X

O nouă CRIZĂ economică MONDIALĂ este profilată de economiştii americani

Majoritatea covârşitoare a economiştilor americani se aşteaptă ca Statele Unite să intre în recesiune cel mai târziu anul viitor, lucru care se poate răsfrânge într-un mod dramatic asupra întregii economiii globale, aşa cum s-a întâmplat în urmă cu 11 ani.

„Mai mult de 90% dintre economiştii NABE au declarat că tarifele majorate pe care administraţia Trump le-a impus în conflictele comerciale cu China şi alte ţări vor încetini creşterea economică în acest an. Estimările lor variază de la o scădere de un sfert de punct procentual în creştere până la o reducere de 1 punct procentual sau mai mult”, se arată într-un studiu citat de Associated Press.

Potrivit acestuia, aproximativ jumătate dintre economiştii americani susţin că economia statului va intra în recesiune până la finalul anului următor, iar un sfert dintre aceştia consideră că recesiunea va începe în 2021.
Potrivit studiului Asociaţiei Naţionale pentru Economia Afacerilor (NABE), doar 10% dintre economiştii intervievaţi au fost de părere că recesiunea îşi va face simţite efectele chiar din acest an. La cealaltă extremă, 11% dintre economişti au răspuns că recesiunea va putea fi evitată până în 2021.

Economia şi-a început expansiunea în iunie 2009, când Marea Criză s-a sfârşit. Dacă expansiunea economiei va continua până în luna iunia a acestui an, atunci această ar fi cea mai lungă perioadă de expansiune economică din istorie.

Faţă de alte perioade de acest tip, expansiunea economică la care am asistat în ultimii doi ani a fost moderată, cu o creştere economică anuală de 2%.

Mulţi economişti sunt de părere că această expansiune lentă este motivul pentru care perioada de dinainte de recesiune a fost prelungită cu succes atât de mult timp.

„Ca mulţi dintre voi, văd adunându-se nori de furtună, şi mă tem că munca de prevenire a crizei este incompletă. Băncile centrale ar trebui probabil să încheie perioada de explorare a măsurilor neconvenţionale de politică monetară. Cu toate că eficienţa lor este incertă, trebuie să fim îngrijoraţi de influenţa politicii monetare”, declara atunci prim-adjunctul directorului general al Fondului Monetar Internaţional, David Lipton.

Nici guvernele nu au prea mult spaţiu de manevră, fiind deja afectate de nivelul ridicat al datoriilor. „Nu trebuie să ne aşteptăm ca guvernele să aibă un spaţiu amplu pentru a răspunde unei recesiuni de felul celei cu care ne-am confruntat în urmă cu zece ani”, a explicat Lipton, adăugând că din punct de vedere politic măsurile de stimulare ar putea fi dificil de vândut cetăţenilor, ţinând cont de povara financiară pe care o creează.

Cel mai mare risc imediat este actualul război comercial dintre SUA şi China. Dacă toate taxele vamale cu care ameninţă cele două ţări sunt adoptate, până în 2020 se va pierde trei sferturi ca procent din PIB-ul global, a estimat FMI.

„Aceasta ar fi o rană auto-impusă. Deci este vital ca acest armistiţiu (anunţat recent între Washington şi Beijing) să ducă la un acord durabil care să evite intensificarea sau extinderea tensiunilor. Dacă nu se va întâmpla asta şi se ajunge la un impas, ar putea exista „o fragmentare” nocivă a economiei mondiale care ar putea provoca o scădere a activităţii economice”, a avertizat oficialul FMI.

Şi Christine Lagarde, directorul general al Fondului Monetar Internaţional, a declarat recent că disputa comercială dintre SUA şi China ar putea afecta alte părţi ale economiei globale.

Escaladarea tensiunilor comerciale „va avea un impact negativ asupra economiei mondiale … şi va afecta acele ţări numite „martori inocenţi”, care nu sunt ţinta războiului comercial dar se întâmplă să facă parte din lanţurile de aprovizionare sau furnizează materii prime. Recomandăm cu tărie reducerea tensiunilor şi cooperarea astfel încât sistemul comercial global să fie mai solid, corect şi să stimuleze avansul economiei”, a afirmat şeful FMI.

Redirecționați 2% din impozitul dvs. pe venit, care altfel s-ar duce la stat, către susținerea acestui portal. Detalii puteți afla dând click pe imaginea de mai jos.
Categorii
Economic
cuvinte cheie
NOTĂ OrtodoxINFO

Această criză economică de amploare nu este un scenariu ipotetic, ea este demult în planul păpușarilor. Singurul lucru care nu se știe cu exactitate, dar se poate intui este că momentul declanșării ei se află aproape.

Acesta este un motiv pentru care  au apărut așa de multe știri  în ultima vreme pe această temă.

Pentru mai multe lămuriri, citiți vă rog și:

CRIZA URIASA vine. Cine sunt papusarii ei si de ce au nevoie de ea?

Articole asemănătoare

3 comentarii

  1. Cel puţin 300 de militanţi pakistanezi au murit în urma atacurilor aeriene efectuate de India
    India a efectuat marţi atacuri aeriene împotriva militanţilor pakistanezi, pe fondul unui atentat revendicat la începutul lunii februarie de mişcarea Jaish-e-Mohammad.
    https://youtu.be/C3uiLB-7wD8

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO necesită mult timp, foarte multă muncă, dar și resurse financiare. Veniturile obținute din publicitate sunt însa cu mult sub așteptările noastre inițiale. Chiar dacă portalul are mulți cititori, totuși, sunt foarte puțini care găsesc în produsele promovate prin reclame ceva să-i intereseze… și să dea click pe ele. Pe de altă parte, jurnalismul nu poate fi independent dacă este finanțat de vreun mogul sau organizație.

Pentru a fi independent, acesta trebuie să se bazeze strict pe cititorii săi mulți, care să sprijine fiecare cât poate această lucrare. Ca atare, de bază rămân tot clasicele conturi bancare sau varianta PayPal. Fără sprijinul vostru acest portal nu-și va mai putea continua activitatea.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Reclamele sunt blocate

Te rog să ne susții, deblocând reclamele.