Părintele Vasile Iovița: Nu i-am urmat în erezie, nu-i vom urma nici în schismă

Ceea ce era de aşteptat, începe să se contureze.  Apar primele semne care ne arată că ierarhii români se poziţionează da partea patriarhului eretic şi schismatic al Constantinopolului. Cine va avea curiozitatea să cerceteze un site care ţine, pare-se, de Mitropolia din Sibiu cu al său titular Streza, va vedea că ecumeniştii români încep să justifice nebunia pseudo-patriarhului Bartolomeu al Constantinopolului, aceea de a acorda autocefalia unei facţiuni schismatice din Ucraina, la cererea politicului, reprezentat de preşedintele Poroşenko.

Aci se cuvine să definim mecanismele schismei. Aceasta presupune existenţa a două părţi: Biserica lui Hristos şi grupul care se desprinde din ea, şi care devine schismatic. Între acestea se crează un raport nou, în sensul că Sfânta Biserică rămâne statornică misiunii sale, iar grupul schismatic pierde harul Dumnezeiesc şi implicit calitatea de Biserică. Vina şi responsabilitatea o poartă întotdeauna partea schismatică, deoarece Biserica a făcut toate eforturile pentru a nu se ajunge la schismă. Exemplul clasic şi nedorit pentru noi este schisma din 1054, când apusenii s-au desprins de Biserica lui Hristos, petrecând până astăzi în erezie şi schismă. Biserica a resimţit dureros această pierdere care a avut partea ei pozitivă, aceea că erezia a fost extirpată din trupul ei.

Schisma ce se prefigurează între Patriarhia Constantinopolului şi Biserica Rusă, prin ruperea comuniunii euharistice anunţată de partea rusă, va fi ,,desăvârşită’’ în momentul când Bartolomeu va cuteza să emită Tomosul de recunoaştere a „autocefaliei” acordate aventurierilor ce ţin de schismaticul excomunicat şi nerecunoscut, Filaret. Spunând acestea, e necesar să subliniem faptul că partea vinovată şi schismatică este Bartolomeu cu suita sa. După ce au introdus oficial în Biserică ciuma ereziilor ecumeniste, prin pseudo-sinodul din Creta, aceștia nu ezită să provoace schisma. Gestul Patriarhiei Ruse, de fapt al Sinodului Arhieresc al acesteia, de a rupe comuniunea euharistică cu Bartolomeu, este canonic și justificat. Este singurul răspuns pe care-l puteau da numeroaselor abateri de la Dreapta Credință de care se face vinovat Bartolomeu. Evident, şi Patriarhului Kiril i se pot imputa multe, aici însă vorbim de un răspuns pe care l-a dat Sinodul Arhieresc și nu o persoană singulară.

Tomosul de recunoaştere a „autocefaliei” va fi emis în curând. Nu vă aşteptaţi ca ierarhii români să condamne acest act necugetat. Dimpotrivă, aparatul propagandistic se va pune în mişcare ca să ne convingă că aventurierul Filaret e un mare arhiereu al lui Hristos, că necredinciosul Poroşenko e perfect îndreptăţit să se amestece în Biserică cu brutalitate, că ereticul Bartolomeu poate dicta discreţionar, tulburând buna şi canonica aşezare a Bisericii Ortodoxe Ruse. Este evident că aceia care se vor alătura schismaticilor şi ereticilor, susţinându-i în rătăcirea lor, schismstici şi eretici se vor chema. Ierarhiei române i s-a indicat cu precizie calea de urmat. Vom asista atunci la un paradox: cei care i-au caterisit pe nedrept pe preoţii mărturisitori, pe motiv de schismă, vor deveni ei înşişi schismatici învederaţi. Fie sănătoşi. Nu i-am urmat în erezie, nu-i vom urma nici în schismă.

Presbiter Ioviţa Vasile