X

George Soroș, ales personalitatea anului 2018 de Financial Times

Miliardarul George Soros a fost desemnat „personalitatea anului 2018“ de Financial Times, conform unui anunț făcut miercuri de cotidianul britanic

Image result

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

De obicei, Financial Times alege personalitatea anului în funcţie de realizări. În cazul lui Soros, alegerea sa este totodată o raportare la „valorile pe care le reprezintă“, a precizat publicaţia britanică, potrivit AFP.

În vârstă de 88 de ani, George Soros este descris drept „părintele industriei fondurilor speculative“, dar şi „portdrapelul democraţiei liberale şi unei societăţi deschise“. În plus, Financial Times îl prezintă pe Soros drept un filantrop în „combaterea autoritarismului, rasismului şi intoleranţei“.

Născut în Ungaria, miliardarul, celebru în lumea finanţelor pentru atacul său speculativ contra lirei sterline în 1992, a devenit principala ţintă de atac a naţionaliştilor şi susţinătorilor teoriilor complotise, atât din Europa cât şi din Statele Unite, care îl acuză mai ales de sprijinirea migraţiei ilegale prin acţiunile sale umanitare.

În Europa, fundaţia sa a fost nevoită să-şi transfere sediul de la Budapesta la Berlin după adoptarea de către guvernul Viktor Orban a unui set de legi intitulat „Stop Soros“.

În Statele Unite, preşedintele Donald Trump l-a acuzat pe miliardar, un mare donator al democraţilor, de finanţarea manifestaţiilor contra confirmării la Curtea Supremă a judecătorului Brett Kavanaugh.

În octombrie, el a fost vizat, la fel ca alţi opozanţi ai preşedintelui american, de un dispozitiv expozibil găsit în cutia sa poştală.

Reclame

NOTĂ OrtodoxINFO

Așadar Financial Times îl prezintă pe Soros drept un filantrop în „combaterea autoritarismului, rasismului şi intoleranţei“. În traducere el de fapt sprijnă ingerințele în afacerile interne ale unor state, migrația masivă și propaganda LGBTQij…mp…xyz, contrară valorilor creștine și imorală. Deci, nu mai este premiat pentru tunurile care au desființat economiile unor state, ci acum afacerea cea mare este destabilizarea unor țări și reeducarea cetățenilor. Toate acestea pregătesc venirea lui antihrist.

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

4 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button