X

DOCUMENTE: Familia care a crescut-o pe Sorina este încă în termenul legal pentru adopție. Împotriva procuroarei Maria Pițurcă s-a dispus începerea urmăririi penale

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

ULTIMA ORĂ.  Surse din magistratură au declarat pentru QMagazine că împotriva procuroarei Maria Pițurcă s-a dispus începerea urmăririi penale.

Vă prezentăm în exclusivitate cererea de revizuire a procurorului general în cazul Sorina.

Într-o completare transmisă astăzi de procurorul general al României, Bogdan Licu, către Curtea de Apel Craiova, care judecă mâine cererea acestuia de revizuire a sentinței de adopție privind-o pe micuța Sorina Lucan, sunt subliniate mai multe ilegalități comise de angajații Direcției de Protecția Copilului.

Q Magazine a obţinut în exclusivitate referatul Ordonanţei, întocmit de procurorul Mihaela Iorga Moraru, prin care s-a dispus urmărirea penală împotriva Violetei Morjan, managerul de caz de la DGASPC Mehedinți, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual în formă continuată și uz de fals intelectual în formă continuată.


În ordonanța procurorilor se arată că aceasta a determinat-o pe Mariana Șărămăt, asistentul maternal al Sorinei, să semneze o declarație din care să rezulte că nu dorește să o adopte pe minora pe care o are în plasament și a înregistrat această declarație în Registrul pe care îl ține la Baia de Aramă. Ulterior, a falsificat fotocopia prin înlăturarea mențiunilor privind înregistrarea și aplicarea ștampilei de înregistrare de la DGASPC Mehedinți în încercarea de acordare a unei date certe, a transmis Compartimentului Adopții din cadrul Direcției documentele întocmite în fals, pentru a fi utilizate în procesul de adopție și a determinat judecătorul de caz să săvârșească, fără vinovăție, infracțiunea de fals intelectual, faptă constând în aceea că a atestat în mod nereal îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru deschiderea adopției interne.

Procurorul general Bogdan Licu arată în cererea sa de revizuire că „în cele 30 de zile pe care familia adoptatoare avea obligația să le petreacă în țară, potrivit legii, întâlnirile Sorinei cu aceasta au însumat 7 ore, potrivit raportului nr 30112/13 august 2018”, „total insuficient pentru a se putea stabili o eventuală compatibilitate între aceștia”.

„În încercarea disperată de a-și acoperi flagrantele nelegalități, incompetența și superficialitatea cu care au tratat cazul acestui copil, au întocmit raportul final, în care recomandă încuviințarea adopției exclusiv în considerarea faptului că adoptatorii ar avea calitățile necesare pentru a fi părinți.

Însă, așa cum am precizat în preambulul prezentei cereri și așa cum recomandă Parlamentul European, prin Rezoluția din 2 februarie 2017, cu referire la aspectele transfrontaliere ale adopțiilor, scopul adopției nu este acela de a da adulților dreptul de a avea un copil, ci acela de a oferi copilului un mediu stabil, în care să crească și să se dezvolte în mod armonios, simțindu-se iubit și protejat.”, arată Bogdan Licu.

Subliniind repetatele încălcări ale legii comise de funcționarii din cadrul Direcției de Protecția Copilului Mehedinți, procurorul general al României arată că aceștia au nesocotit grav interesul superior al minorului prin „neinformarea asistentului maternal cu privire la prioritatea pe care acesta o are în ce privește adopția.

De asemenea, având în vedere lipsa procesului verbal de informare, asistentul maternal se află încă în termenul prevăzut de lege pentru a-și exercita dreptul de prioritate la adopția minorei, astfel că, sub acest aspect, cererea de adopție internațională este nefondată”.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

6 comentarii

  1. Video: Fericirile monahilor athoniti. Un interviu nou cu monahul Pimen Vlad, starețul Chiliei Intrarea Maicii Domnului în Biserică, Schitul Lacul, muntele Athos. Aflați detalii neștiute despre chemarea tainică a călugăriei și fericirea de a sluji pe Domnul.

    https://youtu.be/76xEbfRlCDo

    1. Nu mai faceti reclama la acesti ecumenisti!
      Dumnezeu in marea Lui dragoste cheama omul la monahism, dar ce-i foloseste aceluia daca nu se leapada de erezie alegandu-si partea cea rea, pentru care va fi judecat impreuna cu ereticii cu care a fost in comuniune?! Li se pare ca au stari de fericire aici pe pamant, ca sporesc in virtuti, dar saracii sunt niste inselati, ii lasa acum Dumnezeu intr-ale lor, dupa cum si-au ales, dar si-au luat partea cu ereticii la Judecata daca nu se leapada de erezie.
      Vai lor, dar si vai noua daca ne amagim luandu-ne dupa aceste cantece de sirene!
      Nu le voi ura somn usor si vise placute celor care nu s-au trezit din erezie, cum sunt si acesti calugari asa-zis athoniti, ci despteptare cat mai grabnica! Treziti-va din lumea voastra, care este ca cea a drogatilor!

  2. Slavă Domnului! Dar, așa cum menționa cineva intr-un comentariu la un articol precedent cu același subiect, oare câți din copiii adoptați internațional mai sunt în viață?

  3. Duhul Capitanului,
    Așa este! Eu m-am uitat la pozele ei și nici măcar într-una nu are figură de om normal.

Dă-i un răspuns lui paul Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button