X

Scrisoare deschisă a diasporei ortodoxe către ierarhia BOR: Sărutarea mâinii papei reprezintă sărutarea ghearei Antihristului!

Îmbrățișarea papei-îmbrățișarea fiarei apocaliptice! A cincea falangă - Calul troian

sectiune din coperta cărții – Papalitatea eretică

„În istoria neamului omenesc există trei mari căderi: a lui Adam, a lui Iuda și a papei.”
Sfântul Iustin Popovici
„Papismul este înaintemergătorul Antihristului” Cuviosul Filotei Zervakos
„Pe papa să-l blestemați, că el este pricina răutății” Sfântul Cosma Etolianul

Preacinstiți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române,

     Aducem în fața preasfințiilor voastre durerea sufletelor noastre, nădăjduind că nu o veți trece cu vederea.  Știm că suntem de plâns, căci  ne aflăm în cea mai profundă stare de păcătoșenie de care și lumea se poate scârbi, însă indiferenți nu putem fi față de nenorocirile Neamului și  mai ales  pentru decimarea poporului și pustiirea Țării de 30 de ani încoace.
Știm că toate urgiile venite asupra noastră ni se datorează în totalitate și credem că Dumnezeu în marea Sa milostivire, nu a îngăduit să suferim conform celor săvârșite de noi, ci ne mai lasă timp de îndreptare, precum ninivitenilor! O, de ne-am putea pocăi precum aceia, a căror fapte nu erau nici pe departe ca ale noastre ! Căci cu fărădelegile noastre ne-am făcut infinit mai răi decât păgânii, covârșind iadul. Vai, cât de întristător, că noi cei care ne numim ortodocși, am purces la cele mai infernale nelegiuiri! Și ce fapte nu am săvârșit în primul rând noi amărâții semnatari,  de care să nu ne rușinăm și pentru care de nu ne vom pocăi, neîndoielnic vom primi la Judecată  înfiorătoarea hotărâre: ” Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic, care este gătit diavolului și îngerilor lui…” !?

” Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele”, căci am vărsat râuri de sânge nevinovat ..(!!!)… lăsându-ne manipulați de zecile de mijloace aservite sistemului antihristic, și mai ales de mass media,  fiind mintiți și influențați să considerăm un drept monstruasa crimă a pruncuciderii, fapt pentru care am devenit călăi  fără inimă și ne-am ucis proprii copii pe spurcatul eșafod al lui Moloh. Zeci de milioane de victime măcelarite prin diabolicul avort – cea mai cruntă crimă întrucât aceste ființe sunt cele mai nevinovate și mai lipsite de apărare! Genocidul asupra Neamului s-a extins și împlinit prin folosirea așa ziselor contraceptive, despre care în 1985, în Statele Unite, Congresul Federației Naționale a Avortului, a concluzionat:„Nu vă feceți iluzii. Pilula și spirala sunt avortive!”,lucru confirmat de studii medicale și din alte țări iar cercetatori ruși au stabilit că pilula provoacă anual  5, iar spirala 8 avorturi timpurii (in circa 10 zile)- insesizabile pentru femei (1). Consecința zguduitoare a acestor atrocități este că  umplem iadul și dispărem ca neam, precum alte popoare europene asupra cărora conspirația satanică a fost aplicată ceva mai timpuriu, și care diminuandu-se  astăzi sunt dominate de populații islamice sprijinite masiv politic si financiar să invadeze Vestul (căci o națiune care nu naște dispare și este înlocuită de ocultă după bunul plac). Nemaisuportând durerea provocată de aceste năvăliri și scârbiți de comportamentul  emigranților aduși forțat peste ei, mulți băstinași își părăsesc propria patrie și se refugiază în alte țări! Iar „cancerul” devastator ne cuprinde și pe noi!

Pentru evitarea acestei catastrofe nationale, survenită ca urmare a decimării și risipirii noastre planificate, ar fi trebuit ca Ierahia, clerul  in general și  întreaga pliromă să fie în stare de război total cu crima pruncuciderii, însă reacția a fost si este extrem de pasivă. Aceasta se poate dovedi mai ales prin aceea ca preoții în calitatea lor de păstori și modele, nasc ca și mirenii 1-2 prunci, încurajând astfel abandonarea conceptului tradițional, sănătos,  al familiei ortodoxe în care toți copiii erau socotiți, firesc, dar de la Dumnezeu ! Chiar și strigătele disperate (2) au fost tratate cu totală indiferență,- deși negreșit ar fi adus beneficii uriașe Bisericii și neamului și nu implicau eforturi deosebite -, dar fără tăgadă responsabilitatea revine în principal arhipăstorilor ! Reacție pasivă vedem și în cazul invaziei induse a imigranților islamiști (despre care Biserici Locale, ortodoxe, demne, cu dragoste față de popor se pronunță ferm împotrivă -(3), a extinderii exagerate a vaccinurilor și a altor probleme social-politice, prin care poporul a fost sărăcit, risipit și Țara despuiată ca niciodată în istorie. Și această stare de decădere mi se datorează și mie amărâtului (și poate multora dintre noi), căci pe lângă fărădelegile arătate mai sus, am adăugat faptele lui Onan de dragul comodității, blasfemii, hoții, răzbunări, clevetiri, desfătari, desfrânări în toate formele patimii, curvii, preacurvii,  lăcomii ale pântecelui și în celelalte feluri, beții, osândiri, mânii, vorbiri de rău, țineri de minte a răului, viclenii fariseice, mândrie, slavă deșartă, mărturii mincinoase,necinstirea părinților, înșelăciuni…..toate săvârșite de nenumărate ori, unii pe unele, alții pe altele sau pe toate la un loc !

Și din cădere în cadere, am ajuns să făptuim și  păcatul cel mai mare, care a cuprins Țara de la o margine la alta  prin îndepărtarea noastră de predania curată a Bisericii, a Sfinților Apostoli și Parinți și prin încălcarea aproape generalizată a Sfintelor Canoane.  Astfel, am îmbrățișat satanica erezie a ecumenismului (3a), adică cea mai înfricoșătoare fărădelege, care iată, a fost proclamată virtute prin sinodul tâlharesc din Creta, a cărei învățătură total greșită, neortodoxă este propovăduită și impusă cu forța în Biserica Ortodoxă Română, prin art. 22 și decizii ale Sfântului Sinod. În acest context, Înaltpreasfințitul Teofan, afirmă într-un cuvânt al său, că sunt preoți, monahi și mireni care „…inventând tot felul de nereguli legate de Sinodul din Creta….se înscriu în rândurile dușmanilor Bisericii...” (4).  Cu tot respectul  amintim acestuia, că Bisericile Bulgariei (5) și Georgiei (6), au respins  categoric și oficial sinodul și au numit hotărârile din Creta neortodoxe. Datorită luptei dusă împotriva ereziei de către mulți clerici, Biserica Rusiei a anulat participarea în ultimul moment, iar prin refuzul justificat al Bisericii Antiohiei de a participa, principiul unanimității a fost anulat, astfel că sinodul nu trebuia organizat, nefiind întrunite condițiile de a fi panortodox și cu atat mai puțin ecumenic (7). În plus, de modul în care au fost smulse semnăturile și mirenii corupți se rusinează, căci avem în vedere cum s-au obținut în cazul sârbilor, ciprioților și grecilor, episcopii fiind abuzați sau ignorați cu desăvârșire. Până și în  Patriarhia Ecumenică, in care stăpânește Patriarhul Bartolomeu -ce sfâșie necontenit Biserica prin erezie și schismă- au fost 5 ierarhi care au refuzat să semneze textele eretice.

Dacă aceste Biserici Locale și o bună parte a episcopilor din Grecia, Serbia, Cipru și Noua Romă sunt dușmani ai Bisericii (ca și noi cei care cunoaștem gravele abateri cretane pe care le respingem), întrebam nedumeriți, ce reprezintă Consiliul Mondial al „bisericilor” (8-9-10), mai exact al ereziilor, care este de factură  masonică și care este organizatorul „Sinaxei unor Întâistătători”- după cum numește întâlnirea din Creta profesorul Dimitrie Tselenghidis ?!  Și acest „vrednic” CMb este lăudat de vreo 20 de ori într-un „sinod ortodox” !!??

Pe lângă alte multe blasfemii, se precizează în documente că prin CMb se caută a se înfăptui unitatea pierdută a Bisericii, însă cap al acelei „biserici” ce va lua ființă prin afilierea tuturor ereziilor și sectelor, a religiilor păgâne și vrăjitorești, sub controlul și obladuirea ocultei, va fi Antihristul sau mai exact: stăpânul lui! Ne-am bucura dacă Înalpreasfințitul Teofan ar fi prieten adevărat al  Sfintei Ortodoxii și un arhipăstor ce-și pune viața pentru milioanele de oi pentru care a jurat că le va apăra și care acum sunt mânate cu surle și trâmbițe către colții lupilor. Insă părintele mitropolit este un artizan principal al acordului de la Chambesy (11), prin care se batjocoresc patru Sfinte Sinoade Ecumenice, Toți Sfinții și mai ales pe Sfânta Mare Muceniță  EUFIMIA, supranumita Stâlpul Ortodoxiei și Apărătoarea Dogmei Ortodoxe(12-13). Ne-am fi dorit o atitudine identică cu cea a Sfântului Sinod Georgian (14), care a respins ca eretică Declarația de la Chambesy (Balamand și altele) însa noi, singurii, am ratificat acordul cu monofiziții, am încălcat hotărârile a patru Sfinte Soboare Ecumenice și am ignorat toate „dovezile” dumnezeiești (15), măsluind adevărul pe care l-am  ascuns de pliroma Bisericii! -11-

Sfânta Ortodoxie a fost batjocorită în Creta, au afirmat-o Biserici Locale, ierarhi din întreaga lume (16), preoți și teologi de prestigiu, care neputând fi combătuți prin argumente,- întrucât se sprijină numai pe dreapta învățătura a Sfinților Apostoli și Părinți -,  sunt prigoniți  prin  decizii necanonice, prin forță și tot felul de abuzuri, în timp ce poporului tâlhăria îi este prezentată ca virtute. Vai nouă!

Cât privește islamizarea, aceasta se realizează după modelul Vestului, conspiraționist, împotriva voinței noastre, fiind aduși deocamdată în Țară câteva zeci de mii de emigranți însă numărul lor va crește pană la 1000000, după cum afirmă presa- deși oficial nu se recunoaște pentru a nu crea un impact psihologic negativ major în randul populației (17). Acest mare rău, cu ajutorul lui Dumnezeu ar putea deveni un mare bine, dacă prin strădania asiduă misionaristă a ierarhilor noștri, azilanții ar fi convertiți la Ortodoxie, căci ei nefiind  ucigași de prunci ar întări Biserica puternic și constant. Și ar fi păcat ca atâtea biserici frumoase, ridicate din cărămizi, cu multe osteneli, (dar dărâmate cele din inimi !) să devină moschei ! Astfel ne-am spăla mulțime de păcate. Însă speranța se prăbusește în urma declarației  dată mass mediei, de către Înaltpreasfințitul Andrei al Clujului, întrucât dacă s-ar înfăptui cele dorite de acesta, la noi nu va mai fi dreaptă credință. Într-un interviu dat EvZ, afirmă <<…că vede în viitor o „biserică” unită, mai ales că vizita papei Francisc în Romania, în luna mai, vine în sprijinul acestei idei. Intrebat dacă vede în această vizită un prim pas spre unitatea bisericii, IPS Andrei a spus că una dintre sperantele lui este legată de această idee. „Sperăm să fie. Oricum, noi, ceea ce vedem că papa Francisc este un om tare deschis sufletește și jovial.Vizita papei o văd pozitiv…”>> (18)
Nădăjduim ca acest articol să fie o făcătură, iar dacă ceea ce a publicat  jurnalul coincide cu afirmațiile Înaltului, atunci acesta este „vrednic” a fi avansat de Maria Tereza, ca aghiotant în armata generalului Adolf hitler Bukow, călăul ortodoxiei și al monahismului în Transilvania (19). Afirmația că papa poate fi „tare deschis sufletește și jovial” …(!), reprezintă o minciună grosolană, o înșelare vădită a credincioșilor, căci adevărul este rostit deschis, fără înconjur de părintele aghiorit  Gheron Gavriil în așa zisa „definiție a papei”: (20).  IPS Andrei a făcut declarații neortodoxe și în februarie 2019, când s-a referit la pierderea unității Bisericii, tâlcuind „ca toți să fie una” în mod contrar învățăturii Sfinților Părinți (21).  Întrucât același sincretism blasfemiator îl vedem și la  Inaltpreasfințitul Timotei al Aradului (22), care afirmă în ianuarie (la „rugaciunile”-blasfemii în comun) că ereziile, sectele fac parte din Biserică si laudă – rușinându-și căruntețile – CMb-ul masonic,  vă aducem la cunostință, că Sfânta Ortodoxie are Apostoli, Sfinți Părinți, Prooroci, Învățători , Mucenici …care marturisesc Credința întreagă, fără lipsuri, modificări sau adăugiri, așa cum ne-a fost adusă nouă din cer de către Domnul nostru Iisus Hristos! Slavă Domnului, că il avem și pe Sfantul Ioan Gură de Aur cel mult prigonit, care acum peste 1600 de ani a tâlcuit sfătuit de Sfântul Apostol Pavel, pentru veșnicie, așa zisa piatră de poticnire „ca toți să fie una”, astfel: <<„…”ca toți să fie una” s-a împlinit deja în Biserică prin unanimitatea interioară a credinței, în ciuda apostaziei ereticilor, care este rodul superficialității lor”>>. Așadar se cere”unanimitatea interioară a credinței” și nu un mare număr de oameni cu credințe interioare diferite (care în fond sunt demonice). Revenirea în Trupul Bisericii a celor care au apostaziat se poate face numai prin pocaință, lepădarea de erezii și recunoașterea unicului adevăr ortodox! Citiți viața acestui mare Ierarh, ascet, rugător, drept și curajos ocrotitor al turmei nedreptățită de dregători si împărați (23) și învățați de la el mila și jertfa față de păstoritii oropsiți !!

Preasfințiți  arhierei,

In luna aceasta-mai 2019, așa cum spunea și Înaltul Andrei, este așteptat proorocul mincinos, înaintemergătorul Antihristului, considerat de unii ierarhi si preoți cu inclinatii filo-papiste, ca arhiereu al Domnului Hristos !  Aceștia ar putea din necunoaștere să facă  gesturi absolut neortodoxe, înșelătoare și smintitoare, precum cele de sărutare a mâinii papei, îmbrățișări solemne, sau rugăciuni în comun, așa cum din nefericire  s-au petrecut în 1999 (24), dar si un caz mai recent (25)- care nu trebuie cu niciun chip repetat. Celor care ar putea afirma că „nu-i nimic sărutarea mâinii papei” le răspunde dârzul arhiereu al Domnului Hristos,  Mitropolitul Augustin de Florina, că este „…cel mai rău din toate relele„! si îi întreabă :”…Cine ești tu falsule teolog și falsule preot și falsule episcop din secolul 20, care îmi spui că nu-i nimic sărutarea mâinii papei? Vino aici în față, ca să discutăm clar și pe șleau„. Ierarhi, preoți, mireni, citiți cuvantul acesta de foc, care ne curață sufletele, ne întăresc dreapta credință, apărându-ne de colții otrăviți ai lupilor vicleni și ucigași intrați deja în staul ! (26) Adică, dacă papa Francisc  fără nicio reținere ( public) pupă mâna “iluminaților” masoni (care stăpânesc și conduc omenirea spre Antihrist), noi “ortodocșii”, dacă pupăm mâna papei (sau altui cleric al său)  în fapt nu e clar ce pupăm ?! (26a+26b)
Sărutarea mâinii papei reprezintă sărutarea ghearei antihristului, îmbrățișarea papei – îmbrățișarea fiarei apocaliptice!
Pentru a întări acest adevăr, aducem câteva argumente prin care  arătam că papalitatea, papismul sunt erezii și lucrări diavolești:

a. – După Sinodul tâlhăresc de la Lyon, monahii Sfântului Munte au fost măcelăriți, înecati, spânzurați, arși de vii, mutilați, căzniți sau vânduți ca robi la pagâni, întrucât au rămas statornici față de Credință și au refuzat unirea cu papa. Atunci, în 1280 la Mănăstirea Zografu, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu îi vorbește din icoana Prevestitoarea, monahului Cozma, „…Nu te teme, du-te în mănăstire și spune călugărilor să nu deschidă astăzi poarta, iar cei care sunt mai slabi în credință să se ascundă, că vin dușmanii mei și ai Fiului meu„. (27)

b. – Măicuța Domnului știa cel mai bine această cumplită erezie și ne-a arătat-o și prin minune, ca în viitor nimeni să  nu aibă indoieli!
Și iată, papa Francisc pe care îl veti primi cu fast în Catedrală și Sinod spune public, oficial, că Domnul nostru Iisus Hristos este Fiul lui Lucifer- care este dumnezeu !!!!! (28) .  Iată textul satanist al papei, cântat la mai multe oficieri religioase (mesa) în prezența lui și a sute de mii de oameni:
„Flacăra lui Lucifer va apărea în propria sa creație. Omule eu (papa n.n.) spun: Lucifer care nu cunoaște schimbare, Cristos fiul său care s-a întors din morți să arunce lumina pașnică rasei umane și care este viu și va împărăți pentru totdeauna” (se referă la împăratul Antihrist).
Preasfințiți ierarhi, chiar nu vedeți că acest papa este fiul diavolului? Nu vedeți câte blasfemii rostește și cât rău aduce omenirii întregi, contribuind ca nimeni altul la demonizarea tot mai accentuată a oamenilor ?! Cum să nu vă strigăm:Nu-i pupați gheara și nu îmbrățișați fiara apocaliptică!!!

c. – Viclenul și batjocuritorul papă Francisc se adresează către popoare ca și către bieți retardați, mințind, înșeland și păgubind milioane de suflete (29):
“Cu umilință, căutare interioara și meditare a rugăciunii, am castigat o nouă înțelegere a anumitor dogme. Biserica nu mai crede în iad, unde oamenii suferă. Această doctrină este incompatibilă cu iubirea infinită a lui Dumnezeu. Dumnezeu nu este un judecător, ci un prieten și un iubitor al umanității. Dumnezeu nu caută să condamne, ci numai să îmbrățișeze. Ca povestea lui Adam și Eva, vedem iadul ca o figura de stil. Iadul este doar o metaforă pentru sufletul izolat, care, la fel ca toate sufletele va fi în cele din urmă unit în dragoste cu Dumnezeu.”
Așadar papa s-a rugat  cu „umilință” și minte cu obraznicie și nerușinare că a caștigat o nouă înțelegere (de la diavol ), că iadul nu există ci este o figură de stil,  Facerea este o poveste si că Dumnezeu nu este Judecător !!!  Apoi declară că toate religiile sunt adevărate, că Dumnezeu evoluează, că Biblia este învechită și depășită, că papa ca tată iubitor nu condamnă pe nimeni și că „biserica lui” este mare și în ea încap și homosexuali, pro avort, comuniști, atei  și toți se mântuiesc prin fapte de dragoste…satanism curat !

Temeți-vă și fugiți preasfințiți ierarhi de întâlnirea cu fiul tatălui minciunii, căci de nu, vă va părea rău! Cuviosul Filotei Zervakos numește papismul în conglasuire cu  toți Sfinții Părinți  înaintemergător al Antihristului (30) iar Mitropolitul Ierotei Vlachos arată într-un studiu  amplu, care sunt deosebirile fundamentale între Ortodoxie și papismul eretic (30a)

d. Înfricoșați-vă toți clericii care credeți că papismul este Biserică și fugiți de gheara antihristului și îmbrătișarea fiarei apocaliptice pentru a nu avea parte de ele in veșnicie. Convingeți-vă citind ma jos dogma luciferică a infaibilității (31) și a primatului (32), practicată din vechime și adoptată oficial la Conciliul Vatican I :

– papa Romei este om dumnezeiesc și Dumnezeu omenesc, de aceea nimeni nu-l poate judeca sau condamna;
– papa a dobândit dumnezeiasca stăpânire care este nelimitată;
– pentru papa sunt posibile pe pământ, exact cele care sunt posibile în cer pentru Dumnezeu;
– toate au fost supuse stăpânirii și voinței papei și nimeni și nimic nu i se poate împotrivi;
– dacă papa a tras cu sine în iad milioane de oameni, nimeni dintre ei nu va avea dreptul să-l întrebe: „sfinte părinte” de ce faci aceasta ?
– papa este infailibil precum este și Dumnezeu și are puterea să facă orice face Dumnezeu;
– papa poate schimba firea lucrurilor, poate face orice din nimic. El are puterea de a face din minciună adevăr, are puterea să facă orice-i este plăcut, chiar împotriva adevărului, în afara adevărului și în ciuda adevărului;
– poate formula obiecții împotriva posturilor și a poruncilor pe care le-au dat ei. (se referă la Sfinții Părinți n.n.).
– el are dreptul și puterea să îndrepte Noul Testament, orice consideră necesar;
– poate schimba chiar și Tainele care au fost rânduite și instituite de Iisus Hristos;
– el are o astfel de putere în Cer, încat poate proclama „sfinți” pe oricine vrea dintre cei morți, chiar și împotriva tuturor convingerilor din exterior și în ciuda părerilor cardinalilor și episcopilor care ar cugeta să se împotrivească la aceasta;
– papa are stăpânire asupra Purgatoriului și a Iadului;
– el este stăpânul lumii. Cu nelimitata sa putere, el le săvârșește pe toate potrivit voinței sale și are puterea să săvârșeașcă mai mult decât cunoaștem noi;
– stăpânirea papei nu are măsură nici limită;
– papa este vicarul lui Dumnezeu și care neagă acest lucru este un amăgitor;
– papa este loctiițorul lui Dumnezeu și stăpanește asupra îngerilor buni și răi;
– orice lucru care se săvârșește cu puterea papei este săvârșit de Dumnezeu;
– pe papa nu-l poate judeca nimeni, deoarece s-a spus că cel duhovnicesc le judecă pe toate și nu este judecat de nimeni;
– puterea și stăpânirea sa se prelungesc asupra celor duhovnicești, celor pamântesti și celor dedesubt;
– papa este asemenea lui Hristos, căci în trupul său traiește Duhul Sfânt;
– papa este domnul tuturor și cauza oricărei cauze;
– papa este mirele și capul „bisericii” universale;
– papa nu se poate înșela și nu poate face vreo greșeală
– el este atotputernic căci înauntrul său există toată plinătatea puterii și stăpânirii;
-papa este mai presus decât Apostolul Pavel, pentru că potrivit cu chemarea sa stă la același nivel cu Apostolul Petru. Din această pricină poate să nu fie de acord cu Epistolele Sfantului Apostol Pavel și să dea porunci potrivnice acelora;
– daca papa pronunță o hotărâre împotriva judecății lui Dumnezeu, atunci judecata lui Dumnezeu va trebui îndreptată și schimbată !!!!!;
– papa este lumina adevărului și reflecția lui;
– papa este totul peste toate și pe toate le poate!!”

Orice om de bună credință și cu minim de bun simț care ia cunostință de această dogmă diabolică și o compară cu hotărârile, activitatea, declarațiile, gesturile …papei Francisc, poate constata cu ușurință că a fost împlinită și pusă în practică de către acesta în totalitate într-un mod satanist desăvârșit. Sperăm să ințeleagă toți ierarhii și în primul rând IPS Andrei care îl crede cu sufletul deschis și jovial pe acest Iuda al neamului omenesc. Nu trebuie spovedanie ca să constate și IPS : Teofan Timotei, Sofronie și toți cei ca ei, că este cel puțin la fel ca papii din vremea: inchiziției; a uniatismului barbar ce a măcelărit popoarele ortodoxe; din anii 1940 când au fost uciși peste 1000000 de sârbi întrucât au refuzat să treacă la greco-catolici; din anii 1990 când a dat „binecuvântare” să distrugă țările ortodoxe inclusiv prin razboi – vedeți Iugoslavia, bombardarea Serbiei, Ucraina … , Siria, țările arabe, – cu scopul desființării Ortodoxiei și a islamizării Europei. Numai cei cu adevărat vânduți, cozile de topor, s-ar mai putea minți pe ei înșiși că au de-a a face cu un arhiereu, însă acesta nu este omul lui Dumnezeu– cum o spune clar si președintele rus Vladimir Putin !(33). De asemenea Sfânta Mănăstire Paraclitu din Sfântul Munte Athos a întocmit un studiu amplu :”Despre cum s-a facut papa pe sine împărat și dumnezeu”, în care arată toate ereziile din cele mai vechi timpuri ale papismului, precum și crimele împotriva umanității pe care-l atașăm cu speranța că mulți clerici îl vor citi și vor înțelege nebunia rugăciunii în comun cu papistașii sau alti eretici(33a).

e. Nenumărate sunt și minunile care dovedesc erezia papală, însă vom prezenta numai una, poate cea mai însemnată, mai magnifică, colosală! (34) Este vorba de uriașa, frumoasa minune dumnezeiască, săvârșită de Sfântul Ierarh Spiridon în Insula Corfu la 11 noiembrie 1718. În august același an, insula Corfu fusese eliberată de sub turci, prin intervenția minunată a Sfântului Spiridon. Drept mulțumire, comandantul garnizoanei venețiene a vrut să construiască în  Biserica în care se aflau moaștele Sfântului, un altar pe care să țină și ei mesa, uneori. Preoții ortodocși l-au rugat cu lacrimi să nu facă aceasta, că este o inovație dăunatoare, însă Andrei Pizani nu a acceptat cererea lor. În timpul nopții i se arată în vis un monah care îl atenționează să nu mai supere pe fiii săi (preoții ortodocși), însă dimineața la sfaturile teologului său Francisc Frangipani continuă să adune materiale pentru altar și să le depoziteze lângă biserică. În seara următoare îl vede iar pe monah care îl amenință în mod vehement :” Să fii convins că dacă vei tulbura biserica mea, îți va părea rău și nu îți va fi de nici un folos”. Înfricoșat nu mai așteaptă dimineața și cheamă pe teolog care il convinge iarăși,  că lucrarea este placută lui Dumnezeu și să nu creadă în vise. A doua zi pe 11.11.1718 merge cu toată curtea și oficialitățile, primar, inginer să se închine și să măsoare locul. Protopopul cu preoții îl roaga din nou smeriți, să nu facă inovația însă fiind aspru amenințați și cu închisoarea, au deschis racla cu Sfintele Moaște și au cântat cu lacrimi fierbinți Paraclisul Sfântului Spiridon rugându-l să intervină si să oprească acea lucrare blasfemiatoare. La miezul nopții au început tunete și fulgere, apoi soldatul de strajă a văzut în cetatea garnizoanei un monah cu o făclie în mână, iar cand l-a somat și  a vrut sa tragă cu pușca, a fost prins de braț și i s-a spus: „Eu sunt Spiridon”, clipă în care s-a și aflat la cativa km de oraș, în timp ce depozitul de muniții al garnizoanei a explodat și aproape o mie de oameni au murit..!!.. O, mare si frumoasa minune !!! Cititi mai departe preacinstiți ierarhi „Judecata Cerului” scrisă de Sfântul Atanasie din Paros și înțelegeți că Dumnezeu a făcut-o prin Sfantul Său, ca să ne arate cumplita, înșelătoarea și pierzatoarea erezie papistă !(34) Apărați turma si nu distrugeți constiința ortodoxă prin ceea ce faceți si vă rugăm urmați exemplul bulgarilor!
Vedeți cât de frumos se leagă cu minunea de la Sfântul Sinod I Ecumenic ! Acest mare făcator de minuni  în Niceea in 325 ne-a făcut să înțelegem Taina Sfintei Treimi, iar în Corfu în 1718 ne arată că papistașii sunt blasfemiatori ai Sfantei Treimi! Iar cei care se alătura papei în fel și chip, vor avea soarta lui Francisc Frangipani, indiferent de rangul lor!

Preacinstiți ierarhi ai Bisericii,

Pe papa avem poruncă să-l iubim (Mt 5:44) căci este om prăbusit și intelegem starea în care se află fiindu-ne milă de el, însă urâm, ne scârbim și respingem cu tărie toată învățătura lui cu totul vicleană, înșelătoare, nimicitoare și blasfemiatoare la adresa lui Dumnezeu și a tuturor celor Sfinte  !!!  Așa cum ați putut vedea în aceste câteva rânduri (și mai ales in anexe), papa este un dușman neîmpăcat al Sfintei Ortodoxii adică a Bisericii celei Una, a Domnului nostru Iisus Hristos și ca fiu al diavolului, pune în practică politica tatălui său, care vrea să tragă dupa sine chiar și pe cei aleși! Folosindu-se de politica ecumenismului satanist, papa Francisc vorbește de dragoste în timp ce fără nicio reținere, rușine sau bun simț, face declarații uluitoare antihristice precum aceia că Domnul Iisus Hristos este fiul lui Lucifer !!!  Catolici papistași din întreaga lume cer să fie judecat pentru erezie, în timp ce o parte a arhipăstorilor noștri îi sărută papucul!(34a).
Pentru cine nu sunt clare nenumaratele afirmatii, că Biblia este învechită, depășită, Adam și Eva o poveste, Facerea este urmare a haosului, a unei explozii, că iadul nu există, că toți buni și răi se mântuiesc conform apocatastazei eretice origeniste, că toate religiile sunt bune ?! În același timp la Vatican homosexualitatea și pedofilia sunt firești, ca si hirotonirea celor cu astfel de deviatii și a femeilor, iar bibliotecile de acolo cuprind cele mai înfiorătoare crime ale lumii, săvârșite de…papi !  Și cu toate acestea, spre dezamăgirea noastră, iată…vine un ierarh al nostru , IPS Andrei, care îl laudă sau se laudă cu papa Francisc!  Și din păcate nu este singurul… – Iată falanga a cincea!!!
Prin vizita papei Francisc va fi întărită „a cincea falangă”, despre care amintea părintele Mitropolit Augustin de Florina (35)- revedeți și (26). Pe acea vreme cele care dădeau membrii ocultei, erau facultățile de „teologie” neortodoxe ale Apusului, unde mulți tineri obțineau diplome ce îi propulsau în diferite funcții prin care puteau să puna în aplicare activitatea subversivă. Drama la noi este că Facultațile noastre de Teologie sunt pepiniere pentru falanga a cincea, multumiță ecumenismului – „lucrare a fiarei din adâncuri” și care cu viclenie vorbește de dragoste, în timp ce luptă cu toate forțele întunericului împotriva Adevărului!
O, falangă a cincea-cal troian !
O, cal troian! O, cal troian! Degeaba iți zburlești coama și iți fluturi coada ! Zadarnic bați din copite și scoți flăcări pe nas ! Vine vremea, curând- bate la uși, când vei fi zdrobit de Piatră și Piatra se va prăvăli peste tine și vei fi sfărâmat încât nici un oscior nu-ți va rămâne întreg!! Și vei fi spulberat în mii de surcele ce vor ațâța gheena focului ! Iar leșul tău va fi aruncat în tartarul puturos și viermele neadormit te va răscoli veșnic! Dacă nu crezi, convinge-te și citeste măcar cap. 26 din Limonariu (15) sau  mărturia lui Motovilov privind cele mai grele trei munci ale iadului – în viața Sfantului Serafim de Sarov. O, cal troian ce deschizi porțile și dărâmi zidurile în timp ce dușmanul atacă! Soarta îți este pecetluită, fie că esti tânăr sau bătrân, fie că ești opincă sau vladică! Suntem vanduți, Credința trădata in zeci de moduri, iar noi, cai troieni fără vigoare, tăcem! Prin tăcere trădăm pe Dumnezeu, spune Sfântul Grigorie Teologul, tăcerea este a treia formă de ateism spune Sfântul Grigorie Palama, iar Sfântul Teodor Studitul spune că indiferent de starea socială nu avem nicio îndreptățire să tăcem când Credința este atacată!  Măcar de suntem păcătoși și fără a fi apucat a ne pocăi de toate relele, să trecem prin moarte cu credința dreaptă, fără să fi trădat Ortodoxia-Biserica și pe Domnul Iisus Hristos-  Nădejdea noastră!  Amin!

Părinților, din prea multă mâhnire poate v-am supărat și vă rugăm să ne iertați, căci nu v-am scris din dușmănie, ci ne-au mânat durerile noastre, acelea că neamul dispare conform planurilor slugilor întunericului, prin avorturi si mai ales prin contraceptive, că preasființiile voastre propovăduiți în loc de adevăr minciuna și că primiți pe papa ca pe un ierarh al Bisericii! Însă la „definiția papei” dată de Gheron Gavriil ( vedeti 20) poate fi adăugat: papa este destabilizator politic si religios abil ; instituitor  și trasator din umbră al hotarelor și sprijinitor viclean al revizionismului din Ardeal. Știm, credem că avem încă ierarhi bărbați, care nu s-au plecat cu totul fiarei din adâncuri – ecumenismului satanic și care vor rămâne sau se vor întoarce la Hristos, în frunte cu Preafericitul Patriarh Daniel ! Amin! Noi vom fi primii care vă vom sătura  picioarele și vi le vom spăla cu lacrimi de recunoștință!
De aceea rugăm din toată inima întreaga Ierarhie, rugăm Sfântul Sinod să procedeze precum bulgarii urmându-le exemplul nefățarnic, curajos, demn, ortodox cu privire la vizita papei !(36). Nu au făcut rugăciuni în comun, ba spre cinstea lor l-au lăsat singur în Catedrală  să se „roage” (37), iar vrednicul Mitropolit Nicolai de Plavdiv spune public cu îndrăzneală și fermitate, că rolul papei este de a-l întâmpina pe Antihrist! Astfel de cateheză vrem și noi năuciții, să ne învătați despre erezii, să ne citiți Sinodiconul așa cum au făcut totdeauna Sfintii Părinți  pe care vrem să-i urmăm!(37a). Cerem și vă rugăm să vă retrageți  din organizația masonică a Consiliului Mondial al bisericilor (ereziilor) precum au făcut Bisericile Georgiei și Bulgariei  și  împreună cu acestea și celelalte să condamnați sinodul tâlhăresc din Creta- așa cum am implorat și în trecut! (38,39).Să ne îndreptăm coloana vertebrală, să nu ne mai plecăm genunchii, să nu mai facem temenele oricui dă ceva „cărămizi”  sau mai bine zis pietre de moară ,că pierdem banii pe funie-mai bine lipsă! Cu toții să mărturisim papei și tuturor celor aflați în erezie Dreapta Credință, ca ei să se întoarcă la adevăr și să nu se piardă! Aceasta este dragoste!
Preacinstiți ierarhi și părinți, veți răspunde și pentru ei și mai ales pentru noi pe care ne smintiți și ne dați hrană lupilor! Să nu fie!
Despre cele de mai sus vom informa întregul cler din Țară, astfel încât  aceștia să ia cunoștință măcar pe această cale despre erezie, întrucât în Facultățile de Teologie  Sfinții Părinți și adevărul ortodox sunt ținuți sub obroc, preoții devin victime  ale panereziei ecumenismului care le este inoculat prin cursuri, cu consecințe dezastruase în veșnicie mai ales – pentru o întreagă națiune !
Rugăm pe Domnul Iisus Hristos, pe Măicuța Sa  să vă dăruiască cuget curat ortodox- Dreapta Credință, și curaj să o mărturisiți astfel  ca Dumnezeu să vă fie alături cu Toți Sfinții Săi, spre întărirea Bisericii Sale! Amin!
Așa să ne ajute Dumnezeu !

Viena- 12.05.2019 -la prăznuirea Sfântului Ioan Valahul

Semnatari:

Ioan Haiduc, Viena
Emil Baciu, Viena
Radu Silviu Cristian ,Enns Austria
Ioan Bucila ,Viena
Mihai Stasiuc, Viena
Radu Ovidiu Alexandru, Neuburg  Dobau -Germania
Radu Monika, Neuburg  Donau-Germania
Gabriela Bordan, Neuburg Donau
Ioan Gross, Neuburg Donau
Elena Gross, Neuburg Donau,
Marinela Patrahin, Neuburg Donau
Eftimie Verdi, Neuburg Dobau
Ioana Savin, Neuburg Donau
Patrarhau Petru Neuburg Donau
Constantin Bucur- Tg Mures
Moarcăș Juravschi Claudiu Rares- Brasov
Gheorghe Buzete- Brasov
Cărbunaru Mădălin Iulian- Brașov
Andrew Radu Grosu-  Craiova
Iustina Andreea Grosu- Craiova
Popescu Dragos Florin-Rm Valcea
Popescu Gabriela – Rm Valcea
Pop Floarea – Rm Valcea
Vasile Roșcan- Craiova
Carmen Roșcan- Craiova
Mihaela Popa- Slatina
Aurel Dumitra- Craiova
Mihai Ene , Piatra Neamt
Patrarhau Virginia, Neamț
Niculina Patrarhau, Neamț
Ioan Patrarhau, Neamț
Daniela Elena Lina, Brasov
Ion Adrian Lina , Brasov

Note:

1. https://www.youtube.com/watch?v=bXP-LcjN9KY    – (min. 9,50 -spirala provoacă 8 iar pilula 5 avorturi pe an)
2. Diaspora ortodoxă din Austria – Scrisoare deschisă Sinodului BOR pentru implicarea mai activă în combatarea avorturilor şi apărarea valorilor neamului românesc – † APOLOGETICUM: Ortodoxie, neam şi ţară
3. Biserica Ortodoxă Bulgară avertizează: Afluxul de migranţi se poate transforma într-o invazie
3a.https://www.aparatorul.md/este-ecumenismul-pacat-cu-adevarat-despre-ecumenism-in-intrebari-si-raspunsuri/https://www.aparatorul.md/este-ecumenismul-pacat-cu-adevarat-despre-ecumenism-in-intrebari-si-raspunsuri
4. https://www.youtube.com/watch?v=rLhVUyDAP1M     – (IPS Teofan -potrivnic Sfintilor Parinti si Bisericilor marturisitoare)
5. BRAVO BULGARIA: Sfantul Sinod al BISERICII ORTODOXE BULGARE respinge documentele MARELUI SINOD
6. https://www.aparatorul.md/decizia-finala-a-bisericii-georgiei-cu-privire-la-sinodul-din-creta-rezumat/
7. DOCUMENT care aruncă în ilegalitate sinodul panortodox: Nu ar fi trebuit organizat din lipsă de unanimitate! – Apărătorul Ortodox      -(Biserica Antiohiei)
8. Ce este CMB-ul (Consiliul Mondial al Bisericilor)? Relația dintre Masonerie si CMB (I)
9. CONSILIUL MONDIAL AL BISERICILOR s-a clădit pe banii ROCKEFELLER, iar țelul său final este LUCIFERIANISMUL / Ecumenismul este doar un vehicul / BOR e în rahat până în gât, dar zicem că mirosim a levănțică
10. https://www.aparatorul.md/scrisoare-deschisa-a-mitropolitului-serafim-de-pireu-catre-consiliul-suprem-de-grad-33-al-marii-loje-masonice-a-eladei
11. https://www.apologeticum.ro/2017/01/un-mitropolit-roman-functie-sfintii-parinti-de-la-sinodul-iv-au-luat-decizii-intr-un-context-al-dezbinarii-al-lipsei-de-acord-formularea-invataturii-de-credinta-si-al-lipsei-de-iubire-fr/
12. Minunea Sfintei Eufimia la al patrulea Sinod ecumenic de la Calcedon Sfanta Mare Mucenita Eufimia, Stalpul Ortodoxiei, Aparatoarea Dogmei Ortodoxe
13. https://doxologia.ro/vietile-sfintilor/sinaxar/minunea-sfintei-eufimia-aduce-lumina-la-sinodul-din-calcedon
14. Hotărîrea Sfîntului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Georgiei – Biserica Ortodoxa a Georgiei respinge sinodal acordul cu monofizitii
15. https://de.slideshare.net/MihaelaPadurean/livada-duhovniceasca-Limonariu-vedeti cap. 26
16. https://marturieathonita.ro/mitropolitul-ieremia-la-gortinei-despre-sfantul-si-marele-sinod/
17. Reacția MAE după informațiile privind aducerea de 500.000 de muncitori pakistanezi: Discuțiile nu au inclus stabilirea unor cote sau cifre cu privire la un eventual transfer de forță de muncă
18. Ierarh ortodox de prim rang vede unitatea bisericii!!! Se va unii Biserica Ortodoxă cu cea Catolică?
19. https://cersipamantromanesc.wordpress.com/tag/distrugerea-manastirilor-ortodoxe-in-ardeal/    -( despre calaul Bukow)-
20. Papa este vrăjmaș de neîmpăcat al lui Dumnezeu și al Maicii Domnului și prieten preaiubit al diavolului.( Gheron Gavriil  -„definiția papei”- si alte invataturi ortodoxe)
21.https://ortodoxiadreaptacredinta.wordpress.com/2019/02/22/ecumenism-cuvantul-pseudo-mitropolitului-andrei-andreicut-despre-nedeplinatatea-bisericii-celei-una-biserica-ortodoxa-romana-oficiala-nu-mai-crede-in-un
22. Predica eretică ecumenistă! Minciuno episcopul Timotei al Aradului – ianuarie 2019(-IPS Timotei al Aradului-predica hulitoare, laudă CMb-ul masonic si rosteste alte multe blasfemii)
23. https://doxologia.ro/vietile-sfintilor/sinaxar/viata-sfantului-ierarh-ioan-gura-de-aur
24. preoti ortodocsi români pupand mana ereticului papa ioan paul al II-lea de fata cu teoctist preoti care pupa gheara antihristului
25. https://danielvla.wordpress.com/2017/12/15/superba-scrisoare-a-unor-romani-ortodocsi-din-austria-catre-pseudo-mitropolitul-serafim-joanta
25a. EPISCOPUL AUGUSTIN KANDIOTUL DESPRE PAPISM           -(predica de foc, arzatoare de erezie)
26a. https://www.aparatorul.md/uite-cine-conduce-cu-adevarat-lumea-papa-ii-saruta-mana-fara-nicio-jena/
26b. https://youtu.be/CetYXPZDj20
27.Sfântuhttps://www.aparatorul.md/uite-cine-conduce-cu-adevarat-lumea-papa-ii-saruta-mana-fara-nicio-jena/l Munte Athos – Mănăstirea Zografu
28. Ceremonia in care Papa Francisc declară ca Lucifer este tatal lui Iisus Cristos     !!!!!!!!!!!!!!
29. Ereziile Papei de la Roma – Apărătorul Ortodox
30 Papismul este înaintemergătorul antihristului                       (- Cuviosul Filotei Zervakos)
30a. Deosebirile fundamentale între Ortodoxie şi Papism – ÎPS Ierotheos Vlahos
31. Adevarul despre papistasi „catolici” (Ioan Vladuca)           (-dogma infaibilitatii papale- prof. Ioan Vladuca)
32. (Ioan Broju) 1890 Primatul Papal Si Infaibilitatea Papei        ( -talcuirea conceptului de primat papal-)
33. Papa Francis nu este omul lui Dumnezeu – spune Putin               (-presedintele rus Vladimir Putin)
33a. Despre cum s-a facut papa pe sine imparat si Dumnezeu (Manastirea Paraklitu, Muntele Athos)
34. Sfântul Atanasie din Paros Judecata cerului       (Magnifica minune din Corfu !!!!)
34a. http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.com/2019/05/papa-acuzat-de-subalterni-pentru.html?m=1
35. https://saccsiv.wordpress.com/2014/07/30/david-rothschild-un-candidat-la-rolul-de-antihrist/#comment-225989(Parintele mitropolit Augustin de Florina despre „a cincea falanga”)
36. http://ortodoxinfo.ro/2019/04/04/asa-da-sfant-sinod-rugaciunile-cu-papa-francisc-sunt-strict-interzise-cu-ocazia-vizitei-in-bulgaria/(Biserica Bulgariei- atitudine demna, ortodoxa)
37.http://ortodoxinfo.ro/2019/05/05/intreaga-mass-media-deplange-refuzul-sinodului-bisericii-ortodoxe-bulgare-pentru-rugaciunea-impreuna-cu-ereticul-papa-francisc-din-pacate-in-romania-nu-se-va-intampla-acelasi-lucru/
37a Papa Francisc ajunge duminică în Bulgaria. Reacția ortodocșilor
38.https://saccsiv.wordpress.com/2016/10/31/marele-sinod-credinciosi-din-austria-scrisoare-deschisa-catre-mitropolitul-serafim-joanta/
39. Scrisoare deschisa catre IPS Serafim Joanta, Arhiepiscopul Germaniei, Austriei şi Luxemburgului

Redirecționați 2% din impozitul dvs. pe venit, care altfel s-ar duce la stat, către susținerea acestui portal. Detalii puteți afla dând click pe imaginea de mai jos.
Categorii
Ecumenism
cuvinte cheie

Articole asemănătoare



Vă rugăm să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

15 comentarii

  1. tara noastra ar trebui sa nu-l primeasca pe acest blestemat de papa. Papa, du-te cu siretul de Teofan si cu arhiereii care te lauda, la Vatican, la cetatea tatalui vostru diavolul dement si nebun. Papa, spurcat si borat esti in veac, ce foc te-asteapta!
    Daniel, Teofan, Andrei etc sunt cu zionistii pe fata si complet orbi, ei nu vad (sau nu vor) ca derbedeu’ asta (papa) il divinizeaza pe diavol pe fata, ca vorbeste de „fratii nostri extraterestrii” si ca promoveaza toata agenda zionistilor.

    1. Daniel Ciobotea a sarutat inelul papal, in semn de supunere totala, in public, inca de pe vremea cand era mitropolit cel putin de 2 ori ( la venirea papei in Romania, sub PF Teoctist):
      – pe aeroportul Otopeni, si
      – in Catedrala Romano-Catolica din Bucuresti, unde papa l-a pomenit la liturghia catolica, , pe Daniel Ciobotea, , inaintea celorlalti ierarhi catolici

  2. Cat adevăr. Nu mai e nimic de spus. Ne meritam soarta. I-am privit mereu cu superioritate pe bulgari, dar acum ma gandesc ca mai bine ma nășteam bulgar.

  3. Să-l rugăm pe Sfantul Spiridon să facă o minune și acum, ca sa le arate tuturor Calea, Adevărul și Viața! Doamne, Iisuse Hristoase, Fiule și Cuvântul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și ale Sfântului Spiridon, apără credința ortodoxă.
    Sfinte Ierarhe Spiridon, roagă-te pentru noi, cei amenințați de dușmanii Ortodoxiei!

  4. MAI SUNTEM SI ALTI ROMANI DIN GERMANIA CARE SUNT IMPOTRIVA ECUMENISMULUI SI IMPOTRIVA VIZITEI INAINTEMERGATORULUI LUI antiHRIST francisc IN ROMANIA, KREIS ROSENHEIM SI KREIS BAD TÖLZ, CRISTIAN STEFAN.

  5. papa Francisc Bergoglio , pe cand era doar cardinal, sarbatorind Hanuka in Sinagoga din Buenos Airea, in 2012 :


    “Pope” Francis included in List of Most Important American Jews 2013 …
    Nov 17, 2013 – Jewish Paper Lists “Pope” Francis among 2013’s Most Important American Jews … Hanukkah in Jewish Temple (2012) · Barely elected, Francis writes to … in the Cathedral of Buenos Aires with “Cardinal” Bergoglio (2012) … [..] Yes, Francis undoubtedly has a deep love for anything that is not Catholic. In July, for example, he told the Muslims that he trusted their Ramadan fast would produce “abundant spiritual fruit”, thus confirming those enslaved “in the darkness … of Islamism” in their errors and ensuring they will remain in that very darkness for years to come.

    New Pope’s Relationship with Jews: Lit Menorah During 2012 …
    Mar 14, 2013 – The new Pope Francis I lights a menorah while celebrating Hanukkah with Buenos Aires’s Jewish community Dec., 2012.

    New Pope Jorge Bergoglio celebrated Hanukkah with Argentine Jews as Cardinal of Buenos Aires

    Images for pope Francis Hanukkah 2012 Buenos Aires

    Teofan Savu prins in dansul antihristilor

  6. E deja târziu, BOR e condusă spre ecumenism de conducătorii ei. Biserica adevărată va fi in catacombe nu în bisericile oficiale, ecumeniste.

    1. Cum a fost acaparată România de rețeaua lui Soros
      Documentele publicate de Capital Research Center, sub semnătura ziaristului Jacob Grandstaff, analizează extinderea caracatiței multiplelor organizații patronate de George Soros din 1989 și până în prezent. Una dintre misiunile organizațiilor create de Soros în România a fost „tentativa de a transforma cultura conservatoare creștin-ortodoxă a României prin promovarea valorilor liberale și sociale“ Solicitat să definească termenul de „societate deschisă“, adică acea ideologie pe care el însuși a creat-o, George Soros a răspuns: „O înțelegere imperfectă (asupra lumii – n.red.). Nimeni nu deține adevărul ultim“. Răspunsul lui Soros dezvăluie asumarea unui relativism cultural tipic tuturor mișcărilor politice anti-creștine. De altfel, majoritatea oamenilor din societatea românească crescuți în umbra organizațiilor lui Soros îmbrățișează entuziast idei anti-creștine și critică în mod constant credința creștină a românilor. Astfel, Monica Macovei este o neobosită susținătoare a intereselor homosexualilor, iar Alina Mungiu-Pippidi consideră societatea românească drept „primitivă“, iar creștinismul drept „incredibil de înapoiat“. […….]

      Ponta, drum acoperit prin politică
      [..] ițe destul de încâlcite țesute în jurul lui Ponta. Ițe în care apar Ilie Sârbu, socrul șefului Pro România, actualul Patriarh al BOR și chiar și Traian Băsescu.

  7. Dumnezeu sa-i binecuvanteze pe cei ce au scris acest document si pe cei l-au publicat pe avest site. Sper sa fie publicate si urmarile acestei scrisori….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO necesită mult timp, foarte multă muncă, dar și resurse financiare. Veniturile obținute din publicitate sunt însa cu mult sub așteptările noastre inițiale. Chiar dacă portalul are mulți cititori, totuși, sunt foarte puțini care găsesc în produsele promovate prin reclame ceva să-i intereseze… și să dea click pe ele. Pe de altă parte, jurnalismul nu poate fi independent dacă este finanțat de vreun mogul sau organizație.

Pentru a fi independent, acesta trebuie să se bazeze strict pe cititorii săi mulți, care să sprijine fiecare cât poate această lucrare. Ca atare, de bază rămân tot clasicele conturi bancare sau varianta PayPal. Fără sprijinul vostru acest portal nu-și va mai putea continua activitatea.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Reclamele sunt blocate

Te rog să ne susții, deblocând reclamele.