X

Răspunsul României la provocarea Rusiei de a desființa scutul de la Deveselu

Image result for Gabriel Leș a
Ministrul Apărării, Gabriel Leș, a făcut precizări pe marginea declarației președintelui rus Vladimir Putin, după ce acesta a spus că niciun stat din Europa nu își dorește rachete balistice americane.

Gabriel Leș a declarat că nu se pune problema desființării scutului de la Deveselu, precizând că Rusia încearcă „amenințări și provocări”.

„Nu se pune problema desființării acestui scut. Rusia amenință, noi spunem ce e la Deveselu. E o structură defensivă. Rusia încearcă peste tot, nu doar la noi. Sunt amenințări și provocări. Aceste lucruri nu trebuie să escaladeze.

Nu vreau să comentez ce spune domnul Putin. Nu vreau să intrăm în retorica Rusiei. NATO e foarte ferm. Nu putem să ne schimbăm în funcție de ce zice Putin. Noi încercăm să le numim provocări, nu amenințări. Rusia poate să spună ce vrea despre scutul de la Deveselu, dacă ne gândim ce e în Crimeea.

SUA, Canada, toate statele au exprimat, la reuniunea de acum două zile, a miniștrilor Apărării din NATO, susținerea României și protejarea ei. Avem poliție aviatică, urmează unul dintre cele mai mari exerciții militare, cu peste 25.000 de militari. Dincolo de toate amenințările pe care le face Rusia, ele sunt monitorizate foarte atent, toate statele sunt cu ochii pe Rusia. Statele din flancul estic au fost asigurate de partenerii noștri că sunt alături de noi și nu ne lasă.”, a declarat Gabriel Leș la România TV.

Categorii
Externe
cuvinte cheie

Articole asemănătoare

6 comentarii

    1. Draga GEO, dupa cat mi-aduc eu aminte ” sal desfiinteze” se scrie sa-l desfiinteze, dar ce mai conteaza , putem face politica scriind si in felul acesta.

  1. Cred ca Gabriel Les a citit un text scris de americani.

    Daca ar avea acelasi tupeu conducatorii nostrii cu cei de la Bruxelles, Washington, Tel Aviv, as crede afirmatiile domnului Les.

  2. Am mai auzit asta o data cu ne salveaza americanii. Toti ii asteptau si nu au mai venit. Asa va fi si acum. Nu astepta sa te salveze altii, salveaza-te tu. Ne punem singuri streangul de gat, dar avem incredere ca o ne salveze cineva in ultimul moment. Astia sunt politicienii Romaniei, fac carne de tun din propriul popor. Ce le pasa lor? Ei se vor ascunde prin vreun buncar. A intrebat unul dintre ei pe poporul roman daca suntem de acord cu construirea scutului pe teritoriul nostru?

  3. Rusia nu amenință și nu provoacă în momentul de față. Ceea ce face este să atenționeze România să își vadă lungul nasului. Nu poți să zici că ai pe americani și NATO în spate și, ești și tu pe baricade când „ești rupt în cur. ” România reacționează exact cu ceea ce zic americanii/NATO și mai adaugă de la ei exemplu prost de cartier pe care îl fac popandaii când cunosc pe x și y, și gata, sunt mare șmecheri. Nu este așa. Rusia nu își pierde timpul cu România, îi folosește pe maghiari și pe restul vecinilor slavi ca să ne facă felul. Deci, mare atenție!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO necesită mult timp, foarte multă muncă, dar și resurse financiare. Veniturile obținute din publicitate sunt însa cu mult sub așteptările noastre inițiale. Chiar dacă portalul are mulți cititori, totuși, sunt foarte puțini care găsesc în produsele promovate prin reclame ceva să-i intereseze… și să dea click pe ele. Pe de altă parte, jurnalismul nu poate fi independent dacă este finanțat de vreun mogul sau organizație.

Pentru a fi independent, acesta trebuie să se bazeze strict pe cititorii săi mulți, care să sprijine fiecare cât poate această lucrare. Ca atare, de bază rămân tot clasicele conturi bancare sau varianta PayPal. Fără sprijinul vostru acest portal nu-și va mai putea continua activitatea.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Reclamele sunt blocate

Te rog să ne susții, deblocând reclamele.