X

Coca Cola a PLĂTIT medici și oameni de știință pentru a MASCA efectele NOCIVE ale sucurilor sale

Compania americană Coca-Cola a cheltuit peste 8 milioane de euro în Franţa pentru a influenţa medici şi oameni de ştiinţă din domeniul sănătăţii, conform unei anchete publicate de cotidianul Le Monde, transmite joi AFP.

Conform cotidianului, obiectivul Coca-Cola este de a deturna atenţia publică de la efectele nocive pe care sucurile şi alte băuturi îndulcite le au asupra sănătăţii. 

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

“Începând cu 2010, Coca-Cola a acordat peste 8 milioane de euro unor experţi şi diverselor organizaţii medicale, dar şi sportive sau organizatoare de evenimente”, scrie Le Monde, adăugând că “în Franţa, la fel ca şi în alte părţi ale lumii, aceste finanţări ţin de comunicare sau de pura sponsorizare şi nu de desfăşurarea unor studii ştiinţifice autentice”.

Conform publicaţiei franceze, totul porneşte de la o anchetă asupra lobby-ului făcut de compania multinaţională, publicat în 2015 de New York Times. În faţa scandalului, Coca-Cola a promis transparenţă şi a publicat pe site-ul său de internet numele experţilor şi listele de activităţi pe care le-a finanţat în SUA.

“În Franţa, insistenţele ONG-ului Foodwatch au constrâns Coca-Cola să publice aceste date în aprilie 2016”. Aceste date, actualizate, au fost examinate de jurnaliştii de la Le Monde.

“Dieteticieni, nutriţionişti sau specialişti în medicină sportivă: cea mai mare parte a celor 18 persoane numite (care au colaborat cu Coca-Cola n.r.) sunt profesionişti din domeniul sănătăţii”, scrie Le Monde.

Finanţările din partea companiei care produce băuturile răcoritoare Sprite, Fanta sau Minute Maid, vizează “să facă uitate riscurile legate de aceste băuturi îndulcite, scoţând în evidenţă rolul lipsei activităţilor sportive în ceea ce priveşte obezitatea”.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button