X

Prognoza meteo: Revin ploile, lapovița și ninsorile

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

După un sfârşit de săptămână cu vreme frumoasă şi caldă, iarna se întoarce.  De luni noapte revin ploile, lapovita si ninsorile, iar în zilele următoare se instalează frigul: temperaturile scad până la minus 15 grade. Până pe 11 martie, conform prognozei meteorologilor, regimul precipitaţiilor va fi excedentar.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), luni vremea va fi mult mai caldă decât în mod obişnuit la această dată, cu maxime ce vor fi cuprinse între 7 şi 14 grade şi minime între -3 şi 7 grade. În vestul, centrul şi nordul ţării înnorările se vor accentua treptat, iar aria precipitaţiilor, în general moderate cantitativ, va fi în extindere. Acestea vor fi la început sub formă de ploaie, cu tendinţă de transformare în lapoviţă şi ninsoare, mai ales în a doua parte a nopţii de luni spre marţi, iar la munte vor predomina ninsorile. În restul teritoriului cerul va fi variabil ziua, dar cu înnorări noaptea, când pe arii restrânse vor fi precipitaţii slabe, predominant ploi. Vântul va avea intensificări locale în majoritatea zonelor, precum şi la munte, mai ales pe creste. Vor fi condiţii de ceaţă în zonele joase, îndeosebi din regiunile extracarpatice.

Marţi începe să se răcească. Vremea va fi în general închisă, iar valorile termice vor fi în scădere spre mediile caracteristice perioadei. Conform meteorologilor, în regiunile vestice, centrale, nordice şi la munte vor predomina ninsorile, iar în est şi sud-est se vor semnala mai ales ploi, cu precădere la începutul intervalului. Vântul va avea intensificări în majoritatea zonelor, cu viteze mai mari în sud, centru şi pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 şi 9 grade, iar cele minime se vor situa între -7 şi 3 grade.
Până la sfârşitul săptămânii, valorile termice se vor situa în jurul mediilor climatologice specifice perioadei. Trecător, vor fi precipitaţii.
Prognoza meteo lunară: Precipitaţii excedentare în ultima lună de iarnă
Estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului şi a cantităţilor de precipitaţii faţă de media perioadei 1993-2016.
Săptămâna 11.02.2019 – 18.02.2019
Valorile termice se vor situa peste cele specifice acestui interval în cea mai mare parte a ţării.
Regimul pluviometric va fi excedentar la nivelul întregii ţări, dar mai ales în regiunile estice.
Săptămâna 18.02.2019 – 25.02.2019
Temperaturile medii ale aerului se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţării.
Precipitaţiile estimate a se înregistra în acest interval vor fi deficitare în regiunile intracarpatice şi în general apropiate de cele normale pentru această săptămână în rest.
Săptămâna 25.02.2019 – 04.03.2019
Temperatura aerului va avea valori în general apropiate de cele specifice pentru acest interval, posibil uşor mai coborâte în regiunile estice şi nord-estice.
Cantităţile de precipitaţii vor fi uşor excedentare în regiunile din sud-estul ţării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.
Săptămâna 04.03.2019 – 11.03.2019
Mediile valorilor termice vor fi uşor mai coborâte decât cele specifice acestei săptămâni în jumătatea estică a ţării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.
Regimul pluviometric va fi uşor deficitar în extremitatea de vest şi de nord-vest a teritoriului, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

2 comentarii

Dă-i un răspuns lui Neaosul Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button