X

Omagiu pentru Alexandra. Cum o descriu cei care au cunoscut-o

Dumnezeu să o ierte și să o odihnească în pace!

Image result for Alexandra macesanu

Un copil blând şi bun, care voia să îşi trăiască viaţa frumos – aşa o descriu apropiaţii pe Alexandra Măceșanu, adolescenta care e plânsă acum de atâtea familii, răvăşite de un fior de teamă că propriii copii ar putea păţi aşa ceva.

Oricine a cunoscut-o pe Alexandra refuză să creadă că această copilă, cu încredere în viaţă şi suflet curat, ar putea să aibă parte de un sfârşit atât de oribil. Drama ultimelor ei clipe ne-a atins pe toţi, şi persistă în gândurile noastre, de zile întregi.

Tatăl Alexandrei: „S-a dus fericirea aia când veneam acasă şi le auzeam, că jucau, chiuiau, nu că erau surori, erau şi prietene îşi spuneau tot, dormeau amândouă”.

Cea mai grea suferinţă este în inimile părinţilor care au avut, totuşi, putere să-şi păstreze până în ultima clipă nădejdea că Alexandra se va întoarce acasă.

Mătușa Alexandrei: „Am crescut-o de mică, a crescut sub ochii mei, am dus-o la grădiniţă, îi împleteam perişorul…”

Alexandra a fost copilul pe care şi l-ar fi dorit oricine. Dintr-o familie modestă, adolescenta era un model de bună creştere: respectuoasă, blândă şi ambiţioasă. Era pasionată de muzică şi dans, iar de câţiva ani era şi într-un ansamblu popular.

Lucian Stroe, coregraful Alexandrei: „A crescut sub ochii noştri, sub ochii mei, un copil extraordinar, bun, curajos, devotat. Ea tot timpul era sufletul ansamblului!”.

Prietenă de familie: „Toată lumea a iubit fata asta! O fată bună, o fată cuminte…”.

Prieten: „Ce pot să vă mai spun? Alexandra era o prietenă minunată, o colegă bună, o dansatoare extraordinară, era sora noastră mai mică, cum ne plăcea nouă să-i spuneam”.

Adolescenta studia Știinţe sociale la unul dintre cele mai bune licee din judeţul Olt. Clasa a zecea a terminat-o cu medii peste 9. Dispariţia ei, în condiţii atât de tragice, a creat o undă de şoc în comunitate. Un covor de lumânări a fost aprins în memoria ei în faţa casei în care şi-a găsit sfârşitul.

Vecină: „O fată cuminte, o fată respectoasă. A venit ca o bombă peste noi… Era o fată finuţă”

Bunica prietenei Alexandrei: „Îmi pare rău de Alexandra, nu pot, nu pot, îmi pare rău de Alexandra. Ele făceau zilele onomastice împreună cu surioarele lor, mergeau împreuna la dansuri, la repetiţii”.

Un copil optimist, cuminte şi bun, care nu a fost niciodată implicat în ceva rău. Doar că miercuri, 24 iulie, firul atât de luminos al vieţii Alexandrei a fost întrerupt de un om care a luat-o la ocazie.

Dumnezeu să o ierte și să o odihnească în pace!

Categorii
Social
cuvinte cheie

Articole asemănătoare



Vă rugăm să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

9 comentarii

  1. „Responsabilitatea noastra individuala ,juridica „?????????
    Intr -o tara inrobita , defaimata , asuprita si vanduta ; cu o clasa politica intreaga ce careia tepele lui Vlad Tepes i -ar fi prea usoara pedeapsa ; o natie , un popor ce sta bleg si indiferent la intreaga dezbinare a neamului !!!!!!!!!
    Un sistem juridic si justitiar analfabet si corupt care „savureaza ” indivizii cu averi facute peste noapte , care e retard la evenimente crunte in societatea noastra
    „responsabilitate”….

    tare….foarte tare…..
    Noi ….noi toti cetatenii din fiecare urbe si lacas al tarii suntem parte responsabila la drama plina de minciuna
    si la aceasta !!!!!
    Toti.
    Noi toti.
    Fiecare ar trebui sa traim aceste „evenimente ” ca si cum ne ar fi personale .
    Cei de sus sa ne ierte si sa ne dea intelepciune .

  2. Mie imi este frica sa nu insiste prea mult familia si unchiul cu cautarea ei, caci apoi chiar o vor gasi… moarta.

    Eu zic ca e in viata, dar nu mai poate sa apara, cel putin cativa ani pana se linistesc apele.

    Pentru ca Deveselu… Intelegeti ce vreau sa spun.

    1. Nu vedeti ca anchetatorii nu sunt de loc interesati ca sa stabileasca cu exactitate daca Alexandra din momentul sechestrarii in casa lui Dinca de la ora 12 din 24. 07 si pana a doua zi ora 8.30 cand Dinca pleaca in oras cu masina s-a aflat in toata aceasta perioda in acea locatie??? Oare de ce??? Raspunsul e simplu!!! Odata ajunsa cu ea acasa Dinca cand Alexandra ii spune ca-i e foame ii da ceva sa manance nu inainte de a-i pune un somnifer usor in mancare. Alexandra adoarme iar Dinca suna o persoana foarte sus pusa ce activeaza in SRI, Politie, Procuratura, Judecatorii din Caracal sau Craiova sau chiar un ofiter de grad inalt de la Deveselu cu apucaturi mazochiste. Persoana vine s-o ia pe Alexandra s-o duce la el acasa. O scoate in brate, adormita din casa s-o urca in masina parcata in spatele curtii lui Dinca. Si pleaca cu ea acasa la el. Dupa ce Alexandra se trezeste este violate fiind mobilizata din sadism de maini cu ajutorul a doua franghii sau catuse de rama patului. Asa se explica ranile de pe mainile Alexandrei care opune rezistenta in timpul violului. Si dupa ce se distreaza cu Alexandra pana noaptea tarziu, mazochistul ce e posibil sa fi apelat si la droguri armasaresti in cele din urma adorme. Dimineata cand se trezeste, o i-a pe Alexandra adormita inca s-o duce din nou lui Dinca. Dinca o aseaza in patul din camera de sechestrare, o leaga cu o curea de picior si patul metalic dupa care acesta pleaca in oras. Iar in jur de ora 11 Alexandra se trezeste si cand observa un telefon pe masa din acea incapere suna la 112. Daca Alexandra era treaza la ora 8. 30 cand a parasit Dinca casa, aceasta ar fi sunat la 112 in jur de ora 9, nu la ora 11,05. Cand vine acasa Dinca este sunat pe unul din cele 3 telefoane de cineva din sitem care-i transmite s-o ucida pe Alexandra pentru ca aceasta asunat la 112. Tocmai pentru ca Alexandra dupa ce va fi salvata sa nu poata sa-l descrie pe violator dar nici ca medicii legisti sa preleveze urme de sperma, ADN sau droguru de pe si din corpul fetei. Dinca o omoara si o incinereaza ducand la indeplinirea porunca primita. De aceea acum autoritatile judiciare trateaza asa neprofesionist acest caz. Tocmai ca sa nu se ajunga la individul ce a violat-o pe Alexandra. Iar faptul ca de la Deveslul au parasit baza 91 de texani iar Klemm s-a intalnit cu Fifor in 1 August in mod sigur, sadicul este un ofiter al armatei americane ce activeaza in acesta baza.

  3. Oamenii din aceasta tara trebuie sa inteleaga ca, guvernantii sunt sociopati, in egala masura cu stapanii lor interni si internationali.

    Singura salvare pentru Romania este o guvernare de conceptie legionara.

    Trimisi acasa soldatii straini de pe teritoriul nostru, shut afara cu NATO, UE, SCHENGHEN, CMB, ONU, INVESTITORI STRATEGICI SI ALTE LICHELE.

    Pusi cu botul pe labe cei ce conturba linistea interna.

    Demantelate si desfintate toate serviciile tradatoare si halitoare de bani publici.

    Inchisoare pe viata pentru cei care au comis tradare, munca silnica in ocna.

    Putem singuri, caci am mai putut.

  4. Tatăl ei a zis că simte că fata trăieşte … nu ştiu dacă e bine să vă luaţi după ce zic televiziunile … Realitatea nu e la televizor, ci în aceste lucruri care au fost de când s-a făcut pământul … ”lamura de gând” de care vorbea Nichifor Crainic într-o poezie …

    1. Să dea Domnul! Omagiul poate fi si pentru suferinta ei, in cazul in care mai este in viata! Poate au ucis-o mai recent, ca sa nu li se dea de urmă. Nimic nu mai sigur. Important este sa ne rugam pentru sufletul ei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO se bazează strict pe cititorii săi mulți, care sprijină fiecare cât poate acest demers. Vă punem la dispoziție conturi bancare sau varianta PayPal de mai jos. Fără sprijinul vostru acest proiect se poate diminua, până la dispariție.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Reclamele sunt blocate

Te rog să ne susții, deblocând reclamele.