X

Italia. Partidele aflate la conducere vor să naţionalizeze Banca Italiei şi să împartă poporului rezerva de AUR

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Cele două partide politice care conduc Italia- Mişcarea 5 Stele şi Liga- vor să preia frâiele Băncii Italiei şi controlul rezervei de aur care se ridică la 2. 451 de tone, echivalentul a 102 miliarde de dolari, scrie cotidianul The Wall Street Journal, cel mai important ziar de business din lume.

Cele două partide promovează în parlament două legi care să schimbe independenţa Băncii Italiei, care este deţinută de bănci private. Astfel, cele două puteri politice vor ca băncile private să îşi vândă acţiunile către Trezoreria italiană la preţul per acţiune din 1930, iar rezerva de aur să fie deţinută de popor.

„Aurul aparţine italienilor, nu bancherilor”, a spus Giorgia Meloni, liderul partidului de extremă dreapta Fraţii Italiei.

Partidele care conduc în acest moment Italia sunt extrem de nervoase pe Banca Italiei, pe care o consideră prea independentă faţă de politicile lor economice.

În general băncile centrale sunt deţinute de către state, însă sunt şi câteva excepţii, cum ar fi FED-Banca Centrală a SUA, Banca Elveţiei sau Banca Italiei.

Matteo Salvini şi Luigi Di Maio, cei doi lideri care conduc Italia, vor să înlocuiască conducerea actuală a băncii, pe care o acuză că a eşuat în a preveni crizele.

Italia se confruntă în acest moment cu o scădere a creşterii economice, ultimele date indicând că se îndreaptă spre o recesiune. Sistemul bancar este plin de credite neperformante iar activitatea economică bate pasul pe loc.

În România, problema rezervelor de aur a apărut pe neaşteptate, după ce Liviu Dragnea, liderul partidului de guvernământ PSD, a promovat un proiect de lege prin care cere Băncii Naţionale să aducă în ţară aurul care este depozitat în Banca Angliei.

Dragnea nu a explicat foarte clar de ce vrea acest lucru.

Legea de repatriere a aurului a trecut prin Senat şi urmează să intre în discuţii în Camera Deputaţilor, unde Dragnea este preşedinte.

Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a declarat marţi că boardul BNR va lua în discuţie situaţia rezervei de aur într-o şedinţă separată.

Isărescu a declarat că nu are nimic împotriva repatrierii aurului.

Banca Naţională a României deţine 103 tone de aur, dintre care 60 sunt depozitate în Banca Angliei de la începutul anilor 2000.

Guvernatorul spune că decizia de a trimite aurul la Londra a fost luată pentru a da un confort investitorilor care împrumută România.

Statele Unite ale Americii au cele mai mari rezerve de aur din lume (8.100 de tone), urmate de Germania (3.300 de tone), Fondul Monetar Internaţional – FMI (2.800 de tone), Italia (2.451 de tone), Franţa (2436 de tone) şi Rusia (2.100 de tone).

 

 

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

4 comentarii

  1. Laudabile intentiile celor 2 partide italiene. Tare imi este teama ca Italia va intra nu numai in recesiune, ci va fi si scena unei revolutii, daca nu chiar a unui razboi civil. Parca prea-prea se polarizeaza taberele, iar cand va ajunge la momentul de maxima tensiune, atunci … ce se va intampla?

  2. Intr-adevar, intentie laudabila, iata si la noi “OFERTA” ofertelor:
    “Credit rapid cu 0% dobanda in primele 30 zile, vivacredit.ro
    Exemplu reprezentativ: pentru un imprumut in valoare de 500 lei, Dobanda Anuala Efectiva (DAE) este de 4114% (DA, ati citit bine, 4114%!!!), dobanda este 1715.22 lei iar suma totala de plata este de 2215 lei. DAE pentru creditul din acest exemplu a fost calculat presupunand ca suma aprobata a fost retrasa integral in momentul acordarii iar rambursarea se face in 12 rate lunare egale cu 184.61 lei”
    Adica, in trei rate depasesti valoarea imprumutata si-apoi mai platesti inca 9 luni pentru nesimtirea nesatuilor si nehalitilor rechini si camatari… Oh, cum este posibil asa ceva? Cine le permite, cine sunt acesti tauni, acesti vampiri, acesti nesatui, acesti…??? Doamne iarta-ma, Doamne iarta-ma, Doamne iarta-ma!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button