Iată ce scrie pe Project Syndicate fostul secretar general adjunct ONU pentru probleme economice și sociale, Jose Antonio Ocampo:
Anul acesta, lumea comemorează aniversarea a doua evenimente-cheie pentru dezvoltarea sistemului monetar global. Primul este crearea Fondului Monetar International (FMI) la Conferința de la Bretton Woods, în urmă cu 75 de ani. Al doilea este apariția, acum 50 de ani, a Drepturilor Speciale de Tragere (DST), produsul global de trezorerie al FMI.
Când a lansat DST, Fondul a sperat să-l facă „principalul activ de investiții și economisire al sistemului monetar internațional”. A rămas până azi un deziderat neîmplinit; într-adevăr, DST sunt unul dintre cele mai puțin folosite instrumente ale cooperării internaționale. Cu toate aceste, mai bine mai târziu decât niciodată: transformarea DST într-o reală monedă globală ar aduce câteva reale beneficii sistemului economic și monetar mondial.
Ideea unei monede globale nu este nouă. Înainte de negocierile de la Bretton Woods, John Maynard Keynes propusese „bancor-ul” drept unitate monetară a Uniunii Internaționale de Clearing, pe care tot el o propusese. În anii 1960, sub conducerea economistului belgiano-american Robert Triffin, au fost făcute și alte propuneri care să rezolve problemele crescânde ale sistemului dualist dolar-aur stabilit la Bretton Woods. Sistemul a intrat, în final, în colaps în 1971. Ca rezultat al acelor discuții, FMI a aprobat crearea DST în 1967 și l-a inclus în Codul propriu doi ani mai târziu, în 1969.
Deși emisiunea de DST a Fondului Monetar Internațional seamănă cu emisiunea de monedă a băncilor centrale, DST îndeplinesc doar o parte a funcțiilor pe care le au banii. Într-adevăr, DST sunt un activ de trezorerie și, din acest motiv, un depozitar al valorii. Sunt, de asemenea, unitatea de cont a Fondului. Dar numai băncile centrale – mai ales cele din țările în curs de dezvoltare dar și în unele economii dezvoltate – și doar câteva instituții internaționale folosesc DST ca formă de schimb și plată între ele.
DST prezintă câteva avantaje de bază, nu în ultimul rând fiind de menționat că FMI le poate folosi ca un instrument de politică monetară într-o criză economică globală. În 2009, de exemplu, FMI a emis 250 miliarde DST pentru a lupta împotriva recesiunii, ca urmare a unei propuneri venite din partea G20.
Dar cel mai important, DST poate deveni instrumentul de bază pentru finanțarea programelor FMI. Până în prezent, Fondul s-a bazat în principal pe creșteri de capital și pe împrumuturi de la țările membre. Dar capitalurile s-au mutat treptat către creșterea economică; ultima majorare de capital a fost aprobată în 2010 dar Congresul SUA a aprobat-o de-abia în 2015. Iar împrumuturile luate de la țările membre, principala sursă de finanțare a Fondului (mai ales în perioadele de criză) nu sunt instrumente multilaterale cu adevărat.
Cea mai bună alternativă ar fi transformarea FMI într-o instituție finanțată integral și condusă prin propria monedă globală – o propunere făcută cu câteva decenii în urmă de Jacques Polak, economistul șef al FMI din acele vremuri. O variantă simplă ar fi ca DST deținute de țări dar neutilizate să fie considerate „depozite” la FMI, pe care FMI le-ar putea folosi pentru a împrumuta alte țări. Asta ar cere o schimbare a reglementărilor Fondului, întrucât în prezent DST-urile deținute de țări nu sunt administrate de FMI în conturi individuale.
Fondul ar putea apoi să emită DST în mod regulat sau, și mai bine, în perioade de criză, la fel ca în 2009. Pe termen lung, cantitatea emisă trebuie corelată cu cererea de rezerve în valută străină. Numeroși economiști și chiar FMI însuși estimează că fondul ar putea emite 200-300 miliarde dolari sub formă de DST pe an. Mai mult, asta ar extinde beneficiile financiare (seniorajul) ale emiterii de monedă globală pentru toate țările. În prezent, aceste beneficii sunt valabile doar pentru câteva monede naționale sau regionale care sunt folosite la nivel internațional – în special dolarul american și moneda euro.
O utilizare mult mai activă a DST ar face totodată sistemul monetar internațional mult mai independent de politica monetară a SUA. Una dintre problemele majore ale sistemului monetar global este că obiectivele politice ale Statelor Unite, în calitate de emitent al principalei monede folosite ca tezaurizator, nu sunt intotdeauna în concordanță cu stabilitatea generală a sistemului.
În orice caz, monedele naționale sau regionale ar putea circula în continuare, în paralel cu creșterea rezervelor deținute în DST. Iar un nou „cont de înlocuire” al FMI ar putea permite băncilor centrale să schimbe rezervele lor contra DST, așa cum SUA propuseseră încă din anii ʽ70.
DST ar avea și potențial de a fi utilizat în tranzacții private sau pentru a exprima valoarea nominală a obligațiunilor guvernamentale. Dar, așa cum FMI a subliniat în raportul său către Consiliul de Conducere în 2018, aceste „DST de piață”, care ar transforma unitățile de fond în bani în toată regula, nu sunt esența reformelor propuse aici. Și nici nu este nevoie ca DST să fie utilizat ca monedă în afara Fondului.
Aniversarea FMI și cea a DST în 2019 sunt motive de sărbătoare. Dar ele reprezintă totodată o ocazie ideală de a transforma DST într-o adevărată monedă globală care va întări sistemul monetar internațional. Politicienii ar trebui să profite de ea.
Și uite așa, dintr-o dată, lumea este încă o dată îndemnată și manipulată să-și dorească inevitabilul. Venind la numai o zi după ce saudiții au amenințat că renunță la petrodolari, prezentarea lui Ocampo vine la țanc, ca să nu spunem mai multe.
După cum s-a mai spus, nimic nu durează la infinit:
Reclame
Cam aceasta este știrea de la care am pornit. Vom vedea că zisele lui Ocampo nu sunt vorbe în vânt, numai că trebuie văzut cui folosește ceea ce spune Ocampo. Pentru asta, e necesar mai întâi să traducem puțin din păsăreasca financiară în română, pentru a înțelege despre ce este vorba și cei mai puțin familiarizați cu asemenea probleme. Înarmați-vă cu puțină răbdare, pentru că trebuie să deslușim mai întâi ce este cu FMI.
Cam toți am auzit de Fondul Monetar Internațional și ale sale Drepturi Speciale de Tragere – un fel de monedă care nu funcționează decât în interiorul sistemului FMI. Strict doar din punct de vedere principial (dacă intrăm în detalii, lucrurile sunt, evident, mult mai complexe), Fondul Monetar International nu este foarte diferit de o companie care emite tichete de masă. Acestea find zise, asemănările se opresc aici. Evident, există diferențe: „acționarii” sunt țările membre – România e membru din 15 decembrie 1972 – fiecare având o cotă parte din „acțiuni”, adică din nivelul rezervelor administrate de FMI. Pentru vorbitorii de limbă engleză și cu multă răbdare, statutul FMI îl puteți citi integral AICI. Revenind la „tichetele de masă” emise de FMI, ele sunt denumite Drepturi Speciale de Tragere (DST) și aveau inițial fiecare valoarea nominală de un dolar american: 1 DST = 1 USD. După căderea sistemului de la Bretton Woods, valoarea lor reală este calculată însă zilnic, în funcție de un „coș valutar” în care, în zilele noastre, intră cinci valute: dolarul american, euro, lira sterlină, yenul japonez și, mai nou, yuanul chinezesc (sau renminbi). Cursul zilnic al DST în raport cu principalele cinci valute îl găsiți AICI iar in raport cu toate valutele din lume (trebuie doar să introduceți suma în DST), inclusiv… Bitcoin, îl puteți găsi AICI. Pe bursele valutare, indicativul DST îl veți întâlni cel mai des sub acronimul XDR.
Periodic, țările membre își stabilesc rezervele (practic, cota de participație sau „acțiunile”) la FMI după o formulă care depinde de Produsul Intern Brut al fiecărei țări dar și de alți factori. Pentru cei care vor detalii, formula este AICI. Tot din link-ul anterior, puteți afla și că deciziile majore ale FMI se iau prin vot, fiecare țară având drept de vot în funcție de cota de participație, mai exact 1 vot la fiecare 100.000 DST avuți în rezervă la FMI. Orice decizie se ia cu minim 85% din voturile tuturor membrilor, de aici și celebrul drept de veto al SUA, care a fost (și încă mai este) singurul stat din lume care deține o cota de participare de peste 15%. Vom vedea imediat cum au evoluat însă lucrurile în ultimii ani… Conform art III, sect. 2, parag. (a) din statutul FMI, revizuirea oficială a cotelor deținute de fiecare membru se face o dată la maximum cinci ani, ultima revizuire având loc în 2014. Deci, anul acesta ar trebui să vedem noul clasament…
Iar noul clasament indică o surpriză majoră pentru cei care nu urmăresc zilnic subiectul: SUA sunt pe cale de a-și pierde dreptul de veto în FMI, principalul contracandidat să-i ia locul fiind… China! Partea leului în cota de participare la FMI (și, deci, în drepturi de vot) revenea până nu demult Statelor Unite, care până la ultima revizuire a cotelor, deținea cca 17,4%, următoarea țară fiind Japonia, cu 6,46%. Conform ultimelor actualizări – de AICI puteți descărca situația cu ultimele cifre oficiale, actualizate la anul 2016 – lucrurile s-au schimbat dramatic, SUA având momentan 14,73% (cotă încă nerevizuită oficial de întreg Board-ul FMI, conform statutului) dar China (inclusiv Hong Kong și Macao) urcând de la aproape 4% in 2008 la o cotă (de asemenea, neadoptată încă oficial de Board-ul FMI) de 12,58% în 2016!!! Creșterea acestei cote se datorează, în cea mai mare parte, rezervelor astronomice pe care China le-a acumulat în DST, cca 2300 miliarde DST, în comparație cu oricare alt stat al lumii, al doilea stat fiind Japonia, cu 880 miliarde, adică de trei ori mai puțin! SUA mai dețineau numai 87 miliarde… Cifrele, preluate de pe site-ul FMI, sunt actualizate la 2016 iar în acel moment China avea deja cca 30% din totalul DST-urilor emise de FMI, în comparație cu SUA, care dețineau puțin peste 1%!!!
În acest context, articolul lui Ocampo capătă noi valențe. El trebuie coroborat cu an alt articol al său, din 2016, publicat tot pe Project Syndicate, în care ridica la fel mingea la fileu Chinei, cu o altă ocazie – întrunirea din septembrie 2016 a G20 de la Hangzhou, sub președenția Chinei:
Jose Antonio Ocampo: Realizing the Potențial of China’s G20 Presidency
Și atunci, la fel ca în articolul de azi, Ocampo îi dădea ghes cu reforma sistemului monetar, ideea de bază fiind transformarea DST în monedă unică globală. De ce oare?
În contextul în care China este una din primele puteri economice mondiale (poate prima, deja) iar DST-urile emise de FMI sunt în proporție de o treime în posesia ei, propunerea lui Ocampo ar putea părea o solie, venită din partea artizanilor sistemului monetar mondial, cu o ofertă pentru China de a prelua de la SUA frâiele văzute ale puterii monetare, asta în condițiile în care SUA dau semne că nu mai sunt foarte interesate de capitolul FMI. Să nu uităm totuși că DST este o expresie sumarizată a celor cinci monede forte din această lume: dolarul american, euro, lira sterlină, yenul japonez și yuan-ul chinezesc. Ce înseamnă însă dolarul sau orice monedă emisă pe sistemul rezervelor fracționare? Urmăriți documentarul The Money Masters:
Atât timp cât DST se exprimă și în monede care nu au acoperire, așa cum ne arată și documentarul dar și scrieri ale unor specialiști în monedă, DST va fi doar un altfel de dolar, acoperit parțial sau total de… nimic. Iată ce scrie Murray N. Rothbard, economist american postbelic – libertarian de felul lui – când critică fără perdea sistemul rezervelor fracționare, care permite crearea banilor fără acoperire:
“Băncile creează monedă nouă din nimic şi nu sunt obligate, asemenea celorlalţi, să dobândească bani producând şi vânzându-şi serviciile. Pe scurt, banca se află deja şi în orice moment în faliment; dar falimentul este descoperit numai când clienţii devin bănuitori şi declanşează panici bancare. Nici o altă firmă de afaceri nu experimentează în acest fel un fenomen asemănător panicii. Nici o altă firmă de afaceri nu poate fi afundată în faliment peste noapte numai pentru că clienții se hotărăsc să intre în posesia proprietăţii lor legitime. Nici o altă firmă de afaceri nu creează monedă nouă imaginară, care să se evapore la prima încercare mai serioasă.[…] Aici putem trage concluzia că, din punct de vedere moral, un asemenea sistem bancar (bazat pe rezerve fracționare, n.red.) nu este mai îndreptățit să existe pe o piaţă liberă decât orice altă formă de furt implicit.”
(Murray N. Rothbard – Ce le-a făcut statul banilor noștri?, Cap. II, pag. 55, ed. Institutului Ludwig von Mises Romania, ISBN: 973-0-04014-1)
În acest sens, transformarea DST în monedă globală ar putea însemna, de fapt, transformarea FMI într-un FED global. Ceea ce s-a încercat și încă se mai încearcă cu Bitcoin – dar cu un succes sub așteptări – s-ar putea să se reușească cu DST. Nu degeaba Wall Street Journal îl numea IMFcoin încă din 2017:
Forget Bitcoin. Have You Heard of IMFcoin?
Diferența ar fi că acum, așa cum spuneam, frâiele puterii ar putea trece în mâinile Chinei, prin apropierea de pragul de drept de veto. Cu bune și, mai ales, cu rele… Rămâne de văzut dacă va dori China să-și asume o asemenea răspundere gigantică doar de dragul puterii sau va prefera să nu se implice mai mult.
Indiferent cum va fi și ce nume va purta, o monedă unică globală va însemna un pas foarte mare spre aducerea întregii lumi sub un singur sceptru. Pentru creștini nu mai este nevoie să spunem al cui…
Dumnezeu să ne ocrotească!
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!
Tot legat de subiectul globalizare: https://www.incorectpolitic.com/masinile-electrice-sunt-o-mare-teapa-si-un-pas-inainte-spre-noua-ordine-mondiala/