X

Rabin de la mormântul regelui David despre uriașul Asteroid de Aur și venirea lui „Mesia”

Asteroid

Peste 700 Cvintilioane (1018) de dolari urmează să fie obținute de NASA din Asteroidul de Aur, deschizând calea sosirii lui Mesia

De Adam Eliyahu Berkowitz 9 iulie 2019, 1:47 pm

”Îl văd, dar acum încă nu este; îl privesc, dar nu de aproape; o stea răsare din Iacov; un toiag se ridică din Israel şi va lovi pe căpeteniile Moabului şi pe toţi fiii lui Set îi va zdrobi. ” Numeri 24:17 (BibliaIsraeliană™)

Când oamenii de știință au anunțat descoperirea unui „asteroid de aur”, interesele lor au fost îndreptate spre cum s-ar putea deschide câmpul de exploatare a asteroidului. Dar oamenii care privesc spre cer mai mult pentru recompense spirituale, au văzut această descoperire în mod diferit, ca având implicații legate de Răscumpărare.

Descoperit în 1852, Psyche 16, așa cum este numit, este relativ apropiat, parcat pe orbita dintre Marte și Jupiter. Asteroidul este excepțional în mai multe privințe. Este unul dintre cei zece asteroizi masivi din centura de asteroizi, cu un diametru mediu de aproximativ 225 km, ceea ce îl face cel mai masiv asteroid de tip M (metalic) descoperit până în prezent. Psyche este atât de masiv încât poate fi observat efectul său gravitațional asupra altor asteroizi, ceea ce permite oamenilor de știință să-i măsoare masa. Rezultatele au arătat că Psyche este incredibil de dens. Spre deosebire de majoritatea asteroizilor care sunt corpuri stâncoase sau înghețate, oamenii de știință cred că asteroidul de tip M (metalic) Psyche 16 este compus mai ales din fier și nichel, asemănător cu miezul Pământului.

De ce este valoros

Oamenii de știință de la NASA planifică în prezent o misiune (link) care va fi prima etapă a unui program de explorare a mineralelor din Psyche 16. Destinată lansării în august 2022, nava spațială Psyche ar ajunge la asteroid la începutul anului 2026, orbitându-l timp de 21 de luni pentru a face un studiu complet al asteroidului. Aceasta va fi prima misiune a NASA spre o planetă formată din elemente metalice. Acest lucru poate părea fantastic având în vedere costurile astronomice care depășesc cu mult rezultatele, însă experții estimează că valoarea asteroidului este de aproximativ 700 cvintilioane (1018) dolari. Pentru cei care nu au avut niciodată un cvintilion de dolari, un cvintilion este cifra 1 urmată de 18 zerouri. Pentru a pune acest lucru în perspectivă, există teama că afluxul brusc al unei asemenea bogății, ar putea duce la prăbușirea economiei globale, care este evaluată la o sumă neînsemnată de 75,5 trilioane de dolari (75,5×1012).

Această misiune spre Psyche 16 a fost planificată să reprezinte un prim pas al unei inițiative mai ample de exploatare a centurii de asteroizi, dar alte câteva misiuni sunt deja în desfășurare. Nava spațială NASA OSIRIS-Rex1 orbitează un asteroid numit Bennu, care are o valoare estimată de 700 milioane de dolari. Japonezii au trimis o sondă către un alt asteroid, Ryugu, având o valoare estimată de 82,86 miliarde de dolari (82,86×109). Industriile „Deep Space” și „Planetary Resources” planifică fiecare să exploateze asteroidul 2011 UW158, în valoare de până la 5.7 trilioane de dolari (5.7×1012).

Interpretare biblică

Rabinul Yosef Berger de la mormântului regelui David de pe Muntele Sionului, a fost plăcut surprins când a auzit despre descoperire. Dar amuzamentul său s-a transformat în șoc când a auzit răspunsul NASA, care, explică el, nu se referă la locul asteroidului în răscumpărarea finală.

„Biblia descrie în mod explicit un fenomen astronomic, Steaua lui Iacob, care va prevesti pe Mesia”, a spus rabinul Berger citând un verset din secțiunea Torei, în care profetul ne-evreu Balaam, a binecuvântat pe copiii lui Israel.

”Îl văd, dar acum încă nu este; îl privesc, dar nu de aproape; o stea răsare din Iacov; un toiag se ridică din Israel şi va lovi pe căpeteniile Moabului şi pe toţi fiii lui Set îi va zdrobi. ” Numeri 24:17

„Sursele evreiești, mai ales Zohar-ul2, descriu stelele și alte lucruri care se întâmplă în ceruri înainte de venirea lui Mesia”, a spus rabinul Berger. El a sugerat un motiv în spatele acestui fapt, referindu-se la șarpele de cupru pe care Moise a primit poruncă să-l facă pentru tămăduirea oricui ar fi fost mușcat de șarpe în deșert.

Moise a făcut un șarpe de cupru și l-a montat pe un stâlp; și când cineva era mușcat de un șarpe, se uita la șarpele de cupru și trăia. Numeri 21: 9

„Ei nu se rugau la șarpe, dar când își ridicau ochii în sus, își reaminteau să se roage la cer”, a explicat rabinul Berger. „În zilele de pe urmă, toți vom căuta la ceruri din cauza acestor stele. Unii oameni vor putea vedea numai aurul și argintul, sau propriul lor intelect și gloria lor, în timp ce alții îl vor căuta pe Dumnezeu „.

O promisiune de răscumpărare

Rabinul Berger a explicat că, potrivit surselor evreiești, Geula finală (răscumpărarea), va reflecta Exodul din Egipt. Rabinul a citat un verset din Biblie în care Dumnezeu a descris perioada de sclavie din Egipt, în timp ce promitea că evreii vor fi răsplătiți cu mare bogăție pentru suferința lor.

Și a zis lui Avram: „Știi bine că urmașii tăi vor fi străini într-o țară care nu este a lor, și vor fi înrobiți și asupriți patru sute de ani; dar voi exercita judecata asupra națiunii pe care o vor sluji, și în cele din urmă se vor elibera (având) multă bogăție. Geneza 15:14

Așa cum evreii au părăsit Egiptul cu mare bogăție, exact așa cum a promis Dumnezeu, perioada ultimului Geula (a răscumpărării) va face parte din aceeași promisiune și va fi marcată de bogăție fără precedent”, a declarat rabinul Berger pentru Breaking Israel News. „Unii din Israel au luat acest dar și l-au folosit pentru a face Vițelul de Aur. Alții l-au folosit pentru Tabernacol. Suntem binecuvântați să trăim într-o perioadă de bogăție fără precedent, și ni se acordă (posibilitatea) aceleiași alegeri”.

Implicații mesianice

Rabinul a sugerat că această bogăție, și potențialul de îmbogățire care depășește ceea ce există în prezent pe Pământ, poate sugera ce formă va lua ultima Geula.

„Unii cred în mod eronat că Mesia va rezulta dintr-un proces dificil de suferință. Acest lucru nu este exact”, a spus rabinul Berger. El a explicat că, dacă nu-l merităm pe Mesia, răscumpărarea finală ar putea veni într-o manieră terifiantă, caracterizată de războaie oribile, nenorociri și dezastre naturale. Cealaltă posibilitate, explică rabinul, este ca Mesia să fie incredibil de plăcut.

„Aceasta este ceea ce noi numim achishena„, a spus rabinul Berger. „Dacă merităm acest lucru, Mesia va veni înainte de timpul stabilit, într-un proces gradual, elaborat, accentuat de miracole. Acesta este Mesia care va fi însoțit de semne cerești, poate chiar de asteroizi din aur solid „.

1 – OSIRIS-REx va călători spre un asteroid aflat în apropierea pământului numit Bennu, și va aduce un mic eșantion înapoi pe Pământ pentru studiu. Misiunea a fost lansată pe 8 septembrie 2016 de la stația spațială Cape Canaveral. Așa cum a fost planificat, nava spațială va ajunge la Bennu în 2018, și se va întoarce cu o probă pe Pământ în 2023. (https://www.nasa.gov/osiris-rex)

2 – Zohar (ebraică: זֹהַר, lit. „Splendoare” sau „Strălucire”) este o lucrare fundamentală în literatura despre gândirea mistică evreiască, cunoscută sub numele de Cabala. Este vorba de un grup de cărți care conțin comentarii despre aspectele mistice ale Torei (cele cinci cărți ale lui Moise), și despre interpretările scripturistice, precum și despre misticism, cosmogonie mitică și psihologie mistică. (https://en.wikipedia.org/wiki/Zohar)

Categorii
Antihrist
cuvinte cheie
NOTĂ OrtodoxINFO

Articole asemănătoare

Vă rugăm să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

22 comentarii

  1. „Îl văd, dar acum încă nu este; îl privesc, dar nu de aproape; o stea răsare din Iacov; un toiag se ridică din Israel şi va lovi pe căpeteniile Moabului şi pe toţi fiii lui Set îi va zdrobi.”

    DE-ATI sti voi, iudeilor, ca Mesia adevaratul va va zdrobi pe voi si imparatia tatalui vostru, diavolul spurcat, cu tot cu minciunile voastre, de-ati sti voi ca locul vostru de fii ai imparatiei a trecut de mult si ca iadul va va fi voua casa vesnica, ati lasa asteroizi de aur si minciuni gogonate si v-ati smeri, cerand mila lui Dumnezeu.

  2. Nu exista planete, nu exista spațiu, nu exista asteroizi. Pământul e singura planeta (planeta de la plan, deoarece e plat) e cel mai mare corp creat de Dumnezeu, este fix, plat și este centrul u iversului.Exista doar nordul magnetic și este în centrul pământului plat. Soarele, luna, „planetele” și stelele sunt luminatori și sunt mult mai mici decât pământul. Pământul este acoperit de cupola, dom sau firmament. În dom exista niște portaluri prin care întra și ies soarele și luna care se mișcă după o mecanica perfecta pusa de. Dumnezeu. Toate acestea le explica cartea lui Enoh, apocrifa din cauza necertitudinii autorului nu din cauza celor scrise în ea. Mulți sfinți parinti o recunosc și o folosesc. Se știe ca este scrisa cu mii de ani iH
    . (o va explica Sfântul însuși când va veni acuși pe pământ). Si vanturile se formează în niște locuri speciale. Asteroizii sunt pietre luate de vânt și aruncate din nou pe pământ (vezi pietrele căzute de curând odată cu grindina în Italia). Găsiți cartea lui. Enoh la editura Libris. Nu e scumpa și este esențiala pentru înțelegerea cosmogoniei. Mântuire!

    1. daca e chiar asa plat, de ce e noapte la noi, chiar acus 22:00 si pe partea cealalta a platitudinii e ziua? de ce pe partea noastra se vad niste astre si pe partea cealalta se vad altele?

    2. Domnu’ Duhul: „Termenul latin planeta provine din greaca veche planêtês, care, în expresia πλανήτης αστήρης, transliterat: planêtês astêrês, desemneză „astru în mișcare” (sau „astru rătăcitor”),[4] în opoziție cu stelele care apar imobile pe bolta cerească. ” Wikipedia, o cautare si un clic distanta. Cât despre vânturi, ele într-adevăr se formează în niște locuri speciale, și anume în capetele unora. Iar la faza cu asteroizii, am râs cu muci.

      1. „Domnu’ Duhul” – tare. Nu ma pot opri sa nu ma gandesc la lampa lui Aladin 🙂

        Mai vorbeste-i asa frumos ca poate-ti indeplineste o dorinta.

    3. Se pare ca aceste informatii nu ne sunt necesare pentru mantuire pentru ca altfel Sfintii Parinti ne-ar fi vorbit despre ele.

      Indemni la citirea unor carti apocrife in conditiile in care multi nu cunosc nici macar abc-ul credintei. Si ziceai ca esti popa?

      1. Hai, lasă…că și alții au pomenit măcar în treacăt despre Cartea lui Enoh, despre anumite pasaje, nu toate!
        Printre ei, s-a numărat și POPA Cleopa, de la Sihăstria…ba e înregistrat și cu altă apocrifă ”Moise și cele 7 ceruri”, iar pentru ASTA, n-a fost tras de barbă post-mortem, nici dezbrăcat de rasă, cu atât mai mult de HARUL PREOȚIEI, inclusiv al HIROTESIEI (acela de a fi ȘI duhovnic…)

        1. ..asa au invatat la scoala oamenii..ca e rotund are 4,5 miliarde ani si se invarte cu 465m/s. ca daca vine cineva si le rastoarna „crezurile” ori rad „cu muci” ori sar gardu’ din friendzone si o dau pe hatereala..

          1. Nu-i vorba de ce au sau nu au invatat ci de lupta pe care o avem de dus si de timpul care s-a scurtat foarte mult.

            De ce sa ne risipim fortele dezbatand un subiect atat de controversat in loc sa ne concentram pe teme mult mai importante de care depinde mantuirea? Chiar nu vezi capcana?

        2. ”ba e înregistrat și cu altă apocrifă ”Moise și cele 7 ceruri”
          Mai ascultă o dată cu atenţie acea înregistrare, la început. Era vorba de un rabin care ”a scos” (aşa spune) că Moise s-ar fi suit până la al şaptelea cer. Adică rabinul ştia că Sfântul Apostol Pavel a spus că a fost răpit până la al treilea cer, şi atunci ”a scos” că Moise a ajuns până la al şaptelea, ca să iasă că mozaismul ar fi mai tare decât creştinismul …

          Eu zic că Părintele Cleopa nu trebuia să spună acele lucruri. Dar … cine sunt eu să-i fac observaţie Părintelui Cleopa. Pe bătrân îl simt ca pe un colos.

          1. Am ascultat-o acum mai bine de 10 ani, aveam și transcriptul…mi-a plăcut, dar s-au cramponat câțiva preoți zicând că nu trebuie băgată în seamă pentru că este apocrifă!
            Dacă citești cu atenție răspunsul meu dat lui Andrei, POATE sesizezi ironia!
            Am făcut referire la altă APOCRIFĂ (asta, menționată de tine) făcându-l POPĂ pe Pr.Cleopa scoțând în relief astfel, zeflemeaua terminologiei care nu reușește să scadă, să știrbească cu NIMIC din personalitatea Pr.Cleopa sau a altora!

    4. Viata sfantului Andrei cel nebun pentru Hristos

      Neînţelesul se face bine cunoscut precum urmează:
      Ceea ce există deasupra tăriei cerului, adică văzduhul,
      ajunge la o asemenea înălţime, încât nimeni nu
      poate pricepe. Oricât vei urca cu contemplarea, te afli
      încă foarte jos, pentru că este vorba despre abis. Şi
      dacă presupunem că te găseşti la o margine oarecare,
      ce crezi că există dincolo de aceasta? neapărat, o
      întindere nesfârşită şi o lărgime nemărginită.
      Lasă acum îndeletnicirea cu contemplarea celor de
      sus şi priveşte sub ape şi foc, unde o prăpastie
      urmează alteia şi sub aceasta există haos, abis, iad şi
      pierzare. încă mai jos există întuneric nesfârşit care,
      precum se spune, este cel mai negru; există un abis în
      cele mai dedesubt, adâncuri nesfârşite şi infernuri.
      De multe ori am coborât acolo cu duhul, ca să văd
      vreun oarecare sfârşit sub pământ, dar n-am aflat.
      Am coborât cu mintea şi am alergat ca fulgerul în
      locurile cele mai joase ale ultimului abis, am intrat în
      iad, am trecut din abis în abis şi m-am aflat îndată în
      haos şi în lărgime nesfârşită, înfricoşătoare, veşnică şi
      nemărginită. Deoarece însă nu am întâlnit vreun zid de
      nori sau oarecare altă margine, cu greutate mi-am
      readus privirea cea înţelegătoare din acea contemplaţie.
      După aceea am călătorit către răsărit, am pornit cu
      luare aminte şi iată, cu puterea Domnului Savaot, am
      văzut foarte curat marginea pământului unind u-se cu
      marginea cerului. După ce am trecut lăţimea răsăritului,
      am întâlnit un râu pe care se sprijină cerul şi
      înlăuntrul căruia este cuprins pământul.
      Privesc spre răsărit, mai sus de cer şi pământ şi
      iată, văd multe ape luminoase, albe şi de nedescris.
      Urcând mai la înălţime, cu greutate am putut trece
      iutimea apei când, uimit, văd acolo o lumină ca o fulgerare
      dumnezeiască şi aud o voce spunându-mi:
      „Andrei, unde mergi?” Oriunde vei merge, nici vorbă
      să afli sfârşitul veacurilor celor nesfârşite! Şi spre apus
      de vei merge, nu vei afla sfârşit. Esenţa dumnezeieştii
      lumini a Dumnezeirii celei nematerialnice, asemenea
      unei palme înfricoşătoare a unei mâini înţelegătoare,
      ţine toate: şi cerurile, şi adâncurile, şi răsăritul, şi
      apusul. Aşadar te înştiinţez Eu – pentru că tu singur nu
      te poţi încredinţa – că făpturile cele nematerialnice
      care s-au plăsmuit în timp, de la cerul cel nesfârşit şi
      până la abisul cel nemărginit, au un oarecare sfârşit.
      însă Dumnezeirea cea neînţeleasă, care înconjoară
      lumea, se întinde pe distanţe nesfârşite. Şi cine ar
      putea da vreo oarecare mărime Tatălui, Fiului şi Duhului
      Sfânt, de vreme ce numai strălucirea esenţei
      dumnezeieşti şi a Ipostasului său imaterial este abis
      nemărginit, mărime nesfârşită şi necercată? întoarce-
      te aşadar, acolo de unde ai pornit. De vreme ce ai
      cercat şi nu ai putut afla sfârşitul zidirilor, cum vei
      putea să afli sfârşitul Dumnezeirii, Care Se întinde dincolo
      de acestea?”
      Când am auzit lucrurile acestea, m-am întors şi am
      hotărât să nu mai ispitesc pe Dumnezeu, Care mi le-a
      descoperit pe toate. Oarecum, aşa se poate înţelege
      Dumnezeirea Cea necuprinsă, Epifanie. Când adică se
      află vreun oarecare hotar în materie, în văzduh, în
      natură şi în orice altceva care se întinde dincolo de
      lumea noastră, acesta va fi de neînţeles.

      ——————————————————
      – Care este esenţa soarelui – a întrebat iarăşi Epifanie
      – şi care este înfăţişarea lui? Căci l-am văzut
      zugrăvit în biserică având formă de om. Unii, desigur,
      cred că are fată omenească.
      – Să nu le crezi pe acestea! – a răspuns Cuviosul.
      Soarele nu are înfăţişare omenească. Dacă vrei să
      înveţi despre esenţa lui, ascultă: „A zis Dumnezeu să
      fie luminători pe tăria ceruiui; şi a făcut Dumnezeu pe
      luminătorul cel mare pentru stăpânirea zilei” (Fac. 1,
      14-16). Aici este vorba de soare, adică de focul mate
      rial, de cercul de foc pe care 1-a aprins Dumnezeu şi
      180
      este nestins. Mulţi, cu oarecare meşteşug, au luat din
      el energie şi au întrebuintat-o pentru a aprinde foc,
      pentru a pregăti mâncare şi pentru alte folosinţe.
      îfi voi vorbi şi despre mărimea lui. Circumferinţa lui
      este incomparabil mai mare decât cea a Cetăţii împărăteşti.
      Pare însă mic, deoarece se află la o distantă
      imensă de pământ. înlăuntrul său se află îngerul Domnului
      care îl conduce. Ascultă de poruncile lui şi aleargă
      spre apus, urmând cale dreaptă, totdeauna cu
      aceeaşi mare viteză. Aleargă neobosit zi şi noapte.
      Când ajunge la apus, coboară din cer. După aceea,
      pe durata nopţii parcurge semicercul sudic al pământului,
      urmând râul circular pe care se sprijină cerul ca
      o boltă. Astfel ajunge la răsărit, când urcă iarăşi pe
      tăria cerului şi răsare.

    5. Viata sfantului Andrei cel nebun pentru Hristos

  3. Un evreu din Israel mi-a zis ca Kabbalah e o secta in Iudaism asa cum e Scientologia in Crestinism. De zeci ani kabbalistii strang oentru al 3-lea Templu si n-au facut nimic pana acum si sfatuia pe oricine sa nu le dea nici macar un sfantz pentru caritatile lor.
    De atunci ce zic ei imi este egal 0. Desigur Vrajmasul poate face zeci de asteroizi de aur ca sa ii prinda, ceeace nu inseamna nimic, Rascumpararea nu poate fi fortata si nici garantata.
    Nici Hristos nu da garantii. Tot El ne va judeca. Cand omul vrea garantii spre Rascumparare ceva este subred. Morala si constiinta, de baza, legea firii, te invata ca daca ai gresit platesti. Vine Dumnezeu si te ajuta. Dar nu iti poate lua locul complet, ca nu Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, a gresit ci eu si tu si noi si voi. Hristos a zis sa NE LUAM CRUCEA. Multi cad in depresie si pleaca din crestinism ca nu gasesc robotelul iertator la care visau ei si vad ca trebuie si suferinta.
    Nu sunt kabbalistii singurii inselati din lume. Si cati dintre noi, dar eu oare?
    Vrajmasul stie unde am cazut cu totii, si evrei si neamuri. El va lovi fals facandu-ne frici false pana cand ne va lovi unde ne doare si unde cadem – cu iluzia garantiei, cu pecetluirea.
    Fie ca sa ne luam Crucea si sa nu acceptam pecetluirea. Domnul sa ne ajute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO se bazează strict pe cititorii săi mulți, care sprijină fiecare cât poate acest demers. Vă punem la dispoziție conturi bancare sau varianta PayPal de mai jos. Fără sprijinul vostru acest proiect se poate diminua, până la dispariție.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Reclamele sunt blocate

Te rog să ne susții, deblocând reclamele.