X

Sinaxarul Sfinţilor din Închisori: Radu GYR. Un munte de suferință, demnitate și disperare

29 aprilie - 44 de ani de la trecerea la Domnul

Image result for Radu Gyr

Un om legendar şi reprezentativ al acestor vremuri, un mare poet care a încrustat în trupul său şi a cântat în poezia sa toată pătimirea unei generaţii, un munte de suferinţă, de demnitate şi de disperare – acesta este Radu Gyr.

El a cântat, pe toate registrele, toată jalea dar şi marea credinţă a neamului românesc. Poezia lui a fluturat din gură în gură la milioane de oameni, ca un îndreptar al vremurilor. Este simbolul românismului de azi. Om cald, suflet sensibil, minte inspirată, caracter frumos şi trup plăpând. Poezia lui este o frescă a acestei epoci. L-au prigonit din pricina ei, au vrut să-l nimicească, a căzut dar va via mereu.

Era urât la chip ca un semit degenerat şi era frumos la suflet ca negrăita armonie a spiritualităţii româneşti mioritice. Şi-a trăit viaţa mai mult prin temniţe, când sub burghezi, când sub fascişti, când sub comunişti. A făcut studii strălucite, a fost Profesor universitar. Talentul şi l-a dăruit poeziei, deşi îl atrăgea şi muzica. Gingăşia lui naturală a fost crispată de tragedia vieţii sale şi a cântat toată gama frământărilor şi chinurilor acestui secol.

Nu era un mistic dar credea în Dumnezeu cu toată tăria. Era un naţionalist român, dar nu era şovin, nu a cunoscut ura de rasă şi a iubit oamenii cu putere de sacrificiu.

Opera lui este vastă. A compus zeci de mii de versuri, fără a le scrie, ci memorându-le, căci în temniţă nu se permitea scrisul şi nici cititul. Poeziile treceau din om în om prin închisori şi de acolo în ţară. Toată suflarea românească se regăsea în poezia lui. Ea a constituit factorul ideologic al rezistenţei româneşti, a fost în acelaşi timp mesajul nostru, strigătul nostru de disperare şi descrierea crudei realităţi dar mai presus de toate a fost forţa credinţei şi afirmării noastre.

Poezia lui este profund creştină, naţională şi umană. Deşi nu are numai valoare locală şi temporală şi va putea fi citită oricând cu acelaşi interes pe toate meridianele lumii, totuşi nimeni nu o va înţelege ca oamenii care au suferit în acest veac tortura sufletului şi a trupului. Într-o zi această poezie în cătuşe va ieşi la lumină. [și profeția s-a împlinit n.n]

Dintre versurile lui, poezia care a circulat cel mai mult, care a însemnat cel mai mult pentru sufletul în restrişte al osândiţilor a fost „Iisus în celulă”:

Azi noapte Iisus a intrat în celulă.
O, ce înalt şi ce trist era Christ!
Luna a intrat după El în celulă
Şi-L făcea şi mai înalt şi mai trist…

Cu vizita aceasta, pe cât de tainică pe atât de reală, începe poezia. Şi Iisus participă la toată mizeria vieţii deţinutului, la toate chinurile lui, se face părtaş la toate suferinţele lui în mod firesc, ca un prieten, ca un semen şi totuşi ca un Dumnezeu. Deţinutul Îl vede, Îl urmăreşte şi se identifică cu El simplu şi natural, căci şi Hristos „parcă purtase lanţuri cândva”. Procesul a fost conştient, urmărit cu atenţie, binefăcător. Apoi deţinutul aţipeşte, mulcomit de dulcea prezenţă a lui Christ şi i se pare că a dormit o mie de ani. Trezit, Îl caută cu înfrigurare; Christ însă nu e nicăieri. Zadarnic este strigătul gemut prin zăbrele al deţinutului, căci Hristos nu mai revine. Dar El rămăsese în însăşi fiinţa deţinutului, care mărturiseşte: „m-am pipăit şi pe mâinile mele am găsit urmele cuielor Lui”.

Comuniunea cu Dumnezeu în restrişte a fost dintotdeauna actul de tărie al sufletului românesc prigonit, strivit şi răstignit.

Radu Gyr a făcut puşcărie în vreo 4-5 etape. Prin anii 1955-1958 a avut o fereastră de libertate. Era perioada în care regimul comunist se afirma puternic şi mai avea un singur salt – colectivizarea ţăranilor – pentru a integra deplin întreaga suflare românească. Însă în preajma colectivizării trebuiau luate măsuri de intimidare şi prevedere şi Radu Gyr a fost o primă victimă. O viaţă întreagă a suferit pentru opinia lui pe care şi-a exprimat-o în versuri. Şi de data asta crima lui erau tot versurile lui. Ele deveniseră o forţă socială, şi asta supăra pe stăpânii absoluţi. Astfel că, nici mai mult nici mai puţin, pentru poezia sa „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”, socotită „manifest legionar anticomunist”, a fost condamnat la moarte. Tot restul de acuzaţii anexate erau iluzorii.

Poetul era de mult bolnav. Cu lanţuri la mâini şi la picioare a fost ţinut aproape un an de zile la Jilava, în aşteptarea executării pedepsei cu moartea. O aripă întreagă a Jilavei era atunci ocupată de „morţi”, cum le plăcea temnicerilor să-i răsfeţe. „Hai, morţilor, a sosit moartea!”, li se striga zi de zi, ceas de ceas. Nedreptatea şi umilinţa erau strigătoare la cer, căci nici unul dintre condamnaţi nu era vinovat, nu de moarte, dar nici de temniţă. Ei reprezentau cu adevărat sufletul neamului şi neamul întreg vibra în jurul lor – ori tocmai puterea aceasta de influenţă naţională era vina pe care nu le-o puteau ierta tovarăşii lui Marx.

În cele din urmă Radu Gyr a fost graţiat. Au urmat ani de chin, de mizerie, de boală. Oscila între viaţă şi moarte. „De o mie de ori a murit”, cum spunea el undeva (în poezia „Basm”)…, de zeci de mii de ori şi-a dorit moartea, spunem şi noi despre el, ca şi despre noi, dar moartea nu ne-a vrut pe toţi. Printre supravieţuitori a rămas şi poetul. (…)

Prin 1963-1964 comuniştii erau stăpâni necontestaţi în ţară şi au decis eliberarea deţinuţilor politici, pentru a face manevră de deschidere occidentală, mai bine zis de infiltrare în Occident. Lui Radu Gyr i s-a spus:

„Dacă nu cedaţi, dacă nu vă supuneţi, dacă nu capitulaţi fără condiţii, vă exterminăm pe toţi. Ai o mare înrâurire asupra tuturor. Poţi să-i salvezi ori poţi să-i ucizi. Noi nu ne jucăm cu puterea cum aţi făcut voi. Ori, ori. Alegi între viaţă şi moarte.

Nu acceptăm amânări, acum te decizi. Trebuie să renegi public tot ce ai crezut, tot ce ai scris viaţa întreagă, ca să moară mitul credinţei voastre. Tu poate eşti gata să mori dar gândeşte-te la miile de oameni care vor pieri din cauza nebuniei tale. Te asigurăm că ne vom ţine de cuvânt: dacă te lepezi de credinţa ta, vă vom da libertate tuturor deţinuţilor dar dacă nu vă ies gărgăunii şi nu sunteţi în stare să coborâţi şi voi pe pământ şi să vedeţi realitatea, atunci vă vom trimite urgent în cer. Nu avem nevoie de bandiţi. Nu eşti atât de inconştient încât să bagi în mormânt zeci de mii de oameni. Vă vom oferi locuri în câmpul muncii. O să fiţi şi voi productivi. Bă, lumea este în mâna noastră şi nu o scăpăm. Nu te uita că voi sunteţi mai mult morţi, căci avem toate mijloacele ştiinţifice să vă punem pe roate. Noi nu te minţim, nici tu să nu ne minţi. De altfel nici nu mai puteţi face nimic. Poporul e gata să vă sfâşie. Nu mai aveţi viitor dar depinde de tine dacă veţi mai trăi sau veţi fi exterminaţi.”

Radu Gyr zăcea pe o targă, bolnav, epuizat, distrus dar sufletul şi mintea îi erau nevătămate. „I-am privit cu dispreţ şi milă”, îmi mărturisea el ulterior, „dar şi conştient că nu glumeau. Purtam în suflet povara frumuseţilor şi sacrificiilor unei vieţi, ale unei generaţii, ale celor mai buni dintre noi, şi în ultimă instanţă vedeam cauza lumii întregi pusă în cumpănă de aceşti exponenţi ai neantului. Viaţa abia licărea în mine. Ar fi fost o uşurare să mor! Era o dramă dilema în care mă găseam. Ştiam bine ce suflete curate şi sfinte zac între ziduri, pândite de moarte. Nu aveam dreptul să îi las să moară. Dar puteam să ucid sufletul acestor oameni şi al lumii întregi? Simţeam că se revoltă toate elanurile sfinte pe care le-am trăit şi le-am cântat. Am greşit uneori dar întotdeauna am năzuit spre ideal şi nu ne-am preţuit nici familiile, nici sănătatea, nici viaţa. Dar vremurile ne-au fost potrivnice! Visul nostru este mai sus, dar mai departe. Acum, aici ei sunt stăpâni. Am văzut atunci alte hecatombe de morţi iar pe ei râzând în hohote. Ce să fac? Ce să aleg?

Torturat sufleteşte am acceptat să dau o declaraţie, care să devină publică, prin care să-mi reneg trecutul şi opera. A trebuit să scriu în termenii dictaţi de securişti. Îmi rupeam din suflet. Şi am simţit că totuşi sunt slab, că am atins limitele rezistenţei, că sunt umilit şi batjocorit dar că nu puteam face altfel. Cred că am contribuit la salvarea multor vieţi. Viaţă fără pată?! Sufletul a fost totuşi salvat. Te privesc şi văd sufletul imaculat al idealurilor noastre. În prăpădul colectiv ce a urmat le-a scăpat totuşi ceva, puţin după părerea lor, esenţialul după părerea noastră. Voi trăi cu regretul compromisului făcut dar cu convingerea că am învins. Am fost puşi în libertate. Câţiva nu am fost îngenuncheaţi. Deşi torturaţi, noi credem mai mult! Sunt necesare lacrimile pocăinţei. Am învăţat pe viu ce înseamnă a fi cu adevărat creştin. Chinul meu nu a încetat. Îmi iubesc opera, aşa cum am trăit-o şi am scris-o. Compromisul nu a alungat dragostea de curăţie şi de adevăr. Am fost urâţi şi prigoniţi cu o ură străină neamului românesc. Lumea întreagă decade dar în lumea întreagă se simte un vânt nou de înviere. Cred mai puternic ca oricând. Am ţinut să îţi mărturisesc aceste lucruri, poate că se ascunde o taină în întâlnirea noastră atât de neaşteptată!”

Eram atunci amândoi la băile Călimăneşti. Ulterior ne-am mai întâlnit. Continua să scrie poezie de substanţă şi de frumuseţe dar scria şi la o gazetă a partidului pentru românii din străinătate. Muncea mult. Era foarte sensibilizat, foarte singur şi sub endemica lui veselie ascundea o dramă cumplită. El mi-a spus că pe Nicolae Petraşcu l-au ucis la Sibiu iar pe Radu Mironovici îl ştia sechestrat într-o comună.Tragedia poetului nu se sfârşise. El continua să fie calul de bătaie al tuturor oportuniştilor.

Lovit de zeci de ani din toate părţile, acum îl loveau fraţii de condei, în ţară şi peste hotare. D. Micu şi alţii l-au atacat crud şi nedrept în gazetele literare. Tot Radu Gyr era „huliganul”, „banditul”, „decadentul”, „obscurul”, „misticul”, „fascistul”, „criminalul”. În ultimele zile tocmai citise nişte critici mârşave venite de la oameni din breasla scriitoricească. A făcut o congestie cerebrală peste noapte şi în zori era neînsufleţit.

Cine l-a ucis? Nu îl poate ucide nimeni, câtă vreme vor mai fi oameni.

Ioan Ianolide – Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă

Citiți și: Sinaxarul Sfinţilor din Închisori: Radu GYR. Amintiri ale fiicei sale și ultima poezie profetică

Redirecționați 2% din impozitul dvs. pe venit, care altfel s-ar duce la stat, către susținerea acestui portal. Detalii puteți afla dând click pe imaginea de mai jos.
Categorii
Sfinții Închisorilor
cuvinte cheie

Articole asemănătoare

3 comentarii

  1. Ridica-te Gheorghe, ridica-te Ioane…..
    In obscuritatea si decadenta vremurilor noastre este imperios necesara aparitia unui alt Codreanu, mistic si capabil sa aduca la suprafata sufletul pur al romanului ce zace imbibat in toate scursurile occidentului.
    Prin noi insine nu ne mai putem salva, este prea multa decadenta, ci doar prin oameni providentiali si harici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO necesită mult timp, foarte multă muncă, dar și resurse financiare. Veniturile obținute din publicitate sunt însa cu mult sub așteptările noastre inițiale. Chiar dacă portalul are mulți cititori, totuși, sunt foarte puțini care găsesc în produsele promovate prin reclame ceva să-i intereseze… și să dea click pe ele. Pe de altă parte, jurnalismul nu poate fi independent dacă este finanțat de vreun mogul sau organizație.

Pentru a fi independent, acesta trebuie să se bazeze strict pe cititorii săi mulți, care să sprijine fiecare cât poate această lucrare. Ca atare, de bază rămân tot clasicele conturi bancare sau varianta PayPal. Fără sprijinul vostru acest portal nu-și va mai putea continua activitatea.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Reclamele sunt blocate

Te rog să ne susții, deblocând reclamele.