X

Italia și Polonia vor face o alianță eurosceptică, care să militeze pentru suveranitate mai mare a țărilor membre și mai puține ingerințe în treburile naționale

Vicepremierul italian şi ministru de interne Matteo Salvini (extrema dreaptă), aflat miercuri în vizită la Varşovia, şi-a exprimat dorinţa ca Italia şi Polonia să-şi unească forţele pentru remodelarea Europei, el fiind în căutarea unei noi alianţe eurosceptice înainte de alegerile pentru Parlamentul European programate pentru luna mai, relatează agenţia Reuters, potrivit agerpres. 

”Polonia şi Italia vor fi parte a unei noi primăveri a Europei, renaşterea valorilor europene”, a declarat Salvini în cadrul unei conferinţe de presă cu ministrul polonez de interne Joachim Brudzinski.

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Reuniunea a avut loc la iniţiativa lui Brudzinski, care a afirmat că el şi vicepremierul italian au discutat despre migraţie şi securitatea graniţelor Uniunii Europene. Salvini a adăugat la rândul său că a discutat cu ministrul polonez despre cooperarea dintre Polonia şi Italia privind făurirea unui nou continent.

”Europa care se va constitui în iunie (după alegerile din luna mai pentru Parlamentul European) ne va conduce pe noi toţi, faţă de cea care există astăzi şi care este condusă de către birocraţi”, a mai spus vicepremierul italian.

Salvini se va întâlni miercuri la Varşovia şi cu Jaroslaw Kaczynski, liderul partidului aflat la putere în Polonia, cu care va discuta despre noua alianţă eurosceptică.

Salvini, care conduce Partidul Liga (antiimigraţionist), a criticat în mod repetat Uniunea Europeană şi a spus că alegerile europarlamentare din luna mai sunt vitale pentru crearea unui bloc ”reformist” ce poate revizui din interior instituţiile de la Bruxelles.

Guvernul polonez, condus de partidul eurosceptic Lege şi Justiţie (PiS), a cerut de asemenea ca Uniunea Europeană să ofere mai multă suveranitate ţărilor membre şi să se amestece mai puţin în treburile naţionale.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button