X

Lagărul de muncă de la Periprava – O nouă campanie de cercetări arheologice pentru căutarea osemintelor deținuților politici

București, 5 iulie 2019. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) în colaborare cu Parchetul Militar, organizează începând cu ziua de 8 iulie 2019 a VI-a campanie de cercetări arheologice în localitatea Periprava, com. C. A. Rosetti, jud. Tulcea. Acţiunea are drept obiectiv căutarea, descoperirea şi recuperarea rămăşiţelor pământeşti ale deţinuţilor politici decedaţi în fosta colonie penitenciară.

În cursul anilor 2013 și 2015-2018, IICCMER a organizat și desfăşurat cinci campanii de cercetări arheologice în perimetrul actualului cimitir lipovenesc din Periprava. În acest loc, în perioada anilor 1959-1964, au fost înhumaţi un mare număr de deţinuţi politici decedați în colonia de muncă ce a funcționat în apropierea localității. Zona din cadrul cimitirului unde se află mormintele deţinuţilor a fost stabilită pe baza informaţiilor obţinute de la localnicii mai în vârstă ai satului, precum şi de la câţiva foşti angajaţi ai coloniei penitenciare. În prezent, la suprafaţa solului nu există niciun fel de semne care să indice prezenţa mormintelor.

La începutul anilor ’50 Periprava a funcţionat ca secţie a Formaţiunii Chilia, devenind de la 1 iulie 1957 o unitate penitenciară de sine stătătoare (Formaţiunea 0830). Scopul oficial al înfiinţării coloniei a fost construirea unui dig între localităţile Periprava şi Sfiştofca, ca măsură de protecție împotriva inundării terenurile ce urmau să fie defrişate de stuf şi apoi desţelenite în vederea utilizării lor ca suprafeţe agricole. De asemenea, se avea în vedere şi înălţarea şoselei din comuna Periprava pe o distanţă de mai mulţi kilometri. Astfel, începând din anul 1959, în zonă au fost aduşi mii de deţinuţii politici care au devenit majoritari în colonie până în 1964, când au fost aplicate graţierile colective. Scopul nedeclarat şi subînţeles al transferurilor de deţinuţi a fost exploatarea brutală a muncii acestora şi supunerea lor la un regim cu valenţe de exterminare. Condiţiile nefavorabile din perioada în care unitatea a funcţionat ca formaţiune independentă au dus la decesul a cel puţin 124 de deţinuţi, identificaţi nominal, în majoritate politici, dar şi de drept comun.

Conform informaţiilor documentare precum şi a numeroaselor mărturii provenite de la foștii deţinuţi care au supraviețuit detenției din lagărul de la Periprava, rezultă că decesele au fost cauzate de înfometare, de frigul din sezonul rece, de lipsa apei potabile şi a asistenţei medicale, de accidente survenite în condiţii de muncă istovitoare şi de regimul de detenţie pe care mulţi l-au îndurat în lagărele şi închisorile unde au fost încarceraţi anterior. Unii dintre deţinuţi au fost împuşcaţi în diferite împrejurări, mai ales în cursul unor tentative de evadare. Toate acestea au fost potenţate de condiţiile specifice existente în Deltă şi de comportamentul abuziv şi violent al personalului coloniei.

Printre cei răspunzători, în diferite grade, pentru ceea ce s-a întâmplat în colonia de la Periprava se află mai multe persoane, de la comandanţi, şefi de secţii, personal sanitar şi administrativ şi până la simpli gardieni, care în virtutea funcţiilor au ordonat, tolerat sau aplicat un regim de detenţie, care avea ca principal scop distrugerea rezistenţei fizice şi morale a deţinuţilor, iar  în cazul celor ale căror resurse de viaţă se epuizau, decesul. Există, de asemenea, vinovăţia indiscutabilă a înalţilor responsabili din conducerea Ministerului Afacerilor Interne şi, în ultimă instanţă, a liderilor de partid şi de stat din acea perioadă, asemenea practici fiind dictate sau sugerate pe cale ierarhică.

În campaniile arheologice desfășurate în anii anteriori au fost descoperite și cercetate 41 de morminte de deținuți, fiind extrase și recuperate osemintele a 40 de persoane. În cazul unui mormânt s-a constatat că scheletul lipsea, acest lucru explicându-se prin faptul că familia defunctului a avut cândva posibilitatea să afle locul precis de înhumare, să-l poată dezgropa și să-i recupereze rămășițele. Toate osemintele descoperite au fost transportate după fiecare campanie pentru investigații medicale la Serviciul de Medicină Legală din Tulcea, ulterior fiind transferate pentru analize specializate la Institutul Naţional de Medicină Legală din Bucureşti unde se realizează și testele ADN în vederea stabilirii identității persoanelor decedate.

În campania din acest an se vor deschide și cerceta noi suprafețe arheologice, care vor conduce la descoperirea şi recuperarea altor morminte. Cercetările vor fi efectuate de un colectiv de arheologi de la IICCMER și instituțiile muzeale colaboratoare (Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Muzeul de Istorie și Științele Naturii Aiud și Muzeul de Istorie Turda), alcătuit din Paul Scrobotă, Gabriel Rustoiu, Horaţiu Groza, Marius Oprea și Gheorghe Petrov.

Investigațiile se vor desfășura în prezenţa reprezentanților Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instituție care a fost sesizată de IICCMER în privința persoanelor decedate în lagărul de la Periprava şi a locului unde acestea au fost înhumate, pe acest caz fiind deschis în anul 2015 un dosar de cercetare penală. Aceștia vor fi însoțiți în teren de specialiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea și de la Serviciul Județean de Medicină Legală Tulcea. Acţiunea se desfășoară în colaborare cu Asociația Foștilor Deținuți Politici din România, Televiziunea Română, fiind sprijinită de către Primăria comunei C.A. Rosetti, Rezervația Biosferei Delta Dunării şi Poliția de Frontieră.

Relaţii suplimentare se pot obţine de la d-nul Gheorghe Petrov, organizatorul și responsabilul șantierului arheologic (tel. 0744 516 108).

IICCMER lansează un nou apel către rudele și urmașii victimelor care au decedat în lagărul de muncă de la Periprava pentru a contacta pe orice cale institutul sau direct pe responsabilul cercetărilor arheologice, în vederea îndrumării acestora către autoritățile care au în sarcină identificarea osemintelor recuperate.

Ilustrație foto: Fig. 1-3 / Imagini din timpul campaniei arheologice din anul 2018.

Categorii
Sfinții Închisorilor
cuvinte cheie

Articole asemănătoare



Vă rugăm să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

Un comentariu

  1. Tot ce vedeti nu e decat un spectacol de imagine din partea unor profitori si a unor excroci care s-au imbogatit din furturi de dosare si din vanzari de dosare.
    Cimitirul Securitatii a fost Padurea Verde de langa Timisoara unde isi fac astazi banatenii gratarelor si unde e plin de morti. In Padurea Verde erau ingropati ofiterii executati in epurarile staliniste conduse de unchiul lui Petre Roman, generalul Alexandru Roman, de rubedenia lui Tismaneanu, generalul Boico Mihail, spioni sarbi-yugoslavi vinovati de crime etnice adica ofiteri de Securitate, criminali de razboi horthysti intrati la ratiuni de stat , ofiteri de Securitate ungara implicati in incercari de rupere a Transilvaniei.
    Cel mai ,,greu” caz ingropat in Padurea Verde e cel al unei sarboaice care reusise sa racoleze sefii *cr din Banat prin sex si prin corupere sexuala pe modelul femeilor lui Ana Pauker.
    Se stie foarte bine ce e in Padurea Verde dar totul e acoperit de aceasta trupa de excroci condusa de Marius Oprea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO se bazează strict pe cititorii săi mulți, care sprijină fiecare cât poate acest demers. Vă punem la dispoziție conturi bancare sau varianta PayPal de mai jos. Fără sprijinul vostru acest proiect se poate diminua, până la dispariție.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Reclamele sunt blocate

Te rog să ne susții, deblocând reclamele.