X

EREZIILE ȘI CRIMELE PAPALITĂȚII: VII. Uniația. Hibridul greco-catolic bazat pe viclenia iezuiților

scena din prigoana ortodocșilor din Ardeal, Mănăstirea „Sfânta Treime” de la Bichigiu

Pe la anii 1690, catolicismul din Transilvania se afla într-o stare critică. Saşii din Transilvania, din papistași, cum au fost mai înainte, s-au făcut luterani încă din secolul al XVI-lea, iar ungurii şi o mare parte din nobilimea catolică românească au devenit reformaţi şi unitarieni.

Însă de la anul 1696 lucrurile au început a se schimba. În anul 1696 Transilvania ajunge sub domnie austriacă. Guvernul din Viena, văzând starea catolicismului din Transilvania, s-a decis să înmulţescă numărul acestor catolici prin câştigare de suflete. În astfel de împrejurări cu totul nefavorabile catolicismului din Transilvania, guvernul din Viena a plănuit să mijlocească o alianţă bisericescă între papistași şi români, care cu numărul lor copleşeau pe toate celelalte naţionalităţi din Transilvania. Şi apoi în modul acesta să asigure nu numai puterea, dar şi supremaţia religiei romano-catolice în Transilvania, iar prin religie, domnia politică  austriacă.

Astfel, la impulsul guvernului din Viena, s-au început numaidecât tratativele pentru unirea românilor cu falsa biserică a Romei.

Primele tratative de unire au început sub mitropolitul Teofil. Însă negocierile acestea n-au avut nici unu rezultat. Mitro­politul Teofil muri în anul 1697, iar împăratul Leopold I nu primi unirea făcută de el, ci în anul următor propuse de nou unirea românilor.

Rezoluţia aceasta a împăratului, prin care se pune din nou înaintea românilor chestiunea unirii, poartă data de 14 Aprilie 1698, iar textul ei este următorul:

„Care preot român va face mărturisirea credinţei: că rămâne a se ţine şi mai departe de legea grecească (ortodoxă, n. n), însă face o legătură cu catolicii recunoscând pe pontificele din Roma ca pe cel mai înalt patriarh, acela se va bucura de privilegiile preoţilor catolici.”

Prin această rezoluţie, după cum se vede aşadar, împăratul Leopold nu cerea explicit de la români să se unească în credinţa papistăşească cu falsa biserică a Ro­mei. Tot ce se cerea era numai ca românii să recunoască în general pe papa în calitate de prim patriarh (Summus Pontifex) al Bisericii creştine. Evident, aceasta este tot o erezie papistăşească. Papa fiind eretic nebotezat, nu poate fi nici patriarh, nici preot, nici creștin.

În urma promisiunilor foarte mari, mitropolitul Atanasie a convocat în luna octombrie 1698 un so­bor mare la Alba-Iulia, compus din toţi protopopii, din toţi preoţii şi din deputaţii mirenilor.

Acesta a fost cel mai mare sinod bisericesc din toate câte se ţinură în chestiunea unirii cu papistașii.

În acest sinod, după multe dezbateri serioase, cum cerea gravitatea împrejurărilor şi după tot felul de promisiuni mari pentru naţiunea română, pe care le făceau iezuiţii Baranyi şi Hevenesi, împuterniciţii cardinalului Collonits, sinodul de la 1698 primi unirea cu papistașii, în forma propusă de împărat prin rezoluţia sa de la 14 Aprile 1698.

Românii, în manifestul lor de unire dela 1698, au făcut numai nişte declaraţii generale şi într-un mod foarte vag, că se unesc cu biserica Romei, fără să spună anume în ce fel de chestiuni se unesc, iar pe de altă parte au adăugat numaidecât motivul principal al unirii: ,,ca se trăescă cu aceleaşi privilegii cu care trăesci mădulările şi popii acestei sfinte beserici catolice”. Deși nu au acceptat explicit ereziile papistășești, semnatarii documentului au căzut în erezie, acceptând adunarea eretică a papistașilor drept „Sfântă Biserică Catolică”. Mai grav este faptul că au făcut acest compromis pentru a dobândi privilegiile lumești de care se bucurau popii papistași.

Unirea românilor cu papistașii, aşa cum s-a făcut în anul 1698, nu a plăcut deloc misionarilor papistaşi din Transilvania şi Ungaria, precum nu le place nici astăzi. Nu plăcu nici congregaţiei de propagandă din Roma.

Intenţiile adunării romano-catolice erau cu totul altele, şi anume, ca cei care se unesc cu Roma, se devină papistaşi întru toate.

Iată ce scria pe timpul acela congregaţia de propagandă misiunilor romano-catolice trimise în părţile Răsăritului:

„Unire adevărată cu biserica catolică nu este, şi nici nu poate se fie cineva membru al ei, dacă nu primeşte întreagă credinţa catolică, dacă nu crede cu tărie în religia catolică, şi dacă nu arată dependenţa datorită faţă de Pontificele roman”.

Stând astfel lucrurile, misio­narii iezuiţi, care se aflau sub ordinele cardinalului Collonits, au făcut o traducere falsă în limba latină a manifestului de unire din 1698. Au intercalat pasaje întregi, că românii primesc şi mărturisesc întreagă credinţa romano-catolică. În plus, lăsară afară condiţiunile unirii, prin care Mitropolia română de Alba-Iulia declară că-şi păstrează toate obiceiurile bisericeşti, toată independenţa şi toată legea sa.

În raportul oficial al iezuitului Gabriel Kapi, conducătorul Misiunii de propagandă catolică în Dacia, adresat în ziua de 14 martie 1701 cardinalului Collonits, găsim scris:

„Eu cred că acum va fi de ajuns să ne mulţumim cu primirea Unirii în principiu, fiindcă ar fi foarte periculos, ba chiar imposibil ca să înlăturăm toate obiceiurile cele rele ale românilor […] Va fi apoi dorinţa noastră pe viitor să schimbăm încetul cu încetul multe din obiceiurile lor şi anume să le schimbăm chiar şi liturghia şi forma cultului divin, spunându-le că obiceiurile acestea s-au introdus la ei din prostia şi din neştiinţa preoţilor din ţările acestea.”

În concluzie: „Multe au fost mijloacele prin cari au căutat să ne nimicească opresorii noştri de până ieri. Dar nici unul n-a egalat actul de rafinată măiestrie vaticano-austriacă dela 1700 care se ştia că va iniţia un proces de mereu crescândă desbinare spirituală în sânul poporului român, o sfărâmare a unităţii lui mai întâi numai exterioară, iar cu timpul tot mai adânc fiinţială.”[1]

Vestea unirii unor români din Ardeal cu adunarea papistaşilor, precum şi statornicia braşovenilor în credinţa ortodoxă strămoşească, îl determină pe voievodul martir Constantin Brâncoveanu să le adreseze acestora la 5 iulie 1701 o scrisoare prin care le făgăduieşte ajutor prin scris şi faptă. Voievodul intervine la împăratul Leopold să nu forţeze pe românii ortodocşi la unire. În urma acestei intervenţii, Leopold garantează românilor ortodocşi libertatea religioasă. Neoficial însă, împăratul Leopold dă dispoziţii generalului Rabutin să facă sforţări de a-i trece pe românii ardeleni la biserica unită.

de pr.dr. Ioan VLĂDUCĂ

– va urma –

Bibliografie

   Nicolae Densuşianu, Independenţa bisericească a Mitropoliei Române de Alba Iulia, Braşov, 1893, Alba Iulia, 2002.

  • Silviu Dragomir, Istoria dezrobirii religioase a românilor din Ardeal în secolul XVIII, vol I, Ed. Dacia, Cluj Napoca, 2002.
  • Silviu Dragomir, Istoria dezrobirii religioase a românilor din Ardeal în secolul XVIII, vol II, Ed. Dacia, Cluj Napoca, 2002.
  • Arhimandrit Lucian Florea, Ortodocşii din Braşov în luptă cu uniaţia în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, Glasul Bisericii, septembrie 1968.
  • Sfântul Paisie de la Neamţ, Cuvinte şi scrisori duhovniceşti, I, 1998.
  • Sfântul Paisie de la Neamţ, Cuvinte şi scrisori duhovniceşti, II, 1999.
  • Prof. Th. M. Popescu, Cum s-au făcut „unirile” cu Roma, Ortodoxia, anul I, 1949, nr. 2-3.
  • Teodor M. Popescu, Uniaţia în lumina adevărului istoric, Ortodoxia, anul I, 1949, nr.4.
  • Preot Profesor Dumitru Stăniloae, Uniatismul din Transilvania – încercare de dezmembrare a poporului român, Bucureşti, 1973.
  • Unificarea religioasă, Telegraful Român, 19 ianuarie 1936, Redactor responsabil Pr. Dr. D. Stăniloae.
  • Canonizarea unor Sfinţi români, 20-21 iunie 1992.
  • Sfinţi români şi apărători ai Legii strămoşeşti, lucrare alcătuită din încredinţarea Sfântului Sinod, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1987.

[1] Telegraful Român, 19 ianuarie 1936.

Citiți și:

Redirecționați 2% din impozitul dvs. pe venit, care altfel s-ar duce la stat, către susținerea acestui portal. Detalii puteți afla dând click pe imaginea de mai jos.
Categorii
Erezii
cuvinte cheie

Articole asemănătoare



Vă rugăm să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

6 comentarii

  1. Părinte îl aveți la bibliografie pe Silviu Dragomir, care demonstrează că în 1698 nu a avut loc nici un sinod (sobor). De ce ne faceți trădători? Nu a dat Transilvania destui martiri în secolul XVIII? E GROAZNIC CE FACEȚI! Tocmai că nu numai mirenii, dar nici preoții nu au participat la vreun sobor în 1698. Ce urmăriți de fapt? Să arătați că strămoșii noștri au trădat credința? Ar fi mai bine să prezentați actele de mucenicie pentru păstrarea ortodoxiei. Citiți-l mai cu atenție pe Silviu Dragomir.

  2. Sa dea Domnul Hristos sa nu apara efectele dupa vizita ereticului papa în Tara,astia pe unde au trecut de-alungul veacurilor,au semănat prăpădul in urma lor si se pare ca asta de acum actioneaza cu o perversitate rara.Eu mi-am propus ca de la intrarea acestuia în țară până la iesire sa inchid toate mijloacele de comunicare media,post cat se poate si rugaciune cat mai multa..Doamne Miluieste!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO necesită mult timp, foarte multă muncă, dar și resurse financiare. Veniturile obținute din publicitate sunt însa cu mult sub așteptările noastre inițiale. Chiar dacă portalul are mulți cititori, totuși, sunt foarte puțini care găsesc în produsele promovate prin reclame ceva să-i intereseze… și să dea click pe ele. Pe de altă parte, jurnalismul nu poate fi independent dacă este finanțat de vreun mogul sau organizație.

Pentru a fi independent, acesta trebuie să se bazeze strict pe cititorii săi mulți, care să sprijine fiecare cât poate această lucrare. Ca atare, de bază rămân tot clasicele conturi bancare sau varianta PayPal. Fără sprijinul vostru acest portal nu-și va mai putea continua activitatea.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Reclamele sunt blocate

Te rog să ne susții, deblocând reclamele.