșnic ne legăm de pensiile alea de nimic ale bunicilor și părinților noștri, iar salariile bugetarilor, în marea majoritate a lor, puțin au fost mărite. Acum câțiva ani buni, se spunea că de la Revoluție încoace s-au furat peste 1000 de miliarde de euro, între timp însă se vor fi dublat, triplat. Vezi tu, aici sunt pensiile și salariile noastre. CONCLUZIE – trebuie să le mulțumim acelora care au furat, nu vreunui partid de dreapta sau de stânga, pentru că nu toți membri unui partid au furat, ci doar câțiva dintre ei.
a observat cineva că inițialele de la sloganul lui Iohannis (Pentru O Românie Normală) formează cuvântul englez PORN?!?
„Mulțumim din inima, UE !
De-abia căzusem din copaci și, dacă nu veneai tu, muream proști.
Tu ne-ai invățat cum se taie porcul ca să nu sufere, cum se fac cârnații fără carne, doar din șorici și E-uri, pâinea cu mult aer, laptele fără gust și miros că, dacă-l bei cu ochii închiși, zici că-i apă.
Tu ne-ai invățat cum se face smântana cu 12% grăsime. Restul ce-o fi? Probabil lapte închegat cu cheag ca să nu fie acră și asta explică de ce când o pui în ciorba fierbinte, în loc să se împrăștie, se coagulează. Nu mai găsești smântană care bătută să devină frișcă. Păi da, acum există frișcă artificială ca spuma de ras.
Tu ne-ai învățat cum se face untul fără miros, cu 25% grăsime (restul ce dracu’ o fi, săpun?)
Tu ne-ai învățat că brânza țăranului, fiind făcută în condiții neigienice, e toxică iar a ta e sănătoasă pentru că conține fibre vegetale (ce or fi căutând acolo?). N-are nici miros, nici gust. E ca o cretă udă.
Îți mulțumim că ne aduci mere care nu se strică luni de zile, oricât de lovite ar fi. Ale țăranului au viermi, ale tale nu. Oare de ce? Nu cumva nu sunt mere, ci otrăvuri?
Îți mulțumim că ne-ai învățat țăranii cum se fac roșiile frumoase, fără gust și care scârțâie-n dinți.
Tu ne-ai învățat că zahărul din sucuri se poate înlocui cu aspartam, un cancerigen mai ales pentru creierul copiilor.
Și câte și mai câte nu ne-ai invățat!”