X

Trump către Iohannis: Americanii iubesc gazele naturale românești și vor să vă vândă tehnologia 5G, iar pentru vize încă nu sunteți eligibili

Image result for trump iohannis

Preşedintele american, Donald Trump, a declarat marţi, la întâlnirea cu omologul său român, Klaus Iohannis, cu privire la Huawei că România va analiza atent.

„România face acest lucru”, a spus Trump, întrebat dacă statele partenere precum România ar trebui să analizeze atent afacerea Huawei pentru a lua o decizie privind infrastructurile critice.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat în urmă cu o săptămână referitor la tehnologia 5G că în România „unii nu sunt suficient de îngrijoraţi” iar acest subiect va trebui discutat şi în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).

Opoziția României față de Nord Stream 2 și resursele energetice din Marea Neagră, cooperarea militară, tehnologia 5G, lupta împotriva corupției și intrarea României în Visa Waiver se numără prin subiectele pe care Klaus Iohannis și Donald Trump au bătut palma, marți, în Biroul Oval din Casa Albă. Cei doi șefi de stat au semnat o declarație comună după întâlnire.

Redăm integral Declarația Comună a Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, și a Președintelui Statelor Unite ale Americii, domnul Donald J. Trump, semnată marți, la Washington:

„Ca Președinți ai României și Statelor Unite ale Americii, acționăm împreună, ca prieteni și aliați, pentru a avansa Parteneriatul nostru Strategic robust și durabil. Prin parteneriatul nostru, care se aprofundează, vom crea noi oportunități pentru creșterea securității, dezvoltării și prosperității, și pentru a răspunde mai bine provocărilor și responsabilităților globale pe care le împărtășim.

Rememorăm Revoluția din Decembrie de acum 30 de ani, când românii curajoși au înlăturat o dictatură brutală și au îndreptat țara pe calea democrației, a statului de drept și a economiei de piață. Anul acesta am marcat, de asemenea, cu mândrie, și aniversarea a 15 ani de la aderarea României la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO).

Împreună, statele noastre au depus eforturi durabile pentru modernizarea forțelor noastre armate și pentru a ne îndeplini angajamentele asumate în cadrul NATO cu privire la partajarea echitabilă a responsabilităților. Militarii noștri acționează umăr la umăr pentru apărarea libertății și în vederea consolidării posturii de apărare și descurajare pe Flancul Estic al NATO, inclusiv în Marea Neagră, care este de importanță strategică pentru securitatea transatlantică. De asemenea, căutăm să evităm riscurile de securitate care însoțesc investițiile chineze în rețelele de telecomunicații 5G.

România și Statele Unite recunosc că securitatea energetică este securitate națională. Subliniem opoziția noastră față de Nord Stream 2 și alte proiecte care îi fac pe aliații și partenerii noștri dependenți energetic față de Rusia. Resursele de gaze naturale din România au potențialul de a crește prosperitatea statelor noastre, precum și de a întări securitatea energetică a Europei. România și Statele Unite vor analiza modalități de îmbunătățire a climatului investițional în domeniul energiei în beneficiul ambelor țări. Mai mult, încurajăm puternic colaborarea strânsă a industriilor noastre pentru a sprijini obiectivele României în domeniul energiei nucleare civile.

Excelentul nostru parteneriat în domeniul aplicării legii și al luptei împotriva corupției se bazează, în mod ferm, pe un angajament reciproc față de statul de drept și o justiție independentă, care sunt puternic susținute de poporul român. Mai mult, subliniem că buna guvernare constituie baza securității și prosperității noastre comune.

România și Statele Unite evidențiază cu mândrie creșterea substanțială a schimburilor comerciale dintre cele două țări, precum și interesul nostru comun pentru crearea unui climat investițional care să ofere transparență, predictibilitate și stabilitate. Prin urmare, ne angajăm să ne consolidăm, pe mai departe, relația comercială și să încurajăm creșterea investițiilor în ambele țări.

Statele Unite își reiterează sprijinul pentru eforturile României de a deveni eligibilă pentru intrarea în Programul Visa Waiver în conformitate cu cerințele legislației SUA”

Preşedintele Klaus Iohannis este al zecelea şef de stat european care ajunge la Casa Albă în acest an, un top din care nu fac însă parte liderii Europei de Vest, care au fost aliaţii SUA de zeci de ani. În schimb, Trump a ales să curteze mai mult ţările din centrul şi estul bătrânului continent, transmite The Washington Post.

Pentru Trump regiunea oferă oportunităţi în domenii precum comerţ, energie, susţinere militară, lucruri pentru care întâmpină rezistenţă în vestul Europei şi agită lideri occidentali tradiţionali precum cancelarul Angela Merkel.

The Washington Post mai scrie că Trump pune accent pe importanţa în viitor a ţărilor Europei Centrale în beneficiul Statelor Unite, atât ca partenere de securitate, precum şi de afaceri, potrivit unui oficial al Administraţiei americane.
Liderul de la Casa Albă s-a întâlnit până în prezent cu şefi de stat sau de guvern din Austria, Cehia, Slovacia, Turcia, Ungaria, Polonia, Elveţia, Irlanda, Olanda, dar şi din Canada, Orientul Mijlociu, America de Sud, Asia sau Asia de Sud.
Preşedintele României, Klaus Iohannis, este al şaptelea oaspete din Europa Centrală şi de Est.

„Unii dintre liderii Europei de Est, Ungaria, Polonia şi acum din România şi-au dat seama cum să negocieze cu Trump şi au apelat la atitudini mai iliberale”, a susţinut Kelly Magsamen, vicepreşedinte pentru securitate naţională şi politică internaţională la Center for American Progress.

Iohannis, adaugă The Washington Post, nu este văzut ca fiind ostil Uniunii Europene, aşa cum este caracterizat Trump, şi, în plus, preşedintele României a criticat Ungaria vecină că promovează un naţionalism anti-imigraţie. Dar vizita are legătură şi cu susţinerea lui Iohannis în vederea candidaturii pentru un nou mandat la Bucureşti.

Trump vrea să dea România ca exemplu în NATO pentru faptul că a alocat două procente din produsul intern brut pentru Armată. Totodată, România ar putea să se alăture vecinilor din centrul continentului în ceea ce priveşte relocarea misiunilor diplomatice de la Tel Aviv la Ierusalim, o prioritate a Administraţiei Trump.

„Lui Trump îi place ideea de a submina proiectul european, fie prin Brexit sau resentimente anti-UE”, a adăugat Magsamen, care a fost consilier al preşedinţilor Barack Obama şi George W. Bush.

Trump s-a întâlnit totuşi cu liderii Marii Britanii, Franţei şi Germaniei peste hotare în 2019, dar nu i-a avut oaspeţi la Casa Albă. Îi va revedea la reuniunea G7 din Franţa şi zvonurile spun că ar putea să-l invite în SUA pe noul premier britanic, Boris Johnson, a apreciat The Washington Post.

Merkel a fost la Casa Albă în 2017 şi 2018, dar Trump nu a vizitat Germania ca preşedinte, unde este profund nepopular. Trump are în Boris Johnson, care e pro-Brexit, un aliat de nădejde şi un apropiat din punct de vedere ideologic printre statele occidentale. Macron, însă, a renunţat să mai fie reprezentantul Europei în relaţia cu SUA din cauza divergenţelor referitoare la comerţi şi a dosarului Iran.

Tendinţa actuală în politica externă a lui Trump aduce aminte de abordarea faţă de Europa Centrală şi de Est pe care a avut Bush, dar contextul e diferit, cu exacerbarea naţionalismului pe continent şi fisuri în UE. Este ceva diferit de ce a făcut Obama, care s-a apropiat foarte mult de Merkel în timpul crizei financiare de acum 10 ani.

Iohannis, la Ambasadă, după întâlnire:

-Am discutat pragmatic despre extinderea Parteneriatului Strategic. Am subliniat că voi continua voi fi implicat total în continuarea parteneriatului strategic. Președintele Trump a apreciat sprijinul puternic pe care românii îl dau relației cu SUA
-Parteneriatul nostru va continua să genereze rezultate pozitive pentru România și SUA. Am adoptat o declarație comună, prima dată când am făcut acest pas, și este un document foarte important pentru progresul Parteneriatului Strategic. Este esențială dezvoltarea sa în toate domeniile, aducând cooperarea economică la nivelul de excelență al colaborării politice și de securitate.
– Colaborare intensificată în domeniul energiei, inclusiv la nivelul celei nucleare
– Am arătat importanța  creșterii prezenței militare americane în România și aspecte de interes comun, precum securitatea la Marea Neagră
-Trebuie făcut mai mult în relația economică bilaterală. Este important să găsim noi domenii de colaborare. A fost semnat un memorandum de înțelegere privind tehnologia 5G. Am discutat și despre admiterea în programul Visa Waiver
– Aprecierea președintelui Trump pentru eforturile mele de asigurare a statului de drept în România. L-am asigurat că România va rămâne un partener și un aliat de încredere. Pot spune că a foost o nouă întâlnire foarte bună cu președintele Trump
– Președintele Trump este foarte interesat de tematica vizelor și sunt convins că specialiștii vor găsi soluții
– Întrebat despre îngrijorări privind Legea offshore: A fost preocuparea adusă în discuție, dar într-o notă optimistă. Președintele Trump a exprimat așteptarea ca legislația să fie ameliorată pentru a crește atractivitatea investițiilor
-V rem să avem mai mulți militari în Brigada multinațională și în comandamentul multiregional pe care vrem să-l creăm. A rămas să discut mai aplicat cu secretarul Apărării. Președintele este foarte interesat
– Este foarte interesat să fie dezvoltate surse noi de energie cele din Marea Neagră dar și energia nucleară civilă este de interes. România este capabilă să devină furnizor de energie.
– România a avut un ton critic din capul locului  la adresa North Stream II și a rămas consecventă poziției inițiale
– Suntem amândoi de părere că România are un potențial foarte bun și că este nevoie de o legislație cinstită și favorabilă față de investitori. Atunci lucrurile vor fi foarte interesante.
– Tehnologia civilă nucleară are un potențial interesant pentru regiune. Avem o oportunitate de dezvoltare

DECLARAȚII Trump la începutul întâlnirii

Președintele american a evitat, la oportunitățile de imagini de la începutul întâlnirii, subiectul vizelor pentru români, vorbind în schimb despre relația SUA – România.

„Vă mulțumesc, este o onoare să fiu aici alături de președintele României. Am respect pentru ce face el și pentru ce se întâmplă în România. Știu că lucrurile merg bine, avem o relatie foarte bună, mai bună decât oricând, relații comerciale foarte bune. Sunt foarte mulți români aici, oameni extraordinari. Sunt foarte multe afaceri românești aici. Americanii iubesc românii, au o relație bună cu ei”, a spus Donald Trump, alături de Iohannis.

Cu privire la eliminarea vizelor pentru cetăţenii români în SUA, Trump a spus la întâlnirea cu Iohannis că „este o chestiune la care ne gândim”.

Întrebat de jurnaliști,  dacă va veni în România, președintele american a răspuns: „Mi-ar plăcea”. Chestionat cu privire la moment, Donald Trump a spus doar că subiectul va fi discutat.

Trump a mai spus că în multe ţări corupţia este o problemă dificilă şi că ştie că şi în România există această problemă. El a adăugat că preşedintele Iohannis „face o treabă foarte bună” în această privinţă. „Cred că el este cel care poate rezolva problema”, a adăugat Donald Trump.

„Este o plăcere să fiu aici și avem ocazia să vorbim despre parteneriatul strategic. Facem tot ce se poate la nivelul NATO și cred că sutem pe drumul cel bun în acest sens”, a spus și Klaus Iohannis.

COMUNICAT al Casei AlbeChiar la începutul întâlnirii, Casa Albă a dat publicității un comunicat în care se vorbește despre intențiile lui Trump.  „Preşedintele Donald Trump reiterează şi consolidează parteneriatul Statelor Unite cu România. Donald Trump îl întâmpină pe preşedintele Klaus Iohannis la Casa Albă pentru a reafirma şi a celebra puternicul parteneriat strategic dintre ţările noastre”, a transmis marţi seară Preşedinţia SUA într-un comunicat postat pe site-ul instituţiei.

„Viitorul României şi al relaţiei României cu Statele Unite este foarte, foarte strălucitor”, a afirmat Donald Trump, conform Casei Albe.

„În anul 2019, România sărbătorește 30 de ani de libertate și democrație și continuă să înregistreze mari progrese în depășirea moștenirii comunismului. Statele Unite și România au relații din ce în ce mai intense în materie de securitate, energie, cooperare în domeniile nuclear civil și cibernetic, în avantajul ambelor ţări. Cele două țări vor continua să colaboreze pentru a face față provocărilor comune de securitate și a intensifica parteneriatul economic și energetic. Preşedintele Trump intenţionează să intensifice legăturile bilaterale prin susţinerea eforturilor României de a deveni eligibilă pentru a adera la Programul de eliminare a vizelor, în conformitate cu exigenţele legislaţiei americane”, precizează Casa Albă.

„România este un aliat de nepreţuit în cadrul NATO şi susţine eforturile SUA şi pe cele internaţionale, în regiune şi la nivel mondial. Marcând 15 ani de la aderarea la Alianța Nord-Atlantică, România s-a dovedit a fi un aliat puternic în cadrul NATO și îndeplinește angajamentul de a aloca cel puțin 2% la sută din PIB pentru apărare. România a oferit una dintre cele mai mari contribuții cu trupe la misiunea NATO în Afganistan și susţine misiunile din Kosovo, Bosnia și pe cele ale Coaliţiei pentru învingerea reţelei teroriste Stat Islamic. Armatele celor două ţări colaborează pentru a consolida măsurile de disuasiune pe flancul estic al NATO. În urma întrevederii precedente cu președintele Trump, România își modernizează armata utilizând multe echipamente americane, inclusiv sisteme antiaeriene Patriot şi antibalistice. România găzduiește efective prin rotaţie de aproximativ 1.000 de militari din SUA, precum și o instalaţie Aegis Ashore americană care oferă susţinere Sistemului antirachetă al NATO. România a asumat angajamentul de a colabora cu Statele Unite pentru contracararea riscurilor cibernetice reprezentate de companii chineze în reţelele 5G”, subliniază Preşedinţia Statelor Unite.

Consolidarea securităţii energetice şi a investiţiilor

„Statele Unite vor continua să colaboreze cu România pentru susţinerea securităţii energetice în Europa. Statele Unite vor colabora cu România pentru îmbunătăţirea climatului de investiţii şi pentru a ajuta ţara să utilizeze mai bine vastele resurse de gaze naturale. Aceste eforturi vor amplifica oportunităţile de investiţii pentru companiile americane, vor îmbunătăţi prosperitatea poporului român şi vor consolida securitatea energetică în regiune. România susţine eforturile de diversificare energetică în Europa ale Administraţiei Trump, care contribuie la reducerea dependenţei ţărilor europene de surse energetice ruse. România s-a opus proiectului Nord Stream II şi altor proiecte de oleoducte care amplifică dependenţa Europei de Rusia. Statele Unite şi România sunt susţinători puternici ai Iniţiativei celor Trei Mări, care este importantă pentru intensificarea accesului pe pieţele energetice şi pentru securitate”, precizează Casa Albă.

PRIMIREA. Trump l-a așteptat în fața clădirii pe Iohannis, însă presa nu a putut filma niciun cadru cu strângerea de mână a celor doi, din cauza mașinii cu care a fost adus Iohannis, care le-a luat „fața”. Apoi Trump i-a oferit cadou lui Klaus Iohannis o şapcă inscripţionată cu mesajul „Make Romania great again”.

Schimbul de cadouri a avut loc la întâlnirea dintre delegaţiile oficiale ale celor două ţări.

Iohannis a mai fost la Casa Albă în iunie 2017.

Imagini de la momentul sosirii

Sosirea Președintelui României, Klaus Iohannis, la Casa Albă, Washington D.C.

Sosirea Președintelui României, Klaus Iohannis, la Casa Albă, Washington D.C.Pentru a fi la curent cu următoarele transmisiuni în direct, vă rugăm să dați like paginii Privesc.Eu!

Gepostet von Privesc.Eu am Dienstag, 20. August 2019

 

Categorii
anti-România
cuvinte cheie

Articole asemănătoare



Vă rugăm să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

11 comentarii

  1. Liviu Plesoianu pune punctul pe i:

    Pasajul esențial din comunicatul de presă al Casei Albe, dat publicității chiar acum: "SUA vor colabora cu România pentru a îmbunătăți climatul investițional și pentru a ajuta țara să-și folosească mai bine vastele resurse de gaze naturale"...
    Mda... Am luptat, CÂȚIVA, cu toată forța astfel încât Legea Offshore să nu fie un dezastru pentru România! Am făcut tot ce a ținut de mine în Parlament. Dan Chitic a făcut tot ce a ținut de el în afara Parlamentului astfel încât românii să priceapă că suntem pe cale să ne dăm resursele aproape gratis. Câțiva am fost...
    Mie mi-e foarte clar despre ce e vorba, de fapt, azi...
    Fie să FIM! E timpul ca în România să se mai facă auzită și... România! E timpul ca toate forțele naționale să-și dea mâna, dincolo de orgolii și alte interese conjuncturale!

    Eu mi-am asumat și îmi asum să spun lucrurilor pe nume! Sunt un om LIBER!
    "Să fim #proamericani… să fim, chiar să fim! Dar să fii #proamerican înseamnă oare următorul monolog?
    Vă iubim, sunteți partenerii noștri strategici, practic cei mai buni prieteni de pe planetă! Sigur, sigur, dacă vreți să ne vizitați țara, trebuie să stați la o coadă imeeensă ca să luați, dacă vă ajută bunul Dumnezeu, viză.
    Dar, dar... cu toate acestea sunteți extraordinari! Aveți, iată, și petrol și gaze la Marea Neagră... și legea offshore trebuie să fie dată... în așa fel încât să fie bine... să nu fie rău... dacă mă înțelegeți..."

    1. Daca ai fi roman si nu ce sint asa zisi insi cu doua picioare numiti SCLAVI PE PLATATIE ,niciodata n-ai vrea sa mergi in cuibul satanei numita SUA .
      SA-SI BAGE VIZA IN FUND,iar cei care au nevoie de ea sa le ajute DUMNEZEU.sa crape inainte de a ajunge in SUA.satanista .

  2. Romanii nu au liber de vize din urmatioarele motive:

    Aproape toti romanii ajunsi acolo, fac bani. Multi bani. Multi de tot, ma refer chiar la milioane de dolari. Din acest motiv le e frica de noi. Al doilea motiv, romanii ajunsi acolo, facand multi bani, trimit in tara. Prin comparatie, daca romanii care lucreaza in westul Europei, ar migra spre state cu munca, in Romania s-ar simti o crestere reala a nivelului de trai. Romanii ar fi principalii cumparatori pe piata imobiliara din Romania, referindu-ma cu predilectie pe achiztionarea de terenuri agricole, paduri si resurse de orice fel, chestiune care nu e pe placul stapanilor coloniei.

    Asa, suntem cum suntem si ne vindem totul pe nimic.

    1. @COSMIN
      Multi bani ?! EXCLUS !
      De ce nu fac acesti multi bani americanii bastinasi,care mai mult de jumatate nu cunosc ANALFABETUL si peste 50 de milioane locuiesc in canale si pe strazi laturalnice neavind nici o posibilitate de angajare ,tocmai pentru ca cei mai multi au dat FALIMENT in sistemul lor.
      E pt prima data cind aud aceasta varianta spusa de tine,ca romani dusi acolo fac multi bani .
      Sau tu vrei sa spui ca ACOLO doar cine nu vrea nu poate,ceea ce e un fals absolut,ca in rest umbla ciinii cu covrigii in coada.
      Din cauza perceptiei FALSE a romanilor,mai ales a CELOR FARA SCRUPUL au fost admirate GRESIT atit societatea occidentala cit si cea americana ,sau lipsa de discernere,sau RAUTATEA pur si simplu, din egism feroce,care este generalizata printre romani(lasa s-o pateasca si el,de ce sa-l atentionez,mai bine sa-l induc in eroare ca sa se friga si el,si asa se frig toti fara ca cineva sa fie atit de DREPT incit sa vorbeasca cu lux de amanunte adevarul).
      Noi romanii avem mari tare de caracter ,cred ca sintem cei mai meschini /individualisti/egoisti oameni ai speciei umane,de aceia nu exista in acest neam decit HOTI SI PROSTI si nefiind capabili sa ne unim din cauza minciunilor spuse din egoism toti ne pot calarii la greu .(nimeni nu lasa sa treaca NIMIC de la el,totul e sub lozinca,mie ce imi iese din afacerea asta!?ghiseftul care-i?)
      La BISERICA IN ORASE tot ceea ce se aduce si se pune pe masa pentru a fi citit ,este imediat ridicat,dosit si dus in traista iar acasa ,dat ceva preotului,si restul, pentru cei saraci din BISERICA nu ramine nimic .E DEZGUSTATOR ,cit de NEAPURI PROSTE si de PRIMITIVI pot fi !)Pe cind la tara inca oamenii duc la biserica si nu iau nimic inapoi,totul este impartit.Freste ca iti revine cite ceva si tie pentru ca primesti de la ceilalti .CE PRIMITIVI SI HAPSINI SINT ORASENII ROMANI ! De ce se vor duce in biserica ,fara sa aduca MILOSTENIE macar o piine pusa pe masa ,din care sa guste si ceilalti ,ca si tine de la altii?!
      OMENIA in sens ORTODOX.a iubi aproapele si pe DUMNEZEU ca necesitate launtrica ,nici macar de FRICA LUI DUMNEZEU nu o are
      romanul .NE MAI MIRAM DE CONSECINTE si de faptul ca ROMANIA nu a intrat in GREVA GENERALA pentru a o gadi pe ALEXANDRA VIE SAU MOERTA ?
      Am revazut ceva azi,si mi-am dat seama ca SINGURUL GENIU UMAN SI PROFESIONAL al natiei romane va ramine pentru multa vreme ,daca nu pentru todeauna CEAUSESCU (exceptia fiind formarea securitatii supradimensional ,pt care si-a meritat impuscarea fara obiectie )
      IATA LA CE NIVEL DE DEZVOLTARE a fost ROMANIA si cit de DESTEPT a putut fi CEAUSESCU sa TINA TOTUL SUB CONTROL intr-un timp record ,cu rateurile inevitabile dupa 1950 de ani de saracie lucie si priitivism generalizat .

      https://youtu.be/Nw8IFKaDTzk

      Cit de involuat poate fi OMUL care adimra si tinjeste dupa REALIZARILE popoarelor imperialiste ca cele occidentale si SUA.
      Cum nu -si pune problema UN OM citov la cap, care admira imperialistii ,oricare ,daca IMPERIALISTII ar fi civilizati ,cum pot MEREU SA INVADEZE SI SA FRAIEREASCA popoarele mapamondului astfel ca ei sa primeasca NEMUNCIT partea leului ?
      SINTEM DEPARTE DE DUHUL SFINT,FOOOOOOORTE DEPARTE !

      1. @ ION

        Nu dau curs polemicilor, dar pentru ca m-ai intrebat, iti raspund:

        1. La prima ta intrebare, iti dai singur raspunsul, exact dupa prima ta virgula, citez: „De ce nu fac acesti multi bani americanii bastinasi, care mai mult de jumatate nu cunosc ANALFABETUL…” – ai vrut sa spui Alfabetul, dar irelevant, subiectul e altul.

        2. Vorbesc in cunostinta de cauza: cineva apropiat, dupa 10 ani, a trimis acasa peste o jumatate de milion de dolari, facuti nu la NASA, nici in vreun spital, ci intr-o munca necalificata. Un alt cunoscut, care in Romania nu avea dupa ce sa bea apa, dupa 2 ani !!! are colectie de peste 30 de barci cu motor, ca asta ii placea lui. La ce ii vor folosi la mantuire, este subiectul unei alte discutii.

        Sper ca ai priceput afirmatiile mele din primul coment. Daca mai trebuie argumente sa-mi spui, caci exemplele sunt multiple. Daca vrei sa te convingi singur, suna 10 romani plecati in state, stabiliti acolo de cel putin 3 ani si intreaba-i cum o duc, apoi compara cu ce traim noi aici. Ma refer la cele lumesti , nu la cele duhovnicesti.

        PS: in urma cu mai bine de 14 ani, am vrut sa merg si eu in state sa fac bani. Desi aveam o conditie sociala la ora respectiva care intrecea nivelul de trai a mai bine de 50% din americani, precizez, aici in Romania, am fost respins de 3 ori la viza !!! Si crede-ma, desi eram habauc in cele duhovnicesti, nu eram un haules baules in materie de facut de bani. Adica daca aveam in gand sa merg in state sa fac bani, chiar ma duceam sa fac cu adevarat si nu vise la caini cu covrigi in coada. Adica nu imi ajungea ca aveam aici destul, eu doream milioane si zeci de milioane, pe care iti marturisesc le faceam daca ajungeam acolo, aici in tara le-as fi facut intr-un timp consisent mai indelungat.

        Ittre timp, nemultumitului ii s-a luat darul, Dumnezeu mi-a aratat care e locul meu in acest univers si m-am conformat, sau cel putin incerc sa ma conformez.

        Doamne ajuta si mantuire !

  3. SUA a renuntat la exploatarea gazului din Marea Neagra pentru ca Rusia poate distruge in cateva minute platformele de exploatare, iar Trump vrea sa vanda gaz lichefiat american in Europa prin Grecia, iar Romgaz va lua o feliuta de 20%.
    19.08.2019
    Romgaz vrea să investească 12,5 milioane de euro pentru o participație de 20% în terminalul de gaze lichefiate din Alexandropolis, Grecia
    „de la acel terminal, fie faci swap, fie îl aduci prin conductă. Conducta dintre Grecia şi Bulgaria are exact acest scop şi ne va ajuta”
    https://financialintelligence.ro/romgaz-vrea-sa-investeasca-125-milioane-de-euro-pentru-o-participatie-de-20-in-terminalul-de-gaze-lichefiate-din-alexandropolis-grecia/
    LNG FSRU Alexandroupolis unit: U.S.A, Greece with common interest
    Following his visit to Alexandroupolis (NE Greece), U.S. Ambassador to Athens, Geoffrey Pyatt, who was in the area accompanied by the U.S. Consul. in Thessaloniki, Gregory Pfleger and executives of the US Embassy in Greece, including the Defense Representative, Captain Timothy Ketter, and Economic Affairs Adviser, William Laitine, sent a resounding message to all parties interested (in business and energy).
    https://balkaneu.com/lng-fsru-alexandroupolis-unit-u-s-a-greece-with-common-interest/

  4. Halucinant. Un conspirationist cu vederi de dreapta, Wayne Allyn Root, l-a numit pe Trump cel mai bun presedinte pentru Israel, nu doar al Americii ci din toate timpurile, Rege al Israelului, si ca el, Trump, este cel mai bun lucru ce li s-a intamplat evreilor, este ca a doua venire a lui Dumnezeu pe pamant. Tradatorii fiind numiti evreii americani care nu il.voteaza pe Trump (ei tinand cu democratii).
    Au innebunit de tot oamenii pe bune. Dar ce ma mir ca tin minte ce blasfemii de data aceasta, stanga, profera la noi in campania pentru europarlamentare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO se bazează strict pe cititorii săi mulți, care sprijină fiecare cât poate acest demers. Vă punem la dispoziție conturi bancare sau varianta PayPal de mai jos. Fără sprijinul vostru acest proiect se poate diminua, până la dispariție.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Reclamele sunt blocate

Te rog să ne susții, deblocând reclamele.