X

Coperta Revistei The Economist “The World in 2019” – o analiza Vigilant Citizen

Revista The Economist’s – “Lumea în 2019” este plină de mesaje cifrate

O privire asupra simbolismului ascuns aflat pe coperta revistei Economistul – ”Lumea în 2019”, care-i include pe cei patru călăreți ai Apocalipsei. Ce încearcă ei să ne spună?

În fiecare decembrie, renumita revistă The Economist (Economistul) publică o ediție specială, care prezice tendințele și evenimentele din anul care vine. Și de fiecare dată, coperta acestor ediții este o colecție elaborată de imagini, care se referă la diverse persoane și concepte. Deși semnificația unora dintre aceste imagini este evidentă, altele par să fie codificate pentru ”cunoscători”. Ediția din acest an nu este o excepție. De fapt, este mai cifrată decât oricând.

De ce ar pierde cineva timp ca să descifreze aceste coperte? Deoarece Economistul nu este orice publicație – ci este direct legată de elita lumii. Este parțial deținută de familia bancară Rothschild din Anglia, iar redactorul-șef, John Micklethwait, a participat de mai multe ori la Conferința Bilderberg. Pe scurt, conducerea Economistului are cunoștințe din interior despre agenda elitei și face tot posibilul pentru a le promova.

Această copertă din 1988 a Economistului cerea crearea unei monede mondiale, numită Phoenix – un simbol preferat al elitelor oculte. Pasărea se află pe o grămadă de monede naționale care ard.

Așa cum am văzut în articolele mele despre edițiile din 20152017 și 2018 ale Economistului, aceste coperte sunt adesea pline de simbolismul ocult al elitei, amestecat cu mesaje subtile despre numeroasele moduri în care elita controlează masele. Ediția din 2019 este mai evidentă decât oricând.

Lumea în 2019

Aceasta este descrierea postată de Economistul pe site-ul său oficial:

Lumea din 2019 se va baza pe trei decenii de succese editoriale: aceasta va fi cea de-a 33-a ediție. Aceasta va privi în perspectivă planurile administrației Trump cu un nou Congres, realitatea Brexit-ului, alegerile din India, Indonezia, Nigeria și din Europa, întreruperi tehnologice din partea IA (inteligenței artificiale) și a Chinei (2019 ar putea marca ”punctul culminat al Sillicon Valley”?), călătoriile în spațiu la 50 de ani după aterizarea pe Lună și cultura la 500 de ani după Leonardo da Vinci.

Rețineți că descrierea subliniază faptul că ”aceasta va fi a 33-a ediție”. De ce să subliniem acest fapt aleatoriu numerologic? Tocmai pentru că 33 este cel mai important număr în francmasonerie? Acest lucru ar avea sens, deoarece coperta prezintă simbolism masonic intens, prin lucrările lui Leonardo da Vinci.

Leonardo da Vinci

Tema principală a acestei coperți este Leonardo da Vinci, deoarece anul 2019 va marca aniversarea a 500 de ani de la moartea sa. Ca atare, stilul artistic este facut să arate ca un manuscris da Vinci.

Primul detaliu pe care l-ar putea observa cineva este scrierea în oglindă. De ce este scris totul înapoi? Ei bine, da Vinci a folosit adesea scrisul în oglindă și motivul pentru care a făcut aceasta rămâne un mister. Unii susțin că nu dorea să păteze cu cerneală în timp ce scria; alții cred că nu dorea ca alți oameni să-i fure ideile. Cei care au cercetat înclinațiile oculte ale lui da Vinci cred că scrierea sa în oglindă poate avea ceva de-a face cu încercarea lui de a ascunde cunoașterea esoterică. În zilele sale, cei care l-au acuzat pe da Vinci că este eretic chiar i-au numit înscrisurile în oglindă ”scrieri ale diavolului”. În cercurile oculte, scrierea în oglindă este deseori asociată cu satanismul și cu magia neagră, bazată pe inversarea simbolurilor.

Să ne uităm la simbolismul coperții.

Omul vitruvian

În centrul coperții se află omul vitruvian, celebra schiță a lui da Vinci înfățișând un om desenat în interiorul unui cerc și al unui pătrat. Se spune că ar fi reprezentarea ”omului perfect”.

Omul vitruvian – originalul cu comentariile lui da Vinci scrise în oglindă.

Deși omul vitruvian este adesea descris ca un ”studiu al proporțiilor umane”, el are un înțeles simbolic mult mai profund în cercurile oculte – mai ales în francmasonerie. Reprezintă în mod esoteric corpul uman (microcosmosul) ca o reflectare a întregului univers (macrocosmosul) – un principiu ermetic rezumat de zicala ”As Above, So Below” (Precum deasupra, la fel și dedesupt).

Schița lui da Vinci s-a bazat pe lucrările lui Vitruvius, un arhitect roman care a fost considerat ”primul Mare Maestru” al francmasoneriei. Destul de adecvat, omul vitruvian descrie vizual scopul final al francmasoneriei: cuadratura cercului (această expresie este o metaforă, referindu-se la încercarea de a realiza ceva imposibil).

În simbolismul masonic, pătratul reprezintă corpul fizic, iar cercul reprezintă sufletul. Pe o scară mai largă, pătratul reprezintă lumea materială, în timp ce cercul reprezintă tărâmul spiritual. Unul dintre scopurile francmasoneriei este de a armoniza aceste două lumi opuse (cea fizică și cea spirituală) pentru a crea ”omul perfect”. Acest concept este pe deplin reprezentat în logo-ul masoneriei.

                                Echerul și compasul, simboluri masonice

Sigla Masoneriei combină un echer și un compas – două instrumente folosite în arhitectură. Echerul este folosit pentru a desena pătrate, în timp ce compasul este folosit pentru a desena cercuri. Prin ”cuadratura cercului”, se spune că francmasonul atinge dumnezeirea.

Nu voi analiza mai adânc legăturile dintre da Vinci și ocultism, pentru că asta ar necesita o carte întreagă (și nu vorbesc despre Codul lui da Vinci). Să ne amintim că, pentru cea de-a 33-a ediție a anului, Economistul are un ”om vitruvian modern”:

Omul vitruvian al anului 2019 poartă ochelari pentru vedere de noapte sau poate un set de căști VR. Vederea lui este îmbunătățită sau este orbit? În mâinile sale, el ține o frunză de canabis, o minge de baseball și un smartphone. S-ar putea argumenta că toate aceste lucruri sunt folosite pentru a distrage atenția și a liniști omul modern, prin intermediul companiilor de medicamente, al tehnologiei și al divertismentului.

Omul vitruvian are de asemenea două tatuaje. Pe antebrațul său este un dublu helix (o spirală dublă), simbol reprezentând ADN-ul. Aceasta este, cel mai probabil, o referire la cercetările intense asupra modificării ADN-ului, desfășurate în sectorul privat. ADN-ul omului vitruvian a fost modificat?

Deasupra inimii lui este tatuat ”#MeToo”. În timp ce mișcarea #metoo a expus câțiva ciudați de la Hollywood, a creat și un climat de cenzură și represiune în care mulți oameni au fost acuzați, judecați și condamnați la expulzare din sfera publică.

Într-o notă oarecum asociată, omul Vitruvian deține o balanță – un simbol clasic care reprezintă justiția. Cu toate acestea, balanța este foarte înclinată în partea care are 5 persoane, față de cea cu 4. Este aceasta Curtea Supremă din S.U.A., care a câștigat recent un nou și controversat judecător, sau este aceasta doar balanța înclinată a justiției în 2019?

În general, omul vitruvian modern pare să fie orbit, slăbit, distras și reprimat. Cercul din jurul lui, care simboliza odată lumea spirituală, este acum Pământul. Omul vitruvian și-a pierdut sufletul? Este acum preocupat doar de problemele lumești?

Recunoașterea facială

Coperta prezintă o copie exactă a schiței lui da Vinci, care analizează proporțiile capului uman. Deasupra imaginii este scris (în oglindă) ”Recunoașterea facială”, care este următorul pas în tehnologia de supraveghere Big Brother.

Un titlu din The Guardian, despre Taylor Swift care a scanat fețele fanilor ei, fără a-i anunța sau a cere consimțământul

Coperta Economistului cover analizează și proporțiile capului lui Donald Trump:

Liniile de la desenul cu capul lui Trump sunt diferite de cele anterioareObservați conturul unui steag american cu susul în jos?

Conductele lui Putin

Celălalt șef de stat aflat pe copertă este Vladimir Putin, cu cuvintele ”Conductele lui Putin”. Aceasta este o referință la conductele de gaze naturale, care sunt construite de Rusia în Siria, în statele post-sovietice și chiar în Europa.

NordStream 2, conducta de gaze naturale care leagă Rusia de Germania, urmează să fie finalizată în 2019. Acest proiect foarte controversat a fost considerat un ”act de trădare” al Germaniei, deoarece criticii spun că va lăsa Europa la mila energiei rusești.

TurkStream, o conductă Rusia-Turcia, a fost lansată în noiembrie 2018 și va contribui la consolidarea economiei rusești și a influenței regionale.

Pinnochio

Chiar în spatele lui Putin este Pinnochio – o marionetă al cărei nas crește după ce spune o minciună (ca fapt divers: povestea lui Pinocchio este, de asemenea, o profundă alegorie masonică). Deci, coperta sugerează faptul că cineva va minți în 2019. Dar cine? Trump și Putin (singurii doi politicieni de pe copertă)? Elita în general? Kanye West? Nu există un răspuns clar. Economistul doar le spune maselor că sunt în general mințite. Multumesc baieti.

Cei patru călăreți

Imediat sub Putin, stând deasupra Europei de Nord și cu fața spre America, nu sunt alții decât cei patru călăreți ai apocalipsei. Cartea Apocalipsei îi descrie pe călăreți ca vestitori ai Judecății de Apoi. Calul alb se spune că simbolizează cucerirea, ciuma și venirea Antihristului; calul roșu reprezintă războiul; calul negru este asociat cu foametea, iar calul palid aduce moartea. Acestea sunt lucruri care cântăresc greu, prevestind catastrofa.

De ce a adăugat Economistul aceste personaje biblice extrem de amenințătoare pe coperta sa? Nu există o explicație clară.

Barza

Aceasta poate fi interpretată în câteva moduri și toate sunt supărătoare. Este o ilustrare clasică a unei berze, care duce un nou-născut. Cu toate acestea, există un detaliu important: pe scutecul în care este  copilul se găsește un cod de bare.

Aceasta ar putea fi o referire la ”bebelușii proiectați”, o practică controversată care ar trebui să ia avânt în 2019.

Un bebeluș proiectat este un embrion uman care a fost modificat genetic, de obicei urmând indicațiile stabilite de către părinte sau de omul de știință, pentru a produce trăsăturile dorite. Acest lucru se face folosind diverse metode, cum ar fi ingineria liniei germinale sau diagnosticul genetic înainte de implantare (PGD). Această tehnologie este subiectul unei dezbateri etice, care promovează conceptul de ”superoameni” modificați genetic, pentru a se încrucișa cu oamenii moderni și a-i înlocui, în cele din urmă.

Wikipedia

Al doilea sens al acestei imagini ar putea fi traficul de copii. Codurile de bare sunt plasate pe produse, pentru a urmări inventarul și pentru a efectua tranzacții. Traficul de copii se referă la tratarea oamenilor ca produse care urmează să fie vândute. Este o modalitate destul de eficientă (și tulburătoare) de a simboliza traficul de copii.

În cele din urmă, având în vedere faptul că barza este exact sub cei patru călăreți ai apocalipsei, această imagine ar putea avea și un înțeles biblic. Cartea apocalipsei afirmă că, după răpire, oamenii de pe Pământ ar fi siliți să primească ”semnul fiarei” (666) pentru ”a cumpăra sau a vinde”. Ce modalitate mai bună de a forța o persoană să primească semnul fiarei, decât prin aplicarea lui la naștere?

Alte imagini

Coperta conține alte câteva imagini care se referă la evenimentele despre care Economistul prognozează că vor veni în 2019. Iată o scurtă trecere în revistă.

  • În partea de sus a coperții, o săgeată indică de la mașina de zbor a lui da Vinci spre lună. Aceasta ar putea fi o referire la numeroasele companii private care intenționează să ajungă pe Lună în 2019. De asemenea, trebuie remarcat faptul că vedem pe copertă luna în creștere, simbolul principal asociat i
  • Există o altă ”mașină de zbor” (una reală) sub textul ”Noi Orizonturi ale Ultima Thule”. Acesta se referă la nava spațiala New Horizons a NASA, care se apropie de misteriosul și îndepărtatul obiect Ultima Thule, în ziua de Anul Nou (t.: sau poate se referă și la societatea ocultă Thule?).
  • Sub lună este un vulcan. Ne așteptăm ca un nou vulcan să erupă în curând? (t.: seamănă cu Muntele Fuji din Japonia)
  • În partea stânga-jos (stând deasupra Braziliei) este un pangolin, care este mamiferul cel mai traficat pe pământ. Este amenințat cu dispariția.
  • 2019 va fi cea de-a 150-a aniversare a nașterii lui Gandhi; este, de asemenea, cea de-a 200-a aniversare a nașterii lui Walt Whitman (desenat sub Pinnochio).
  • Angelina Jolie este chipul Monei Lisa din capodopera lui da Vinci. În partea de sus a copertei vedem ”Angelina Jolie: răspunzând refugiaților”. Ar putea fi folosită pentru a promova noul ”Pact pentru migrație” al ONU. Într-adevăr, Jolie este în prezent trimis special al UNHCR, Agenția ONU pentru Refugiați. Ea se concentrează asupra ”crizelor majore care au ca rezultat deplasări în masă ale populației, angajarea susținerii și reprezentarea UNHCR și a Înaltului Comisar la nivel diplomatic”.

În concluzie

Coperta revistei ”Lumea în 2019” este o reflecție potrivită a elitei oculte. Se amestecă simbolismul ocult cu referințele la controlul și manipularea maselor. De asemenea, le face o plăcere bizară să prezică evenimente catastrofale, în același timp lăsându-i pe oameni să ghicească, cu indicii vagi și inexplicabile. Elitei îi place să dețină informații și scrierea inversă subliniază acest fapt.

În centrul a toate este omul vitruvian, un simbol folosit de masoni pentru a-l reprezenta pe omul care își atinge întregul potențial. Cu toate acestea, versiunea din 2019 a omului este orbită și distrasă de lucrurile promovate de elită. Ne vom permite să urmăm calea sumbră pe care ei o prezic?

Categorii
Simbolistică
cuvinte cheie
NOTĂ OrtodoxINFO

Pe smartphone este un cod QR. Conform https://ro.wikipedia.org/wiki/Cod_QR

Codul QR este o gamă de standarde de codare cu formă de bare bidimensionale (cod matrice). Primul astfel de standard a fost creat în 1994 de către compania japoneză Denso Wave. QR este o prescurtare din engleză de la quick response („răspuns rapid”).

Creatorii codului au vrut să producă un decodor rapid. Codul QR este marcă înregistrată (trademark) a companiei Denso Wave, Inc. Deși aceste coduri nu sunt încă utilizate în multe părți ale lumii, ele sunt foarte frecvente în Japonia, unde acestea sunt cea mai populară formă de bare bidimensionale. Între timp s-au răspândit și în SUACanadaGermania și alte țări.

Sunt utilizate cu regularitate pe telefoanele mobile de tip smartphone, deoarece codurile QR pot reprezenta (în mod codificat) adrese de situri Internet (de tip URL); pentru acces rapid la un sit dorit utilizatorul trebuie doar să îi scaneze codul QR cu ajutorul camerei foto din telefonul său mobil. Un software cititor interpretează imaginea și descifrează codul, iar browserul telefonului îl direcționează pe utilizator către URL-ul în cauză.

Referitor la Pinnochio, cititi va rugam si:

Interpretarea EZOTERICĂ a producției PINOCCHIO – simbol al MARIONETEI păpușarilor MASONI

Cu rapirea insa, n-au nimerit-o cei de la Vigilent Citizen. E o doctrina eretica promovata mai ales de catre neoprotestanti, conform careia la Sfarsitul Vremurilor, cei buni vor fi rapiti la Ceruri, urmand ca peste cei rai sa vina antihristul.

In realitate, conform invataturii Ortodoxe, va fi ANTIHRSITUL, apoi PARUSIA. Nu va fi nici o RAPIRE inaintea ANTIHRISTULUI.

Articole asemănătoare



Vă rugăm să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

3 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO se bazează strict pe cititorii săi mulți, care sprijină fiecare cât poate acest demers. Vă punem la dispoziție conturi bancare sau varianta PayPal de mai jos. Fără sprijinul vostru acest proiect se poate diminua, până la dispariție.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Reclamele sunt blocate

Te rog să ne susții, deblocând reclamele.