X

Papa Francisc se opune schimbării capitalei Israelului la Ierusalim: să rămână „patrimoniu comun al celor trei religii monoteiste”

thepeninsulaqatar. com

Papa Francisc şi regele Mohammed al VI-lea al Marocului au cerut sâmbătă ca Ierusalimul să rămână „patrimoniu comun al celor trei religii monoteiste”; poziţia lor a fost consemnată într-o declaraţie comună citată de AFP, în care se subliniază „unicitatea şi sacralitatea” Oraşului Sfânt, scrie Agerpres.

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Anterior, într-un discurs ţinut la Rabat, în faţa a mii de marocani, suveranul pontif a susţinut că „libertatea conştiinţei şi libertatea religiei – care nu se limitează la libertatea cultului, ci trebuie să permită fiecăruia să trăiască potrivit propriilor convingeri religioase – sunt legate inseparabil de demnitatea umană”.

În cuvântarea sa publică, papa Francisc a apreciat că pentru combaterea fanatismului şi a fundamentalismului este nevoie de „solidaritatea tuturor credincioşilor, care au valorile noastre comune ca referinţe inestimabile ale modului nostru de acţiune”.

Vizita papei în Maroc, la invitaţia regelui Mohammed, urmează să continue şi duminică.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

5 comentarii

  1. Eu “nu inteleg” niste chestii: care sunt cele 3 religii monoteiste ?

    Ortodoxia adica Crestinismul, islamul si mozaismul?

    Pentru care din ele militeaza eterodoxul papa? Pentru Ortodoxie, pentru islam, pentru mozaism, sau pentru toate la un loc?

  2. La Ierusalim evrei,la Bruxell evrei,la Vatican evrei și se fac că nu se înțeleg intre ei.Asta este tipic evreiesc.Indiferent ce tabără vei susține vei greși și vei fi vinovat și vei plăti. Jocuri la două capete.Câștigul asigurat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button