Cuviosul Serafim Rose: DE CE SĂ STUDIEM SEMNELE VREMURILOR?

3. TEMEIUL ÎNŢELEGERII SEMNELOR

Dacǎ vrem sǎ avem o interpretare autentica a semnelor vremurilor, primul lucru pe care trebuie sǎ-l stăpânim este o temeinica cunoaștere ortodoxa. Adică o cunoaștere a Sfintei Scripturi, atât a Noului cât şi a Vechiului Testament (dar nu prin constatări ale „bunului simţ,” ci conform modului prin care Biserica a interpretat-o); o cunoaștere a scrierilor Sfinților Părinţi; o cunoaștere a istoriei bisericești; o familiarizare cu ereziile şi erorile care au atacat adevărata înțelegere a dogmelor si mai ales a semnelor vremurilor din urma de către Biserica. Daca nu avem o întemeiere pe surse ca acestea, ne vom afla nepregǎtiţi şi tulburaţi. Este exact ceea ce ne spune Domnul: sa fim pregǎtiţi, sa fim gata. Daca nu avem aceasta înţelegere de baza, nu ne vom afla pregǎtiţi, drept care vom rǎstǎlmǎci semnele vremurilor.

Cu câțiva ani în urma s-a tipărit în limba engleza o carte, devenita rapid un bestseller extraordinar la categoria cǎrţi religioase. În America s-a vândut în peste 10 milioane de exemplare. Se numește The Late Great Planet Earth [Ultima mare planeta Pǎmânt] de Hal Lindsey, un protestant de rit evanghelic din Texas. Într-un stil destul de superficial, el oferă un fel interpretare a semnelor vremii. El e convins ca vremurile în care trăim sunt cele de pe urma. El crede ca peste tot în jurul nostru se împlinesc semnele despre care vorbește Domnul. Daca citiţi aceasta carte, veţi descoperi ca el uzează din când de o oarecare înţelegere mai mult sau mai puţin ortodoxa, câteodată este total pe dinafara, iar altădată are dreptate doar pe jumătate. E ca ai cum s-ar ţine de ghicit, deoarece citește Scriptura uzând exclusiv de propria înțelegere. Nu are nici cele mai elementare cunoştinţe creştin-ortodoxe, nici un cadru referenţial [background] al dreptei înțelegeri a Scripturilor şi a Sfinților Pǎrinţi. De aceea, lectura acestei cărţi nu poate decât sa va arunce în tulburare. N-o sa știţi ce sa mai credeţi. Vorbește, de pilda, despre un mileniu premergător sfârșitului lumii. Vorbește despre răpire, adică momentul în care creştinii se vor aduna în ceruri înainte de sfârşitul lumii, de unde vor urmări suferințele oamenilor de jos. Vorbește despre construirea Templului din Ierusalim ca despre ceva pozitiv, de parca acest lucru ar fi ceva pregătitor pentru venirea lui Hristos.

Daca citiţi cǎrţi ca acestea (exista multe alte cǎrţi asemănătoare; aceasta se întâmpla sa fie un best-seller, deoarece autorul a reușit sa capteze imaginația oamenilor doar la un moment dat), iar daca le luaţi pe toate ca adevăruri, veţi vedea ca în locul descoperirii lui Hristos – care este singurul motiv al demersului nostru de înțelegere a semnelor vremii – va veţi trezi ca-l acceptaţi pe Antihrist.

Luaţi de pilda doar problema Templului din Ierusalim. Este adevărat ca, conform dreptelor profețiilor ortodoxe [Orthodox prophesies], Templu va fi reconstruit în Ierusalim. Daca va uitaţi la oameni de genul lui Hal Lindsay sau chiar la fundamentaliști precum Carl McIntire, veţi observa ca şi ei vorbesc de construirea Templului, dar ei se refera la el de parca noi ar trebui sa-l construim ca pentru întoarcerea lui Hristos, Care vine sa domneasca asupra lumii timp de o mie de ani. Ei vorbesc de fapt despre Antihrist.

Conform interpretării protestante, mileniul, înțeles ca o domnie speciala de o mie de ani de la sfârșitul lumii, este de fapt domnia lui Antihrist. De fapt, deja au fost oameni care sau ridicat proclamând împǎrǎţia de o mie ani ce va continua până la ultimul sfârșit al lumii. Ultimul a fost Adolf Hitler. Aceasta se bazează pe aceeași idee hiliastǎ, adică interpretarea mileniului într-un sens lumesc/într-o maniera seculara/în înțeles omenesc. Miile de ani ai Apocalipsei reprezintă de fapt viața Bisericii de acum, adică viața Harului; si oricine trǎieşte în el poate vedea limpede ca, în comparație cu viața exterioara a oamenilor, el este cerul/raiul pe pământ. Dar acesta nu este sfârșitul. Aceasta este pregătirea noastră pentru adevărata si veșnica Împǎrǎţie a lui Dumnezeu.

Acum avem disponibile o mulțime de cǎrţi ortodoxe ce ne pot oferi cunoştinţele de baza/elementare. Cei cu adevărat interesaţi de studierea semnelor vremii trebuie în primul rând sa fie bine versați în unele din aceste cǎrţi/sa cunoască bine măcar o parte dintre ele, sǎ le citească, sa le studieze profund/serios, şi sa le ţinǎ ca pe o mâncare de fiecare zi.

Cele mai bune lecturi nu sunt acelea bazate pe interpretarea cuiva la Apocalipsa, deoarece acum, în limba engleza, nu avem nici măcar o tâlcuire a acesteia. Cu voia lui Dumnezeu, se va tipări în curând câte ceva.

Cele mai bune cǎrţi sunt manualele/lucrările duhovnicești de căpetenie. În primul rând sunt scrierile dogmatice şi diferitele catehisme. Una dintre cele mai bune este lucrarea Sf. Ioan Damaschin din secolul VII, Despre credința ortodoxa [Dogmatica] care îndeplinește toate calitǎţile unui catehism. O lucrare mai timpurie e cea a Sf. Chiril al Ierusalimului, Catehezele, adică predici pregătite celor ce urmau sa se boteze, care parcurge întregul Crez şi expune pe larg credința Bisericii. Sunt multe astfel de cǎrţi tip catehism, mai vechi cât şi în cele mai noi. Mai recente [sec. XIX] sunt catehismele Mitropoliţilor ruşi Platon şi Filaret, care sunt mai mici şi mai simple.

Apoi exista un alt fel de cǎrţi: comentariile la Sfintele Scripturi. În limba engleza nu avem multe de felul acesta, dar avem unele din comentariile Sf. Ioan Gura de Aur. Acest sector e puțin mai slab/nu este aşa de dezvoltat în limba engleza, dar sunt multe cǎrţi şi în limba rusa pe care încă nu le avem în engleza, precum unele comentarii mai recente ale Scripturii, chiar ale Apocalipsei. Cǎrţile Arhipescopului Averchie sunt foarte bune, dar ele abia au început sa fie traduse în engleza. Cu voia lui Dumnezeu, vor fi tipărite în curând.

După care, pe lângă aceste doua tipuri de cǎrţi – catehismul de baza şi comentariile la Scriptura – mai sunt cǎrţile ortodoxe despre viața duhovniceasca: Istoria Lausiaca (ce conține relatări despre viețile monahilor din Egipt şi lupta lor duhovniceasca), Dialogurile Sf. Grigorie al Romei, Viețile Sfinților, Scara Sf. Ioan, Omiliile Sf. Macarie cel Mare, cǎrţile Sf. Ioan Cassian, Filocalia, Razboiul nevăzut şi Viața în Hristos de Sf. Ioan din Kronstadt. Aceste cǎrţi pot pune bazele unei vieţi duhovnicești autentic ortodoxe, vorbindu-ne despre lupta duhovniceasca, despre cum sa ne dam seama de amăgirile diavolilor, cum sa nu cădem în deznădejde etc. Toate ne oferă o temelie prin care putem înțelege semnele vremurilor.

Apoi avem lucrări ale unor autori mai noi, care se înscriu în/din același duh patristic al Sfinților Pǎrinţi din vechime. Exemplele principale sunt cei doi mari scriitori ai Rusiei secolului XIX, Episcopul Teofan Zăvorâtul ai Episcopul Ignatie Briancianinov, ale cǎrui cǎrţi au început deja sa apară în engleza. Cartea Episcopului Igantie, Arena, şi diferitele articole ale Episcopului Teofan se afla deja traduse în engleza. Acești autori au o importanţǎ covârșitoare, deoarece reușesc sa transmită învǎţǎtura patristica până în vremurile noastre. Ei au rezolvat deja multe chestiuni legate de modul de înțelegere al Sfinților Pǎrinţi. De exemplu, noul Orthodox Word conține un text întreg din Sf. Ignatie referitor la vămile văzduhului prin care sufletul va trece după moarte. Câteodată, citindu-i pe Sfinții Pǎrinţi, e posibil sa ne punem întrebări asupra unor subiecte pe care nu ştim cum sa le înțelegem, neștiind de fapt ceea ce Sfinții Pǎrinţi vor sa spună, drept care/iar acești pǎrinţi mai noi explica aceste texte.

Exista apoi istorii ale Bisericii care vorbesc despre modurile descoperiri lui Dumnezeu către oameni şi cum Dumnezeu lucrează cu aceștia. Lectura istoriilor vechi testamentare este foarte instructiva, deoarece evenimente asemănătoare au loc şi în Biserica Noului Testament. Avem de pilda Istoria bisericeasca a lui Eusebiu, sub forma de carte de buzunar, care continua istoria biblica de-a lungul a trei secole; ea a fost scrisa de pe poziție ortodoxa. Este foarte important sa vedem ce anume au considerat primii scriitori bisericești cǎ este important în istoria Bisericii: Martirii, Apostolii si aşa mai departe. Așadar, toate aceste scrieri diverse ne ajuta sa dobândim/ne oferă o cunoaștere creştinǎ de baza, adică catehismele, comentariile la Scriptura, cǎrţile despre viața duhovniceasca, cǎrţile mai recente ale Pǎrinţilor/patristice mai recente ce se înscriu în același duh ai istoriilor bisericești. Înainte sa ne scufundam în lectura cǎrţilor despre semnele vremurilor, încercând sa le descifram sensurile, trebuie sa ne însușim din toate aceste tipuri de cǎrţi cunoştinţele de baza. Toate ne pregătesc pentru a înțelege câte ceva despre semnele vremurilor. De îndată ce am început sa ne pregătim astfel, nu trebuie sa vedem demersul nostru ca pe o simpla însușire de cunoştinţe, ca hrana pentru minte, din care sa repetam anumite fraze pentru a obține interpretarea exacta a unui verset biblic, sau altceva de acest gen.

4. DISCERNÂMÂNTUL DUHOVNICESC[1]

Cel mai important lucru pe care cineva îl poate dobândi în urma îndeletnicirii cu asemenea tip de literatura, este virtutea numita discernământ. Atunci când avem în faţǎ doua fenomene care par sa fie exact la fel/asemănătoare sau întrucâtva similare unul cu celalalt, virtutea discernământului ne îngăduie sa vedem care dintre ele este adevăratǎ şi care este falsa: adică care dintre ele are duhul lui Hristos şi care duhul lui Antihrist.

Însǎşi firea lui Antihrist, cel ce voieşte a fi ultimul mare conducător al lumii şi ultimul duşman al lui Hristos, este de a fi anti-Hrist – iar ‚anti’ nu înseamnă numai ‚împotriva’ ci şi ‚imitaţie a, în locul.’ Antihristul, după cum spun toţi Sfinţii Pǎrinţi în scrierile lor despre el, va fi cineva care-l va imita pe Hristos, adică care încearcă sa-i amăgească pe oameni arătându-se pe sine ca fiind Hristos întors pe pământ. De aceea, daca cineva are vreo concepţie neclara despre Creştinism, sau citeşte Scripturile în „lumina” propriilor sale opinii (iar opiniile proprii nu pot veni decât din văzduh, care văzduh numai creştin nu este acum[2]), atunci acesta va ajunge la concluzii deosebit de anti-creştine. Văzând figura lui Antihrist, acesta va fi amăgit sa creadă ca el este Hristos. Putem da câteva exemple de cum/ale modului cum//prin care virtutea discernământului ne poate ajuta sa înţelegem unele fenomene destul de complicate. Un astfel de fenomen este Mişcarea harismatica[3]. În Indiana exista un preot grec, Eusebiu Stefanos, care rǎspândeşte aceasta mişcare în Biserica Ortodoxa. Are un număr destul de mare de adepţi şi de simpatizanţi. A fost chiar si în Grecia şi se va duce în curând din nou acolo, unde unii oamenii sunt destul de impresionaţi de el.

Se poate vedea ca o parte din succesul sau se datorează faptului ca el provine dintr-o atmosfera bisericeasca ortodoxa în care oamenii, botezaţi ortodocşi, merg la biserica, primesc Tainele şi iau totul de-a gata. Deoarece devine o chestiune de obicei, ei nu înţeleg ca întregul sens al Bisericii este acela de a-L avea pe Hristos în inima, ci „trec,” în schimb, prin toata viaţa Bisericii ortodoxe fǎrǎ a-şi deştepta inima. În acest mod/Iatǎ un mod prin care putem ajunge pǎgâni. De fapt, ei sunt mai responsabili ca pǎgânii. Pǎgânii n-au auzit niciodată de Hristos, în timp ce persoana ce se numeşte pe sine ortodox, şi care nu ştie ce este viaţa duhovniceasca, pur si simplu nu s-a deşteptat încă spre Hristos.

Acesta este tipul de atmosfera din care provine par. Eusebiu. Dându-şi seama ca aceasta nu înseamnă decât moarte duhovniceasca – şi nu este mai puţin adevărat ca mare parte din ceea ce exista în Biserica ortodoxa este mort duhovniceşte – el vrea s-o facă sa revină/reînvie la viaţǎ. Dar necazul e acela ca chiar el aparţine aceluiaşi duh. De fapt, puteai vedea singuri ca el rareori citeşte cǎrţile ortodoxe de baza. Alege una sau doua din cele care i se par lui ca sunt conforme cu punctul sau de vedere, dar el nu are o întemeiere solida pe izvoarele ortodoxe. Nu crede ca acestea reprezintă cele mai importante lecturi.

Daca va uitaţi bine la ceea ce spun el şi alţii din aceeaşi mişcare harismatica – iar cartea noastră [Ortodoxia şi] Religia viitorului intra în detalii la acest subiect – veţi vedea ca ceea ce ei numesc renaştere spirituala sau viaţǎ duhovniceasca este de fapt ceea ce părinţi mai recenţi precum Episcopul Ignatie Briancianinov au descris foarte clar ca înşelare, adică un fel de înfierbântare a sângelui care-l înfǎţişeazǎ pe cel înşelat ca pe cineva duhovnicesc când de fapt el nici n-a gustat din realitatea duhovniceasca. Este în afara adevăratei vieţii creştine, aşa cum este ea reflectata în aceste cǎrţi de baza, precum este departe cerul de pǎmânt.

Pe lângă celelalte detalii legate de modul cum se roagă şi tipul de fenomene ce se manifesta la slujbele lor, puteai vedea limpede ca ideea de baza pe care se sprijină părintele Eusebiu împreuna cu aceşti harismatici este una falsa. Am primit ieri un număr al revistei părintelui Eusebiu, Logos. El vorbeşte acolo despre o mare revărsare a Duhului Sfânt din vremurile de pe urma, pregătitoare/cu rol pregătitor pentru venirea lui Hristos.

Se crede ca toţi creştinii trebuie sa se înnoiască, sa primească Duhul Sfânt, sa vorbească în limbi. Aceasta pregăteşte venirea lui Hristos, şi, prin urmare, înainte de venirea lui Hristos, va exista o puternica efuziune/erupţie spirituala.

Daca citiţi cu atenţie Scripturile, fǎrǎ prejudecǎţi/ fǎrǎ a va impune prejudecǎţile, chiar şi fǎrǎ a utiliza comentarii patristice, veţi vedea ca nicǎieri nu se vorbeşte despre o revǎrsare spirituala de la sfârşitul lumii. Însuşi Hristos ne spune contrariul. El ne da învǎţǎturi despre cum sa ne rugam, despre necesitatea credinţei, despre faptul ca nu trebuie sa ne smintim/slăbim etc. El ne da pilda femeii care se duce la judecător implorându-l pe acesta sa mijlocească pentru pricina ei, spunându-ne ca trebuie sa ne rugam într-un mod asemănător, sa continuam sa ne rugam până ce Dumnezeu ne va asculta şi ne va da ceea ce ne trebuie. Avem aici un exemplu temeinic despre rugăciune.

După care zice: Dar (adică: deşi v-am dat aceasta învǎţǎtura şi ca acesta este felul de a va ruga), dar, Fiul Omului, când va veni, va găsi, oare, credinţǎ pe pământ? Cu alte cuvinte, deşi v-am dat toate acestea, Îmi pare ca nu va mai rǎmâne nici un creştin la sfârşitul lumii. „Va gǎsi El oare credinţǎ pe pǎmânt?” înseamnă ca nu va mai găsi aproape pe nimeni, ca nu va mai rămâne nimeni. La sfârşitul lumii nu vor fi mulţimi de oameni rugǎtori, plini de inspiraţie şi de Duhul Sfânt. Toţi Sfinţii Pǎrinţi care vorbesc despre acest subiect au în vedere marea strâmtorare de la sfârşit, spunând ca toţi creştinii autentici, vor fi ascunşi privirilor lumii, nefăcându-şi simţitǎ prezenţa. Cei care vor fi mai vizibili lumii nu vor fi creştini adevǎraţi.

Astăzi asistam la puternice renaşteri harismatice la Universitatea Notre Dame, iar în Ierusalim are loc anual o conferinţǎ despre Duhul Sfânt.[4] Şaizeci – şaptezeci de mii de oameni se aduna la un loc şi se roagă, îşi ridica mâinile şi vorbesc în limbi. Arata de parca s-ar fi întors vremea Apostolilor, dar daca ne uitam la ce se-ntâmpla de fapt acolo, veţi vedea ca nu este un duhul care ar trebui sa fie/potrivit, ci altul, diferit.

De aceea, cuvintele par. Eusebiu despre Sfântul Simeon Noul Teolog legate de cum trebuie sa cunoaştem pe Duhul Sfânt şi cum sa-L primim în mod conştient, nu sunt greşite, reprezintă o învǎţǎtura adevǎratǎ – dar daca ai un duh greşit, acea învaţǎturǎ nu se potriveşte. Iar acesta nu este duhul cel drept. Sunt multe semne care evidenţiazǎ faptul ca este un duh străin şi nu Duhul lui Dumnezeu.

Aici avem un caz în care, daca aveţi un discernământ ajutat de cunoştinţele creştine de baza, puteţi privi la un fenomen care pretinde a fi apostolic şi întocmai cu vremurile Bisericii primare, pregătita pentru A Doua Venire a lui Hristos şi, daca priviţi cu atenţie veţi vedea ca nu este acelaşi lucru, daca nu mai râu. Este exact ca în cazul celor ce vor sa construiască Templul lui Hristos. Ei îl construiesc pentru Antihrist, şi deci este cu desǎvârşire potrivnic.

Din nou, puteti vedea cum discernamântul ne îngǎduie sa apreciem alte fenomene neidentice cu fenomenele ortodoxe, care sunt lucruri noi. Când va uitaţi la ele, va miraţi de ce ar putea fi acestea. Este o atitudine obişnuita modelor intelectuale: circula ceva printre oameni, toata lumea pune mâna pe el deoarece vremurile s-au copt/sunt pregătite pentru aceasta […], iar apoi toata lumea începe sa vorbească despre acest ceva si astfel devine moda timpului. Nimeni nu ştie exact cum; doar ca toţi erau gata pentru aceasta, şi, deodată, cineva îl remarca, iar chestia începe sa circule peste tot.