X

Românii cu fotovoltaice acasă pot vinde energia în reţea

Aşteptat de aproape două luni, proiectul de ordin al ANRE referitor la condiţiile de racordare şi de plată a prosumatorilor a fost în sfârşit publicat.

fotovoltaic 2

Persoanele fizice care au montate instalaţii individuale de generare de energie electrică cu o putere de maximum 27 kW, pot primi bani pentru energia livrată în reţea, potrivit unui proiect de ordin al ANRE, îndelung aşteptat, referitor la “aprobarea regulilor de comercializare a energiei electrice produsă în centrale electrice din surse regenerabile cu putere electrică instalată de cel mult 27 kW aparținând prosumatorilor”.

Puteţi descărca proiectul de ordin AICI.

Dincolo de instalaţie, pentru a primi cei 22 de bani pe kWh injectat în reţea, prosumatorul trebuie să arate că el este în primul rând consumator de energie, iar instalaţia este folosită preponderent pentru consumul său, şi să aibă montat un contor inteligent. Atenţie, pentru prosumatorul casnic, montarea contorului se face pe cheltuiala firmei de distribuţie, dacă acesta nu intenţionează să aplice la programul Administraţiei Fondului pentru Mediu prin care se subvenţionează cu 20.000 de lei instalarea unui sistem fotovoltaic. Dacă aplică, o face pe cheltuiala sa, nu a distribuitorului.

În vederea certificării calității de prosumator, persoanele fizice deținătoare de centrale electrice de producere a energiei electrice din surse regenerabile de energie, cu puteri electrice instalate de cel mult 27 kW pe loc de consum transmit operatorilor de distribuție doar  informații privind echipamentele de măsurare a energiei electrice montate în instalațiile de utilizare și caracteristicile acestora, altele decât cele achiziționate de operatorii de distribuție. Ulterior, primesc un certificat de racordare.

“În baza certificatului de racordare completat în acest sens, prosumatorii solicită furnizorilor de energie electrică cu care încheie/au încheiat, după caz, contractul de furnizare a energiei electrice, încheierea contractului de vânzare-cumpărare a energiei electrice produsă în centralele electrice din surse regenerabile de energie prevăzute la art. 1 alin. (1) și livrată în rețeaua electrică, cu respectarea contractului – cadru stabilit în acest sens de către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei”, scrie în ordinul ANRE.

“Perioada de valabilitate a contractului de vânzare-cumpărare a energiei electrice produsă în centralele electrice din surse regenerabile de energie prevăzute la art. 1 alin. (1) și livrată în rețeaua electrică trebuie să coincidă cu perioada de valabilitate a contractului de furnizare a energiei electrice.

De la data intrării în vigoare a contractului de vânzare-cumpărare a energiei electrice prevăzut la alin. (1), furnizorii de energie electrică au obligația să achiziționeze energia electrică produsă în centralele electrice din surse regenerabile de energie prevăzute la art. 1 alin. (1) și livrată în rețeaua electrică, la un preț egal cu prețul mediu ponderat înregistrat în Piața pentru Ziua Următoare în anul anterior, publicat de către Societatea „Operatorul Pieţei de Energie Electrică şi de Gaze Naturale OPCOM” – S.A. pe site-ul propriu, în termen de 15 zile calendaristice de la încheierea fiecărui an calendaristic”, se arată în ordinul ANRE.

Furnizorul de energie electrică stabilește energia electrică din surse regenerabile care beneficiază de prețul de 0,22 lei-kWh pe baza citirilor transmise de operatorul de distribuție. Tot el reprezintă prosumatorul pe piaţa de echilibrare. Energia consumată din reţea se va regulariza cu energia preluată de la prosumator.

Categorii
Economic
cuvinte cheie

Articole asemănătoare

13 comentarii

  1. Deci la o producție maxima de 27Kw la prețul de 0.22 lei/Kw și la un consum propriu de, sa zicem, 0.3 Kw, ar ieși un venit de aprox. 26.7kw * 24h * 30 zile (lei), la 0.22 lei/kw = aprox. 3900 lei ? Să îmi spună cineva daca am făcut bine calculele.

    1. @ Radu Veres

      Ai umflat putin calculul, deoarece tu nu produci 24 de ore curent. Noaptea nu functioneaza.

      Vara ai aproximativ 14 ore de soare, iarna ai 8 ore de lumina, dar nu de soare. Poti sa iei in calcul aproximativ o medie de 4 ore de soare pe zi pe timp de iarna. In Romania, „Iarna” e 7 luni: adica 6-7 luni, perioada in care Romania e slab insorita. Aici trebuie sa fi atent ce fel de panouri alegi.

      Pentru vreme slab insorita e recomandat panou de tip amorf, despre care e cam liniste in Romania. Toti iti recomanda cristalin si policristalin, care pe vreme innourata e cu randament foarte slab.

      Un alt aspect de care trebuie sa ti cont, e suprafata pe care asezi panourile: pe o casa maricica poti instala undeva intre 8-10kw, sau mai mult daca e casa mai mare. Daca ai teren suficient pe langa casa e bine.

      Orientarea panourilor ideal e sa fie sudica.

      Consumul tau casnic, daca ti-ai optimizat totul in casa, e cuprins undeva intre 150 si 250kw/luna, asa ca e nesemnificativ fata de cat poti sa produci. Dar avand panouri, poti profita sa te intinzi mai mult cu consumurile mai ales pe timp de iarna cand poti sa incalzesti cu ceva electric casa.

      Mai sunt niste aspecte, depinde cu cine semnezi contract, deoarece exista firme private care au programe mai avantajoase decat ce ofera statul, iar kw-ul iti poate fi platit cu maxim 0,40 ron.

      Acum poti sa refaci calculele.

      1. Multumesc. Da ai dreptate, n-am tinut cont de toate aspectele. Nu are rost sa mai refac calculele, probabil iese undeva la intre 1500-2500 lei, nu e cine stie ce..

  2. Spuneam ca energia electrica furnizata consumatorului trebuie sa respecte niste cerinte, la fel ca apa de la robinet. Avem la priza 230V si frecventa de 50 Hz, dar curentul electric trebuie sa fie o sinusoida perfecta.
    Panourile fotovoltaice produc curent continuu. O celula fotovoltaica are tensiunea de 1,2 V. Inseriate mai multe panouri de ex 20 optinem 24V, aceasta tensiune nu numai ca trebuie sa o ridicam la 230V dar trebuie sa transformam in curent alternativ, la frecventa de 50 Hz, si o forma a sinusoidei cat mai aproape de cea produsa de generatoarele rotative. Invertoarele care transforma aceasta curent continuu, in curent alternativ, nu numai ca nu produc nici pe departe o sinusoida, dar produc si mai multe armonici, pentru ca lucreaza la zeci de kHz. Unii consumatori electrici caznici sunt mai pretentiosi, de exemplu motoarele, si aparatura audio, nu mai zic de emitatoarele/ receptoarele de radioemisie.
    A doua chestie: pentru consumatorul casnic care are cateva panouri electrice, hai sa zicem cateva sute de watti nu e rentabil sa vanda la 0.22 lei un KWh. De exemplu un panou fotovoltaic de 100 W costa 350 lei, acesta trebuie sa produca 100W timp de 10 ore, ca sa castigi 22 bani. Fara sa punem la socoteala costul intregii instalatii. Echipamentele sunt foarte scumpe, nu sunt numai panourile, ci si invertoarele, cablurile foarte groase, acumulatorii. Deci legea asta e tot pentru baietii destepti din energie care au parcuri fotovoltaice, si mai primesc bani din certificate verzi.
    Si inca o chestie: stiati ca contoarele digitale/ inteligente pot inregistra in unele situatii cu pana la 500 % mai mult decat consumati ?

  3. Comunități creștine zici, frate?
    Deși românii alcătuiesc un popor foarte credincios, cei mai mulți cred că sunt mai bine plăcuți lui Dumnezeu decât mine, totuși nu cunosc nici măcar două persoane dispuse să lase lumea cu toxicitatea ei spirituală și să urmeze calea cea strâmtă.
    Nici măcar noi, care recunoaștem timpurile, nu căutăm să ne cunoaștem între noi. Sau măcar un duhovnic ce slujește bunului Dumnezeu și nu corectitudinii politice a lumii noi.
    În sfârșit, panourile acelea, dacă ar avea un randament cât-de-cât decent ar putea aduce o oarecare autonomie față de sistem, în ideea lipsei totale a banilor de la cei care care nu se vor înregistrați în blockchain-uri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO necesită mult timp, foarte multă muncă, dar și resurse financiare. Veniturile obținute din publicitate sunt însa cu mult sub așteptările noastre inițiale. Chiar dacă portalul are mulți cititori, totuși, sunt foarte puțini care găsesc în produsele promovate prin reclame ceva să-i intereseze… și să dea click pe ele. Pe de altă parte, jurnalismul nu poate fi independent dacă este finanțat de vreun mogul sau organizație.

Pentru a fi independent, acesta trebuie să se bazeze strict pe cititorii săi mulți, care să sprijine fiecare cât poate această lucrare. Ca atare, de bază rămân tot clasicele conturi bancare sau varianta PayPal. Fără sprijinul vostru acest portal nu-și va mai putea continua activitatea.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!