X

Evreul Nicolae Steinhardt – texte esențiale despre lupta obligatorie, statul mamona, omul european, cum să ne comportăm în anchete, când are voie un ortodox să mintă, trufia celui care s-a lăsat de fumat / De ce îl considera wikipedia rasist

30 de ani de la mutarea la Domnul a Părintelui Nicolae Steinhardt, tipul de evreu pe care il iubesc ortodocsii si il uraste sistemul

Parintele Nicolae Steinhardt:

Biruința nu-i obligatorie. Obligatorie e lupta.”

S-a născut la 29 iulie 1912 în comuna Pantelimon de lângă București, intr-o familie de evrei, mama sa fiind ruda cu Sigmund Freud.

Scriitor.

Este condamnat la 12 ani de muncă silnică, 7 ani degradare civică și confiscarea totală a averii personale pentru ca a refuzat sa depuna marturie impotriva lui Constantin Noica (al carui nume se dorește acum a fi șters de către urmasii celor ce l-au băgat în temnița).

La 15 martie 1960 se boteaza ortodox in inchisoarea Jilava.

In 1964 este eliberat.

In anii ‘70 scrie Jurnalul Fericirii.

La 16 august 1980 este tuns in monahism la Manastirea Rohia de catre Episcopul Iustinian Chira.

S-a mutat la Domnul la 30 martie 1989.

Iată mai jos câteva dintre textele sale:

Cu STATUL MAMONA NICI O LEGATURA, oricât de mică – nici asupra punctelor comune. Lui Mamona NUMAI BLESTEMELE din moliftele Sfântului Vasile cel Mare

– “Dati deci Cezarului cele ce sunt ale Cezarului si lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu” (Mat. 22, 21; Marcu 12, 17; Luca 20, 25).

Fraza e clara si regimurile totalitare, adaugandu-i si Rom. 13, cer credinciosilor sa le dea ascultare si respect. Iar multi crestini, care-si confunda religia cu prostia, sar si ei sa le aprobe: “e text!”.

Numai ca nu citesc atent. Dam Cezarului – se talmaceste: Statului – ce este al sau, daca e in adevar stat si se poarta in consecinta. Cand statul (Cezar) se indeletniceste cu ale lui, cu intretinerea drumurilor, mentinerea ordinei, canalizari, transporturi, apararea tarii, administratie si impartirea dreptatii, i se cuvine respectul si tot ce este al sau: impozitul, serviciul militar, civismul. Atunci insa cand Statul nu mai e Cezar ci Mamona, cand regele se preface in medicine-man si puterea civila in ideologie, cand cere adeziunea sufleteasca, recunoasterea suprematiei sale spirituale, aservirea constiintei si procedeaza la “spalarea creierului”, cand fericirea statala devine model unic si obligatoriu, nu se mai aplica regula stabilita de Mantuitor, deoarece nu mai este indeplinita una din conditiile obligativitatii contractului: identitatea partilor (lui Cezar i s-a substituit Mamona). Mantuitorul nu numai ca n-a spus sa dam lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu si lui Mamona ce este a lui Mamona, ci dimpotriva (Mat. 6, 24; Luca 16, 13) a stabilit ca nu poti sluji si lui Mamona si lui Dumnezeu. Cand pe scaunul de domnie lumeasca sta un Cezar, indemanarea nu este interzisa si Biserica, de-a lungul veacurilor, si-a avut politica ei. Dar cand politica incape pe mainile celuilalt, se aplica regula vaselor engleze care faceau piraterie sub pavilion strain: deindata ce bastimentul inamic deschidea focul, era inaltat steagul national. Cezarului, cele cuvenite. Cu Mamona nici o legatura, oricat de mica – nici asupra punctelor comune. Lui Mamona numai blestemele din moliftele Sfantului Vasile cel Mare.

(Diavolul: sa incheiem un pact. – Nu. – Atunci hai sa semnam un document prin care recunoastem si tu si eu ca doi plus doi fac patru. – Nu. – De ce? Nu admiti ca doi si cu doi fac patru? De ce n-ai subscrie un adevar incontestabil? – Nu-mi pun semnatura alaturi de a ta nici pentru a recunoaste ca exista Dumnezeu.)

Despre omul european de maine (Adica tocmai despre europeanul de azi. Daca ne uitam in jur, ce vedem?)

Sunt foarte sceptic referitor la omul de mâine, după cât de laş, de netot, de naiv, de uşor de îmbrobodit, de nătărău ni se arată astăzi. Europa de azi, Occidentul, oferă un spectacol de nerozie şi îndobitocire cum rareori a mai fost din secolul IV încoace. Şi ăştia să realizeze amplitudinea fiinţei? Aida-de!

Vor realiza amplitudinea sclaviei, către care au făcut deja paşi mari!

(Din cartea „Monahul de la Rohia răspunde la 365 întrebări incomode adresate de Zaharia Sângeorzan”, Ed. Revistei Literatorul)

http://www.familiaortodoxa.ro/2011/03/29/parintele-nicolae-steinhardt-%E2%80%93-marturisitorul-lui-hristos/

Cum sa ne comportam în timpul prigoanei, în temnița și în anchete

Plecăciunea” (închinarea, cedarea, capitularea imediată) iscă – de data aceasta fără greş – alt rezultat: măreşte pretenţiile adversarului, îi dă acestuia un surplus de energie, de neruşinare, de tupeu. Totodată ea semnifică pasul dintâi pe calea unei înrobiri din ce în ce mai perfecte. O lege inexorabilă se aplică în toate cazurile de cedare: neluptătorului i se va cere mereu altceva, va fi exploatat cu predilecţie, departe de a-şi fi asigurat liniştea va ajunge, ca şi consumatorul de stupefiante, la o stare de totală dependenţă şi-şi va sfârşi mizerabila viaţă ca sclav al unui gangster obraznic şi nesăţios, la consolidarea puterii căruia va fi contribuit şi el, victima.

Sfaturi pentru anchetat (valabile, oricând, oriunde): sa vorbeasca putin sau, mai bine zis, sa scoata cât mai putine sunete pe gura. Economie de foneme. Nu numai sa nu trancaneasca, dar si sa fie zgârcit la formulari. Întrebarii «Îl cunosti?» sa i se raspunda cu «Da», iar nu «Da, îl cunosc.». Între doua cuvinte sinonime sa fie preferat cel compus din mai putine litere (Nu «rareori» ci «rar») [..] Sa vorbeasca numai si numai când e întrebat si sa se margineasca a raspunde – cât mai strict – întrebarii, fara a mai adauga ceva. În tacerile care se lasa în cursul interogatorului – taceri abile create de anchetatori – sa se fereasca a umple aceste penibile momente luând el initiativa. E greu, dar e foarte important. Sa nu cedeze ispitei conversative, ispitei de a îndulci lucrurile prin declaratii necerute. (Alt pericol: când anchetatorul spune «sa discutam liber», atunci se impune o atentie marita).

Sa minta cât mai mult, întotdeauna, din principiu. Intercalarea adevarului (chiar incoerent) rupe cursivitatea minciunii [..] Idealul ar fi ca adevarul sa fie rostit acolo unde e de neînlaturat: anul nasterii, numele parintilor, domiciliul [..]

Din proprie initiativa sa nu dea pentru nimic în lume vreun nume propriu. Nici un nume propriu altul decât cel mentionat de anchetator [..]. Mai presus de toate sa evite sinceritatea! Ca de foc, ca de ciuma, ca de sirene, sa se fereasca anchetatul de sinceritate [..] Cel care a ales calea sinceritatii nu va mai cunoaste pacea cât va fi închis (si mai târziu la fel): e mereu chemat, mereu solicitat, mereu silit sa vorbeasca, sa-si aduca aminte, sa tradeze.”

Când are voie un ortodox sa minta?

În completarea finalului pasajului de mai sus, putem adauga și acest fragment din Jurnalul Fericirii:

Sectantul B.: Dvs. aţi minţit va să zică la anchetă.

Generalul A. V.: Da.

Sectantul B.: Şi ziceţi că sunteţi creştin? Dvs. nu ştiţi că minciuna este interzisă de Dumnezeu?

Generalul A. V.: Ştiu. Dar nu pot aplica principiul fără discriminare. Sunt obligat să spun adevărul, dar nu tot adevărul şi nu oricui.

Sectantul B.: Ba da. Tot adevărul şi numai adevărul oricui. Minciuna ne este interzisă.

Generalul A. V. : Chiar dacă nenorocesc pe un altul?

Sectantul B. : Chiar.

Generalul A. V.: Nici ca să scap un om de persecuţii nedrepte?

Sectantul B. : Nici.

Generalul A. V.: Atunci prefer să iau asupră-mi un păcat şi să-l ispăşesc eu.

Sectantul B.: Asta-i de la diavol.

Generalul A. V.: Să-ţi spun o istorioară. Prietenul meu, inginerul Al. Ştef, avea o femeie de serviciu care era milenistă sau credincioasă sau nu ştiu exact ce, dar în tot cazul şi pentru nimic în lume n-ar fi spus o minciună. O femeie extrem de cinstită. Când d-na Ştef. era acasă şi suna la poarta cineva şi ea nu voia să primească (o chinuiau migrenele), ruga slujnica să spună că-i plecată. (Uitai să-ţi spui că locuinţa lor era în mijlocul unei grădini mari.) Credincioasa refuza categoric. Se năşteau situaţii neplăcute şi discuţii. Femeia, că nu minte. D-na Ştef. nu voia să o concedieze, deoarece era onestă şi vrednică. În cele din urmă au căzut la o învoială: femeia de serviciu mergea la poartă după ce stăpâna ei ieşea din casă şi se ducea în grădina din spate. Atunci slujnica era de acord să spună: „doamna nu e în casă.” Nedoritul oaspe nefiind atent la prepoziţie înţelegea acasă, ori credea că femeia de serviciu nu-i tare la gramatică — şi comedia lua sfârşit. Ei, ia spune, plăcutu-ţi-a?

Despre trufia celui ce s-a lasat de fumat sau de curvit sau de orice alt pacat

Cînd un om reuşeşte să facă ceva ce i-a solicitat mult efort, în el începe să lucreze trufia. Cel ce slăbeşte se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor cînd altul se bălăceşte, încă, în viciul său.

Dacă unul îşi reprimă cu sîrg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către păcătosul, care se căzneşte să scape de păcat, dar instinctul i-o ia înainte! Ceea ce reuşim ne poate spurca mai ceva decît păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră încît ne umple sufletul de venin.

Banii care vin spre noi ne pot face aroganţi şi zgîrciţi, cum succesul ne poate răsturna în abisul înfricoşător al patimilor sufleteşti. Drumul către iubire se îngustează cînd ne uităm spre ceilalţi de la înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. Blîndeţea inimii se usucă pe vrejii de dispreţ, de ură şi de trufie, dacă sufletul nu este pregătit să primească reuşita sa cu modestia şi graţia unei flori. Tot ce reuşim pentru noi şi ne aduce energie, dacă nu avem smerenie, va urma a se întoarce către aceia ce se zbat, încă, în suferinţă şi-n păcat.

Dacă reprimi foamea în timp ce posteşti, foamea se va face tot mai mare. Mintea ta o să viseze mîncăruri gustoase şi alese, mintea o să simtă mirosurile cele mai apetisante chiar şi în somn, pentru ca, în ziua următoare, înebunită de frustrare, să compenseze lipsa ei printr-un dispreţ sfidător faţă de cel ce nu posteşte. Atunci, postul devine prilej de trufie, de exprimare a orgoliului şi a izbînzii trufaşe asupra poftelor. Dar, dincolo de orice, trufia rămîne trufie, iar sentimentul frustrării o confirmă.

Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur.

Dacă ai reuşit în viaţă, nu te agăţa de nereuşitele altuia, pentru a nu trezi în tine viermele cel aprig al orgoliului şi patima înfumurării. Reuşita este energia iubirii şi a capacităţii tale de acceptare a vieţii, dar ea nu rămîne nemişcată, nu este ca un munte sau ca un ocean. Îngîmfarea şi trufia reuşitei te coboară, încetul cu încetul de pe soclul tău, căci ele desenează pe cerul vieţii tale evenimente specifice lor.

Slăbeşte, bucură-te şi taci! Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci! Curăţă ograda ta, bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus. Căci între vecin şi gunoiul din curte există o relaţie ascunsă, nişte emoţii pe care nu le cunoşti, sentimente pe care nu le vei bănui vreodată şi cauze ce vor rămîne, poate, pentru totdeauna ascunse minţii şi inimii tale.

Între omul gras şi grăsimea sa există o relaţie ascunsă. O înţelegere. Un secret. Un sentiment neînţeles. O emoţie neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi în viaţa noastră nu există profesori mai severi decît viciile şi incapacităţile noastre.

De ce îl considera wikipedia rasist

Wikipedia:

Nicolae Steinhardt si rasismul

Câteva fragmente din Jurnalul fericirii lasă loc pentru interpretări în ceea ce privește aderența autorului la ideile legionare ale intelectualității perioadelor interbelică și a deportărilor in Transnistria: „Printre țigani. Rasismul este o demență, dar – cum să spun? – nerasismul, contestarea unor rase deosebite, fiecare cu însușirile ei, este o nerozie.

Sunt mai ales certăreți, rostul vieții lor e gâlceavă, harță: gălăgioși; fără de larmă și tărăboi se asfixiază și pier; pângăritori, au un dar neîntrecut de a terfeli totul; mincinoși, mințim cu toții, dar idealizăm realul, la ei e altfel, ca la antimaterie. Și găsesc de cuviință să-și întărească minciunile cu jurăminte grele: să-mi sară ochii, să-mi moară mama, să fiu nebun.

Și nu le poți intra în voie. Oricât de frumos le vorbești: orice umilință, orice fățărnicie: deopotrivă de inutile. Leneși, urăsc pe cine le cere un efort, o lene îndărătnică, violentă ca instinctul de conservare. Și nu pot bea în cârciumi, numai afară pe stradă, cu sticlele înșirate alături și puradeii roată; o maidanofilie, un exhibiționism, o nostalgie a bâlciului; și un jind al ocării, țipetelor, poalelor date peste cap. Spurcăciunea. Dracul sordid, dracul poltron, dracul țopăitor. Cărora Coșbuc le-a găsit nume atât de potrivite și care-n infern își fac din cur o goarnă.[7]

 

Redirecționați 2% din impozitul dvs. pe venit, care altfel s-ar duce la stat, către susținerea acestui portal. Detalii puteți afla dând click pe imaginea de mai jos.
Categorii
Sfinții Închisorilor
cuvinte cheie

Articole asemănătoare

6 comentarii

  1. Exista cateva derapaje ecumeniste si de la canoanele ortodoxe la parintele Steinhardt, incepand cu botezul ortodos si greco-catolic simultan in inchisoare, si in conditiile in care parintele neavand studii sistematice de dogmatica si mistica ortodoxe nu a fost constient de anumite capcane.
    Diferenta inste sfintii ortodocsi si ‘sfintii’ catolici, rugaciunile in comun cu ereticii si multe alte mega-erezii ecumeniste, erau primovate la greu de emisiunile ‘crestine’ de la Europa libera, practic singura sursa media accesibila romanului de rand.
    Scrierile pe teme religioase ale parintelui Steinhardt, ar trebui verificate de un dogmatist, iar acolo unde apar erori din cauza lipsei de informatie teologica, cititorul sa fie avertizart. Anumite erori de natura dogmatica au fost semnalate si la Sf Luca al Crimeiei, datorita conditiilor vitrege in care a propovaduit.

    1. Anumite erori de natura dogmatica au fost semnalate si la Sf Luca al Crimeiei, datorita conditiilor vitrege in care a propovaduit.

      Stai sa nu apara pe aici diferiti frati care invocand acrivia il strimit si pe Sfantul Luca al Crimeiei la ….Doamne fereste de anumiti oameni fara dragoste si intelegere.

      1. „Doamne fereste de anumiti oameni fara dragoste si intelegere.”

        In istorie a existat cazul fericitului Augustin, episcop de Iponia. De profesie jurist, convertit la 30 de ani a scris 20.000 de texte de combatere a ereziilor si de zidire a Bisericii. Era RATIONALIST, FARA EXPERIENTA MISTICA !
        Sf Ioan Casian (care petrecuse multi ani cu monahoii din Egipt si cei din Palestina) l-a avertizat, ca trateaza teme pt care nu competente. Rationalismul pur, nu are capacitatea de a da raspunsurile care vin prin revelatie (rugaciune+ascetica).
        Au rezultat erori, care amplificate de teologii apuseni din secolele urmatoare au generat erezia catolica.
        In eseul Jurnalul fericirii, si in alte scrieri al parintelui Steinhardt trebuie avuta grije sa nu luam afirmatiile in sens dogmatic; citarea faptelor de demnitate a ereticilor apuseni, a demintatii lor in fata suferintei, incepand cu episcopii olandezi si terminand ciu martorii lui Yehova fiind foarte des folosita, in conditiile in care exista un canon de Sinpod Ecumenic prin care suntem atentionati ca „martirii ereticilor nu sunt martiri”.
        Predicile din Postul Mare ale Sf Luca al Crimeiei sunt ziditoare de suflet, dar teologii rusi s-au simtit datori sa avertizeze cititorilor de rand ca marele marturisitor a comis anumite erori – FARA CA PRIN ACEASTA SA I SE COTESTE STATUTUL DE SFANT.
        CAND A DEVENIT EPISCOP SI PREOT ( in acele vremuri un episcop sau preot hirotonit dupa circa 3 ani ajungea in gulag ), SF LUCA ERA DOCTOR, FARA STUDII TEOLOGICE, FARA RESURSE DIN SFINTII PARINTI.
        SF LUCA A EVITAT EREZIA BISERICII VII DESPRE CARE A STIUT.

    1. @ Elza

      Numele etniei e un element distinct de credinta.

      Tiganul care se boteaza ortodox, ca etnie, tot tigan ramane, nu devine roman, grec, rus, etc. Lucru valabil pentru orice etnie sau nationalitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO necesită mult timp, foarte multă muncă, dar și resurse financiare. Veniturile obținute din publicitate sunt însa cu mult sub așteptările noastre inițiale. Chiar dacă portalul are mulți cititori, totuși, sunt foarte puțini care găsesc în produsele promovate prin reclame ceva să-i intereseze… și să dea click pe ele. Pe de altă parte, jurnalismul nu poate fi independent dacă este finanțat de vreun mogul sau organizație.

Pentru a fi independent, acesta trebuie să se bazeze strict pe cititorii săi mulți, care să sprijine fiecare cât poate această lucrare. Ca atare, de bază rămân tot clasicele conturi bancare sau varianta PayPal. Fără sprijinul vostru acest portal nu-și va mai putea continua activitatea.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Reclamele sunt blocate

Te rog să ne susții, deblocând reclamele.